Claudia-Florentina Dobre, Martore fără voie. Fostele deţinute politic şi memoria comunismului în România, prefaţă B. Jewsiewicki, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2021

Fostele deținute politic. Martore fără voie

Timp de lectură 3 min.

Claudia-Florentina Dobre este deja un nume consacrat în domeniul istoriografiei și, în particular, al studiilor memoriale. În anul 2007 și-a susținut la Universitatea Laval din Québec teza doctorală în istorie cu o cercetare minuțioasă și erudită concentrată asupra mărturiilor provenind de la mai multe femei persecutate din motive politice în România comunistă. Lucrarea a fost deja tipărită în două ediții în limba franceză (2010; 2019). Volumul apărut în 2019 – Ni victimes, ni héroïne. Les anciennes détenues politiques et les mémoires du communisme en Roumanie, Editura Electra, București, 2019, 246 p. – a fost lansat cu puțin timp înainte de debutul pandemiei și nu s-a bucurat poate de mediatizarea meritată.

După cum precizează și autoarea în introducere, traducerea în română nu reproduce întrutotul nici conținutul, nici stilul tezei doctorale, ci este un fel de reconfigurare a textului original care este acum adaptat pentru publicul românesc (p. 17). În plus, cartea integrează mai multe piese bibliografice esențiale apărute în ultimii ani în spațiul editorial. A fost modificat chiar și titlul pentru a scoate în evidență mai bine absența dorinței de eroizare a participantelor la cercetarea istorică întreprinsă de autoare. După cum scrie Claudia Dobre în Cuvântul înainte al volumului: „Fostele deținute politic intervievate de mine își asumă o misiune ancestrală de transmitere a memoriei colective a familiei și a grupului de apartenență, devenind datorită represiunii comuniste «martore fără voie» ale istoriei“ (p. 17).

După cum am anticipat, sursele istorice principale ale autoarei sunt investigațiile de istorie orală, adică discuțiile aprofundate și gândite riguros, purtate cu mai multe doamne, interviuri gen „povestea vieții“ luate unor foste deținute politic. Ajungând aici trebuie spus că ediția românească aduce o altă noutate: precizarea în clar a numelor femeilor care au colaborat cu Claudia Dobre la recuperarea memoriei victimelor comunismului. Din diverse motive, în anii 2003-2007, unele dintre femeile intervievate i-au cerut să nu le facă public numele. Prin urmare, în teza doctorală numele martorelor au fost anonimizate. Însă – precizează Claudia Dobre – la momentul 2020-2021 „pactul anonimatului a devenit caduc prin trecerea timpului“ (p. 73), iar în această versiune a cărții autoarea folosește numele reale, fără alte precauții (între acestea: scriitoarea și traducătoarea Micaela Ghițescu, Ioana Hudiță Berindei, Silvia Vasiliu Iașinschi, Aurora Ilea Dumitrescu, Constanța Georgescu Moței, Ileana Samoilă, Zina Maria-Viorica Popa). Primele două nume sunt poate cele mai cunoscute pentru publicul larg, datorită în special volumelor de memorii publicate după 1989 – Micaela Ghițescu, Între uitare și memorie (Ed. Humanitas, 2012) și Ioana Berindei, Am făcut Jilava în pantofi de vară. Convorbiri cu Lavinia Betea (Ed. Compania, 2006; ed. a II-a: Ed. Cetatea de Scaun, 2016).

Ceea ce diferențiază demersul Claudiei Dobre este reflecția academică, meditația în jurul conținutului discursului autobiografic în cazul acestor femei care – înainte de a fi supuse violenței politice comuniste – proveneau dintr-un anumit mediu social, cel burghez. Cum am spus și cu alte ocazii, volumul devine însă și o lucrare de referință despre rolul mărturiei femeii în societatea românească postcomunistă, în particular al unui grup de femei provenind din burghezia/burghezia intelectuală interbelică.

Față de ediția franceză, volumul de acum beneficiază și de prefața lui Bogumil Jewsiewicki, profesor emerit la Universitatea Laval din Québec (Cele care nu se înclină sub povara mărturisirii, pp. 13-15). Mi se par pline de sens afirmațiile universitarului canadian care sugerează că autoarea a preluat de la femeile intervievate „datoria de a transmite mai departe patrimoniul narativ al represiunii“ (p. 14). Este vorba, în plus, și de o asumare postcomunistă a unei datorii memoriale față de comunitate și națiune, față de cei care nu mai sunt sau care nu au putut să depună mărturie.

(Acest articol a fost publicat cu alt titlu în România literară, nr. 39/2021)

Cristian Vasile

Cristian VASILE este cercetător ştiințific II, dr. habil. în cadrul Institutului de Istorie „N. Iorga“; Academia Română (Programul de cercetare „România şi Europa în secolul XX“). Predă în cadrul Şcolii de Studii Avansate a Academiei Române unde este şi conducător de doctorat. Redactor şef adjunct al revistei Studii şi Materiale de Istorie Contemporană. Domenii de interes: politicile culturale interbelice şi comuniste, istoria ecleziastică postbelică, justiţia de tranziţie. Ultima carte publicată: Viața intelectuală și artistică în primul deceniu al regimului Ceaușescu, 1965-1974 (Edit. Humanitas, 2014).

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.