“După aproape șase ani petrecuți la Casa Albă și mai bine de un deceniu în centrul politicii americane, Donald Trump încă mai poate șoca lumea. Numai în ultima săptămână, el a lăsat să se înțeleagă că ar putea lansa noi atacuri împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial, a declarat că Statele Unite vor cumpăra motorină din Rusia, în timp ce oficialii americani îi avertizau pe europeni cu privire la o posibilă întrerupere a livrărilor de armament, a anunțat un „armistițiu energetic” care pare să fi luat Kievul prin surprindere, a evocat public posibilitatea reluării ostilităților împotriva rebelilor houthi și i-a cerut președintelui ucrainean Zelenski să se retragă.
Ultimul val de inițiative diplomatice ale președintelui reflectă convingerile sale în privința Iranului, Rusiei, importanței energiei și lipsei de importanță a Europei. El consideră Iranul o amenințare la adresa Statelor Unite încă din anii 1980 și crede că o armă nucleară iraniană sau dominația Iranului asupra resurselor energetice din Golful Persic ar pune în pericol interesele americane. De asemenea, este convins că hidrocarburile vor rămâne un element esențial al puterii geopolitice și economice și dorește ca Statele Unite să joace rolul dominant în regiunea Golfului.
În mod similar, președintele Trump consideră că Statele Unite și Rusia au interese comune în ceea ce privește împiedicarea Moscovei de a deveni partenerul junior al Beijingului, combaterea militantismului islamist sunnit și gestionarea rolului lor de mari producători de energie. Trump și Putin împărtășesc, de asemenea, disprețul față de ceea ce amândoi consideră a fi sinuciderea civilizațională îmbrățișată de liberalii europeni contemporani. Din această perspectivă, Washingtonul și Moscova nu ar trebui să fie despărțite de ceva atât de neînsemnat precum ambițiile naționaliste ale Ucrainei sau lamentările susținătorilor săi liberali din Europa.
Între timp, domnul Trump știe că propria coaliție politică este divizată între o aripă care pledează pentru reținere și una cu vederi belicoase. Cei din urmă doresc politici ferme atât față de Rusia, cât și față de Iran. Susținătorii reținerii vor ca Statele Unite să se împace cu Moscova și să lase Orientul Mijlociu în pace.
Președintele Trump a încercat să-și concilieze propriile instincte cu dorințele bazei sale electorale, promovând o politică duală. Fără a oferi vreodată cuiva tot ceea ce își dorește, el le-a acordat, în general, celor din aripa dură o influență mai mare asupra politicii față de Iran, ținând în același timp cont de sensibilitățile adepților reținerii în ceea ce privește Rusia. În timp ce ia în calcul posibilitatea unui război mai îndelungat și mai haotic în Orientul Mijlociu, domnul Trump dorește să-și mulțumească aliații favorabili reținerii printr-o încercare mai agresivă de a construi relații cu Moscova. Faptul că își poate prezenta diplomația față de Rusia drept un efort de a obține combustibil mai ieftin, în perspectiva alegerilor de la jumătatea mandatului, reprezintă un avantaj suplimentar.
Însă, oricât de rezonabilă ar putea părea această combinație de politici la Casa Albă, publicului nu îi place războiul din Iran și nici prețurile ridicate la combustibil pe care acesta le antrenează, iar acomodarea Rusiei nu este nici ea pe placul alegătorilor. Orientându-se către adepții unei linii dure în regiunea Golfului și către susținătorii reținerii în privința Rusiei, domnul Trump poate distribui în mod echilibrat costurile politice în interiorul propriei coaliții. Dar, judecând după sondaje, această coaliție se restrânge. Președinția lui Trump pare să intre într-o nouă etapă, care, din perspectiva sa, ar putea fi mai puțin satisfăcătoare.
Ceea ce ține în cele din urmă laolaltă eterogena coaliție MAGA nu este ideologia, ci încrederea în Donald Trump. În viziunea adepților săi, domnul Trump poate închide granița și poate elimina guvernele antiamericane din întreaga emisferă occidentală. Poate opri traficul de droguri și poate distruge cartelurile. Poate readuce producția industrială în Statele Unite, declanșând o “eră de aur a prosperității” pentru clasa muncitoare. Poate inversa cursul decadenței și al secularismului. Poate opri înaintarea birocraților intruzivi și a globaliștilor antiamericani. Metodele sale pot părea uneori ciudate sau chiar dezagreabile, dar nimeni altcineva nu poate obține rezultatele pe care le obține el.
Pentru a menține vie această fascinație, domnul Trump trebuie să-i țină pe americani și restul lumii cu ochii ațintiți asupra spectacolului Trump. Și trebuie să reducă la minimum distanța dintre promisiunile strălucitoare și rezultatele inevitabil dezamăgitoare.
Războaiele facilitează îndeplinirea primei sarcini, dar o complică pe cea de-a doua. Conflictele oferă un spectacol captivant, iar nimeni nu înțelege acest lucru mai bine decât președintele Trump. Însă războaiele se dovedesc, de asemenea, greu de prezentat într-o lumină favorabilă. În pofida eforturilor președintelui, războiul dintre Rusia și Ucraina continuă să se intensifice. În ciuda afirmațiilor sale despre slăbiciunea și neputința Iranului, prețurile benzinei și motorinei rămân ridicate, iar relatările privind vulnerabilitatea bazelor americane din regiunea Golfului în fața rachetelor iraniene continuă să apară. Unde este magia, încep să se întrebe susținătorii săi.
Dezamăgirea se instalează lent, dar se poate răspândi rapid, asemenea unui virus. În condițiile în care sondajele indică perspective dificile pentru republicani la alegerile de la jumătatea mandatului, statutul de președinte aflat la final de mandat devine o preocupare tot mai serioasă, iar ratele dobânzilor și inflația îi afectează pe alegători, domnul Trump s-ar putea confrunta cu cei mai dificili ani din lunga sa carieră. Ar putea fi o luptă solitară. Nu doar adversarii Americii își doresc eșecul său, ci și mulți dintre aliații noștri.
O politică externă bazată pe șoc și intimidare oferă speranța unor reușite spectaculoase, care ar consolida poziția președintelui. Lumea ar trebui să se pregătească pentru noi șocuri provocate de Trump. El nu are niciun motiv să calmeze lucrurile.”
Sursa: The Wall Street Journal (Walter Russell Mead, “Russia, Iran and Trump’s Shock-and-Awe Foreign Policy”)
