În fața ochilor noștri, vedem cum se cristalizează ambiția Kremlinului: un imperiu supus unui regim autoritar sprijinit de casta militară și serviciile secrete: Uniunea Euroasiatică de la Brest la Vladivostok, cimentată de conductele de gaze care leagă Rusia de Europa, în care statele europene, prea mici pentru a fi „suverane”, ar accepta ordinea politică impusă de Kremlin și ar asigura supravegherea.
Anexarea Crimeei a fost primul pas spre crearea acestui imperiu continental visat acum de președintele rus. Slăbiciunea reacțiilor occidentale după acel act de forță l-a convins pe Putin că poate atinge ambele obiective: să-și continue politica de reconstrucție a fostului spațiu sovietic și să beneficieze de avantajele civilizației occidentale. Marele spațiu dorit de elitele ruse include Europa, ceea ce garantează că expansiunea rusă nu va duce la o scădere a nivelului de trai și, mai important, la închiderea accesului la tehnologiile militare occidentale. Dar viziunea sa merge și mai departe. Într-un interviu televizat din aprilie 2014, Alexandr Duguin propune direct cucerirea Europei: „Anexarea Europei este un mare proiect demn de Rusia. […] Vom lua toate tehnologiile lor : nu va mai fi nevoie să le obținem picătură cu picătură. Acesta este modernizarea și europeanizarea Rusiei. Soft-power-ul va fi suficient: găsirea unei a cincea coloane, impulsionarea la putere a oamenilor pe care îi controlăm, cumpărarea cu bani de la Gazprom a specialiștilor în publicitate…”[1]
Începând de aici, intensitatea crește. În septembrie 2015, Dmitri Medvedev a reafirmat vocația europeană a Rusiei și a pledat pentru crearea unui „spațiu economic unit” pe continentul european. Pe 3 octombrie 2016, Kremlinul a lansat un ultimatum uimitor către Washington, cerând, ca condiție pentru reluarea relațiilor cu Statele Unite, renunțarea la legea Magnitski[2] și la legea de sprijinire a Ucrainei, reducerea efectivelor și infrastructurii NATO în Europa de Est, renunțarea la sancțiuni.[3] În 2018, Piotr Akopov, o figură oficială, a formulat marele proiect căruia Putin intenționa să-i dedice noul său mandat: „Am făcut o descoperire în dezvoltarea și introducerea de arme noi, am devenit lideri incontestabili în ceea ce privește puterea militară. […] Aceasta înseamnă o cotitură importantă în echilibrul global al puterilor. […] Prin urmare, se poate spune că Rusia poate dicta acum condițiile. Și vrem mai presus de toate trecerea la o nouă ordine mondial post-americană.”
Optimismul rusesc nu avea limite. Întorcându-se la proiectul menționat de Eltsine în fața lui Bill Clinton în 1999, Putin i-a propus președintelui Macron să încredințeze securitatea europeană armatei ruse în timpul întâlnirii de la Sankt Petersburg în mai 2018. RIA Novosti estimează că această inițiativă are toate șansele să aibă succes: „Alergia Europei la praf de pulbere ne poate permite să dezvoltăm o afacere profitabilă. Nu fără motiv, Vladimir Putin a oferit serviciile Rusiei pentru a asigura securitatea europeană. Demonstrarea elocventă a posibilităților ruse în Siria ne poate servi ca o reclamă excelentă în acest domeniu. Pentru a-l parafraza lordul Ismay, putem spune că spațiul de securitate comun discutat de Macron și Putin în cadrul forumului de la Sankt Petersburg poate fi construit conform formulei: ‘Statele Unite trebuie să fie îndepărtate din Europa, interesele Rusiei în Europa trebuie luate în considerare, independența Europei trebuie susținută.'”
În 2021, Putin consideră că raportul de forțe a evoluat suficient în favoarea Rusiei pentru a face presiuni. Crede că are toate cărțile câștigătoare: Rusia ar ține Germania prin gaze și petrol, iar Germania ar ține Europa pentru contul Rusiei și ar putea chiar contribui la „finlandizarea” Statelor Unite, care o vedeau drept principalul lor interlocutor pe vechiul continent. Putin se lăuda că controlează o bună parte a elitelor occidentale: nu s-a laudat el însuși în fața unui ministru al afacerilor externe european că Rusia poate cumpăra pe oricine în Statele Unite și în Europa? Eșecul american în Afganistan și finalizarea Nord Stream 2 l-au convins că Statele Unite sunt slabe și gata să se retragă din rolul de jandarm al lumii. Își imagina cum Gazprom închide robinetele și penuria de gaze pune genunchi europenii, în timp ce America este paralizată de confruntarea cu China. Pentru el, lumea occidentală este deci pregătită pentru o redistribuire radicală a puterii în Europa care ar da Rusiei o poziție hegemonică pe continent. Aceste premise stau la baza ultimatumului din 17 decembrie 2021, care cerea retragerea NATO la pozițiile din 1997. RIA Novosti precizează: „Nu sunt propuneri de discuție, ci un ultimatum – o cerere de predare necondiționată. Occidentul nu are altă opțiune decât să-și piardă fața – cu excepția cazului în care ține piept cu mândrie și intră în război cu Rusia. […] Nu, de data aceasta, Occidentul va plăti.”
Încredințat de mai multe precedente, președintele rus era convins că occidentalii vor ceda în fața șantajului. Cu siguranță, a fost surprins de refuzul categoric opus ultimatumului său. Pe 24 februarie 2022, a lansat „operațiunea specială” în Ucraina. Scopul său este desigur de a supune Ucraina, dar și de a demonstra europenilor că Statele Unite nu sunt un aliat de încredere. El urmărește distrugerea legăturii transatlantice, pentru că la Kremlin se crede că, izolate de Statele Unite, țările europene pot fi culese una câte una, ca fructele coapte, integrate în Uniunea Euroasiatică dominată de Moscova, păstrând o independență Potemkin, puterea reală fiind încredințată partidelor pro-ruse cultivate de Moscova de trei decenii. Dacă Statele Unite ar fi continuat să tergiverseze în sprijinirea Ucrainei, se poate spune că Kremlinul ar fi atins un obiectiv major: separarea Europei de Statele Unite. Precum liderii sovietici, Putin era convins că în caz de retragere americană, statele din Europa Occidentală ar cădea sub influența Rusiei, ar adopta guverne colaboraționiste care ar permite o prezență militară rusă pe teritoriul lor și ar deveni imutabile, datorită triadei câștigătoare a Kremlinului: corupția, intimidarea și spălarea creierului. Atitudinea europeană din ultimele luni a fost o surpriză foarte neplăcută pentru Moscova, un șoc comparabil cu rezistența neașteptată a Ucrainei. Aceste state europene, înfățișate zilnic de propaganda rusă ca degenerate, lașe, câini de pază ai Statelor Unite, paralizate de birocrația bruxelleză, s-au dovedit hotărâte, solidare și pline de ingeniozitate în a veni în ajutorul Ucrainei. Răsfrângerea propagandei ruse împotriva țărilor europene, în special a Franței, arată cât de jos a căzut Kremlinul.
Astfel, construcțiile mitologice ale puterii ruse se prăbușesc una după alta: adio frăție poporului ucrainean care aștepta cu flori eliberarea de trupele Kremlinului; adio perspectiva unei Europe eliberate de prezența anglo-saxonă care să cadă în brațele Moscovei; adio iluziilor „substituției importurilor”. Dar spălarea creierului prin propaganda Kremlinului este atât de eficientă încât majoritatea populației ruse nu-și dă seama că liderul lor, departe de a fi un strateg genial, are talentul de a-și trage singur în picior. Doar o mare înfrângere militară poate deschide ochii maselor ruse. Să nu uităm că dacă istoria atestă permanența dinamicilor expansiunii Imperiului rus, ne învață și că, dintr-o dată, fără avertisment, impresionanta mașinărie de putere desfășurată de Kremlin poate crăpa sub efort și se poate prăbuși în bucăți, așa cum s-a întâmplat în Vremea Tulburărilor (1598-1613), în 1917, în 1991.
Până acum, occidentalii au fost împiedicați să acționeze în mod consecvent, și în special să acorde Ucrainei ceea ce-i trebuie pentru a învinge Rusia pe câmpul de luptă, din teama haosului în Rusia în cazul prăbușirii puterii centrale. Politica occidentală a fost întotdeauna să parieze pe un „om puternic” în loc să riște să se confrunte cu o Rusie lăsată pradă anarhiei. De aceea, s-au închis ochii la derapajele lui Elțin și la poziția tot mai agresivă a lui Putin. Dar, așa cum am văzut, propensiunea mesianică, expansiunea și militarismul Rusiei sunt inseparabile de matricea autocratică a puterii ruse. Din această matrice Rusia trebuie eliberată pentru a deveni o țară normală, preocupată de prosperitatea sa mai degrabă decât de supunerea altora. Securitatea europeană trece prin eradicarea despotismului rus. Tragedia pe care o trăim trebuie să-i vindece atât pe occidentali, cât și pe ruși de periculosul miraj al unei « mâini forte » la Kremlin.
NOTE
- Citat în : Françoise Thom, « La guerre cachée de la Russie contre l’Europe », Politique Internationale, n° 147, Primăvara 2015.
- Inițial, legea Magnitski din 2012 prevedea sancțiuni financiare și interdicții de viză împotriva funcționarilor ruși suspectați de implicare în decesul în închisoare, în 2009, al avocatului Serghei Magnitski, un simbol al luptei împotriva corupției în Rusia. Ulterior, aplicarea legii a fost extinsă și la alte cazuri de încălcări flagrante ale drepturilor omului.
- V. Thom, Françoise, « La globalisation du poutinisme ». În : Commentaire, N° 157, Primăvara 2017, p. 151-160.
Sursa: Desk-Russie.eu
