Spune multe că, la Casa Albă, ”cel mai puternic om din lume” a luat forma unei caricaturi. Ce face o caricatură puternică? Difuzează caricaturi în care e pilot și dă drumul din avion la bălegar peste protestatarii de stânga care o irită pe majestatea sa din cockpit.
Dar cum să fie oare? Cum să fie dacă la fel ca pilotul, ba chiar mai rău, e mare parte din lumea pe care o păstorește?
Dacă de pildă generația Z se simte ”nesigură” la tot pasul, dar militază pentru desființarea poliției și eliberarea rapidă a tuturor criminalilor? Dacă-i iubește pe teroriștii islamiști pentru că le-o arată lor, evreilor? Sau dacă la București, acuzatorii cei mai virulenți ai capitalismului contemporan simbolizat de Trump, sunt niște dudui feministe care, în timp ce vor, chipurile, ”universități fără abuzatori”, agită steagurile jihadiștilor care nu s-au mulțumit să tortureze, să ardă de vii, să decapiteze și să masacreze în chibuțurile israeliene, ci au transformat și violul în armă de război?
Ori dacă pentru aceeași teroriști palestinieni ai Hamas se dau în vânt, în campusurile universităților de elită americane, ”Queers for Palestine”, acei inși cu sex incert și precis instinct sinucigaș, care par a ignora. că n-ar rezista 5 minute în Gaza, fără să împărtășească soarta lui Bluto sub pumnul lui Popeye, al lui Tom de mâna lui Jerry, al unui evreu sub invențiile lui Eric Cartman, sau ale victimelor lui Peter Griffin, Darth Maul, Darth Vader, Bugs Bunny și Joker.
Caricaturi de-o parte, caricaturi de alta. Pocitanii care mai de care mai mari.
Dar ce-i în capul unei pocitanii? A unei caricaturi?
Ca și în mintea extremistului. Sau narcisistului: mereu același gând și unic lucru. În scăfârlia lor se manifestă invariabil același impuls. Același infatigabil fanatism. Aceeași neobosită lipsă de subtilitate, de nuanță, de contradicții și de complexități. O lipsă compensată de exces de zel.
Dacă e deștept, adversarul celor la fel de agresive ca teroriștii e bine să se prevaleze de știința trăsăturii unice din capul plat al caricaturilor, ca să le bată măr. În acest scop îl ajută esențial să aibă doar o singură dimensiune-n plus. Căci caricaturile sunt bidimensionale.
Cele mai comice figuri nu sunt epigonii lui Hitler, care, sinistru la culme cum era, știa ce vrea și o și spunea pe față, fără a fi, ce-i drept, crezut. Poate mai hazoase, dacă nu și mai periculoase, sunt extremistele care se dau fine, educate, relativiste, progresiste, științifice și avansate, dar nu pot scoate pe gură decât aceleași platitudini antisemite deghizate, ”anticolonialist”, în ideologia anticapitalistă, palestinianistă și în religia anti-Netanyahu. Sau anti-Trump(1). Și partida lor a început să spună clar ce vrea, în afară de desființarea Israelului. Mai vrea ”Jos America”. Și ”globalizarea intifadei”.
În capul lui Trump
Pe tabla de șah a minții în genere simple a președintelui american și-a făcut mutarea și Volodymyr Zelenski, în ripostă la succesul repurtat săptămâna trecută de Putin. Mutarea din plic a eroului războiului cu Rusia zice, pe de o parte, că „Ucraina nu dă Rusiei nimic„, dar (ca să împace Înalta Poartă de la Washington), e gata de armistițiu loc și oferă Statelor Unite niscai avantaje energetice.
Liderul de la Kremlin îl sunase anterior pe Trump și reușise, din nou, pentru a câta oară, să-l ducă pe șeful Casei Albe cu zăhărelul, cerându-i să nu dea Kievului rachete Tomahawk și să-l creadă pe el, pe dictatorul criminal în masă, că ar vrea chipurile ”pace”. Și întregul Donbas. Pe care timp de 11 ani nu l-a putut cuceri total. Și o ”pace” pe care, în realitate, n-o vrea și n-o poate accepta Putin, fiindcă ar însemna revenirea acasă a trupei sale și predictibila cerere a militarilor ruși de a li se da socoteală pentru camarazii lor, căzuți și făcuți zob, în război, cu sutele de mii.
Pentru că așa a vrut Hitlerul moscovit.
În timp ce se aștepta rezultatul mutării lui Zelenski în psihicul liderului american, se punea veșnica întrebare a caricaturilor anti-trumpiste: e președintele american un ”asset”? O ”slugă” a Moscovei? Un ”spion rus”?
Această întrebare părea legitimă acum 10 ani. Acum nu e, în fapt, decât una din multiplele manevre dezinformatoare puse în circulație, întru discreditarea contrarevoluției conservatoare de peste ocean și sfărâmarea unității Vestului.
Ce salată domină tărtăcuța portocalie a lui Trump?
Cu adevărat legitimă e altă întrebare. E forma mentis trumpistă autoritară și, deci, mai aproape de simpatia față de Putin, un tiran, decât față de Zelenski, un lider ales democratic?
Așa pare. În realitate, Trump n-are motive obiective să fie supărat pe Zelenski, sau să-l placă pe Putin. Primul a refuzat să participe la prigoana dezlănțuită de democrații care încercau să-l suspende din funcția prezidențială pe Trump. Cel de-al doilea a constituit sursa coșmarurilor generate de democrați, prin conspiraționismul Russiagate, care-l acuza pe Trump, fals, de ”spionaj pentru Moscova”, în scopul blocării accesului republicanului la Casa Albă.
Ani de zile de investigație independentă a echipei procurorului special Robert Mueller, ex-șef al FBI, n-au produs probele sperate de adversarii politici ai lui Trump. Dar legenda continuă să circe ca povesea conspiraționistă despre asasinarea lui Kennedy. Și asta în ciuda experților serioși, precum cei de la Columbia Journalism Review (prestigioasa școală de jurnalism a lui Jeff Gerth) precum și de la Neue Zürcher Zeitung, care consideră că ”Russiagate” n-a fost doar o făcătură politicianistă, democrată, ci a dezlănțuit și agresivitatea antioccidentală ieșită din comun, din 2022, a lui Vladimir Putin. Altă caricatură odioasă, parcă mai destructivă decât toate.
Fapt e că, în mintea lui Trump (și-n a unora din adepții săi), monstruoșii ani de prigoană în care a fost pe nedrept acuzat că ar fi agent rus, au născut alt monstru, doar aparent benign. Și-anume, iluzia că Putin ar putea fi, chipurile, la fel de nevinovat, defăimat și pe nedrept condamnat ca Trump. De ea profită plenar caricaturiștii psihologi și politologi ai Rusiei. Care sunt net mai eficienți în a radiografia mintea simplă a lui Trump, decât omologii lor din serviciile americane în a o citi pe cea și mai plată a liderului de la Kremlin.
Care-i handicapul americanilor? Smintiți de anii de stat cu ochii în tembelizor, la desene animate, și de cei de stăruitoare îndoctrinare woke, prea puțini analiști ai Comunității de Informații a Statelor Unite înțeleg profilul veritabil, de pseudo-creștin, de mafiot ex-kaghebist și de pseudo-mesia-criminal-în-masă a caricaturii Putin. Iar inteligența artificială și rețelele sociale care au introdus era post-literată a caricaturii, a imaginii pentru analfabeți, n-a ameliorat situația, în Vest. În societățile care nu mai citesc: cum să mai deosebești mitul de realități, doctrina antisemită de evreii adevărați?
La toate acestea se adaugă petele albe, recent colorate, din capul liderului american
Regăsim, adăpostite în petele lui interioare, pasiunile trumpiste de pacificator, tipice unui neofit convertit la creștinism de miracolul salvării din atentate. Noul pios se agață și de cea mai vagă speranță de pace, pentru ca să nu adâncească litigiul cu o mare putere ca Rusia, în stare să provoace pierderea fie și a unei singure vieți de militar american.
Sunt pasiuni pe care desenatorii lui Putin le înțeleg și le exploatează cu mare expertiză, profitând de cireașa de pe tort: narcisismul veșnic însetat de laude și caracterul nestatornic și capricios al gândirii plate, dar săltărețe a lui Trump, de care europenii, pe cale de a eșua pe toată linia, nu se arată câtuși de puțin în stare să profite.
Golănii
Înainte ca purtătoarea de cuvânt a Casei Albe să-i răspundă surugiește unui ziarist că o hotărâre a administrației Trump a luat-o ”mă-ta”, ne întreba un preopinent european grav măcinat de ura prescrisă de religia anti-Trump: ”cum mă-sa…de a reușit un bișnițar ordinar…ca Trump să deregleze o națiune solidă ca America?”
Ignorându-le tuturor înjurăturile birjărești, putem cădea de acord cu preopinentul că Trump ia frecvent decizii care nu convin nici Americii, nici democrațiilor, nici Vestului și NATO.
De ce le ia? Pentru că e instabil, plin de el și are majoritățile democratice necesare să-i permită să le adopte. De ce le are? Pentru că i le-a furnizat în alegeri libere și, aparent, corecte, ”solida națiune”, pe drept speriată de stânga și de aruncarea în aer a civilizației, promovată de fanaticii revoluționari neomarxiști, credincioși ai evocatei pseudo-religii.
Predecesori prezidențiali abisali și apocaliptici
Halal ”solidă” e ea, națiunea din America, dacă a dat președinți apoteotici, precum piosul Jimmy Carter, fanul prieteniei americane cu România ceaușistă și dezastruosul comandant suprem care a clacat jalnic în fața terorismului iranian de la ambasada SUA din Teheran.
Sau președinți ca Obama, feblețea lui Putin, a islamismului, antisemitismului și extremismului de stânga global, care-i șoptea cuvinte dulci, putiniste, la ureche caricaturalului locțiitor al dictatorului, Dmitri Medvedev.
Sau președinți senili, catastrofali, corupți, ca Joe Biden, o caricatură jalnică, despre ale cărei neajunsuri preopinenții anti-trumpiști au tăcut asurzitor, vreo 4 ani, deși e vinovată și pentru apoteotica retragere americană din Afganistan, dar și, împreună cu Obama, pentru agresiunea rusă din Ucraina.
Dar ce griji au caricaturile zeloase credincioase anti-Trump ale religiei care e, de regulă, și antisemită? Istoria Americii?
Ei, aș. Să dea, cu sete, în actualul om forte al lumii, care, cu toate cusururile lui – și multe are – e o lumină strălucitoare față de majoritatea predecesorilor săi de după Reagan, de vreme ce e arhitectul Acordurilor Abraham și a înlăturat, grație aportului israelian, cataclismicul pericol nuclear, militar, iranian.
Ceea ce a slăbit sensibil axa sino-ruso-iraniană.
Înseamnă că Trump n-ar fi criticabil?
Ba bine că nu. Dimpotrivă. Și chiar trebuie neapărat criticat, ori de câte ori, mânat de capricii, de obsesii, de dragostea de sine, de trufie, o face de oaie. Pentru că, în ciuda narcisismului său, are în preajmă figuri complexe și capabile, ca Susie Wiles, cărora criticile nu le sunt indiferente. Sensibile la argument, ele mai reușesc uneori să-l extragă pe Trump din greșeală și obsesii, ca și, uneori, din recurentele sale naivități în raporturile cu un Putin priceput să obțină extinderea de pete albe privind Rusia pe creierul trumpist.
Cât timp ne scapă contextul istoric în care actualul președinte american a devenit speranța unei mari părți a țării sale și a Vestului, de a se redresa și ieși din criza iscată de mancurtizarea elitelor apusene, de către extrema stângă neo-marxistă, nu vom înțelege mare lucru din desenul animat în care ne-am trezit că suntem biete figuri și lamentabile caricaturi.
Mancurtizarea n-a lăsat neatins mare parte din establishmentul european. Vai de capul lui cum tace și minte. De ce tace? De ce minte? Din frică de ”populismul” care l-ar putea mătura de la putere. Din fanatism pseudo-religios. Și din antisemitism. În ce sfere tace și minte? În fața abuzurilor impuse propriilor națiuni, a conservatorilor, albilor, creștinilor și heterosexualilor. Și a israelienilor.
În comparație cu lașele tăceri, minciuni și trădări ale caricaturilor europene, care se cred superioare, dar calcă cinic în picioare democrația și cele mai elementare valori și interese occidentale, ciclotimia lui Trump, oricât ar fi de regretabilă, oricâte dezavantaje prezintă bruștele lui schimbări de macaz, pare un mizilic.
Victimele agresiunilor militare actuale ar fi bine sfătuite să reziste impulsurilor lui iraționale și să-și vadă de războaie până la victoria finală. Care va veni, chiar dacă așteptarea capitulării inamicilor lor se va mai lasă mult timp așteptată. În final, până și cele mai comice (și puternice) caricaturi redevin umane și resimt oroare față de criminali ca Putin. Nici Trump nu va face excepție. La un moment dat va înțelege că nu există o Americă măreață fără o alianță sino-ruso-iraniană pusă la locul ei. Așa că va fi în firea lucrurilor și a caricaturilor ca, la un moment dat, Tom să se ridice, să-și alterneze ideea fixă și să-l pocnească, cu ajutorul lui Jerry, pe dulăul dictator.
Note
- Cum să fie pseudo-religiile seculare contemporane altfel decât pontifii și clericii lor: niște caricaturi de religie?
Text publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
