Spiritualitatea și Modernitatea digitalizată ca utopie realizată

Timp de lectură 6 min.

Alexandru Gussi: Cred că-mi permiteți să mă întreb retoric: ce mai sare în ochi în lumea algoritmilor care ne descompun binar, ne hrănesc cu ce ni se potrivește, ne indică trasee și anticipează propriile noastre alegeri? În acest context orbirea este, ca și servitutea de care vorbeați, voluntară? Sau e o modalitate de a rămâne într-o formă de confort ideologic, de falsă integritate căci ajungem să vedem numai ce ne confirmă credința în Binele care ne convine? De duminica orbului din naștere vindecat de Hristos la ce orbiri ar trebui să ne gândim dincolo de cea spirituală? Sau cea spirituală e sursa tuturor celorlalte? 

Teodor Baconschi: Întrebările retorice nu au neapărat un răspuns sugerat – nu sunt doar o invitație pentru a reafirma adevărurile cele mai evidente, ci și modalități de a evalua starea noastră epistemică. Eram deunăzi la biserica Amzei, când am reauzit citirea din Evaghelia după Ioan a cunoscutei pericope despre vindecarea orbului din naștere. Preotul a spus la predică un lucru de bun simț… alegoric: Iisus îl vindecă pe orb cu un amestect de salivă și tină. Adică asistăm la o nouă antropogonie, după modelul celei relatate în Cartea Genezei. Nimic nu interzice o asemenea interpretare grandioasă. Dar, tocmai în logocentricul text ioanic, prefer să citesc episodul ca pe un elogiu al materiei: vederea se redobândește atât prin grația divină, cât și printr-un aliaj “operativ” de elemente triviale, lumești, telurice și fiziologice. Și printr-o spălare a feței, la scăldătoarea Siloamului, de lângă Tempul din Ierusalim. Aceste ingrediente ne amintesc că angelismul e dușmanul teologiei practice. Nu putem scăpa de dictatura comercial-kafkiană a faimoșilor “algoritmi” prin elaborarea unor teorii sofisticate, cât printr-un soi de gimnastică a voinței. Chiar dacă omul post-modern nu se mai vede ca rege al Creației, supus doar Împăratului ceresc, el nu poate deveni sclavul creațiilor sale tehnice. Trebuie să rămână liber atât prin practicarea postului digital, cât și prin amintirea faptului că acest “Ghost in the Machine” moare la o simplă pană de curent electric. Orbirea de tip nou trece tot prin proba unor praguri materiale, vulgare, fără suflet și inteligență, adică prin fărâmarea idolului digital. Orice computer defect ne amintește salutar că idolii sunt produse mentale și că puterea lor nu vine dinspre dimensiunea lor inumană, adică neanimată și lipsită de logică proprie. Nu putem spune că pătimim servitutea voluntară, de vreme ce o alegem, investind tot ce ne este ontologic inferior cu o demnitate supraevaluată. Oamenii au preferat servitutea voluntară (adică iresponsabilitatea personală) în orice epocă, deci cu mult înainte ca progresul tehnologic actual să permită imaginarea unei distopii post-umane. Lecția etapei nu ține de falsa noutate a sclaviei la care consimțim, ci de adăstarea infantilă în refuzul maturizării spirituale. 

Alexandru Gussi: Progresul tehnologic ne face azi să putem imagina o democrație perfectă și, în același timp și cu aproape aceleași mijloace, un totalitarism integral. Avem oare capacitatea de a distinge care este calea libertății și care este cea a servituții? Incompetența colectivă în aceste chestiuni tehnice îmi pare că explică multe din angoisele colective: o soartă ce părea în mâinile popoarelor democratice le scapă acum din mâini. De unde și neîncrederea, complotismul etc. Dar mă întreb și mai ales vă întreb dacă dincolo de incompetența în înțelegerea sfidărilor tehnologiei, capacitatea de alegere, inclusiv a elitelor, nu este limitată sau chiar anulată de refuzul maturizării spirituale de care vorbeați. Reperele care legau comunitatea sunt de-construite, delegitimate, “anulate”. Ieșind din creștinătate, ca să revin și la Chantal Delsol, ieșim și din toată înțelepciunea evangheliilor, din inteligența colectivă cu sursa în Cartea Cărților? Realitatea spirituală pare că este alungată treptat, dar definitiv, în exil interior. Poate democrația-liberală să evadeze, să uite sau chiar să condamne contextul civilizațional care a făcut-o posibilă?

Teodor Baconschi: Situația e fără precedent: în trecut, orice nouă tehnologie rămânea aproape de și la îndemâna celor care o aduseră la viață. Un război mecanic se adresa țesătorilor, un abac le folosea contabililor etc. Meșteșugul era circumscris unei bresle. Din secolul 20, după ce am intrat în Galaxia Marconi, am deschis era tehnologiei de masă, ajunsă la probabilul ei climax odată cu internetul. Tehnologii tot mai sofisticate pot fi folosite de oricine: nu mai e nevoie de o specializare tehnică pentru a avea acces la ele. Iar modul de întrebuințare e relativ accesibil. Acest aspect obiectiv conferă noilor tehnologii un aură magică și aparent naturală: niște miracole banalizate, intrate adânc în gestul cotidian al mulțimilor indistincte. Și tocmai această bază potențial universală sporește exponențial puterea celor care creează, depanează, ameliorează și posedă juridic respectivele ”minuni”. Așa ceva seamănă doar cu puterea statelor suverană de a emite monedă. De unde și apariția rapidă a imperiilor hi-tech, care au digitalizat societatea (economia, cultura de masă, finanțele) și au devenit concurenții geopolitici majori ai statelor, inclusiv a celor mai puternice. Cred că acești concurenți deopotrivă frapanți și subtili posedă avantajul epistemic de a construi un “metaverse”, deci de a folosi maximal impulsul uman spre imaginar, mit, suprarealitate și respectiv utopie. Chiar dacă folosesc o infrastructură industrială fizică (producția de soft & hard nu se poate lipsi de un suport material), aceste stranii entități capitaliste vând cea mai de preț “marfă”: visarea, refugiul, limanul închipuirii paradisiace, unde binele abundă nemijlocit. Nu putem încă măsura cu date suficient acumulate care va fi impactul acestei competiții real-imaginar asupra sistemelor politice democratice. Vor deveni ele o super Confederație Elvețiană – unde triburile digitale decid totul printr-un referendum permanent sau distopii totalitare care depășesc gradele de control social atinse de totalitarismele recente? Este digitalizarea condiției umane un surogat spiritual dezastruos sau un fabulos declanșator al potențialului nostru ascuns? Vertiginos de alarmantă dihotomie! Dar poate că senzația mersului pe sârmă e doar efectul temporar al unor inovații “disruptive” și nu suntem neapărat condamnați să jucăm ruleta rusească… 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.