Sursa: Esprit.presse.fr

Război și Pace

Timp de lectură 6 min.

Nu cred nici în sfârșitul istoriei, nici în ciclicitatea ei. Cred că istoria se va sfârși doar atunci când se va sfârși timpul și va fi repetabilă doar în măsura în care se vor repeta metehnele politicienilor (și ale celor care îi trimit la putere). La începutul anului 2022 eram convins că alinierea tancurilor rusești de-a lungul frontierei cu Ucraina este doar o efemeră încordare de mușchi în fața „pericolului NATO”. Evenimentele au evoluat însă contrar așteptărilor mele. Și ale altora… Recunosc, invadarea Ucrainei m-a luat prin surprindere. A fost ca o lovitură de berbec în poarta comodității mele… Și a Europei… Imaginile apocaliptice ale primelor zile de război, cu distrugeri și pierderi de vieți omenești, ne-au adus cu picioarele pe pământul realității istorice. Era din nou război în Europa, după mai bine de 70 de ani de pace.

Primele zile de război au fost dublate de o altă invazie. Jurnaliști, politologi, specialiști, experți și strategi militari, „oameni cu expertiză”, după cum ei înșiși se numesc, au năvălit în platourile televiziunilor, nerăbdători să împărtășească publicului cum au anticipat ei declanșarea războiului. Au invadat ecranele pentru a ne aminti despre cum ne spuneau, încă din 2014, că Rusia va ataca Ucraina, în vreme ce noi, reticenții, nu am dat crezare acestui scenariu… Eu recunosc, m-am înșelat. Vladimir Putin a acționat împotriva așteptărilor mele. Pariasem că nu va declanșa invazia…

Am urmărit un interviu cu liderul rus din perioada în care căuta bunăvoința Europei și Americii. Întrebat despre ceea ce admiră la cultura occidentală, Putin remarca preocuparea acesteia pentru libertatea individuală. Desigur, a adăugat imediat că această abordare nu este în mod obligatoriu dominantă etic, deoarece în cultura răsăriteană, în speță cea rusească, evoluția este asigurată de colectivitate, care acționează unitar pentru îndeplinirea unui țel, oferind mijloacele (mai exact, puterea) unui lider luminat. Putin asemăna acest transfer de putere cu o trecere dincolo de orizontul ontologic, în sfera unui ideal întruchipat de un „Ales”. Desigur, transcenderea preocupărilor individuale spre țelurile mărețe ale Țarului – milioane de oameni acționând pentru succesul lui Putin – se realizează cu sprijinul Divinității, reprezentată pe pământ de Biserica Ortodoxă Rusă. Occidentul încerca atunci să se acomodeze cu acest tip de filosofie politică. A venit apoi lovitura de berbec în poarta comodității europene…

Războaiele nu sunt războaie dacă nu sunt susținute ideologic. Pentru a evita termenii agresivi, Putin a numit invazia din Ucraina „operațiune specială”, căreia trebuia, în mod obligatoriu, să-i atașeze o „operațiune ideologică specială”. Când gluma s-a îngroșat, și operațiunea specială nu a fost întâmpinată cu flori de către ucraineni, dictatorul rus a fost nevoit să-și ideologizeze suplimentar agresiunea. Am pus rămășag cu mine însumi că Putin își va concentra acțiunea propagandistică într-un naționalism cultural, rafinat, și se va alia cu Biserica Ortodoxă Rusă împotriva unui Occident „retrograd”… Mă așteptam la un neo-naționalism subtil, promovat de o Rusie care „apără valorile tradiționale în fața decadenței morale a țărilor occidentale”. S-ar fi găsit numeroși euro-sceptici și euro-îndărătnici fermecați de astfel de curente… Dar Putin nu a ales această variantă… M-am înșelat a doua oară… 

La finalul romanului Război și pace, într-un epilog eclipsat de valoarea literară a romanului și trecut cu vederea de critici, Tolstoi încerca să explice sociologic ceea ce demonstrase deja estetic: setea de Europa a imperialismului rusesc. Romancierul încerca să afle care sunt cauzele războaielor, reiterând o întrebare la modă în epocă, Ce forță pune în mișcare popoarele?

„Trecuseră șapte ani de la evenimentele anului 1812. Marea agitată a istoriei europene se retrăsese la loc între malurile ei. Părea că se liniștește, dar forțele misterioase ce pun în mișcare omenirea (misterioase, fiindcă legile ce determină aceste mișcări ne sunt necunoscute) își continuau acțiunea. […] Diferite grupări și închegări umane se făceau și se desfăceau; se pregăteau pretexte pentru formări și descompuneri de state, pentru deplasări de popoare”. 

Prin înlocuirea anului 1812 cu 1990, frazele de mai sus ar părea la fel de actuale pentru noi precum i se păreau lui Tolstoi în 1869, când încheia romanul Război și pace. Scriitorul rus descrie mecanismul desfășurării evenimentelor de pe continent drept „mișcarea războinică în masă, a popoarelor europene, dinspre apus spre răsărit și apoi dinspre răsărit spre apus”. Argumentația lui Tolstoi este exprimată, evident, de pe o poziție rusească: „Începutul acestei mișcări l-a făcut mișcarea de la apus la răsărit […]. Invazia se îndreaptă spre răsărit și își atinge ținta finală – Moscova”. Apoi, continuă Tolstoi, „se produce o mișcare inversă, de la răsărit la apus, a cărei asemănare cu mișcarea de mai înainte, de la apus la răsărit este remarcabilă”. Această teorie de tip pendular, deși învechită, pare să fie esența discursului propagandistic al Moscovei de astăzi: „Dominația Occidentului se apropie de sfârșit”. 

Putin a fost nevoit să atașeze invaziei sale o ideologie. Și contrar așteptărilor mele a ales „denazificarea” Ucrainei, nu alungarea „decadenței occidentale” dintre hotarele acesteia. Este adevărat, „Țarul” a fost crescut în laboratoarele ambiguității ideologice ale KGB-ului, iar comportamentul lui este rodul metehnelor nomenclaturii comuniste, transformate în metehne ale oligarhiei post-URSS… Dar este în aceeași măsură adevărat că dictatura lui Putin și invazia din Ucraina sunt consecințe ale tratării comunismului cu superficialitate, acesta fiind considerat astăzi mai puțin periculos decât nazismul. Efectele acestei opinii dominante în conștiința occidentală se văd cu ochiul liber în Ucraina de astăzi. Nu cred că balanța se va echilibra curând… Nu cred că opinia publică se va educa suficient de repede, astfel încât să plaseze nazismul și comunismul pe același palier al criminalității ideologice… Totuși, cred că „operațiunea specială de denazificare” va fi un eșec pentru Rusia…  

Sper să nu mă înșel și de această dată.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.