Sursa: Presidency.ro

“Securismul” nu (ne) va trece! (1)

Timp de lectură 9 min.

Acum aproape aproape o lună, G4Media publica nu mai puțin de zece “proiecte de lege” ale securității naționale. Simpla listă a acestor pre-proiecte de lege, sau de modificări de legi, e semnificativă în sine: Proiect de lege privind activitatea de informații și contrainformații, CSAȚ, Organizarea MAI, SIE, SRI, SPP, STS, Apărare națională, Sistemul integral al situațiilor de criză, Securitate și Apărare Cibernetetică. 

O ploaie de stele pe un cer deloc senin.

Autoritățile au reacționat neconvingător, reacția opoziției și a societății civile s-a remarcat printr-o contradicție între discursul de denunțare a gravității situației și realitatea unei slabe mobilizării propriu-zise. Oricum, publicarea și reacțiile sunt un eveniment în sine, departe de a-și fi epuizat consecințele politice.  

Tehnic vorbind, nu vorbim despre proiecte de legi propriu-zise, ci de propuneri care ar trebui să urmeze un proces de redactare și de asumare instituțională pentru a deveni proiecte de legi. Totuși, modul în care sunt redactate pare să arate că ele erau gata să fie lansate ca atare pe circuitul de avizare.  Trebuie spus că textele luate separat și pachetul ca un tot nu sunt ușor de analizat, nu am citit nicăieri o analiză din partea unui specialist în legislația serviciilor, reacțiile rapide inițiale nu justifică rămânerea la acest nivel de lectură după atâta timp. O astfel de analiză ne-ar putea da indicații inclusiv despre  intențiile celui sau celor care și-au asumat riscurile unei astfel de scurgeri de informații. Din punctul de vedere al conținutului, toată lumea a remarcat prevederile care arată o clară și deloc surprizătoare dorință de a limita controlul civil, și așa precar, exercitat asupra diverselor servicii secrete militarizate. În plus, există evident propuneri care pot fi considerate la limita sau dincolo de textul constituțional, ele au produs comentarii inflamate, petiții, un miting. 

Evident s-a pus imediat întrebarea dacă această scurgere de informații a fost una controlată de autorități, un test. Ipoteza e legitimă, dar nu e cea mai probabilă. Dan Tapalagă adăuga o informație aproape la fel de importantă ca dezvăluirea textelor în sine:

“Noile legi ale siguranței au așteptat la sertar momentul schimbării componenței Curții Constituționale, care în ultimii ani, sub influența fostului șef DNA, Daniel Morar, a tăiat masiv din atribuțiile serviciilor. Noii judecători CCR își vor prelua mandatul într-o săptămână, epoca lui Daniel Morar, devenit spaima serviciilor, se va încheia oficial peste câteva zile”  

Existența unei noi majorități, a uneia pro-Iohannis, la Curtea Constituțională e o cheie a actualului moment politic în general.  Și asta cu atât mai mult cu cât alegerea aparent supra-realistă a vechiului FSN-ist Marian Enache la conducerea CCR are și rolul de a ascunde acest ipotetic, dar foarte probabil, control al președintelui. Contextul este deci nou, de aici și până la a ideea că pachetul de legi poate fi citit în logica consolidării puterii prezidențiale, nu e decât un pas. În această logică publicarea proiectelor respective ar avea și rolul de a denunța și limita această tendință.

Scurgerea de informații s-a petrecut dintr-un loc în care se centralizau aceste pre-proiecte de legi, acest loc fiind Administrația Prezidențială sau o altă instituție care să fi primit tot pachetul de texte de la Cotroceni pentru a formula o opinie, spre exemplu juridică, dar asta nu schimbă logica responsabilităților politice.

Președintele este deci expus de mai multe ori: prin faptul că a păstorit netransparent acest proces foarte discutabil, prin faptul că s-a ajuns ca această formă după ce în mod evident un proces de redactare important a avut loc, în fine pentru că au ajuns în presă. Acest ultim punct este cu atât mai important cu cât puterea prezidențială este de la început, din 2014, remarcabil de opacă, zgârcită în explicații, mult mai izolată de societate decât orice altă putere non-PSD din trecut.

Această expunere a șefului Statului este și ea un argument că scurgerea nu a fost una intenționată din partea actualei puteri. Iohannis are numai de pierdut: se confirmă, dacă mai era nevoie, că lipsa de autoritate a elitei politice în frunte cu domnia sa a lăsat un gol care a fost umplut de oameni proveniți din servicii sau apropiați de acestea. Ei dau tonul militarizării culturii instituționale. 

În plus, asta duce la o agravarea crizei de încredere în autorități, în președinte și în Stat în general, faptul că această criză are loc în plin conflict armat la apropierea granițelor e un dezastru pentru pentru România. 

Președintele a reacționat ca o parte vătămată, ca să spunem așa. Iohannis nu-și putea denunța propria-i producție, a făcut totuși promisiunea unor pași înapoi spunând, în declarația din 7 iunie, că se va “îngriji personal ca acolo unde draftul nu a avut o formă adecvată să fie corectată”. Pretenția domniei sale că ar fi “un prim draft” nu e credibilă. Totuși atunci când președintele spune că “cineva, și știm cine, a considerat că e bine să le dea pe surse. Este o eroare majoră” e clar că nu amenință presa, cum s-a spus,  ci chiar sursa de unde au venit informațiile. Faptul că a spus-o public și a personalizat trebuie interpretat ca o încercare de a pretinde implicit că de vină nu este Administrația Prezidențială în întregul ei. 

Mai neplăcut este însă scenariul, mai plauzibil, că această scurgere nu e rezultatul unei simple voințe individuale, ci semnul unei tensiuni sistemice, acel tip de falie care apare spre sfârșitul anunțat al unui regim și urmărește ca să-l slăbească pentru a evita ca acesta să se perpetueze printr-un succesor desemnat.

Extraordinara intervenție a directorului SRI e în și mai mare măsură semnificativă pentru gravitatea crizei, pentru vulnerabilitățile expuse de publicarea intențiilor instituțiilor care se ocupă cu securitatea națională. 

Aflat în post de la începutul lui 2015, Eduard Hellvig în curând va ajunge la recordul de longevitate în funcție stabilit de predecesorul său, George Maior (2006-2015). În acest sens e semnificativ faptul că Maior e criticat indirect de Hellvig pentru a-și legitima dreptul de a defini “securismul”: “Sunt primul director al SRI care a condamnat public Securitatea în ansamblul ei” a spus directorul SRI în declarația sa din 17 iunie. Dar importantă e teoretizarea “securismului”:

Laboratoarele Securității au fost abandonate în grabă în decembrie 1989, dar virușii dezvoltați în ele pătrunseseră deja adânc în societatea noastră. Un astfel de virus, şi cel mai periculos în opinia mea, este securismul. Securismul este acea idee care presupune utilizarea traumelor societăţii din perioada comunistă pentru a crea, foarte abil, tocmai o reflexie de tip totalitar. Este acea idee că în spatele a orice, se ascunde un interes obscur şi neapărat de rea intenţie, că există duşmani în interiorul României, duşmani cu care trebuie să ne luptăm. Securismul este procesul de intenţie fără dovezi, manipularea adevărului şi întreţinerea unui conflict artificial între părţi ale societăţii, între societate şi instituţiile statului, între indivizi şi societate. 

Securismul sapă la temelia oricărui demers de democratizare, ne vrea ţinuţi pe loc şi în conflict unii cu alţii. Securismul are abilitatea de a se prezenta ca un medicament, când în realitate este virusul însuşi. 

În ciuda numelui și originilor sale, securismul nu este apanajul exclusiv al categoriei profesionale care l-a creat. Paranoia, teoriile conspirației, judecata prin asociere, crearea unor temeri false, suspiciunea generalizată care pornește de la premiza vinovăției, manipularea – sunt componentele lui de bază. Securismul este astăzi bine reprezentat în prea multe medii ale societății noastre.

Au fost și alte pasaje interesante, dar această adevărată pledoarie e importantă pentru că arată că, în suprapunerea de crize pe care o trăim, aceasta e o criză în sine a sistemului de putere recalibrat, de când Klaus Iohannis este președinte, el însuși moștenind straturile de influențe anterioare, care însă s-au adaptat, s-au redefinit. 

Nu ne era deloc simplu să știm cum e văzută această redefinire din interior. Textele  viitoarelor legi ne spun multe despre cultura instituțională. Intervenția lui Eduard Hellvig cred însă că e, voluntar sau nu, o licărire de lumină în mormântala tăcere ideologică a puterii iohannisiene. Acesta pare că e o formă de anticomunism contorsionat: răul vine din trecut, deci responsabil nu e prezentul, acest virus al răului, “securismul”, a atacat părțile din societate care sunt într-un conflict artificial cu Statul. Deducem că reacțiile acestor părți din societate în diverse momente, cum este această criză, sunt de fapt atacuri ale virusului numit “securism”. Unele părți din societate sunt bolnave, asta le limitează drastic credibilitatea, în plus din cauza lor actualul regim nu a putut democratiza România.   

Dacă era analiza doctorului în științe politice Hellvig, ea deschidea o discuție interesantă, necesară. Fiind însă discursul directorului principalului serviciu secret, al cuiva care provine din lumea politică și e probabil mai apropiat de Iohannis decât era Măgureanu de Iliescu, atunci nu putem să-l citim decât ca pe un discurs politico-ideologic. Iar la acest nivel vedem că esența acuzațiilor care puteau fi aduse acestor posibile legi ale securității sunt întoarse către societate. Statul nu s-a lustrat pe sine, dar prin astfel de diagnostice politico-medicale pare că vrea să se apuce de epurarea societății de viruși descoperiți în noile sale laboratoare.  

Iohannismul de început, prin tăcerea inițială, creatoare de perplexitate colectivă, apoi prin claustrarea față de societate, prin concentrarea puterii fără alt program clar, printr-o militarizare blândă căci legitimată de suportul venit de la instituții democratice din afară, nu putea produce decât o astfel de ideologie a neîncrederii în societate. Președintele Constantinescu și-a pus eșecurile pe seama Securității, Ioahnnis e pe punctul de a-și pune eșecurile pe seama societății devenită, iată, bolnavă de “virusul securismului”.

Așteptăm cu interes vaccinul propus.

Sau poate că el se regăsește chiar în proiectele despre care vorbim? 

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.