Doi cizmari

Timp de lectură 2 min.

Aproape contemporani, doi cizmari au marcat, în felul lor, trecutul României. Unul mai specific, prin produsul mâinilor sale și al minții sale, în cele din urmă, celălalt mai zguduitor și mult dincolo de meseria pe care, de fapt, nici n-a învățat-o ca lumea.Cel dintâi, Gheorghe Ene Filipescu, s-a născut în anul 1884, în Oltenița (pe-atunci numită Comuna Oltenița Urbană), într-o familie a cărei sărăcie lucie a făcut ca băiatul să nici nu poată fi dat la școală, rămânând, până – o să vedem –…

citește în continuare

Reședințele regale de la Marea Neagră

Timp de lectură 7 min.

Tot mai des anumite proiecte culturale se intersectează cu demer­suri istoriografice care ţintesc şi probleme extrem de actuale (cum ar fi starea deplorabilă a unor clădiri istorice reprezentative sau monumente de patrimoniu). Unul dintre aceste exemple este şi cartea-album realizată de Delia Roxana Cornea şi apărută la finele anului 2021 – Reşedinţele regale de la Marea Neagră. Casele de vis ale reginelor României, traduceri de Nicoleta Stanca şi Alina Cojocaru, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa – Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2021,…

citește în continuare

”Credința noastră este viața noastră” – Lupta și mărturia unui laic care nu s-a frânt – Lia Lazăr Gherasim (II)

Timp de lectură 13 min.

În prima săptămână de la arestare i s-a propus să colaboreze, să fie ”reeducată”. A cerut hârtie și creion și… a scris. Pot să fiu acuzat de subiectivism pentru că este vorba despre mama mea, dar vă rog să mă credeți, și am avut posibilitatea să citesc și să studiez multe documente din închisorile comuniste în ultimii 33 de ani, nici unul nu a avut profunzimea și claritatea celor scrise de către mama. Împărtășesc cu dumneavoastră acest document absolut excepțional, găsit anul trecut la…

citește în continuare

De unde atîta șovinism?

Timp de lectură 7 min.

Unele dintre trăsăturile comune ale diferiților reprezentanți și votanți ai partidelor postcomuniste mainstream din România, de dreapta sau de stînga, sunt șovinismul, antimaghiarismul și discriminarea anti-Roma (pe limbajul huliganilor, antițigănismul). De cîte ori intră în criză, partidele majorității românești își dau arama pe față cu exhibarea sentimentelor antiungurești, iar media și social media le țin isonul. De parcă toți fac parte dintr-un AUR mai mare[1]. Ultima izbucnire tribalistă a fost legată de scoaterea UDMR din coaliția executivă cu PSD și PNL. O majoritate supracalificată de pseudoanaliști, moderatori, redactori,…

citește în continuare