Parada de 9 mai în Piața Roșie. Sursa foto: New York Times

Ofensiva Rusiei va crește în intensitate

Timp de lectură 10 min.

Rusia a luat inițiativa după mijlocul lunii octombrie 2023, când a început să concentreze zeci de mii de oameni în jurul Avdiivka pe care o asedia încă din 2014. A distrus complet orașul și l-a ocupat în februarie, cu uriașe pierderi umane și de material militar. A continua ofensiva pe întreaga linie a frontului. Însă, succesele cele mai semnificative au fost înregistrate de armata rusă la vest de Avdiivka, unde au capturat mai multe sate. Dar, militarii ruși nu au capacitatea de a transforma aceste victorii tactice într-un succes strategic pentru că mobilitatea unităților este redusă, iar generalii lui Putin nu vor să-și asume riscuri. În ultimele săptămâni au concentrat trupe la Chasiv Yar, la 10 km vest de Bahmut și, în sud, la Ugledar. Generali ucraineni afirmă că este o chestiune de zile până ce armata rusă va ocupa Chasiv Yar, de unde i se deschid perspective pentru a iniția noi atacuri.

Următoarele săptămâni și luni vor fi cele mai dificile pentru Ucraina. După inaugurare, formarea și votarea noului guvern la 13-14 mai, cel mai probabil Kremlinul va crește gruparea de trupe pentru marea ofensivă din vara 2024. Cum Odesa este greu de atacat, probabil că Putin va alege între Harkiv și Sumî pentru atacul decisiv care să îngenuncheze Ucraina. Dacă direcția va fi Sumî, înseamnă că Putin speră să rupă frontul și să avanseze spre capitala Kyiv, pentru a-și instala un guvern marionetă. Dacă forțează ocuparea Harkiv, direcția pe care va putea înainta este Dnipro, Zaporojie, Krivîi Rih, Herson, adică trupele rusești să încerce să taie sud-estul Ucrainei, cu regiunile Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk, pe care le-a anexat în urma așa-ziselor referendumuri din septembrie 2022, înainte ca să controleze teritoriul lor (pe care nici măcar astăzi nu-l stăpânesc integral).

Însă, e greu de imaginat o ofensivă rusească de succes fără o mobilizare, fie ea și parțială. În acest moment, Putin nu are suficiente trupe, nici armament, nici muniție pentru a cuceri vreun oraș important din Ucraina. Însă, dacă ar fi să aleagă între Sumî și Harkiv, probabil că Putin ar alege ofensiva în direcția Harkiv, forțând ruperea frontului acolo, de unde ar putea avansa încercând să decupeze sud-estul Ucrainei, cu cele patru regiuni a căror anexare a federație e deja înscrisă în constituție, lăsând Odesa și gurile Dunării pentru un viitor război.

Ucraina va învinge? O să aflăm în curând

Vladimir Putin a avut două momente în care-și putea asigura victoria. Primul a fost în primele zile după 24 februarie 2022, când liderul de la Kremlin a fost mai aproape de victorie decât ne imaginăm. Al doilea este acum, în vara 2024, când armele și muniția (mai ales) din pachetul american încă n-au ajuns pe front, când armata ucraineană este decimată și epuizată, când moralul militarilor și al populației este scăzut. În aprilie, președintele Vladimir Zelenski a promulgat legea prin care s-a redus vârsta de mobilizare. Noua lege va intra în vigoare la 18 mai și va conduce – potrivit președintelui – la mobilizarea a 300.000 de militari până în iunie.

Însă, sondajele de opinie recente indică faptul că cel puțin un sfert dintre ucraineni doresc să evite mobilizarea în timp ce doar 10% sunt gata să meargă pe front. Mai ales în regiunile din est și sud se înregistrează un număr mare de bărbați care nu vor să fie înrolați (39% în est și 32 % în sud).

Rusia stă mai bine la număr, nu din cauza diferenței de resurse demografice care este evidentă, ci pentru că recrutează lunar 30.000 voluntari, care încheie contract și primesc salariu. Deci resursa de recrutare fiind comercială este și ea limitată. Iar sistemul rusesc computerizat de control al populației încorporabile și care poate fi mobilizată va funcționa deplin abia după 1 noiembrie. Deocamdată, potrivit generalilor americani (care au luat cuvântul în comisiile Senatului) numărul total al militarilor ruși care participă la operațiunile din Ucraina este de circa 470.000. Insuficient pentru o mare ofensivă care să ducă la îngenuncherea Ucrainei.

În fapt, șansele ca armata rusă să inițieze o ofensivă de succes sunt extrem de limitate. Armata rusă are pierderi uriașe, arsenalul ei este epuizat. Chiar și pentru cei mai pesimiști comentatori occidentali acest lucru o să devină evident cu ocazia ofensivei din vară.

Chiar dacă artileria rusească trage 9-10 obuze pentru fiecare obuz tras de ucraineni, stocul de muniție se apropie de sfârșit. Ratele de tragere erau în toamna 2022, în medie de 60.000 obuze pe zi. Această cifră a scăzut astăzi la 10.000, cu toată muniția primită din Coreea de Nord și Iran. Producția internă de obuze a Rusiei nu a ținut pasul cu ritmul luptelor. Pentru a menține intensitatea actuală a focului, Rusia ar trebui să producă 3,6 milioane de obuze pe an, dar produce abia jumătate (cifrele ministerului rus al Apărării). În plus, ritmul ridicat de tragere duce la o mare uzură a țevilor tunurilor, pe care armata rusă a reușit până acum să le refacă pe baza stocurilor sovietice. Dar și acestea se termină.

Kyiv-ul va folosi acest an pentru a epuiza armata rusă și a crește șansele de succes ale unei ofensive ucrainene în 2025.

Dacă prezentul este sumbru, viitorul pentru Ucraina este mai luminos. Capacitățile militare ale aliaților Ucrainei sunt în creștere. Se înființează fabrici de arme și muniție în țările vecine Ucrainei. Producția anuală de rachete interceptoare folosite de sistemele Patriot va crește cu 20% în 2025, în timp ce producția de obuze va ajunge la 1,2 milioane în SUA și la peste 2 milioane în Europa. În următoarele luni, Ucraina va primi avioanele de vânătoare F16. Livrările de armament modern și muniție vor crește semnificativ peste câteva luni.

Însă, nu atât cantitatea de muniție și numărul de rachete anti-aeriene interceptoare va fi decisivă în următoarele luni cât capacitatea Ucrainei de a mobiliza și antrena suficiente trupe cu o capacitate ridicată de luptă. Următoarele trei sau chiar patru luni ar putea fi dramatice, dar este puțin probabil că Rusia va putea obține și altceva decât victorii tactice, chiar dacă ucrainenii au întârziat construirea fortificațiilor și consolidarea liniilor de apărare. Marea problemă este însă moralul scăzut al militarilor și al populației. De luni de zile n-au mai primit nici o veste bună. Oamenii încep să-și piardă speranțele. Întârzierea ajutorului american cu șase luni a dat o lovitură uriașă moralului trupelor ucrainene, care se află la cel mai de jos nivel, tocmai acum în ajunul unei puternice ofensive rusești.

Putin pariază pe războiul hibrid

De vreme ce este puțin probabil ca Rusia să obțină succese strategice pe teatrul de operațiuni care să oblige Ucraina să se predea necondiționat, Putin va folosi tot mai intens tacticile războiului hibrid. Ținta acestuia este Occidentul, țările care compun tabăra susținătorilor Ucrainei.

După războiul cu Georgia (august 2008), Rusia și-a reformat armata și felul în care poartă războaiele. Succesul acestei reforme a fost vizibil în martie 2014, când Rusia a anexat, practic fără luptă, peninsula Crimeea și a destabilizat sudul și estul Ucrainei, declanșând atât operațiuni cinetice în Donbass cât și operațiuni de război hibrid împotriva Ucrainei și a Occidentului. Autorul acestei reforme  militare este ministrul Anatoli Serdiukov, iar noua doctrină militară poartă numele generalului Valeri Gherasimov, șeful Marelui Stat Major.

Potrivit doctrinei Gherasimov, operațiunile cinetice sunt combinate cu cele non-cinetice menite să submineze securitatea inamicului. Combinarea nu se face la întâmplare, ci într-un mod sincronizat pentru a obține efecte sinergice. Războiul hibrid purtat de un stat presupune o integrare sistematică a instrumentelor militare, politice, economice, civile și informaționale. Războiul hibrid se desfășoară sub pragul unui război convențional, tocmai pentru că statul care-l declanșează nu are capacitatea să poarte un război cinetic, recurgând la mijloace non-militare.

Războiul hibrid a devenit parte integrantă a doctrinei militare de mai bine de un deceniu (vezi doctrinele de apărare din 2010 și 2014), obiectivul strategic fiind ca prin tacticile hibride Rusia să reducă asimetria dintre puterea sa și cea a occidentalilor. Liderii ruși au înțeles că țara lor nu avea capacitatea militară și resursele economice pentru a fi la egalitate cu puterile occidentale. Doar integrarea mijloacelor non-militare cu puterea cinetică poate reduce, chiar anula diferența de putere dintre Rusia și Occident. Arsenalul non-cinetic la care apelează Rusia este vast și totodată divers: dezinformare, manipulare, sponsorizarea actorilor non-statali în statele occidentale pentru acțiuni destabilizatoare, lansarea de atacuri cibernetice, interferența în alegeri etc. Aceste instrumente sunt mult mai ieftine decât operațiunile militare iar Rusia poate oricând nega că este în spatele acestor operațiuni. Utilizarea tacticilor hibride diminuează asimetria de putere dintre Rusia și tabăra aliaților Ucrainei, prin afectarea procesului de decizie în urma unor acțiuni ostile care să conducă la polarizare excesivă la nivelul societății din cauza dezinformării, la demoralizarea populației și în cele din urmă la destabilizare.

Cu toată abilitatea Moscovei de a desfășura acțiuni hibride, capacitățile militare și economice ale Rusiei sunt prea mici pentru un război atât de mare. Chiar dacă Rusia își extinde operațiunile în Africa și Orientul Mijlociu, acest fapt nu afectează într-o măsură atât de mare ordinea internațională pe care o contestă. Potrivit doctrinei Primakov, fost șef al spionajului, ministru de Externe și prim ministru al Rusiei, ordinea globală bazată pe hegemonie americană este de netolerat și trebuie înlocuită cu o lume multipolară, în care Rusia este unul dintre polii de putere. Numai că Rusia nu are resurse pentru a schimba ordinea mondială. De aceea, încearcă să se folosească de mijloacele non-cinetice, de exploatarea și exacerbarea vulnerabilităților interne ale puterilor occidentale.

Instrumentele pe care Moscova le folosește în războiul hibrid includ utilizarea actorilor non-statali și a unor forțe care nu pot fi atribuite Rusiei (“omuleții verzi”, rețele criminale din diverse țări etc), susținerea actorilor politici, mediatici, culturali pro-Rusia sau care doar înclină spre Rusia, utilizarea pe scară largă a dezinformării și manipulărilor în timpul campaniilor electorale. Multe dintre operațiunile Rusiei au reușit, subminând securitatea occidentală. Succesele Moscovei în acest tip de operațiuni hibride, având în vedere capacitățile militare și economice limitate ale Rusiei, i-au permis să joace un rol mai important, să se comporte ca fiind o putere “mai mare” decât este în realitate. De unde și nevoia ca statele occidentale să conștientizeze acest pericol și să răspundă adecvat printr-o strategie comună agresiunilor hibride ale Rusiei care vor crește în intensitate pe măsură ce pentru Putin va deveni tot mai evident că n-are șanse de victorie în Ucraina.

(Fragment din articol « Vara 2024, ultima șansă pentru Putin să învingă », publicat pe site-ul contributors.ro)

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.