Ce viitor are războiul din Ucraina? Dar cel din Orientul Apropiat?
Extremiștii de dreapta români care sunt, în aceste zile, pe cai albi mari, speră ca primul să se încheie printr-o victorie rusă, de vreme ce sunt slugile lui Putin. Dar mai sunt în această chestiune și alte păreri în Europa și în America.
Miniștri de externe ai statelor NATO s-au întâlnit într-o rundă de două zile de consfătuiri sub noua președinție a liderului alianței, olandezul Rutte, spre a semnaliza Ucrainei unitate în pactul nordatlantic în vederea continuării ajutorării ei (în conformitate cu carta ONU). Șefii diplomației și-au propus să abordeze și Conflictul din Orientul Apropiat și impactul lui asupra securității în spațiul euro-atlantic, pe care ar fi fost bine să-l înțeleagă încă de acum un an. Caz în care s-ar fi dumirit din timp că litigiile din Ucraina și Israel sunt asociate și nu i-ar fi luat acum prin surprindere rapidul avans al rebelilor jihadiști, sirieni, amenințând să inaugureze în regiune o nouă era după debarcarea regimului Assad.
În context, merită menționat că fostul secretar general al NATO, Stoltenberg, e citat de presa ucraineană ca fiind de părere că ar fi acceptabil ca Ucraina să cedeze teritorii în schimbul păcii. Noul șef al Consiliului European, Antonio Costa, crede că e exclusiv treaba Ucrainei să determine ce înseamnă o pace dreaptă în războiul cu Rusia. E adevărat că prea puțin contează ce cred Stoltenberg și Costa. Ori șeful NATO, Rutte. Ci numai ce va decide președintele ales al SUA.
Stoltenberg și alți demnitari occidentali aberează, dacă își închipuie că va exista o pace ruso-ucraineană negociată, reală și de durată, cât timp la cârma Rusiei rămâne Vladimir Putin.
Ce vrea Putin
Pentru că pseudo-mesianicul dictator rus, care nu e doar mafiot și ucigaș de ruși, ci și un asasin în masă mânat de fanatism ortodoxist și de fumuri imperiale, crede în delirul său de pseudo-mântuitor că Ucraina nu ar exista, că ar fi Rusia. Și că ar trebui ”salvată” de ea însăși.
În acest scop, tiranul de la Kremlin, căruia îi pupă și inelul, și papucul, și picioarele atât comuniștii, cât și fasciștii, deci legionarii, se crede îndrituit să încalce orice acord, orice înțelegere și orice convenție.
Cum, deci, să fie posibilă o pace negociată cu un astfel de dictator, scăldat în sângele și lacrimile multor zeci de milioane de oameni? Cât ar face un tratat cu el? Nu mai mult decât hârtia care se va fi irosit spre a-i scrie termenii.
Verdictul câmpului de luptă
Pacea se determină de regulă pe câmpul de luptă. E-adevărat că, din cauza Americii lui Biden-Harris, al cărei împăciuitorism i-a dat lumină verde lui Putin să invadeze Ucraina, precum și din pricina fricii lor inepte de ”escaladare” și de ”regime change” la Moscova, Ucraina pierde, în aceste zile, războiul. Dar numai dacă e lăsată să-l piardă.
Cum e lăsată acum. Cum pare a crede până și președintele Ucrainei, care a admis căUcraina nu are forța să recucerească anumite teritorii și e nevoie de diplomație. Fiindcă Biden, Scholz și restul liderilor neajutorați de stânga care au împins lumea liberă spre dezastru n-au înarmat Kievul la timp, suficient și cu arme eficiente, însoțite de dreptul folosirii lor în Rusia, refuzându-i accesul în NATO și un scut cât de cât demn de numele lui.
Nota de plată (militară și politică, prin alegeri pierdute, pentru inepțiile pe care le-au comis și în diplomația lor lașă) li se prezintă liderilor de stânga occidentali în aceste zile. Iar avansul Rusiei pune în pericol acut, mai întâi Moldova, amenințată ca Georgia de o completă rusificare, apoi state NATO ca România, țările baltice și Polonia.
În cazul unei victorii ruse în Ucraina, toate vor fi înghițite, mai de vreme sau mai târziu, de trupele dictatorului a cărui ideologie vrea imperiul rus extinzându-se de la Vladivostok la Lisabona și retur.
Or, în acest caz, ar pierde și America.
Iar, asta, într-un moment în care SUA și lumea liberă ar avea marea victorie la îndemână, dacă ar depune un minim efort.
Siria sunită scapă în aceste ceasuri de puternicul control al Moscovei. În Siria au apărut indiciile unei prime înfrângeri de răsunet a Rusiei. Care riscă să-și piardă chiar acum bazele siriene. E semnul sfârșitului iminent al dictatorului alevit, sirian, Assad: rușii își retrag în mare grabă diplomații și militarii din capitala siriană, Damasc, în timp ce au loc confruntări armate în orașele siriene Hama, Homs și Suwayda, după ce rebelii jihadiști suniți au capturat Alep și Idlib, fiind bombardați de aviația rusă.
Problema Rusiei este aceeași cu a Siriei. Nici una din cele două țări nu mai are suficienți pedestrași. Ambele state, controlate de dictaturi detestate de mulți, în popor, sunt lăsate de izbeliște deopotrivă de noroc și, mai ales, de o demografie negativă. Iar Hezbollah, grupare șiită libaneză, interpusă a Iranului, zdrobită de israelieni după un an de atacuri islamiste cu rachete asupra statului evreu, nu mai are nici ea infanteria și puterea necesare spre a interveni cu succes în favoarea aliatului Iranului de la Damasc. La rândul lor, rușii nu pot transfera trupe angajate în Ucraina, unde au fost dislocați și mercenari sirieni, astfel încât teroriștii suniți ai Al Qaidei par să aibă calea deschisă spre noi cuceriri.
La rândul său, Israelul ar putea pune umărul, cu ajutorul Statelor Unite, la reconfigurarea hărții Orientul Apropiat, astfel încât lumea liberă să devină, din ciuca bătăilor, forța câștigătoare a conflictelor declanșate de Putin și de aliații lui. Știind cine vine la putere, la Washington, precum și faptul că Moscova nu-l mai poate ajuta cu adevărat, Assad pare să fi cerut ajutorul statului evreu împotriva teroriștilor suniți ai al Qaidei, care-l vânează din nord.
Urmărit și alintat de noroc, Trump ar face bine să nu-i dea cu piciorul. Căci norocul s-ar putea, jignit, să-l părăsească. Președintele ales al SUA ar putea profita enorm de pe urma slăbiciunii tot mai evidente a imperiului rus, îngenunchiind durabil colosul de la răsărit, spre a se consacra apoi amenințării comuniste chineze.
Care face parte din această ecuație, de vreme ce comuniștii de la Beijing sunt, ca legionarii de la București, dar cu ceva mai multă putere, aliații Rusiei lui Putin.
Să nu-și facă Donald Trump și Elon Musk nicio iluzie. Dacă vor să refacă ordinea mondială distrusă de agresiunile Rusiei lui Putin și ale interpușilor aliaților ei iranieni, sau chiar și numai dacă-și dorescă MAGA, o Americă măreață, nu o vor putea obține fără să ajute Ucraina să apere granițele răsăritene ale lumii libere. Din care fac parte și Statele Unite.
A crede în neoizolaționism, ca Tulsi Gabbard și unii dintre susținătorii extremiști ai lui Trump, n-are cum ajuta America să se pună pe picioare într-o lume totuși globală, în care nu te mai poți bizui doar pe oceane și granițe ca să te aperi.
Articol publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
