Vă puteţi imagina inimaginabilul, în care într-un viitor ipotetic nu prea îndepărtat, România cu Georgescu preşedinte să treacă printr-o revoltă populară cauzată de îndepărtarea de NATO şi UE, iar Viktor Orban să denunţe o «lovitură de stat antirusească» la Bucureşti, la doar câteva sute de kilometri de Crimeea ? Orchestrată, desigur, de «mafia financiară globală». Iar numitul Georgescu să ceară ajutorul militar al Moscovei ?
Ni se spune, la Realitatea TV (26 noiembrie, ora 10:31pm) că o să avem revelaţia că Georgescu nu e cu ruşii, ci «cu americanii». Spre pildă, se prezintă o emisiune a TVR din 2018, în care realizatoarea îl întreabă pe Călin Georgescu dacă Putin nu este un lider, la care el răspunde că este un lider, care îşi iubeşte poporul, «indiferent de ce face». Este un fapt care trebuie într-adevăr reţinut, dar nu pentru că ar fi vreo dovadă că nu îl admiră pe Putin, cum sugerează Realitatea TV, ci dimpotrivă.
De Călin Georgescu am auzit prima oară în 2014, când o venerabilă doamnă m-a rugat să mă întâlnesc cu fiica ei, care urma să îmi prezinte un proiect interesant pentru ţară. M-am întâlnit cu fiica, şi m-am ales cu solicitarea să fac voluntariat pentru proiectul de ţară al lui Călin Georgescu. Mi s-a explicat că e vorba de ceva pe termen lung, pentru că Georgescu «vrea să construiască ceva valabil». Totul suna bine, dar, pentru că am învăţat că orice afirmaţie şi informaţie trebuie controlată, am solicitat date suplimentare despre mult-lăudatul proiect de ţară. Aşa m-am ales cu o cărţulie, Cumpăna României. Am citit-o, şi după două zile am sunat-o pe venerabila doamnă să îi explic că nu mă interesează proiectul domnului Georgescu, pentru simplul motiv că este propagandistul unei puteri străine, federaţia rusă. Am uitat de atunci de domnul Georgescu, până când am putut afla cu toţii din presă că numitul este propunerea de premier a AUR. M-am speriat, şi am tras concluzii şi referitor la ce este de fapt AUR, dincolo de faptul că partidul prezenta o tendinţă pronunţată de a nu rata nicio oportunitate prezentată de propaganda rusă, preluând orice temă importantă lansată cu câteva ore înainte pe canalele Russia Today.
Am vrut atunci să scriu despre Călin Georgescu, dar diverse evenimente m-au împiedicat. Astăzi se pare că este nevoie. Nu voi reaminti ce se ştie deja din presă despre declaraţiile lui recente pe Tik tok, poate în afară de faptul că trimiterea femeii la cratiţă şi la produs copii este o veche temă nazistă, lansată de Goebbels şi preluată de Putin şi de aşa-zisa «biserică ortodoxă rusă». Această sectă, despre care regretatul părinte Constantin Galeriu spunea că este un apendice al puterii imperiale moscovite, motiv pentru care s-ar fi întrerupt şi transmiterea harului în timpul tainei preoţiei (fapt extrem de grav, teoretic imposibil, şi care ar fi trebuit investigat de bisericile ortodoxe ; afirmaţia a fost făcută de părintele Galeriu în timpul orelor de catehism de la biserica Sfântul Silvestru, prin anii 1994-95), ei bine, această sectă nu propovăduieşte valorile creştine, ci ţine, în timpul predicilor, sesiuni de îndoctrinare de tip fascist. Despre, între altele, rolul femeii ca producătoare de copii şi de activitate «la cratiţă». Acesta este şi unul din motivele pentru care moscoviţii care nu şi-au pierdut complet uzul raţiunii evită să viziteze atari lăcaşe de cult. Când îl citesc deci pe domnul Georgescu preamărind salvgardarea valorilor creştinismului de către rusia lui Putin, îmi aduc imediat aminte de ce mi-a povestit fiul meu care a aflat ce cred moscoviţii încă neînregimentaţi complet despre ce numesc ei creştinism ortodox şi Biserică în general : o prietenă rusoaică scăpată, împreună cu mama ei, din raiul putinist au descoperit cu uimire creştinismul «nostru», «românesc», aşa cum îl înţelesese băiatul meu de la biserică ; au studiat apoi documente de pe site-ul Patriarhiei române. Respectivele au povestit cum, pentru ei, la Moscova şi Leningrad, biserica e cu totul şi cu totul altceva : anume ceva de care trebuie să fugi dacă vrei să rămâi Om.
Să revenim însă la domnul Georgescu…
Naţionalismul lui Călin Georgescu
Filetismul a fost condamnat ca erezie la Constantinopol, la 10 septembrie 1872, luând în consideraţie faptul că biserica nu trebuie confundată cu destinul unei singure naţiuni sau al unei rase ; o biserică autocefală locală nu trebuie aşadar să fie bazată pe un criteriu lingvistic, naţional sau etnofiletist, ci pe un criteriu local eclezial.
«Societatea românească bine manipulată echivalează naţionalismul cu şovinismul, xenofobia, antisemitismul» (Cumpăna României, Bucureşti: Logos, p. 91, s.n.). «În ultimii 25 de ani am fost condiţionaţi să gândim că apărarea identităţii şi suveranităţii naţionale înseamnă aceste trei cuvinte». E de neînţeles cum autorul trece de la prima afirmaţie la a doua, pentru că niciunde, în Uniunea Europeană, nu a auzit nimeni de aşa enormitate. Uniunea Europeană este o organizaţie fondată printr-un tratat internaţional semnat de state indepedente şi suverane, care au decis, pentru că au tras concluzia că le este mai bine împreună decât separat, să pună în comun exerciţiul suveranităţii naţionale, în anumite domenii. Iar principiul identităţii culturale, după ce a apărut în jurisprudenţa curţii constituţionale germane, a fost preluat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Merită amintit că programul de stagiari ai fundaţiei Partidului Popular European, anume Fundaţia Robert Schuman pentru Cooperarea Creştin Democraţilor din Europa, care a avut, printre primii stagiari, pe Andrej Plenković, actualul prim-ministru al Croaţiei, şi pe mulţi alţi politicieni din statele central şi est europene, îi pregătea în spiritul «apărării valorilor creştine, comune statelor europene, identităţii şi suvernităţii naţionale». Cumpăna României este o cărţulie de 148 de pagini, care conduce cititorul de la frustrarea produsă de tranziţia post-decembristă, prin spaima unei viitoare «crize a resurselor» (personajul a trecut pe la Clubul de la Roma, asociaţia română-ARCoR, cum el însuşi mărturiseşte, şi s-a ocupat de dezvoltare durabilă) către planul de resetare a «Neamului Românesc». Naţionalismul îl recuperează, în mod ciudat, şi pe «Hristos» (p. 92), deşi orice creştin şi, mai ales, «creştin ortodox», cum îi place lui Călin Georgescu să scrie, ar trebui să fie la curent cu erezia (etno)filetistă, care constă în exaltarea naţiunii în cadrul Bisericii. Filetismul a fost condamnat ca erezie la Constantinopol, la 10 septembrie 1872, luând în consideraţie faptul că biserica nu trebuie confundată cu destinul unei singure naţiuni sau al unei rase ; o biserică autocefală locală nu trebuie aşadar să fie bazată pe un criteriu lingvistic, naţional sau etnofiletist, ci pe un criteriu local eclezial. «A fi naţionalist român înseamnă să fii, fără rezerve, un apărător al statului-naţiune» (p. 93) : să înţelegem că doar naţionalistul român apăra statul-naţiune ?! Sau orice «naţionalist», cel puţin, aşa ar suna mai logic ? Sau, dimpotrivă, domnul Georgescu, în loc să facă o eroare de logică, susţine că doar «noul» naţionalist român apără statul-naţiune de agresiunea corportaţiilor, deşi atunci ar însemna că se contrazice, pentru că ceva mai spre sfârşitul cărţii ne explică cum rusia e revoltată contra decadenţei occidentale. Din doar trei pagini şi câteva citate, rezultă aşadar că domnul Georgescu are mari probleme de logică, pe de o parte, şi că informaţiile pe care le dă sunt jumătate corecte, jumătate false. Ori din neştiinţă, ori cu ştiinţă… Ce om raţional poate avea încredere într-un astfel de personaj ?
Ne mai explică autorul cum «naţionalismul lui Ceauşescu» ar fi salvat România în 1968, şi mai afirmă că «în 1989, românii au murit pentru dezrobirea României, nicidecum pentru Noua Ordine Mondială, ‘drepturile omului’ şi ale comunităţii gay !». (p. 92, s.n.). Ce răstălmăcire… Cine studiază istoria recentă a ţărilor central şi est-europene ştie că hulitele «drepturi ale omului» au fost baza solicitărilor de libertate în statele acum, din fericire, fost comuniste…
Deşi explică în mai multe locuri că naţionalismul românesc ar fi «limitat», şi ar apăra «nevoile şi neamul» (p.131), totuşi, naţionalismul nou al lui Georgescu este al unei «civilizaţii»: poporul român este o civilizaţie (p. 46), iar «România este mai mult decât o ţară» (p. 93). Logica acestor afirmaţii va apărea ceva mai târziu, anume chiar în ultimele rânduri ale cărţii.
Călin Georgescu şi valorile transatlantice (sau «Noua Ordine Mondială»)
Într-un interviu acordat spotmedia.ro, Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford, avertizează că reuşita lui Călin Georgescu în turul întâi nu are de a face cu o « „politică obișnuită”, ci că este o acțiune deliberată menită să decupleze România de la spațiul transatlantic». Pentru cine se întrebă a cui, răspunsul este al imperiului nesătul de la Est.
1/ Georgescu vs. NATO
Să înţelegem însă ce explica Georgescu deja în 2014 despre Nato şi Rusia…
«Nu trebuie să ne fie însă teamă (de Noua Ordine Mondială, n.n.). De globalism şi de susţinătorii lui interni şi externi ne va apăra dragostea de ţară, dacă ştim să o trăim cu adevărat şi s-o creştem în suflet. Sau, ca să-l citez pe paleoconservatorul american Pat Buchanan, ‘naţionalismul, nu NATO este aliatul nostru’». (p. 138).
Deja în 2014, Georgescu sugera deci că NATO nu ne este de niciun folos, pentru că «România este o ţară distrusă economic», şi «niciodată NATO nu ar interveni», în lipsa infrastructurii… (p. 140). Observăm că narativele propagandei ruse, răspândite vizibil începând cu momentul februarie 2022, când rusia a invadat a doua oară Ucraina, de această data pe scară largă, erau deja prezente în cărţulia de căpătâi a «voluntarilor» (cel puţin aşa se auto-intitulau) lui Călin Georgescu. Aţi auzit probabil, ca şi mine, că, dacă «vin ruşii», «Nato nu ne va ajuta». Cine are nevoie de un astfel de discurs, dacă nu rusia însăşi, cu scopul de a demoraliza o ţară care este pilon regional în cadrul structurilor euro-atlantice, esenţială pentru securitatea în zona Mării Negre, şi atât de apropiată de Odesa şi de Crimeea ocupată ?
În nici o pagină, Călin Georgescu trece de la un Nato care nu ar ajuta România la «criza ucraineană», semn că decredibilizarea Nato are un scop precis…, şi, probabil, o sursă sigură…
2/ «Criza ucraineană».
Prima menţiune a «crizei ucrainene» apare la subcapitolul «Scutul NATO», şi este o preluare, spune Georgescu, după Ron Paul, care pare să îl apere pe Victor Yanukovych, preşedintele pro-rus care este cunoscut de poporul ucrainean ca hoţ de căciuli de blană, fapt pentru care a făcut în 1967, de altfel, doar optsprezece luni de închisoare din cei trei ani, fiind graţiat la a 50-a aniversare a revoluţiei comuniste…. Uimitor cum la moscoviţi, hoţii devin eroi naţionali şi campioni ai libertăţii, întotdeauna contra Vestului «decrepit»… Pentru consumatorii de propagandă rusă, merită menţionat că Yanukovych, deşi proaspăt ales preşedinte al Ucrainei, nu a catadicsit să se adreseze în ucraineană, ci a vorbit în rusă. «Extrasul de pe Ron Paul Channel» (p. 141) sună cam aşa : ‘Adevărul este că puciul (se referă la Revoluţia demnităţii, n.n.) de acum câteva săptămâni, menit să-l răstoarne de la putere pe preşedintele ales Victor Yanukovych a fost pus la cale de acelaşi grup : NATO, Uniunea Europeană, Statele Unite şi FMI… În Ucraina, lucrurile sunt încurcate, iar încurcătura este din ce în ce mai mare. Ar fi mult mai bine pentru ucraineni, pentru europeni, pentru ruşi şi pentru poporul american dacă ne-am ţine deoparte şi am urma principiile unei politici externe non-intervenţioniste. Să nu le trimitem bani şi arme. Să nu ne amestecăm şi să nu luăm partea unora sau altora dintre cei implicaţi’». Ori, chiar şi experţi în securitate polonezi şi ucraineni sugerează interesul strategic al României în ceea se înâmplă atât cu Republica Moldova, cât şi cu zona care merge până la Odesa, ajungânduse până la a compara Buceacul cu înălţimile Golan ale României, în caz de conflict cu imperiul moscovit. Există chiar şi o serie de scenarii ale unui think tank ucrainean, din 2015, despre ce ar face România în caz că apărarea ucraineană se prăbuşeşte în faţa federaţiei ruse. Oricum, recunoaşteţi probabil deja «încurcătura» din Ucraina, şi nevoia de «neutralitate», de neimplicare într-un conflict «al lor». Să precizăm însă că seria de «conflicte» «ale lor» a început cu preluarea forţată a Transnistriei şi Tighinei (căci da, Transnistria ocupată are şi un apendice dincoace de Nistru ; e vorba de războiul din 1992). Un atotcunoscător al situaţiei din Basarabia îmi explica azi cu aplomb, mie, unui descendent al unei familii de peste Prut, când l-am întrebat de ce Republica Moldova ar trebui să renunţe la Transnistria, că nu e nicio Tighină ocupată, că e vorba de Bender, că sunt două oraşe ; probabil aşa se ştie pe Tik Tok, fără un elementar control al lucrurilor… Mare e grădina propagandei muscale ; cei care se pretind patrioţi şi «suveranişti» nu dau de fapt doi bani pe românii moldoveni rămaşi în ghearele ruşilor, cum nu dau doi bani nici pe suferinţele ucrainenilor din teritoriile ocupate, pe care ar fi gata, cu largheţe, să le negocieze pe un armistiţiu, deşi se pretind «creştin ortodocşi», iar creştinismul în general, «ortodox» au ba, pune persoana şi libertatea ei înainte a orice altceva pe lume…
3/ O atitutidine «alternativă» faţă de Rusia
Cum explică Georgescu «al lor» atitudinea autorităţilor române: «În ţara noastră, cei care încearcă să prezinte puncte de vedere echilibrate sau alternative, care contrazic interpretările oficiale, sunt etichetaţi imediat drept rusofili. /…/ Oare românii şi ruşii nu mai pot să întreţină relaţii normale ? Este un semn de maladie mentală să apreciezi sau să critici cu obiectivitate Rusia ?» [s.n.] Remarcaţi, vă rog, cât de echidistant încearcă să apară domnul Georgescu… Pentru că, spune el, autorităţile române sunt «mai catolice decât Papa», a se citi americanii, din cauza servilismului «până la trădare» (a cui trădare, probabil a prietenilor ruşi ai dumisale) faţă de «marile corporaţii» de care România este «ocupată». De ce scriu prietenilor ruşi, pentru că «Este foarte trist că s-a ajuns la o asemenea situaţie nemaiîntâlnită de foarte mult timp în relaţiile României, ale românilor în general, cu alte popoare.» După ce ne ameninţă că «adevărul este unic şi biruitor», trece brusc la capitolul logic, «Rusia» (p. 142). Referitor la rusia, «atât poporul român cât şi cel rus se împărtăşesc cu apa marelui fluviu al spiritualităţii creştin-ortodoxe, care va curge în veşnicie». Rusia «actuală nu este anti-occidentală, ci doar anti-globalistă. Şi este deschisă către nou». «Ea oferă o zonă de oportunităţi în plan economic pentru toţi, cu condiţia să nu ne lăsăm sugrumaţi de lozinci şi prejudecăţi». Ce a suferit grupul Ilaşcu, pentru cei care îşi amintesc manifestaţiile de la ambasada federaţiei ruse din anii 90, este probabil doar o lozincă globalistă, pentru cei care acuză Uniunea europeană de toate relele. Ce «dezvoltare» şi ce «oportunităţi economice» «oferă» rusia, putem afla din articolele publicate de proiectul Realităţi din Crimeea al Radio Libertatea, pe care le traduce expresmagazin. Citând din «American Conservative» din 11 februarie 2014, domnul Georgescu ne informează, la pagina 143, că rusia nu este URSS, ci că Kremlinul urmăreşte o restauraţie conservatoare, «pe baza unei viziuni care favorizează suveranitatea statului-naţiune şi stabilitatea status quo-ului în faţa răspândirii democraţiei de tip occidental». Despre ce stat-naţiune poate fi însă vorba în cazul rusiei ? Chiar numele este însuşit de imperiul moscovit, numit Moscovia până la anexarea pământurilor ucrainene la 1721, când Moscovia s-a redenumit «Imperiul rus», prin aproprierea numelui străvechiului Kyiv Rus’. Moscovia ca stat-naţiune înseamnă, de fapt, revenirea la zona din 1462, de dinainte de cucerirea Republicii Novgorodului, anexată în cele din urmă în 1478. Ce scriu acum se încadrează, pentru moscoviţi, la capitolul «rusofobie». Şi totuşi, aceasta este realitatea istorică pe care rusia încearcă să o facă uitată, deversând zoaiele unei propagande agresive asupra ţărilor libere din Europa.
Ne mai explică domnul Călin Georgescu cum, «orice părere am avea despre Vladimir Putin», «multe ţări euro-atlantice s-au îndepărtat de rădăcinile lor, inclusiv de valorile creştine.» Aici, pentru că numitul Georgescu vorbeşte de «realităţi actuale» care «confirmă» spusele lui Putin, ar trebui să amintim câteva fapte. Fapte, nu lozinci. În 2017, RFI România anunţa, cu stupoare, că în federaţia rusă a fost dezincriminată parţial violenţa domestică. În 2022, am putut asculta cu oroare înregistrările BND, Serviciul federal german pentru apărarea Constituţiei, în care soldaţi ruşi erau încurajaţi sau sfătuiţi de mame şi chiar de soţii să violeze cu spor ucrainence… Iar dacă undeva în Europa au dispărut valorile creştine, cred că oricine priveşte harta confesiunilor din Germania reunificată va fi uimit sau îngrozit, după caz, de zona gri care corespunde fostei RDG, zona de ocupaţie rusă, în care ateismul se declară majoritar. În Belgia se pot observa în schimb troiţe cam la fiecare intersecţie, şi încă, cu flori proaspete… Am putut admira tinerii, copiii şi mai puţin tinerii care depun flori la mormintele şi monumentele apărătorilor libertăţii, morţi în cele două războaie mondiale. Am putut asculta liturghia integral, duminică, pe postul de radio unu, ceea ce în România nu se mai întâmplă pe Radio România Actualităţi. Şi da, există acolo un echivalent al Radio Trinitas. Creştinismul adevărat, cum spune şi părintele Daniel Benga, parohul român de la München, se vede în manifestarea empatiei faţa de vecinul care suferă o nedreptate uriaşă. Altfel, credinţa e o vorbă goală. Dar totuşi, cei care se pretind «creştini» şi îl admiră pe Putin cu subiect şi predicat, contrar spuselor Realităţii TV, nu au nicio sensibilitate faţă de vecinul atacat, pe care autorităţile române vor să îl ajute. Pentru a reveni la depravarea clamată a Occidentului, ce ţară creştină, sau care apără valorile tradiţionale, ar dezincrimina violenţa domestică ? Ei bine, a făcut-o rusia lui Putin, pentru a pregăti carnea de tun pentru genocid în Ucraina.
4/ Când vine vorba de revoluţiile «antiruseşti»
Susţinerea Ucrainei este o «manipulare abjectă», iar «interesul României este ca această criză să ia sfârşit cât mai curând.» (Călin Georgescu)
Referitor la Ucraina, domnul Georgescu acuză în 2014 autorităţile române de a fi «creat o isterie războinică». Aflăm şi că ameninţarea nu este reală, ci este «o manipulare nu doar grosolană, ci şi jignitoare, la adresa condiţiilor precare de trai din România, care ar trebui să constituie principala preocupare a clasei politice». (p. 145). Practic, rusia ne trasează sarcini, acuzând că suntem în «stare de alertă», vina fiind evident a noastră, pentru că ne plasăm împotriva «Bastionului ortodox» care luptă cu ambiţiile mondialiste occidentale, sprijinite de «braţul înarmat» al Statelor Unite (Nato…, p. 144). «Jaful colonial» este desigur nu ce am putut vedea cu oroare în Ucraina ocupată, ci se întamplă în ograda noastră. Ba chiar dimpotrivă, jaful nu este al rusiei imperiale, ci al «forţelor transnaţionale» şi «oligarhilor lacomi» cărora le-a căzut pradă «Ucraina, acest stat lipsit de istorie şi experienţă»… Minciună mai mare, cu greu ne-am putea imagina. Prin secolul al XVII-lea, călugării primitivi din Moscova descopereau cu stupoare civilizaţia strălucitoare a Kyiv Rus’… Domnul Georgescu, dacă ar fi consultat cărţile de la BCS/BCU referitoare la Rusia Kieveană, ar fi putut avea o imagine clară şi distinctă asupra istoriei statului pe care îl numeşte în 2014, precum propaganda rusă din 2022, «lipsit de istorie şi experienţă».
În Revoluţia Demnităţii din ianuarie-februarie 2014, când tineri ucraineni au murit luptând pentru libertate şi Europa, striviţi de preşedintele penal Yanukovych, domnul Georgescu ne spune că «se încearcă să se justifice ceea ce nu poate fi justificat : o lovitură de stat antirusească, instrumentalizată din zona atlantică, într-o ţară ale cărei graniţe de vest se află la doar câteva sute de kilometri depărtare de Moscova» (p. 146, s.n.). Aşadar, Ucraina să înţelegem că e pământ de jure rusesc ? După cum am mai publicat în expresmagazin.ro, nici măcar dictatorul din Belarus nu are tupeul să afirme o asemenea enormitate, în 2024… Totuşi, o face în 2014 actualul prim clasat în turul întâi al unui stat (încă) membru NATO. Susţinerea Ucrainei, scria Georgescu, este o «manipulare abjectă», iar «interesul României este ca această criză să ia sfârşit cât mai curând.» ; «actuala clasă politică este incapabilă să soluţioneze gravele probleme ale României. Marile ameninţări /…/ sunt incompetenţa, laşitatea şi trădarea de ţară, nu Rusia sau altă naţiune». Dar dacă rusia nu e o ameninţare, de ce rusia (împreună sau independent cu domnul Georgescu) consideră că Revoluţia ucraineană e o lovitură de stat antirusească ?! Vă puteţi imagina inimaginabilul, în care într-un viitor ipotetic nu prea îndepărtat, România cu Georgescu preşedinte să treacă printr-o revoltă populară cauzată de îndepărtarea de NATO şi UE, iar Viktor Orban să denunţe o «lovitură de stat antirusească» la Bucureşti, la doar câteva sute de kilometri de Crimeea ? Orchestrată, desigur, de «mafia financiară globală». Iar numitul Georgescu să ceară ajutorul militar al Moscovei ? Şi inimaginabilul lui Georgescu nu se opreşte aici.
5/ Transnistria, Bugeacul şi Nordul Bucovinei
«Creştinul» Georgescu, în răspăr cu domnul Vasile Bănescu şi cu părintele Benga, acuză că «murim de grija altora, ne preocupă problemele lor, când noi înşine suntem în prăpastie ca ţară, din mai toate punctele de vedere». Rusia nu are nevoie de o Românie mândră că a depăşit Ungaria, dar care o fi aici interesul lui Georgescu? Prezidenţiabilul afirmă că «România nu trebuie să fie preocupată de Transnistria, ci de teritoriile româneşti cum ar fi Nordul Bucovinei şi Basarabia de Sud, precum şi de soarta bisericilor şi a şcolilor româneşti din Ucraina» (pp. 147-148); despre care teritorii, ne explică că au fost «ocupate ilegal de Ucraina». (p. 20) S-ar spune că, în 2014, domnul Georgescu intuia ce va declara Zaharova în 2022-24, şi ce susţin, la unison, cu o obstinaţie debordantă, diverşi agenţi FSB deghizaţi în popi ortodocşi prin Bugeac… Am putea să ne mai întrebăm la ce îi foloseşte lui Georgescu armata obligatorie, din moment ce popoarele rus şi român sunt prietene întru «veşnicie». Poate să lupte contra NATO, sau contra Ucrainei, ca să recupereze «teritoriile» ? Sau ca să îndoctrineze tinerii în stil etnofiletist, la scară naţională, în spiritul patriarhului sectei de la Kremlin şi al exponenţilor locali ai sectarismului, cei de la firul ierbii şi uneori mai de sus ?
În loc de concluzie
Nu am analizat programul socio-economic al domnului Georgescu, au făcut-o deja alţii, în presa scrisă precum şi la puţinele televiziuni cărora le-a făcut onoarea să le ameninţe ieri cu «echipa de avocaţi». Am preferat o analiză de text, care dezvăluie o gândire incoerentă, pro-rusă, aliniată perfect cu propaganda Kremlinului, şi care, fapt care ar trebui studiat mai bine de instituţiile abilitate, a coincis perfect cu prima invazie a Ucrainei din 2014. Cam toate afirmaţiile lui din «Cumpăna României» la adresa NATO, UE, Statelor Unite şi autorităţilor române se regăsesc în narativele propagandei ruse de după invazia a doua, cea din 2022, iată, cu opt ani înainte. Un lucru binecunoscut de experţii în (schizo-)fascismul rusesc, cum îl numeşte profesorul Andreas Umland, este că lucrătura propagandistică a Kremlinului atacă o naţiune (că tot le place lor să invoce suveranitatea) uneori chiar şi cu zeci de ani înainte de atacul armat. Scopul este demoralizarea populaţiei, distrugerea încrederii în autorităţi, demoralizarea armatei. În aşa fel încât la momentul decisiv, armata eliberatoare să fie primită cu braţele deschise. Sau, mai rău, ţara să se ofere singură, pe tavă, prin alegeri libere, pe modelul Mussolini şi Hitler. Suveranismul domnului Georgescu, chiar fără să îi atribuim vreo coluziune cu federaţia rusă, precum şi timingul, ne duc însă la un răspuns clar la întrebarea Qui prodest?. Federaţiei ruse, în lupta contra României europene şi atlantiste, României moderne, pentru care a luptat, nu în genunchi, cum pretinde Georgescu în josul paginii 20, ci cu capul sus, guvernarea din 96-2000.
Reuşita lui Călin Georgescu în turul întâi nu are de a face cu o « „politică obișnuită”, ci că este o acțiune deliberată menită să decupleze România de la spațiul transatlantic». (Corneliu Bjola)
Surse foto:
1/ instagram Ukraine, hărţile suprapuse ale Moscoviei (statul-naţiune muscal/moscovit) la 1462, respectiv cel numit federaţia rusă, 2024, conform frontierelor recunoscute internaţional;
2/ instagram saintjavelin, Dmitri Peskov şi ameninţarea extremistă;
3/ fb Vlad Voiculescu şi nu numai, meme comparativ Georgescu/Putin;
4/ instagram nerdy.maps, harta procente religii Germania.
Articol apărut inițial pe ExpresMagazin.ro
