Biografiile lui Nicolae Ceaușescu sau schițele de portret întocmite și publicate în anii 1990 au suferit, uneori inevitabil, de câteva neajunsuri, între care putem aminti abordarea emoțională și absența unei baze documentare consistente.
Îndeosebi „revoluția arhivistică“ de după 2006 a permis accesul la numeroase surse istorice, iar acest context a înlesnit și apariția unei trilogii (Viața lui Ceaușescu) coordonată de Lavinia Betea (2012-2015). La aproape un deceniu de atunci, autoarea a reluat și a dat o nouă formă proiectului inițial. Dacă trilogia avea aproape 1300 de pagini și 51 de capitole, lucrarea de acum (Ceauşescu şi epoca sa, Bucureşti, Corint, 2021, 828 pag.) se prezintă într-o formă mai concentrată și cuprinde 31 de capitole, fiecare urmărind în ordine cronologică secvențe relevante din biografia liderului comunist român (1918–1989), născut în Scornicești. Ceea ce o diferențiază pe Lavinia Betea, în raport cu alți biografi ai lui N. Ceaușescu este încercarea de documentare la firul ierbii, inclusiv prin cercetarea în arhive locale, de provincie, sau prin interviuri de istorie orală cu personaje din Scornicești, care l-au cunoscut pe Ceaușescu sau au intrat în contact cu anturajul său. Această formă de cercetare a fost încununată de succes, măcar parțial, prin descoperirea cataloagelor școlare care, contrar percepției încetățenite, nu dezvăluie neapărat un elev troglodit sau mediocru, ci mai degrabă un adolescent care se străduia să obțină note bune, inclusiv la Religie, materie obligatorie în interbelic.
Cercetătoarea a observat că pe pagina cu numele elevului N. Ceaușescu s-au modificat câteva note, chiar cele de la Religie. Nota maximă a fost scăzută, iar ipoteza lansată de Lavinia Betea este aceea că, în anii 1970, atunci când școala din Scornicești a devenit un muzeu de omagiere a lui Ceaușescu ca elev, conducătorii comuniști ai județului Olt (la indicațiile liderului suprem sau din proprie inițiativă) au scăzut notele la Religie având în vedere că statul comunist – mai ales prin vocea lui Ceaușescu – promova în mod oficial orientarea ateistă. A arăta vizitatorilor muzeului ce note mari a luat adolescentul la Religie ar fi putut genera reacții contradictorii și oricum ar fi pus pe mulți pe gânduri. De multe ori românii care spun că regretă regimul Ceaușescu se declară în același timp ca fiind persoane religioase, evlavioase, uitând însă că numai în București, înainte de 1989, Ceaușescu pe care ei îl apreciază retrospectiv a demolat peste 20 de biserici și ansambluri monahale, multe având caracter de monument istoric.
Cu toate că este o formă prescurtată a trilogiei, autoarea a încercat să integreze în noua narațiune diverse revelații istoriografice apărute în ultimul deceniu și, în plus, a scos la lumină noi surse (una dintre acestea este Autobiografia lui Chivu Stoica, dactilogramă aflată în proprietatea ultimei soții a fostului președinte al Consiliului de Stat, Maria Manolescu-Chivu). Chivu Stoica a împărțit puterea cu Ceaușescu după momentul martie 1965 și a îndeplinit pentru trei ani funcția de președinte al Consiliului de Stat, echivalentă cu cea de președinte de republică. Retragerea sa din această poziție a consacrat acapararea de către Ceaușescu a celor mai importante funcții în partid și în stat, un cumul care a favorizat menținerea sa la putere timp de două decenii.
În carte mai sunt și alte revelații. În anul 2000, neavând prea multe informații de arhivă, Thomas Kunze scria în biografia dedicată lui Nicolae Ceaușescu că tatăl viitorului lider comunist (Andruță Ceaușescu) avea o parcelă de pământ de doar trei hectare și că familia Ceaușescu locuia într-o casă sărăcăcios mobilată (Nicolae Ceaușescu. Eine Biographie, Ch. Links Verlag, 2000; ediția română: Nicolae Ceaușescu. O biografie, Editura Vremea, 2002, pp. 21-23). Având la dispoziție mai multe surse, Lavinia Betea prezintă informații convingătoare, potrivit cărora familia lui Ceaușescu – cu cele 10 hectare de proprietate agrară (nu 3, cum se știa până nu demult) – nu era chiar una săracă, starea ei materială fiind mai bună în comparație cu a altor locuitori din zona rurală, mai ales din sudul României.
În schimb, afirmațiile autoarei care sugerează că, din perspectiva sovieticilor, regimul Ceaușescu ar fi pus în pericol ideologia comunistă la fel ca Primăvara de la Praga nu sunt susținute de documente convingătoare (p. 388). Este secțiunea cea mai vulnerabilă a cărții. În plus, Lavinia Betea se sprijină prea mult pe alegațiile unui autor controversat, precum Larry Watts, în timp ce scrierile altor istorici sunt ignorate sau neglijate (Vladimir Tismăneanu, de exemplu).
Articol publicat inițial în revista România Literară
