Apariția formațiunii ”SOS România” și urcarea sa în sondajele de opinie semnalează că valul populist este în expansiune la noi. De parcă nu era de ajuns, pe lîngă AUR-ul în creștere a apărut și AUR2. Iar denumirea repetă sloganul populist lansat acum cîțiva ani de către formațiunea care îndemna ”Salvați România”. Toate partidele de acest tip au un mesaj cvasiidentic: elitele și partidele care au condus pînă acum România sunt corupte, ele trebuie înlăturate, iar la putere trebuie să vină poporul cel curat la suflet, pe care doar partidul nostru îl reprezintă cu adevărat.
Din păcate pentru liderii, membrii și simpatizanții acelor partide, tocmai aceasta este cea mai citată definiție a populismului (Cas Mudde): o ideologie care consideră că societatea este împărțită în două grupuri antagoniste – ”poporul pur” versus ”elita coruptă”. În realitate, în orice societate din lume, atît elita, cît și poporul, au componente morale și imorale, precum și multe alte componente, iar societățile moderne sunt prea complexe pentru a fi descrise doar în ”alb și negru”. Sunt societăți cu 50 de nuanțe de gri și cu sute de nuanțe ale culorilor curcubeului.
Faptul că personaje precum Diana Șoșoacă (cu atitudini explicite pro-Rusia, anti-Ucraina, anti-USA, anti-UE) ori George Simion atrag simpatia și vor obține voturile a milioane de concetățenii nu trebuie să ne mire. Suntem o națiune de chibiți și cîrcotași. Iar cînd absolut toate partidele mainstream de la noi au avut realizări la guvernare, în proporții diferite, pentru cîrcotași nerealizările și erorile păreau mai importante. În memoria colectivă, deși Convenția Democratică a avut sute de realizări, au cîntărit mai mult anumite erori sau manipulări făcute împotriva lor de inamici și aliați (certurile în coaliție, subminarea guvernului și a PNȚCD de către PD, mineriadele, războiul din Kosovo etc.). Marile partide sau coaliții au dovedit că sunt în stare să cîștige alegerile, dar că nu știu să guverneze cum trebuie.
De douăzeci de ani, cu intermitențe, sub bagheta lui Băsescu și Iohannis, dreapta autohtonă a luptat împotriva stîngii, demonizată drept ”ciuma roșie”. În realitate, la noi atît dreapta, cît și stînga, sunt incoerente și incapabile să-și realizeze programele. În schimb, sunt satisfăcute mereu interesele de grup sau cele personale, în dauna interesului public. Cine cunoaște județele, orașele mici și mari, Bucureștiul, vede că diferențele dintre pesediști și liberali/pediști/pedeliști nu au fost niciodată radicale. Ca dovadă că au fost împreună în atîtea combinații, în opoziție sau în coaliții executive sau doar legislative. Iar cînd diferite formațiuni mai mici au intrat în coaliții, comportamentul liderilor acelora nu a diferit de acela al liderilor partidelor pe care le criticau.
Noul val populist nu este un fenomen pur românesc. Noul val populist pur și simplu mătură Uniunea Europeană, Europa, părți ale Americii de Nord și Americii de Sud. În anumite state, populiștii au ajuns la putere (Italia, Ungaria, Polonia) ori au pierdut-o și se pregătesc să revină (Trump în SUA). În alte părți, populiștii au devenit al doilea sau al treilea partid în sondaje și au perspective de a cîștiga ori de a fi luați în considerare în eventuale coaliții. Unii teoreticieni politici spun că una dintre soluțiile pentru extirparea populiștilor este să-i lași să vină la putere. Ajunși acolo, își demonstrează incompetența, sau în cel mai bun caz ajung să guverneze precum partidele mainstream. Un exemplu recent este Giorgia Meloni, în Italia. Nu am prejudecăți, dar nici Simion, nici Șoșoacă nu seamănă cu Meloni, așa că mai bine nu riscăm să-i lăsăm la guvernare.
