Nu orice ”combatere a dezinformării (ruse)” este ce scrie pe eticheta ei. Devine propagandă, când nu prezumtiva combatere ”uită” că ucrainenii nu luptă doar pentru ei înșiși.
Zeci de mii și-au dat viața nu doar pentru libertatea și independența Ucrainei, ci și pentru o lume liberă amenințată direct și acut de Moscova și implicată de ruși cu tot cu România și Moldova, într-un război hibrid. Un război amenințând să devină fierbinte în orice clipă, dacă forțele Kievului cedează și capitulează.
În reacție, românii fac o grămadă de lucruri bune. Ucraina își aduce navele cu cereale, sub protecția nopții, în porturile românești, semnalează presa germană. Acest demers fusese negociat în luna august de diplomați occidentali din UE și SUA cu românii, relevă postul național german, DLF, citându-l, via DPA, pe directorul portului Constanța, Vizan. Potrivit lui, descărcarea și încărcarea cargoboturilor ”trebuie uneori întreruptă din cauza riscului atacurilor rusești nocturne”. O mare parte a exporturilor de grâne ucrainene are loc prin portul Constanța.
Cinste României.
Din păcate, însă, se comit la București și gafe enorme și erori funeste
Modul abject (egoist, naționalist, trimițând obsesiv la prezumtive drepturi naționale proprii, presupus încălcate de ucraineni) în care se raportează la Ucraina o serie de esteuropeni, fie ei polonezi sau români, chiar educați, are în el ceva halucinant. Unii au un mod nu doar delirant, ci de-a dreptul sinucigaș, de abordare a relațiilor cu un stat aliat care apără cu propriul sânge ființa națională a românilor. Sau a polonezilor. Sau a nemților și a americanilor. Ale căror țări, membre ale NATO, ar trebui să intervină cu trupe proprii în contra Rusiei, probabil și a Chinei, dacă ucrainenii ar capota.
Și totuși, ce nu li se reproșează ucrainenilor, nu în toate instanțele complet nedreptățit, dar complet inoportun în condițiile date? Că ar fi adâncit nepermis canalul Bîstroe. Că ar fi ca sovieticii. Și ca rușii. Că n-ar ține seama de interesele țăranilor polonezi și români, insistând să-și exporte grâul, (cu care se războiește Rusia de luni de zile, ca să nu fie exportat). Că, deși s-au supus verdictului Comisiei de la Veneția în sfera legislației privindu-i pe minoritari, n-ar fi făcut suficient de mult pentru românii celor trei regiuni ucrainene cu populație românească – de parcă românii ar fi mutat munții din loc pentru revendicările propriilor minorități. Ca și cum nu s-ar fi găsit în veci vreun român să le reproșeze secuilor că vorbesc pe stradă, sau la școală ungurește. Or, între timp, a apărut la Borisăuca, regiunea Odesa, primul liceu cu limbă de predare română, și nu moldovenească.
Și tot așa. Dar am citit recent în Adevărul.ro un articol care îi trage aurifer de urechi pe oficialii români. Care, (în ciuda circului lor cu măsuratul canalului Bîstroe), nu le-ar cere, chipurile, suficientă socoteală ucrainenilor pentru nefăcutele lor prezumtive în sfera acomodării intereselor românești. Teza unui doctorand al Universității București, deloc originală, ci preluată de la critici polonezi, britanici și americani ai Kievului și adaptată românismului, pretinde că ucrainenii nu le-ar fi recunoscători binefăcătorilor lor români. Dimpotrivă, le-ar încălca pasămite răuvoitor drepturile și interesele.
Când se ”latră la poarta” Ucrainei. Și alte amintiri
N-am citit de mult un comentariu atât de indigest, de prost documentat pentru lungimea lui interminabilă, de rău intenționat, de lemnos redactat și, per ansamblu, de inadecvat patriotismului românesc și de dezinformator pe o linie naționalistă, ca articolul ”România „condiționează” cerealele ucrainene la fel cum „măsoară” apa de pe Bâstroe. Ucraina și dualitatea mentalității de agresor-victimă în fostul URSS”: un text publicat de LARICS, la 25.09.23, sub semnătura lui Matei Blănaru, cercetător asociat la CSSR/ISPRI.
Care găsește vina la autoritățile de la Kiev chiar și în chestiunea dronelor ruse căzute în România, cădere și explozie semnalate și dovedite de oficialii ucraineni, dar trecute zile în șir sub tăcere, ba chiar, fals, dezmințite și negate pe cât de stăruitor, pe atât de mincinos și de dăunător pentru credibilitatea românească și aliată de către oficialii români.
La această dezinformare autohtonă, autorul, care lucrează pentru LARICS, un for chemat să contracareze dezinformarea (rusă), n-a avut, vai, în textul său lung cât două zile de post absolut nimic de zis.
Astfel de ”lătrături la poarta” Ucrainei mi-au amintit de Papa Francisc, înfierând NATO pentru că, înaintea agresiunii ruse de la 24 februarie 2022, Alianța Nordatlantică ar fi ”lătrat”, chipurile, ”la poarta Rusiei”.
Mi-am amintit și de reacțiile aberante ale unor analiști și gazetari de la televiziunea publică românească, iscate de provocarea rusă cu drone la adresa României și a NATO, zisă ”accident”.
Mi-am amintit, de asemenea, de alte diversiuni comparabile, lansate în spațiul public de extrema dreaptă după declanșarea, de către ruși, a invaziei și a războiului de agresiune generalizat din Ucraina. ”Lasă că-i prindem noi la negocierile de aderare pentru UE”, am auzit afirmându-se atunci neîncrederea unor români în ucraineni, cărora li se cerea ”mai multă recunoștință”.
Și mi-am amintit în fine de oștirea de troglodiți, de manipulați și de smintiți care atribuiau Ucrainei (iar nu regimului stalinist și poststalinist) de la Moscova, culpa și pata indelebilă pentru ruperea din trupul țării a teritoriilor alipite de Stalin Uniunii Sovietice, deci Ucrainei, în urma acordului său odios cu Hitler, cunoscut ca ”pactul Ribbentrop-Molotov”.
M-am întrebat: ce sunt toate acestea, în esență, dacă nu dezinformare antiucraineană, posibil involuntară, dar crasă, slujind direct și concret, în cleptocrația securistă, stăpânului kaghebist rus de odinioară? Și de ce să nu se vehiculeze astfel de propagandă sinistră sub titulatura de combatere a dezinformării?
Derapaje ucrainene. Și occidentale
Să ne înțelegem bine. Nu tot ce face Ucraina e ok.
În cearta pe cereale, Kievul a greșit, exagerând. S-a raportat neglijent și inadecvat la propriile interese și la principiile diplomației, bucurându-i pe lacheii lui Putin spre a-și susține fermierii.
Dar cine n-ar ține seama, în cataclismicele condiții date, de interesele proprii chiar dacă ele nu sunt sau nu par să fie vitale, câtă vreme propriul popor se sacrifică și pentru alții?
Că Polonia a sărit ca arsă, iar România nu, ține de faptul că guvernul polonez se află în fața unor alegeri dificile, puse în pericol de extrema dreaptă, în vreme ce românii sunt încă mult înainte de scrutin. Dar această informație se va căuta degeaba în minabilele articole înfierând crunt Ucraina.
Mi-am amintit de ceea ce scriam la 22 septembrie, pe acest blog, când deplângeam perpetuarea la putere, în lumea liberă, a acelorași elite defectuoase care au dat-o în bară și înainte de războiul generalizat din Ucraina.
În ”Viitorul războiului din Ucraina și Europa în fața unei opțiuni decisive” reliefam că, fiindcă ”schimbarea n-a avut loc în proporțiile necesare, nu e de mirare că s-au înșelat și armenii, mizând pe ajutorul Rusiei. La fel cum se înșală, mai nou, unii politicieni polonezi de dreapta, care cred că apropiatul scrutin legislativ și teama de a pierde alegerile în fața stângii fără voturile țărănimii poloneze, le justifică populismul abject cu care au întins coarda până în punctul ruperii ei, ca să dea cu tifla Ucrainei și exporturilor ei…”
Mai subliniam că ”Președintele Poloniei, Duda, a înțeles paguba pe care acest populism l-a iscat prestigiului Poloniei și cauzei securității ei amenințate de Rusia și apărate de Kiev, și a relativizat declarațiile iresponsabile ale premierului său. La mijloc ar fi fost o ”neînțelegere”, respectiv o comprehensiune deficitară a cuvintelor prim-ministrului Morawiecki.” Duda afirma textual: ”După părerea mea, premierul a vrut să spună că nu se va transfera în Ucraina armamentul pe care noi (polonezii) suntem pe cale să-l achiziționăm pentru modernizarea armatei poloneze”, a scăldat-o Duda postului tv N24. Or, și el a greșit, (nu doar Zelenski, exacerbând conflictul, retoric, la ONU) cum greșește fatal, pe moment, aripa dreapta a partidului republican de peste ocean. Care ar vrea să înghețe ajutorul ce-i drept masiv, acordat de SUA Ucrainei, pentru că nu se întrevede victoria și ”un plan de pace”…
Greșelile unora atârnă mai greu decât ale altora. Tardiva intrare în conflict a americanilor a prelungit mult și primul și al doilea război mondial. Spre paguba tuturor, americanii au îmbrățișat prohibiția și izolaționismul, care-i mai tentează și azi pe prea mulți. Or, actualul conflict cu Rusia e fierbinte doar în Ucraina, dar hibrid pe întreaga întindere a globului. Și riscă să devină în curând fierbinte în Republica Moldova, stat incapabil azi să-și exercite autoritatea pe propriul teritoriu din cauza militarilor ruși ocupanți ai Transnistriei.
În aceste condiții, izolaționismul e autodestructiv. La fel este și căutatul nodului în papură, în relație cu Ucraina.
Raporturile româno-ucrainene merită mai mult și mai bine
Or, ineptele sau, la alegere, infamele luări de poziție critice pe tema poziției Kievului față de partenerii Ucrainei reușesc să le găsească ucrainenilor o vină până și în perpetuarea pe teritoriul basarabean a armatei a 14-a ruse, care-i amenință și pe ucraineni, nu dor pe moldoveni.
Da, ucrainenii n-au fost străini de crearea entității separatiste nistrene, sub impactul intervenției militare ruse de la începutul anilor 90. Dar de atunci a trecut multă apă pe Prut.
Iar din 2022 încoace, România a omis să-și vadă de propriile interese vitale în chestiunea apărării Republicii Moldova și a românilor din ținuturile înstrăinate de Stalin cu complicitatea lui Hitler, deși ar fi putut și trebuit să declare Republica Moldova și bucățile basarabene și bucovinene trecute sub stăpânire străină, drept zone intangibile, de interes special pentru români.
În acest caz, pe care l-am recomandat repetat în debut de război, Rusia s-ar fi gândit de multe ori înainte să implice un stat NATO în altercații militare prin atacuri asupra infrastucturii civile de la Ismail, Reni, sau Plauru.
În plus, România s-a disociat de virtual toate statele europene, cu excepția ignobilă și odioasă a Ungariei, și a refuzat să indice persuasiv, clar și transparent, cât și cum ajută Ucraina. Dar degeaba se va căuta această informație și critica acestei regretabile decizii în articolele despre care vorbesc.
Inadecvarea bizară a elitei politice și culturale românești la propriile interese explică parțial de ce, sub Ceaușescu, i-a mers României mai rău decât altor state comuniste. Și de ce și-a permis Ceaușescu, prin intermediul Securității, ce nici rușii n-au făcut cu KGB-ul în contra cetățenilor sovietici, în acea perioadă, nici Germania comunistă nu și-a îngăduit, cu STASI.
Un enorm dispreț față de românul de rând și față de interesele lui reale, nu imaginare, nu artificiale, nu ideologic determinate, animă această elită egoistă și antinațională. Al cărei patriotism s-ar manifesta, dacă ar exista, în înțelegerea fără rest a faptului că ființa națională, românească, e apărată pe moment mai degrabă de ucraineni decât de oricine altcineva. Mai degrabă chiar decât de NATO, de armata română, de autoritățile române.
Articol publicat inițial pe petreiancu.com
