Noi reflecții asupra ghilotinei

Foarte de curînd, a avut loc în o premieră la capitolul pedepselor cu moartea: în statul Missouri a fost executat primul transgender din the USA, prin injecție letală [1]. Guvernatorul republican (un susținător al lui Trump, dar care nu a negat rezultatele propriei sale realegeri din 2020) a respins ultimele apeluri la clemență. Nu a fost executat un nevinovat, cum s-a mai întîmplat în viața reală sau în romanele lui John Grisham[2]. Recentul executat își ucisese în 2003 prietena și aruncase cadavrul undeva lîngă fluviul Mississippi. S-au petrecut mai multe execuții în perioada din urmă, au fost și defecțiuni de natură tehnologică, dar acesteia i s-a acordat mai multă atenție din pricina apariției unei noi rubrici statistice. Un website care se ocupă de monitorizarea pedepselor capitale din SUA arată că de la mijlocul anilor ’70 încoace au fost executate 1.558 de persoane, dintre care 17 femei, iar restul bărbați. Acum, există și o execuție la rubrica transgender.

În 2022, în mai multe state au avut loc execuții capitale și s-au pronunțat în justiție sentințe care au condamnat la moarte zeci și sute de persoane (există speranța că unele vor fi comutate, uneori trec decenii între pronunțare și punerea în practică). În mod simptomatic, în societatea noastră, pe canalele mediatice, pe social media, în cercuri intelectuale sau politice, în familii ori medii universitare, nu discută aproape nimeni despre numeroasele execuții din alte părți ale lumii, care se petrec în fiecare săptămînă, iar uneori mai des. Pentru mulți dintre concetățeni condamnarea la moarte a unor oameni (vinovați sau nevinovați) în diferite părți ale lumii este mai puțin importantă decît faptul că niște șoferi români de tir stau cîteva ore la coadă la diferite granițe. Nici subiectul persecutării creștinilor din diferite părți ale lumii nu ne preocupă, pentru că nimeni nu incită sau nu dă ordin de manipulare a opiniei publice. Cui îi păsa la noi cînd teroriștii ISIS decapitau[3] bărbați, femei și copii în Siria, Irak ori Egipt doar pentru că erau creștini? Sau pentru că erau Yazidiți ori evrei sau chiar șiiți? Sau că numeroși creștini sunt persecutați as we speak în China, India sau în multe state islamice? Cui îi pasă la noi de execuțiile făcute în China, nu doar împotriva creștinilor, ci și împotriva musulmanilor ori budiștilor sau împotriva altor categorii (cum ar fi adepții Falun Gong)? Nu sunt subiecte “trendy”, ar fi poate doar dacă printre cei condamnați la moarte sau persecutați ar fi niscaiva… români. Există însă și grupuri de concetățeni pentru care asemenea subiecte și suflete contează, din punct de vedere moral și/sau pentru înțelegerea tendințelor politice, culturale, religioase, care afectează umanitatea. Ei se regăsesc în maxima Homo sum, humani nihil a me alienum puto. Cînd ne referim la pedeapsa cu moartea, ea este practicată în state cu felurite religii predominante, afectîndu-i deopotrivă pe credincioși și atei. Înainte de a da cîteva exemple, am să plasez discuția în contexte semnificative.

Subiectul pedepsei capitale mă preocupă sistematic de cînd a căzut comunismul în țara mea natală și am primit pentru prima dată permisiunea să călătoresc într-o țară străină; s-a întîmplat să fie America. În România tocmai fusese abolită, se vorbea că intram astfel în categoria statelor civilizate, democratice, iar cînd ajung la Washington, D.C., capitala celei mai solide democrații (pe vremea aceea), ziarele și revistele scriau despre numeroasele execuții care urmau în 1990, precum și în anii următori[4]. Prin urmare, nu abolirea pedepsei capitale definește democrațiile consolidate. Ea are legătură cu continuarea revoluției liberale după al doilea război mondial.

În general, pedeapsa cu moartea a fost abolită tîrziu, după ce secole moraliști, filosofi, scriitori, teologi, au scris despre subiect, iar grupuri de inițiativă voluntare au militat cu sute de ani întîrziere pentru respectivele idei. Primul stat modern care a abolit pedeapsa cu moartea definitiv a fost Marea Britanie, unde a început revoluția liberală din The Sixties care a transformat planeta; măsura s-a extins in the Commonwealth, în cele mai reformiste foste colonii britanice, iar abia după aproape două decenii ”pe continent”, iar apoi în lume; dar în societatea britanică unde apăruseră The Beatles, The Rolling Stones, Cream (parte a fenomenului counter-culture) și se înființaseră noi universități, iar regina Elisabeta era tînără, dispusă la schimbări, abolirea corespundea valorilor avangardiste de reînnoire liberală a democrației[5]. În România, abolirea pedepsei capitale a fost făcută fără consultarea populației, fără o discuție publică, fără un referendum, de către grupul pro-Moscova instalat în fruntea statului (Iliescu, Brucan & Company), pe 7 ianuarie 1990. Ar fi fost interesant să vedem ce rezultat ar fi avut un asemenea referendum. Chiar și acum dacă îl facem, măcar informal, să vedem cum stăm, pariez că va fi un șoc. Atunci, masele populare au protestat împotriva abolirii. 

Pe 12 ianuarie 1990, ca ziarist am fost martor la prima manifestație populară antifesenistă, din Piața Victoriei. Cu cîteva săptămîni înainte tocmai fusese executat cuplul Ceaușescu, iar imaginile înregistrate au fost transmise de singurul post de televiziune existent. Imediat după executarea celor care ar fi putut lămuri națiunea cu privire la cine era în spatele loviturii de stat, Iliescu & Brucan au anulat pedeapsa cu moartea, printr-un decret al Consiliului Frontului Salvării Naționale (care în momentul acela era și putere executivă și putere legislativă, iar peste alte cîteva săptămîni a anunțat că va candida în alegeri). Era o manevră făcută pentru a-i salva pe cei din nomenclatura comunistă, securitate, miliție, armată, justiție, în caz că ar fi avut loc un proces al comunismului, cum ar fi fost normal, un proces pentru crimele contra umanității comise vreme de zeci de ani de un regim lipsit de legitimitate, care tocmai de aceea a fost doborît (nu mai contează prin ce mijloace). Toată lumea și-a dat seama de truc, mai ales că puteau fi afectați și actorii individuali și colectivi implicați în represiune, acte de terorism, crime, precum și în simulările de revoluție și terorism, în caz că se organiza și un proces pentru evenimentele din decembrie 1989. 

Furioasa manifestația populară din 12 ianuarie 1990 ar fi putut să-i înlăture cu ușurință pe feseniști din fruntea statului, la fel de ușor cum fuseseră măturați de la putere comuniștii pe 22 decembrie 1989. În valul revoluționar, mulțimile adunate în Piața Victoriei, la sediul guvernului, cereau organizarea de alegeri libere sub egida ONU, informarea corectă a opiniei publice cu privire la teroriști, judecarea comuniștilor și teroriștilor, scoaterea în afara legii a Partidului Comunist Român, organizarea unui referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea în Codul Penal [6]. De frică, Iliescu, Roman, Brucan și ceilalți au dat rapid trei decrete CFSN prin care scoteau PCR în afara legii și organizau referendumul privind pedeapsa capitală. În mod ciudat, nimeni nu a cerut un referendum privind opțiunea dintre monarhie (abolită ilegal de comuniști) și republică. Dar momentul de democrație directă a trecut, iar după cîteva zile tot CFSN dădea alte decrete de anulare a decretelor din 12 ianuarie 1990. Peste alte cîteva zile FSN anunța că va participa în alegeri, deși pînă atunci susținuse că doar le va organiza. În ianuarie 1990, cei care profitaseră de schimbarea de regim din decembrie deja începuseră contrarevoluția. România nu și-a mai revenit.

Revenind la pedeapsa capitală în anul care tocmai a trecut (2022), am selectat cîteva exemple banale și cîteva ieșite din comun. Cele ”banale” sunt din SUA, China și Coreea de Nord. Prin termenul ”banal” desemnez practicile curente ale execuțiilor din state unde organizarea ritualurilor respective este parte integrantă a funcționării justiției. De zeci de ani, organizațiile americane și internaționale pentru drepturile omului critică execuțiile din SUA, pronunțate în sentințe de natură penală, criminală ori în cazuri excepționale, cum ar fi trădarea (vezi execuția soților Rosenberg). Se fac tot felul de monitorizări, cel mai cunoscut este raportul anual Amnesty International, unde sunt făcute comparații între state, între ani (cu cît la sută au crescut sau au scăzut execuțiile de la un an la altul), se fac ierarhii. Dar China și Coreea de Nord nu fac publice numărul execuțiilor anuale, care sunt însă de natură penală, criminală, precum și de natură politică. Anumite estimări (inclusiv ale serviciilor de intelligence) vorbesc de mii de execuții. Trebuie făcute și anumite corelații: alte estimări ale serviciilor secrete occidentale afirmă că în lagărele de concentrare chinezești se află un milion de credincioși islamici (sunt menționați mai ales uigurii; de fapt sunt afectate toate grupurile etnice islamice, adică kazakhii, kirghizii, tadjicii, uzbecii, tătarii, populațiile dongxiang, hui, salar, bonan – China este un stat multinațional). Despre Coreea de Nord știm și mai puțin. Prin urmare, estimările anuale sunt parțiale. Execuțiile ”banale” din cele două state comuniste sunt preponderent de natură politică, dar și pentru alte cauze. 

În noiembrie 2022, în Arabia Saudită, douăzeci de persoane au fost executate pentru trafic de droguri (12 erau străini), după cum a scris presa. Dar European Saudi Organization for Human Rights (ESOHR) aprecia că în 2022 fuseseră executate 147 de persoane; alte 54 de persoane (inclusiv 8 adolescenți) își așteptau execuția[7]. Din categoria statelor în care traficul de droguri atrage pedeapsa capitală fac parte China, Iran, Egipt, Vietnam, Yemen, Sudan, Republica Democratică Congo, Indonezia. Nu trebuie uitat că în 2022 președintele Roberto Duterte al Filipinelor a renunțat să candideze pentru un nou mandat, după ce a dus un război dur împotriva consumului de droguri, în care au fost cel puțin 5.000 de execuții extrajudiciare (cu o rată de aprobare populară pentru asemenea măsuri de peste 80%). 

În India, în februarie 2022, un tribunal special a condamnat la moarte 38 de musulmani (alți 11 au primit închisoare pe viață) pentru atentatele teroriste antihinduse din 2008 la Ahmedabad (statul Gujarat), comise în spitale, parcuri, supermarketuri, în urma cărora au murit mai mult de 50 de persoane[8]. De cînd au venit la putere Narendra Modi și fundamentaliștii hinduși, stînga europeană și internaționalistă și-a diminuat atacurile împotriva statului Israel pentru conflictul dintre israelieni și palestinieni. Conflictul civilizațional religios dintre hinduși și musulmani din statul care va deveni cel mai populat stat din lume în 2023 nu mai poate fi ignorat, mai ales că acolo trăiesc peste 170 de milioane de indieni musulmani. Statul indian intervine din nou în conflictul civilizațional, fără a se mai comporta precum un arbitru între majoritate și minorități, au mai fost verdicte partizane motivate religios în justiție, dar de data aceasta sistemul indian de justiție face apel la pedeapsa capitală[9]. 

În mod oarecum similar, în Japonia ultimilor ani au fost cîteva execuții ale unor personaje implicate în acte teroriste (cu substrat religios) sau în operațiuni mafiote de tip Yakuza. În iulie 2022, a fost spînzurat un individ care ucisese prin înjunghiere șapte persoane în 2008. Formal, India este o democrație (cea mai mare din lume), iar Japonia intră în aceeași categorie. În ciuda faptului că alegerile din India continuă să fie corecte, alte variabile independente s-au schimbat semnificativ astfel încît pînă și Fareed Zakaria, American political scientist de origine indiană și musulmană, a explicat de ce India intră în categoria illiberal democracy (termen inventat chiar de FZ)[10]. În schimb, în Japonia procesul de consolidare democratică continuă.

Era de așteptat ca reîntoarcerea la putere a talibanilor în Afganistan să producă un nou val de execuții capitale, mai ales după ce înainte și după retragerea trupelor americane fundamentaliștii islamici comiseseră un număr greu de determinat de crime împotriva umanității. Singura diferență este că acum se fac ”sub acoperirea” unor sentințe pronunțate în tribunale. În schimb, pentru a se menține la putere regimul teocratic totalitar șiit din Iran a recurs în 2022 la o mulțime de execuții capitale și de crime extrajudiciare. După ce au izbucnit protestele populare în mai multe orașe, autoritățile judiciare au trimis la moarte o serie de oameni pentru învinuirea că lucrează pentru Mossad, serviciul secret extern israelian. Apoi, motivațiile s-au diversificat.

Un alt exemplu tulburător este sentința cu pedeapsa capitală pronunțată de justiția din Algeria față de 49 de persoane vinovate de mob killing (crimă colectivă comisă de gloată), în noiembrie 2022. Nu mă îndoiesc că va face cineva un film despre cazul uciderii de către gloate a unui nevinovat, pictorul Djamel Ben Ismail. Acesta a aflat din presă despre gravele incendii din zona Kabyle și s-a dus să dea o mînă de ajutor. Ajuns într-un sat, localnicii l-au suspectat că ar fi fost un incendiator pentru că nu arăta ”din partea locului”, iar peste o sută de indivizi l-au scos din arestul poliției, l-au torturat și ucis bestial, i-au batjocorit trupul[11]. De decenii, Algeria avea un moratoriu asupra pedepsei capitale, dar la procesul public care a urmat descrierea scenelor criminale, a detaliilor contribuției fiecărui participant (alte 40 de persoane au primit condamnări la închisoare), au dus la reactivarea ei.

Una dintre cele mai grave situații din lume (despre care avem totuși anumite informații) este în Myanmar (Burma). După mai bine de patru decenii în care nu au mai fost execuții, în iulie 2022 s-a anunțat oficial că au fost executate patru persoane (deținuți politici) implicate în proteste antidictatoriale (numite activități teroriste) sau în sechestrarea și uciderea unor persoane. După alegerile democratice din noiembrie 2020, cîștigate cu un scor record de partidul condus de șefa informală a statului, Aung San Suu Kyi, în februarie 2021 s-a produs o (nouă) lovitură de stat militară, iar noile autorități au anulat alegerile democratice și au arestat-o pe șefa statului, care a primit deja zeci de ani de condamnări la închisoare în procese înscenate. Surse din cadrul Organizației Națiunilor Unite au apreciat că ”în spatele ușilor închise”, curțile militare au pronunțat mai mult de 130 de sentințe de condamnare la moarte. Reprimarea protestelor stradale și a opoziției a dus la arestarea a peste 17.500 de persoane și la uciderea ilegală a peste 2.300 de oameni (extrajudicial killings) de către ”echipele morții” proguvernamentale (pro-junta armed groups). Pe scurt, ceea ce se petrece acolo de cîteva decenii, iar acum într-o formă care împinge țara către războiul civil, contrazice cunoștințele și clișeele pe care restul lumii le are despre societățile buddhiste[12]. 

Sunt mai multe concluzii de tras în legătură cu pedepsele capitale din 2022, pe care în sfîrșit încep să le integrez într-un proiect mai amplu. Observ mutațiile din societate și din planul mentalităților de la Albert Camus încoace. Au fost execuții și în alte părți anul trecut, aici am încercat să subliniez schimbări cruciale care se petrec în lume, cărora nu li acordă suficientă atenție, dar care după ce sunt puse la locul lor în imensul puzzle epistemologic al lumii în care trăim îi ajută pe cei interesați să înțeleagă mai mult despre ei înșiși, adică despre condiția umană.

P.S. Mă întreabă cineva de ce nu scriu despre ce scrie ”toată lumea” (?), adică despre filmul ”Teambuilding.” ”Pentru că este un kitsch, un film prost, o miștocăreală narcisistă promotoare a vulgarității,” i-am răspuns, ”un produs al pseudoelitei băștinașe din epoca digitalizării, reprezentativ pentru mahalalaua lumpenproletară postcomunistă care ocupă anumite poziții în politică, media, social media, în așa-zisa lume corporatistă (de fapt personajele sunt niște simpli angajați, niște moftangii cum le-ar spune Caragiale, ei nu fac parte din lumea corporatistă a lui Elon Musk ori Mark Zuckerberg, adică din Superclass), fără să domine. Nu este nici entertainment, mi-a provocat greața, este o lume pe care o știu, dar de care mă feresc cît pot de cînd eram în școala generală, m-am lăsat de fotbal pentru că erau prea mulți adolescenți care vorbeau ca <<ăia din film,>> în familia mea și în lumea din care fac parte nimeni nu vorbește și nu se comportă așa; și nici nu este cinema. Mai important decît orice este că respectivul film nu poate fi încadrat în categoria cinematografului ca artă”. Iar ”toată lumea” este un termen fals inclusiv, care nu descrie decît parțial o microcomunitate marginală, în care sunt tot felul de inși ce se bagă singuri în seamă, fie prin comentarii semidocte, fie prin imitarea retorică a unei pseudoculturi occidentale și capitaliste, dar care pentru cea mai mare parte din societatea românească este irelevantă, chiar mai lipsită de relevanță decît ultimele alegeri parlamentare. În lumea largă nu dă nimeni importanță filmului și dezbaterii din România, indiferent ce audiență a avut la noi filmul. Argumentul audienței nu este un substitut al calității. ”Dar de ce oare nu scrie <<toată lumea>> despre pedeapsa capitală aplicată deopotrivă celor vinovați și celor nevinovați, în Iran, China, SUA, Myanmar, India?”, l-am întrebat, ”sau despre încălzirea planetei?”. Răspund singur: pentru că așa-zisa ”toată lumea” de la noi, așa marginală cum este, a rămas încremenită în proiectul egolatru al fascinației de sine, din care ar fi dislocată dacă ar avea idee de ce se petrece în lumea mare, pe Terra.

NOTE

[1] ”Missouri carries out first US execution of a transgender person”, Al Jazeera, 4 January 2023, https://www.aljazeera.com/news/2023/1/4/missouri-carries-out-first-us-execution-of-a-transgender-person .

[2] Vezi de pildă John Grisham, The Guardians (tradusă la noi prin Îngerii dreptății), unde un avocat (și preot) reușește să salveze de la executarea sentințelor capitale nevinovați, dar care uneori eșuează să-i  salveze pe cei condamnați pe nedrept. 

[3] Unele dintre decapitările ISIS au fost postate live și vizionate, altele au fost înregistrate și postate mai tîrziu. Cea mai celebră execuție s-a petrecut în 2002: americanul Daniel Pearl, de origine evreiască, ziarist la Wall Street Journal, a fost decapitat live în Pakistan, eveniment transmis de către o organizație jihadistă activă în Kashmir (Jaish-e-Mohammed, ”armata lui Mahomed”), creată de serviciul secret pakistanez (ISI), care era în legătură cu al Qaeda și cu Talibanii. După ce a fost capturat de CIA în 2003, Khalid Sheikh Mohammed, arhitectul atacurilor din 9/11 și Nr. 3 din al Qaeda, a mărturisit anchetatorilor că el l-a decapitat cu mîna lui pe Daniel Pearl. Procurorii militari americani au cerut pedeapsa capitală; procesul a fost amînat pe timpul pandemiei, dar reluat în septembrie 2021. Am menționat aceste execuții pentru că au fost făcute de actori nonstatali; în restul textului mă voi referi la execuțiile făcute de actori statali, care evită să le transmită live. La noi execuțiile nu au produs emoții publice sau empatie, indiferent cine le făcea. 

[4] Cînd m-am documentat cu privire la ”numeroasele execuții” care urmau în acei ani în America, am crezut la început că din statisticile presei lipseau mai mulți de zero. După cum am arătat în ”Anexele semantice” la Grajdurile lui Augias. Rituri de purificare în posttotalitarism (Polirom, 2017), mai precis în ”Jos cu pedeapsa cu moartea!”, bolșevicii comandați de Lenin și Troțki au executat în septembrie-octombrie 1918 între 10.000 și 15.000 de oameni, adică de două sau trei ori mai mulți cetățeni decît condamnase Imperiul Țarist între 1825 și 1917, mai precis 6.321 de oameni. Se întîmpla după ce unul dintre sloganurile lor împotriva guvernului Kerenski fusese ”Jos cu pedeapsa cu moartea!”, pedeapsă pe care au reintrodus-o la cîteva săptămîni după lovitura de stat din octombrie 1917. Acele recorduri aveau să fie doborîte de Stalin: numai între 1937 și 1938, în timpul Marii Terori, din ordinele sale au fost executați în Uniunea Sovietică ”un pic sub 2.000.000” de oameni (estimarea lui Robert Conquest).

[5] În Marea Britanie pedeapsa cu mortea a fost abolită în 1965; măsura s-a extins în Australia (1973) și Canada (1976), dar a întîrziat enorm în Europa continentală (în Franța s-a abolit abia în 1981). Pentru situarea Marii Britanii în avangarda reformelor liberale, vezi Tony Judt, Postwar. A History of Europe since 1945 (London: Pimlico, 2007), capitolele ”The Age of Affluence” și ”The Spectre of Revolution”. Au mai existat state izolate și perioade istorice de abolire, dar nu au produs emulație sau pedeapsa a fost reintrodusă ori s-au produs ”execuții nonjudiciare”: în Venezuela (1863), San Marino (1865), Brazilia (1891). ”Proclamația de la Islaz” (9 iunie 1848) decreta abolirea completă a pedepsei cu moartea. Moștenirea pașoptistă s-a regăsit în Codul Penal din 1864 al lui Alexandru Ioan Cuza, intrat în vigoare pe 1 mai 1865, care desființa pedeapsa cu moartea. Constituțiile din 1866 și 1923 au menținut interdicția pedepsei capitale (care nu funcționa însă pe vreme de război), în vreme ce regele Carol II a reintrodus pedeapsa cu moartea în 1938. Comuniștii au menținut-o, pe model sovietic. 

[6] Pentru toate acestea și pentru celelalte manifestări antifeseniste din 1990, vezi Dan Pavel, Iulia Huiu, <<Nu putem reuși decît împreună>>O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989-2000, (Iași: Polirom, 2003).

[7] Death Penalty Information Center, ”Saudi Arabia Reneges on Pledge to End Death Penalty for Drug Crimes; Execution Spree Draws Condemnation from UN and Human Rights NGOs”, Dec 5, 2022, https://deathpenaltyinfo.org/news/saudi-arabia-reneges-on-pledge-to-end-death-penalty-for-drug-crimes-execution-spree-draws-condemnation-from-un-and-human-rights-ngos.

[8] Hannah Ellis-Petersen, ”Indian court sentences 38 people to death over 2008 bombings”, The Guardian, 18 February 2022.

[9] Despre celebra sentință de aprobare a demolării de către fanaticii hinduși (acțiune care a contribuit decisiv la capitalul politic al lui Modi) a unei moschei construite pe locul celui mai importante templi hindus demolat de cuceritorii islamici, unde templul a fost reconstruit, am scris într-o carte care va apărea în 2023.

[10] Fareed Zakaria, The Future of Freedom. Illiberal Democracy at Home and Abroad (New York, London: W. W. Norton & Company, 2004). 

[11] Associated Press, ”49 people sentenced to death for mob killing in Algeria (The murder in 2021 came after a man was falsely accused of lighting deadly wildfires that he had come to help fight)”, The Guardian, 25 Nov 2022.

[12] Despre ce s-a întîmplat cu Myanmar (Burma) și Aung San Suu Kyi după al doilea război mondial, despre redefinirea radicală a buddhismului și relația cu alte religii, am scris pe larg în eseul analitic ”The Lady in Power”, în Dan Pavel, Războaiele neterminate din era Facebook (Iași: Polirom, 2019). Sub pretextul că era o reminiscență a perioadei colonialiste britanice, numele tradițional Birmania a fost schimbat în Myanmar pe timpul dictaturii militare socialiste, în 1989, acela fiind termenul birmanez pentru ”vale centrală”, dar denumirea nu este recunoscut drept validă de ”popoarele dealurilor” (sunt 135 de grupuri etnice recunoscute în Birmania; islamicii Rohyngia nu sunt recunoscuți oficial). Pentru sentințele pronunțate în secret în 2022, vezi United Nations News, ”Myanmar: Secretive military courts sentenced scores of people to death”, https://news.un.org/en/story/2022/12/1131292 . Pentru recentele arestări și execuții extrajudiciare, vezi Manny Maung, ”In Post-Coup Myanmar: Deaths Squads and Extrajudicial Killings”, Human Rights Watch, December 5, 2022, https://www.hrw.org/news/2022/11/03/post-coup-myanmar-death-squads-and-extrajudicial-killings#:~:text=Since%20the%20February%201%2C%202021,Assistance%20Association%20for%20Political%20Prisoners.