Narcisismul Gretei Thunberg nu cunoaște limite

Timp de lectură 4 min.

« Continuările sunt rareori la fel de bune ca originalul, așa că este puțin probabil ca „Greta II: Flotila revine” să fie la fel de spectaculos-amuzantă precum prima versiune, având-o în rol principal pe Greta Thunberg, activista suedeză cunoscută mai ales pentru perioada sa de adolescentă militantă pentru climă.

Thunberg navighează din Barcelona spre coasta Gazei, într-o încercare de a recrea aceeași cascadorie încercată în iunie, când s-a aflat printre o duzină de activiști aflați pe ambarcațiune ce transporta ceea ce ei numeau o cantitate „simbolică” de ajutor pentru Gaza. Ambarcațiunea a fost interceptată de forțele israeliene, pasagerii fiind reținuți și apoi expulzați de Israel. „Simbolică” era singurul cuvânt care conta, pentru că nu era o misiune reală de ajutor umanitar; era un truc mediatic.

Publicitatea pe care au obținut-o nu a fost chiar cea pe care o așteptau. Ca activistă pentru climă, Thunberg era obișnuită ca liderii mondiali și presa să se prosterneze în fața ei. Ideea că prezența ei într-o zonă de război ar putea să nu fie bine primită de israelieni nu pare să-i fi trecut prin minte. Imaginile cu abordarea forțată a ambarcațiunii și timpul petrecut de Thunberg în Israel s-au transformat într-o comedie – pe seama ei. „Am fost răpiți!”, striga ea. „Aceasta este o crimă de război!”, striga un alt membru al echipajului, în timp ce soldații israelieni împărțeau sandvișuri și pături activiștilor.

Israelienii, care nu au avut prea multe motive de râs de la masacrul Hamas din 7 octombrie 2023, au exagerat apoi pe rețelele sociale, descriind „iahtul selfie” al „celebrităților”: „Cantitatea infimă de ajutor de pe iaht [care] nu a fost consumată de celebrități va fi acum transferată în Gaza”, a postat ministerul de externe.

Acum Thunberg revine pentru a „rupe asediul ilegal al Gazei” – pentru a „deschide un coridor umanitar și a pune capăt genocidului în desfășurare împotriva poporului palestinian”, potrivit organizatorului flotilei. La un anumit nivel, aceasta este o poveste cât se poate de plictisitoare și lipsită de importanță. Thunberg și ceilalți activiști vor avea aceeași soartă ca în iunie.

Itamar Ben-Gvir, ministrul securității, ar fi declarat că activiștii ar trebui să fie deținuți în condiții de nivel „terorist”. Ministrul de extremă dreapta își dă drumul la gură cu o regularitate deprimantă, dar de obicei excesele sale verbale nu rămân decât atât. Cel puțin, cascadoria Gretei și a aliaților ei își va atinge scopul de a atrage ceva publicitate pentru cei implicați, și asta va fi tot. Plicticos.

Dar există un element mai interesant aici. Thunberg este exemplul așa-numitei „omnicauze”. La fel ca protestatarii britanici care au căutat să fie arestați ținând pancarte prin care își anunțau sprijinul pentru Palestine Action, organizație interzisă, acțiunile lor nu sunt determinate de un interes special pentru Gaza sau pentru Palestine Action.

Ci pentru că ele sunt exemplele cauzelor pe care activiștii moderni trebuie astăzi să le susțină, alături de „urgența climatică” și de lupta pentru „drepturile persoanelor trans”. Sunt aceleași persoane care demonstrează pentru aceleași lucruri. Dacă ai desena un diagramă Venn a activiștilor pro-Palestina, ecologiști și trans, ar arăta ca o eclipsă de soare, pentru că sunt unii și aceiași.

Îmbinarea dintre eco-activismul Gretei Thunberg și prezența ei în flotila pentru Gaza este perfect exprimată într-o declarație anterioară, fără legătură, a grupului Just Stop Oil: „Palestinienii se numără printre cele mai vulnerabile populații de pe pământ la efectele colapsului climatic, iar în lupta zilnică pentru supraviețuire într-un stat de tip apartheid, nu au capacitatea de a se proteja împotriva a ceea ce urmează.” Un alt grup, Youth Demand, caută să expună „complicitatea guvernului britanic la genocid: genocidul palestinian și genocidul global rezultat din arderea combustibililor fosili.”

Thunberg și ceilalți aspiranți turiști în Gaza sunt croiți din același material, iar pentru ei „omnicauza” este ceea ce contează mai presus de orice. Ultima lor cascadorie va atrage publicitate, apoi ei – și noi ceilalți – vom trece la următoarea. »

Sursa: The Telegraph

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.