« Chiar dacă sistemul geopolitic se fragmentează în blocuri, planeta este traversată de o formă de „primăvară a tineretului”, aflată sub semnul revoltei Generației Z, născută la cumpăna secolelor, între 1990 și 2010.
Mișcarea s-a născut în 2022 în Sri Lanka, apoi a continuat în Bangladesh, în 2024. În acest an, ea a ajuns în Nepal, după decizia autorităților de a închide 26 de platforme de rețele sociale. Violența represiunii a radicalizat protestul până la a provoca demisia guvernului. Tineretul s-a înfierbântat, de asemenea, în Birmania, în 2021, în Pakistan, în 2023, în Indonezia, în Filipine și în Timorul de Est, în 2025, destabilizând puterile în funcție fără a reuși însă să le răstoarne.
În Africa, Marocul se confruntă cu revolte violente conduse de grupuri de tineri reuniți sub stindardul Gen Z 212. Mobilizarea în jurul sloganului „Stadioanele sunt aici, dar unde sunt spitalele?” a fost declanșată de moartea a opt femei însărcinate într-un spital din Agadir, în timp ce regatul Marocului se pregătește să organizeze Cupa Mondială de Fotbal din 2030. Sub presiune, regele Mohammed al VI-lea a intervenit la 10 octombrie pentru a cere guvernului să accelereze reformele sociale, în special în domeniile educației și sănătății.
Și în Madagascar, tineretul s-a mobilizat. După trei săptămâni de violențe, soldate cu câteva zeci de morți, și după trecerea armatei de partea protestatarilor, aceștia l-au forțat pe președintele Andry Rajoelina să părăsească țara, deschizând calea preluării puterii de către colonelul Michaël Randrianirina, care a suspendat Constituția. Nici America Latină nu a fost cruțată: în septembrie trecut, generația Z a mărșăluit asupra Limei, în Peru.
Chiar dacă dinamica și rezultatele variază considerabil, mobilizările generației Z își găsesc unitatea în cultura digitală și în rolul central jucat de rețelele sociale (Facebook, TikTok și mai ales Discord). Cauzele acestor revolte sunt identice. Ele își au rădăcinile în dificultățile economice și sociale ale tinerilor, care cumulează sărăcia, precaritatea locurilor de muncă, șomajul masiv, închiderea perspectivelor de ascensiune socială și a pieței muncii. Acestea conțin și o dimensiune politică, situată la confluența denunțării inegalităților și a oligarhilor care acaparează bogățiile, a corupției elitelor și guvernelor, a autoritarismului și arbitrarului regimurilor în funcție.
În Occident, tineretul s-a mobilizat în primul rând pentru schimbările climatice, pentru lupta împotriva discriminărilor și a rasismului – mai ales în 2020, în Statele Unite, cu mișcarea Black Lives Matter, după moartea lui George Floyd, și în Franța, în 2023, cu revoltele urbane declanșate de moartea lui Nahel M. – și pentru a se opune războiului din Gaza. Pasivitatea sa în fața dificultăților economice și sociale, precum și în fața crizei democrației, rămâne însă surprinzătoare.
Tineretul este prima victimă a prăbușirii Franței. Sacrificiul său este emblematic pentru spirala demagogică ce conduce la privilegierea sistematică a termenului foarte scurt. Prima manifestare este demografică, prin scăderea ratei fertilității la 1,61 copii per femeie. Consecințele sunt scăderea populației active începând din 2035 și accelerarea procesului de îmbătrânire, deci creșterea cheltuielilor cu pensiile și sănătatea. Apoi urmează excluziunea și sărăcia. Salariul net mediu lunar al persoanelor sub 30 de ani plafonează la 1.530 de euro, iar rata șomajului în rândul tinerilor atinge 19 %, față de 14,4 % în medie în Europa. Generația Z ar avea, așadar, toate motivele să se revolte împotriva suspendării reformei pensiilor, care absoarbe 14,5 % din PIB. Dar, dimpotrivă, ea rămâne resemnată și paralizată.
În Les Grands Cimetières sous la lune, Georges Bernanos amintea că: „Febra tinereții este cea care menține restul lumii la temperatura normală. Când tinerețea se răcește, restul lumii clănțăne din dinți.” Când generația Z se aprinde pe toate continentele, înghețarea propriei sale tinereți plasează Franța în stare de moarte cerebrală. »
Sursa: LePoint.fr
