Vreme de peste 30 de ani, situația din Republica Moldova a fost sub semnul ambiguității. Micile diferențe dintre diferiții actori individuali și colectivi erau legate de gradul de loialitate față de Kremlin, iar gradul de dependență economică acceptată față de Federația Rusă, Comunitatea Statelor Independente, Transnistria era ridicat. Prin urmare, între politicile guvernamentale care decurgeau din situația de fapt diferențele erau nesemnificative. Nici măcar Maia Sandu, președintele RM, nu a tăiat legăturile ombilicale cu spațiul fost sovietic. Abia după un an de la declanșarea invaziei, doar după enorme presiuni venite dinspre România, NATO și UE, precum și în urma criticilor din media, Moldova a început să aplice sancțiuni împotriva Rusiei și a ieșit din CSI. De fapt, publicarea de către presa americană a planurilor rusești de răsturnare a guvernului a fost decisivă, pentru că nu mai puteau fi invocate tot felul de pretexte.
Ieșirea din situația de dependență economică față de fostul spațiu sovietic ar fi fost imposibilă dacă Rusia nu invada Ucraina. Ieșirea din situația de dependență politică și identitară va fi mai dificilă, cu riscul de a nu fi ireversibilă. Va conta enorm faptul că nici așa-zisele forțe proeuropene de la Chișinău nu au bătut monedă asupra identității românești a republicii și a majorității populației. Este un contrast față de Ucraina, unde tocmai politica afirmării identității ucrainiene a provocat reacția disperată a Kremlinului. După declanșarea războiului, vrînd-nevrînd relațiile dintre Chișinău și București s-au întărit semnificativ. Este clar că Rusia nu acceptă situația și a intensificat eforturile de subminare a Moldovei, iar în particular a autorităților proeuropene și proamericane. Vreme de decenii, rușii și complicii lor din clasa politică moldovenească, ca să nu mai vorbim de rusofoni, găgăuzi, transnistreni, au avut un control strîns a ceea ce se petrecea, dar din cînd în cînd forțele democratice (proromânești sau care încercau să-și inventeze o identitate ”civică”, prin lepădarea de propria identitate) au avut cîștig de cauză. Niciodată însă pentru o perioadă prea lungă.
Tocmai în acest spațiu al ambiguității geopolitice și morale au acționat serviciile secrete ale statelor din regiune, din NATO și din alte părți. În afară de actorii cunoscuți pentru atitudinile proruse (vezi candidații la funcția de bașcan în Găgăuzia, de pildă), au apărut tot felul de personaje, organizații, mișcări, partide cu o agendă obscură. În acest context al loialităților contradictorii s-au petrecut tot felul de ciudățenii, unele trecute sub tăcere, altele devenit surse de scandal. În Republica Moldova, pe lîngă serviciile autohtone acționau cu precădere ofițerii serviciilor secrete ruse (FSB, SVR, GRU) și agenții lor acoperiți, serviciile secrete ucrainiene, românești, precum și cele occidentale. Cine s-a întîlnit cu cine, cine a recrutat pe cine, cîți dintre cei acoperiți sau chiar dintre ofițerii activi (sau pensionați devreme) au ajuns agenți dubli sau chiar tripli, cine a fost lăsat în ofsaid, cine a fost salvat, cine protejat pe cine și cu ce cost, cine a trădat, cine a cedat – o parte se vor lămuri în timp, altă parte niciodată[1]. Pe acest fond au avut loc cazurile Simion și Rizea.
Sunt similarități și mari deosebiri între România și Republica Moldova cînd vine vorba despre penetrarea sovietică și rusească. Recrutarea politicienilor români, a oamenilor de afaceri, ziariștilor, militanților civici, de către Comintern, serviciile secrete sovietice & rusești, alte agenturi, este o tradiție care durează deja de peste un secol [2]. Obsesia unora cu deconspirarea Securității (copy-paste după NKVD) ca poliție politică le-a convenit de minune agenților sovietici și ruși, iar înlăturarea ipotezei că a fost o diversiune rusească este irațională. Unii dintre respectivii erau în fruntea partidului comunist și au ajuns în fruntea statului român, înainte și după 1989. Situația recrutărilor din Republica Moldova a fost infinit mai complicată, pentru că zeci de mii de persoane au fost integrate direct în aparatul sovietic de represiune, iar ulterior au rămas agățați în rețelele rusești de diversiune. În vremuri de pace, dezvăluirile întîrzie. În vremuri de război însă, logica se schimbă. Se fac dezvăluiri rapide și totale, neașteptate, se pierde controlul, iar orice operațiune de acest tip poate influența soarta confruntărilor armate convenționale și neconvenționale (cum ar fi cyberwarfare).
Am încercat mereu să îmi clarific anumite lucruri, dar din pricina lipsei de transparență, a imensei corupții din republica învecinată și fostele republici sovietice, care afectează toate puterile în stat (inclusiv puterea judecătorească[3]), a unui gol informațional și mediatic, puteam să înțeleg doar anumite fragmente, în vreme ce tabloul general era destul de confuz. Erau fapte, tendințe, fenomene, precum și actori, pe care dacă le luai în considerare era imposibil să nu sesizezi conexiunile, iar unele indicau conspirații la nivel extrem de înalt, cu reverberații în domeniile sociale, politice, economice, culturale, mediatice. Pe de altă parte, fără dovezi clare, documente și fără confirmări venite din partea unor autorități și/sau servicii, puteai să cazi ușor în capcana epistemologică a teoriilor conspiraționiste. În mod surprinzător, lumina a venit de la Apus.
Presa americană a publicat articole documentate privind planurile Moscovei de a da o lovitură de stat în Republica Moldova. Astfel, cotidianul Washington Post a relatat, pe baza unor informații obținute de la serviciile secrete, despre schemele de subminare în etape a autorităților prooccidentale de la Chișinău[4]. Dezvăluirile se petreceau tocmai în contextul unor masive provocări și demonstrații antiguvernamentale din Moldova, orchestrate de către FSB prin intermediul unei rețele complexe de politicieni moldoveni, unii cunoscuți de decenii, alți mai noi. Calculul Kremlinului era că Moldova era o țintă mai ușoară decît Ucraina. Prin urmare, nici nu ar fi fost nevoie de o invazie militară. Operațiunile FSB din fosta republică sovietică sunt conduse încă din 2016 de către generalul Dmitri Miliutin, comandant adjunct al Departamentului de informații operaționale al FSB, iar printre altele includeau: finanțarea ilicită a partidelor și politicienilor (fostul președinte Igor Dodon; Partidul Socialist din Republica Moldova; oligarhul Vladimir Plahotniuc; Ilan Șor; Partidul ȘOR; alte personaje); folosirea furnizării, distribuirii și prețului gazelor naturale, ca armă de presiune, în contextul incitării populației la proteste împotriva creșterii prețurilor; promovarea unor inițiative legislative dăunătoare guvernării (cum era trecerea Serviciului de Informații și Securitate din Moldova de sub controlul președinției în acela al parlamentului); trimiterea unor ”experți și strategi” ai FSB pentru a lucra pentru partidul ȘOR (al cărui lider era în urmărire internațională).
Abia peste cîteva luni, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezentat public aceleași planuri ale Rusiei de a răsturna puterea de la Chișinău [5]. Față de informațiile prezentate în presa americană erau detalii adiționale, scoase din manualele apocrife rusești privind ”războiul hibrid”: ”implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici, prin acțiuni violente, mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții”; „utilizarea persoanelor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent. Materialele conțin instrucțiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetățeni din Rusia, Belarus, Serbia și Muntenegru”; „autorii mizează pe mai multe forțe interne, dar în special pe grupări criminale precum formațiunea Șor, pe unii veterani și persoane cunoscute pentru legăturile lor cu Plahotniuc, cu scopul de răsturnare a ordinii constituționale, schimbarea puterii cu una ilegitimă care să pună țara la dispoziția Rusiei”; atacul informațional.
Maia Sandu afirma că documentele proveneau de la serviciile secrete ucrainiene, fiind furnizate de președintele Volodimir Zelenski. În relatările din presa americană erau indicate surse din SUA, Ucraina, Moldova. Nu mai este însă un secret, mai ales după ce președintele american Joe Biden a furnizat informații și i-a avertizat pe oficialii ucrainiene și europeni, că invazia Rusiei a eșuat din pricina penetrării cu succes a structurilor politico-militare rusești de către serviciile americane de intelligence (toată lumea vorbește despre CIA, ca de obicei s-a acordat puțină atenție contribuției DIA, a serviciilor militare departamentale, iar imaginile publicate de Casa Albă și de presă proveneau de la sateliții NRO, cea mai secretă agenție americană, și din SIGINT furnizat de NSA, cea mai mare agenție de intelligence din lume). Serviciile ucrainiene aveau avantajele/dezavantajele care decurg din faptul că sunt succesoare ale serviciilor secrete sovietice, de la cunoașterea procedurilor pînă la penetrarea reciprocă inerentă. După 2014 au primit asistență americană, britanică, occidentală. În general, dezvăluirea surselor se face după dejucarea planurilor operative sau după încheierea unei conflagrații, dar deja au intervenit scandaluri legate de scurgerile de informații din SUA (cazurile sunt investigate), care dezvăluie și erori, dezinfomări ori informații compromițătoare.
Maia Sandu își asigura concetățenii că cea mai mare parte a planului rusesc fusese dejucată. Dar optimismul era puțin exagerat. Am menționat anterior situația din Găgăuzia și desfășurarea primului tur al alegerilor pentru funcția de bașcan. Între timp, pe 14 mai 2023 s-a desfășurat și turul al doilea, care a fost cîștigat de candidata din partea partidului ȘOR, Evghenia Guțul. Conform documentelor, respectivul partid are consilieri FSB.
Faptul că în Republica Moldova a fost posibilă intrarea în parlament a unui partid precum anomalia instituțională numită ȘOR este relevant pentru profunda ambiguitate geopolitică și morală la care m-am referit mai sus.
Partidul ȘOR este continuatorul sub o nouă formă a mișcării social-politice „Ravnopravie” (egalitate, prescurtat MR), organizație explicit prorusă formată în 1998, care milita pentru integrarea Moldovei în componența Rusiei. Unul dintre membrii miscării, Ilan Șor, a candidat și a fost ales primar al orașului Orhei. El provine dintr-o familie evreiască sovietică emigrată în Israel, fiind născut în 1987 la Tel Aviv, familie care s-a reîntors încă dinainte de prăbușirea URSS să facă afaceri în Moldova. Sunt anumite similarități cu poveștile oligarhilor evrei care au făcut avere în Rusia, Ucraina și în alte foste republici sovietice, sub protecția lui Putin și a altor președinți. Ele țin de exploatarea de către antreprenori de toate națiile a oportunităților de corupție, oportunism, gangsterism, și i-au permis lui Ilan Șor să ajungă în elita moldovenească. Nu intru în detaliile care țin de afaceri, licitații trucate, amestecul în fotbal și politică, dar pînă la urmă respectivul și-a creat un partid a cărui denumire include numele său de familie. În ultimă instanță, lui Ilan Șor i s-a permis să joace un rol suficient de important în sistemul bancar moldovenesc, pe care l-a devalizat de o sumă mai mare de un miliard de dolari, transformîndu-l într-un subiect internațional de presă. A fugit în Israel. Cu toate acestea, în ciuda dezvăluirilor făcute de presa americană, serviciile secrete ucrainiene, președintele Republicii Moldova, respectivul partid continuă să organizeze cu ajutorul FSB demonstrații antiguvernamentale și să activeze în parlament. Contactele FSB, SVR și GRU în Republica Moldova sunt de notorietate, fiind implicate zeci de mii de persoane, iar autoritățile moldovenești nu au reușit să facă aproape nimic pînă la invazie.
Și aici intervin cazurile Simion și Rizea, unde autoritățile moldovenești au dat dovadă de intransigență, dar în modalități diferite. Serviciile secrete românești ar trebui să facă lumină în aceste cazuri: este sau nu vorba despre agenți ai serviciilor secrete rusești? Întîrzierea verdictelor și mai ales omerta lasă loc altor interpretări. Liderul AUR, George Simion, s-ar fi întîlnit cu reprezentanții FSB, drept pentru care nu i se mai permite chipurile intrarea în Republica Moldova. Dar de decenii sunt mii de persoane care se întîlnesc în Moldova cu reprezentanți ai FSB. Unul dintre ei, Igor Dodon, a fost chiar șeful statului. Sunt cam multe neclarități. Fostul parlamentar Cristian Rizea a fugit de justiția românească, fiind condamnat definitiv, iar autoritățile din Moldova nu au catadicsit vreme îndelungată să-l extrădeze. Respectivul showman a făcut dezvăluiri din categoria ”secretul lui Polichinelle”, despre implicarea unor personaje în rețele de corupție cunoscute sau bănuite de toată lumea, fără a furniza dovezi, ceea ce ar putea explica de ce au fost ocolite de organele de drept sau ridică semne de întrebare privind profesionalismul lor. Dacă luăm drept bună informația că Rizea și-ar fi făcut în Moldova un grup de presiune sau chiar un partid, implicat în tentativele de subminare a statului, drept pentru care a fost extrădat, cum se explică faptul că nici ȘOR, nici PSRM, – despre care se știe că lucrează cu FSB, – nu sunt scoase în afara legii și a parlamentului?
Dacă partidul AUR face în România jocurile Rusiei, așa cum se tot scrie de mai multă vreme, avem o dilemă:
- fie departamentele românești de contrainformații nu și-au făcut datoria, din pricină că sunt incompetente și incapabile să dovedească acest lucru;
- fie asistăm la o operațiune sub acoperire, iar respectiva organizație este o creație a serviciilor autohtone, în mod explicit sau prin personaje și structuri provenite din servicii (cu alte cuvinte, George Simion și alții sunt agenții serviciilor noastre).
Dacă operăm într-un spațiu logic cu mai multe valori de adevăr, atunci sunt posibile și alte scenarii. Unul ar fi legat de posibilitatea ca respectiva organizație să fie condusă de agenți dubli, ceea ce este chiar mai grav. Aceasta ar însemna ca fiecare să încerce să-l discrediteze pe celălalt prin păstrarea statutului ambiguu pînă la momentul dezvăluirilor publice și arestărilor. Alt scenariu este cel al dezinformării, bazat pe mecanismul țapului ispășitor, la care în mod sistematic presa neprofesionistă și partizană face jocurile: totul trebuie să pară ca și cum partidul extremist nu este o creație autohtonă, organică, reprezentativă pentru o parte semnificativă a societății, ci o marionetă manevrată de un păpușar.
Între timp, într-un mod similar cu ȘOR, respectivul partid organizează demonstrații antiguvernamentale și acțiuni huliganice chiar în parlamentul României și în jurul acestuia, iar retorica sa toxică atrage tot mai mulți adepți, nemulțumiți de partidele mainstream. Amînarea unor eventuale dezvăluiri privind natura jocurilor acestui partid pînă în 2024 s-ar putea dovedi tardivă. Scoaterea sa în afara legii tocmai în anul electoral are potențialul unui martiraj politic, la fel cum s-a întîmplat în perioada interbelică cu Mișcarea Legionară. Despre aceasta din urmă există tot mai multe ipoteze conspiraționiste și presupuneri (conjectures) ale unor istorici și comentatori legate de faptul că în perioada statului național legionar și a rebeliunii legionare, mișcarea devenise o marionetă, iar pe lîngă păpușarii din SS și Gestapo se adăugaseră cei din NKVD și GRU. Era în perioada de după semnarea pactului de neagresiune dintre naziști și comuniști, dintre Hitler și Stalin. Legionarii erau conduși de Horia Sima, agent recrutat de șeful SSI, Moruzov [6]. Dovezile documentare nu au fost produse, așa că delirul conspiraționist continuă netulburat. Cert este că în sfera de acțiune a serviciilor secrete, totul poate scăpa oricărui control, indiferent cine sunt marionetele și cine maeștrii păpușari.
Închei aici acest scurt serial, cu o constatare. Asistăm la un moment favorabil pentru eliminarea ”găurilor negre” din cercetarea politicii și istoriei românilor în secolul din urmă.
NOTE:
[1] După cum s-a văzut după prăbușirea regimurilor comuniste de tip sovietic, o parte masivă a arhivelor secrete sovietice a fost dată publicității, iar multe dintre acțiunile de acest tip au ieșit la iveală. Dar pînă să se dumirească istoricii, politologii, strategii, experții în intelligence analysis, presa de investigație, cu imaginea de ansamblu și mai ales cu privire la continuitățile instituționale și individuale, arhivele au fost din nou închise.
[2] Oare cine își mai amintește de celebra ”listă a lui Severin”, în care fostul ministru de externe din partidul lui Roman și Băsescu vorbea despre politicieni, ziariști, militanți civici recrutați de serviciile secrete străine, în principal de cele sovietice și rusești, dar nu numai? Bibliografia și documentele din arhive încep să iasă la iveală, chiar dacă o imagine de ansamblu este dificilă.
[3] Tocmai cînd scriam acest articol, în 16 mai 2023 au venit breaking news relativ șocante: arestarea președintelui Curții Supreme din Ucraina pentru corupție.
[4] Catherine Belton, ”Russia’s security services work to subvert Moldova’s pro-Western government”, Washington Post, October 28, 2023, https://www.washingtonpost.com/world/2022/10/28/russia-fsb-moldova-manipulation/ .
[5] ”Maia Sandu a prezentat planul prin care Rusia ar vrea să răstoarne puterea de la Chișinău”, Euractiv.ro, 13 feb 2023, https://www.euractiv.ro/euractiv-moldova/maia-sandu-a-prezentat-planul-prin-care-rusia-ar-vrea-sa-rastoarne-puterea-de-la-chisinau-32656 .
[6] Șeful Serviciului Secret de Informații (SSI), Mihail Moruzov, cel care îl recrutase pe Horia Sima, a fost ucis la închisoarea Jilava pe durata coabitării dintre Mareșalul Antonescu și legionari (statul național-legionar), în noaptea de 26-27 noiembrie 1940, de către un comando legionar, alături de alți 63 de foști demnitari ai guvernării Carol II. În aceeași zi fuseseră asasinați de către legionari fruntașul național-țărănist Virgil Madgearu, eminentul economist și doctrinar al țărănismului, și marele istoric Nicolae Iorga, fost prim-ministru. Asasinatele au fost ordonate de Horia Sima.
