Mircea Miclea: « Educația memoriei». Conferință (Video)

Timp de lectură 1 min.

Cum anume ne putem educa memoria, astfel încât, prin intermediul ei, să ne educăm pe noi înșine? Ce consecințe are continua hipertrofiere a prezentului, provocată de noile tehnologii digitale și de abundența informațiilor din jurul nostru? În ce fel ne protejează memoria în fața manipulărilor, oferindu-ne o mai bună înțelegere a acestei lumi pline de semnificații?  De ce este necesară și chiar terapeutică reflecția sistematică asupra propriilor noastre editări ale trecutului? În ce măsură pot deveni nocive memoriile implicite sau reprimate, subminându-ne prezentul? În suita de conferințe „Justiția memoriei”, prelegerea lui Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, susținută în 28 octombrie 2025, în Spațiul expozițional permanent al Memorialului Victimelor Comunismului la București, este o captivantă pledoarie pentru educația memoriei, considerată a fi o formă de salvare din această lume volatilă și plină de incertitudine, dar și o cale spre libertate, prilejuind dezvoltarea plenară a ființei umane.

Ciclul de conferințe „Justiția memoriei”, organizate de Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Fundația Spandugino, coordonate și moderate de Cristian Pătrășconiu, propune idei și dezbateri în jurul unor teme de ardentă actualitate, reliefând rolul și importanța memoriei în evocarea și înțelegerea faptelor petrecute în perioada comunismului, sistemul politic ce a provocat cele mai multe victime din întreaga istorie a umanității. 

Sursa: https://www.youtube.com/@spandugino

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.