Comemorarea Seniorului Corneliu Coposu, fiu credincios al Bisericii Române Unite cu Roma și mărturisitor al demnității și al libertății în temnițele comuniste, dar și în perioada tulbure de după 1989, ne oferă prilejul de a redescoperi un model de umanitate care ne fascinează și ne inspiră.
Îmi vine în minte, în acest context, o amintire pe care Preafericitul Părinte Cardinal Lucian mi-a împărtășit-o, un moment de taină trăit pe undeva prin Maramureș în timpul persecuției comuniste, în care el și domnul Corneliu Coposu au petrecut vorbind o noapte întreagă. Nu cunosc conținutul acelei lungi conversații, dar mă gândesc cât de important era în acele vremuri și cât de important ar fi și astăzi, un dialog real, profund și sincer între un slujitor al lui Dumnezeu și un om politic în adevăratul sens al cuvântului.
Ce anume îi unea pe cei doi? Credința în Dumnezeu și principiile unei vieți umane autentice ce derivau din această credință. Fiecare dintre ei, la lumina acestor faruri călăuzitoare, reușeau să discearnă perfect absurdul unui sistem ce a luat-o razna încercând să meargă nu doar împotriva lui Dumnezeu, ci și împotriva omului. În comuniunea dintre ei și dintre cei care împărtășeau aceleași principii, cei doi Oameni reușeau să recreeze, chiar dacă în taina nopții, o lume normală; reușeau să retrezească speranța într-un viitor eliberat de întuneric și de minciună.
Astăzi trăim visul lor, liberi de regimul ateu din acea vreme. Ca și ei, însă, avem nevoie de aceeași credință și de aceleași principii care să ne ajute să discernem spiritele timpului prezent. Sub alte forme și în alte feluri, suntem chemați la rândul nostru să dăm mărturie despre normalitate. Într-o lume tot mai lichidă, unde relativizarea valorilor poate conduce la orbirea conștiințelor, aceleași faruri trebuie să lumineze viața noastră și prin noi viața semenilor noștri. Poate nu vom fi chemați la acel sacrificiu eroic în fața căruia Cardinalul Iuliu Hossu a sintetizat atât de minunat coerența vieții lui: „credința noastră este viața noastră”, însă și noi avem datoria de a intra într-un fel sau altul în comuniunea de taină a acelei nopți, unind în viața noastră cerul și pământul, visând cu ochii larg deschiși la o lume nouă și la ceruri noi.
