“La 25 mai, la porțile Kievului, sub drapele și onoruri militare, un sicriu acoperit cu culorile Ucrainei a fost coborât în pământ. În jurul său, președintele Zelenski și responsabili politici și militari au adus un ultim omagiu lui Andrii Melnîk, la 42 de ani după moartea sa în exil, în Luxemburg. Multă vreme relegat în umbră, acest pilon al naționalismului ucrainean din secolul al XX-lea devine primul care intră în panteonul național, alăturat memorialului militar dedicat soldaților căzuți în timpul invaziei ruse, inaugurat în 2025.
Însă, dincolo de solemnitatea ceremoniei, această alegere reaprinde profunde fracturi memoriale, mai ales pe plan internațional. Puțin cunoscut publicului larg, Andrii Melnîk s-a numărat printre liderii Organizației Naționaliștilor Ucraineni (OUN) în perioada interbelică, înainte de a prelua conducerea facțiunii care i-a purtat numele – OUN-M – după scindarea mișcării și ruptura cu rivalul său mai cunoscut, Stepan Bandera, în 1940. Aceste două organizații, precum și brațul lor armat, Armata Insurecțională Ucraineană (UPA), fondată în 1942, continuă să fie simboluri ale independenței ucrainene, în pofida aspectelor controversate ale trecutului lor.
„Alegerea multor organizații independentiste ucrainene din acea epocă a fost să se alieze sau să colaboreze cu Germania nazistă din perspectiva eliberării naționale”, explică cercetătorul Bertrand de Franqueville, director operațional al Observatorului Ucrainei Contemporane. Astfel, unii membri ai OUN și ai UPA au participat la masacrele împotriva evreilor și polonezilor.
„Ștergerea adevărului istoric”
Ruptura cu cel de-al Treilea Reich a survenit însă rapid, atunci când ambițiile de independență ale ucrainenilor s-au lovit de obiectivele lui Hitler. Asemenea lui Stepan Bandera, Andrii Melnîk a fost internat în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen în 1944. Decedat în exil, în Luxemburg, în 1964, el a rămas mult timp o figură marginală în Ucraina, celebrată în principal în mediile naționaliste ale diasporei. La rândul său, Moscova – atât în perioada sovietică, cât și după 2014 – nu a încetat să exploateze această colaborare în propaganda sa pentru a încerca să delegitimeze mișcările independentiste ucrainene.
Reacțiile la reînhumarea lui Melnîk au fost imediate în Israel: pe platforma X, diplomația israeliană a declarat că „regretă” această ceremonie oficială, apreciind că „nu există loc pentru ștergerea adevărului istoric și a memoriei victimelor ucise de naziști și de colaboratorii acestora”.
„Aceste figuri sunt celebrate astăzi nu pentru colaborarea lor cu naziștii, ci pentru că întruchipează ideea că lupta împotriva Moscovei își are rădăcinile în istorie și că ucrainenii se confruntă cu Moscova din generație în generație”, explică cercetătoarea Anna Colin Lebedev. Chestiunea este cu atât mai sensibilă cu cât Rusia își justifică parțial invazia prin pretinsa necesitate de a „denazifica” Ucraina – o acuzație lipsită de orice temei.
Faptul că Zelenski, de origine și confesiune evreiască, îl onorează pe Melnîk marchează un punct de cotitură în politica sa memorială. „Această decizie pare să fie susținută și de anumiți comandanți care, în trecut, au fost apropiați de mișcările naționaliste și cărora puterea politică actuală le poate refuza cu greu cererile, atât de determinant este rolul lor pe front”, continuă Anna Colin Lebedev.
În același spirit, la 27 mai, Zelenski a atribuit unei unități militare numele de „Eroii Armatei Insurecționale Ucrainene”, denumire aleasă de membrii unității, provocând furia Varșoviei: organizația este acuzată că a masacrat aproape 100.000 de civili polonezi în Volînia.
În timp ce un prim progres părea să fi fost obținut – Ucraina autorizase efectuarea unor cercetări arheologice comune polono-ucrainene – această decizie otrăvește din nou relațiile ucraineano-poloneze.
Pentru a înțelege aceste tensiuni, ele trebuie plasate în contextul istoric al anilor 1920–1930: în momentul apariției acestor mișcări, Ucraina occidentală nu se afla sub dominație sovietică, ci poloneză, iar comunitatea ucraineană era supusă unor discriminări severe. „O reconciliere autentică presupune o dublă recunoaștere: pe de o parte, recunoașterea opresiunii exercitate de un stat – statul polonez –, iar pe de altă parte, recunoașterea violenței teroriste comise de mișcările naționaliste ucrainene”, analizează Anna Colin Lebedev.
Subiectul este departe de a fi încheiat, deoarece sunt studiate noi reînhumări ale unor naționaliști ucraineni îngropați în străinătate: Stepan Bandera, înmormântat la München, și Symon Petliura, unul dintre liderii Republicii Populare Ucrainene (1917–1921), primul, deși efemer, stat ucrainean independent, al cărui mormânt se află în cimitirul Père-Lachaise din Paris.
Răcire a relațiilor dintre Ucraina și Polonia
„Cum poate Zelenski să ne facă una ca asta? Dar cine îl sfătuiește, pentru numele lui Dumnezeu?” În Polonia, țară vecină cu Ucraina și aliat fervent al Kievului, aceste întrebări sunt pe buzele tuturor. La tejghele, în piețe, la birou și până pe platourile televiziunilor.
Și pe bună dreptate: președintele ucrainean a decis să dea unuia dintre batalioanele forțelor sale armate numele de „Eroii UPA”. În spatele acestui acronim, care desemnează Armata Insurecțională Ucraineană (UPA), se redeschide în Polonia o rană istorică profundă: această formațiune militară de la mijlocul secolului al XX-lea este responsabilă de masacrarea a aproximativ 100.000 de polonezi, uciși între 1942 și 1944. A fost vorba despre un proiect de epurare etnică menit să garanteze existența unui stat omogen după război, calificat oficial drept „genocid” de către Polonia la 22 iulie 2016.
„Președintele Zelenski a demonstrat că Ucraina, din punct de vedere mental, prin glorificarea bandiților și criminalilor din UPA, nu este pregătită să facă parte din familia europeană”, a declarat imediat președintele polonez Karol Nawrocki. Istoric de formație, aflat la putere de un an și promotor al doctrinei „Polonia înainte de toate”, acesta s-a arătat întotdeauna foarte ferm în relația cu Kievul. El cere mai multă recunoaștere pentru ajutorul colosal oferit de Polonia – una dintre țările cele mai implicate în sprijinirea Ucrainei, inclusiv într-o perioadă în care occidentalii considerau încă livrarea de tancuri drept o „linie roșie” – și solicită eforturi sporite pentru exhumarea și repatrierea rămășițelor victimelor din Volînia, care se află încă pe teritoriul ucrainean.
„Sunt revoltat”, a insistat șeful statului polonez, care a decis retragerea Ordinului Vulturul Alb, cea mai înaltă distincție a Poloniei, acordată lui Zelenski în aprilie 2023.
Un echilibru dificil de menținut
Această dispută ar explica decizia lui Zelenski de a zbura spre Londra, duminică, 7 iunie, din Republica Moldova, și nu din estul Poloniei, care reprezintă de obicei principalul său nod logistic de transport. În cele două zile precedente, el l-a trimis la Varșovia pe șeful său de cabinet, Kirîlo Budanov, pentru a încerca să calmeze situația, însă fără succes.
La rândul său, Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a precizat că simbolul UPA se referă înainte de toate la rezistența împotriva imperialismului rus și că decizia nu vizează în niciun fel poporul polonez.
Însă pe malurile Vistulei indignarea face obiectul unui consens care traversează toate taberele politice. Premierul centrist Donald Tusk a considerat reacția președintelui său drept „de înțeles”, regretând faptul că „diplomația nu și-a produs încă efectele”. El a făcut totodată apel la moderație, „înainte ca emoțiile să distrugă solidaritatea noastră comună”, și a propus deschiderea unor negocieri între cei doi șefi de stat.
Donald Tusk, cunoscut pentru orientarea sa proeuropeană și apropierea de Ucraina, se află în realitate într-o poziție extrem de delicată: retragerea distincției ar putea necesita, în mod formal, și semnătura sa. Un echilibru dificil de păstrat: menținerea unei alianțe unite în fața Rusiei, conservarea statutului de partener-cheie pentru reconstrucția Ucrainei, fără a ignora însă presiunea crescândă a opiniei publice.
Potrivit analiștilor, această criză – care readuce în prim-plan inclusiv problema aderării Ucrainei la Uniunea Europeană – servește intereselor Kremlinului. „Propaganda rusă încearcă să promoveze ideea că sprijinul militar și politic al Poloniei pentru Ucraina trebuie redus. Or, o asemenea concluzie nu aduce beneficii decât Rusiei”, insistă Katarzyna Wojda, expertă afiliată platformei specializate Disinfo Digest.
Prin confruntarea directă cu Zelenski, președintele Nawrocki capitalizează și pe seama oboselii tot mai mari față de comunitatea ucraineană, care numără aproximativ un milion de refugiați, primiți cu brațele deschise după declanșarea invaziei ruse.
Potrivit sondajelor de opinie, între 2022 și 2025, percepția negativă a polonezilor față de ucraineni a crescut cu 14 puncte procentuale, apropiindu-se de nivelul percepțiilor pozitive. Astăzi, 52% dintre polonezi doresc retragerea distincției onorifice acordate lui Zelenski, iar numai 22% ar accepta menținerea acesteia.
Tensiunile politice actuale afectează viața de zi cu zi a celei mai numeroase minorități naționale din țară. „Există o recrudescență a mesajelor pline de ură în mediul online”, deplânge Oleksandr Pestrykov, expert în cadrul Casei Ucrainene, o organizație care sprijină integrarea refugiaților. „Din fericire, nu am primit semnalări privind noi acte de violență fizică”, adaugă el.
„De câteva luni, politicienii sunt mai puțin dispuși să fie asociați cu sprijinul acordat Ucrainei”, observă acesta cu amărăciune, exprimându-și totodată îngrijorarea față de modificările legislative aflate în curs. Începând cu 30 iunie, mamele singure cu trei sau mai mulți copii vor pierde accesul gratuit la cazare și hrană în locuințele sociale dedicate.
În timp ce Varșovia încearcă să-l convingă pe Zelenski să schimbe numele unității militare, este posibil ca, în inimile oamenilor, răul să fi fost deja făcut.”
Sursa: Le Figaro
