Sens Politic: Domnule Thierry Wolton, permiteți-mi să încep cu o întrebare foarte generală: vi s-a părut vreodată lumea la fel de periculoasă și complicată ca acum?
Thierry Wolton: Nu, nu în timpul vieții mele. Fiind născut după cel de-al Doilea Război Mondial, nu am trăit anii 1930, dar mi se pare că ne apropiem de un scenariu care, chiar dacă nu e similar cu cel de atunci, e în orice caz unul catastrofal. Într-un interviu dat acum câteva luni, am spus că Putin este cel mai periculos adversar pe care l-a cunoscut lumea occidentală de la Hitler încoace. Cu excepția dimensiunii rasiale a nazismului – deși în Rusia există dimensiunea „marelui rus” –, putinismul, dacă îmi este permis acest neologism, întreține o ură specifică dictaturilor față de valorile democratice și o dorință de expansiune care nu este foarte diferită de obsesiile Führer-ului. Continuând această paralelă, am putea spune că războiul din Ucraina seamănă cu războiul din Spania din 1936-1939 (chiar dacă motivele nu sunt aceleași), servind, la rândul său, drept teren de antrenament militar și test de alianțe. Frontul anti-occidental, susținut din diverse motive de Moscova, Beijing și Teheran, nu este, de asemenea, foarte diferit de axa Berlin-Roma-Tokyo dinainte de război. După cum s-a spus deja, dacă miezul nopții secolului în care trăim reprezintă momentul unui posibil conflict mondial, mi se pare că suntem la doar câteva secunde distanță. Rămâne de văzut dacă vom fi capabili să oprim această numărătoare inversă infernală.
Sens Politic: Ați publicat destul de recent o carte foarte critică cu privire la dependența noastră de tehnologie (tradusă în română: Noile drumuri ale servituții noastre, Humanitas, 2023). În ce măsură credeți că criza de încredere generalizată în politicieni, partide și chiar în instituțiile democratice se datorează unei forme de confiscare a spațiului public și, prin urmare, a dezbaterii (sau așa-zisei dezbateri) de către rețelele sociale?
Thierry Wolton: Pe rețelele sociale, toată lumea se poate exprima, își poate da opinia. Nu putem decât să ne bucurăm de asta. Timp îndelungat, discursul public a fost confiscat de putere și elite, și ar fi greșit să deplângem schimbarea vechii realități. Dar problema nu este aici, ci în tehnologia utilizată. Cei care se exprimă pe rețele se cred liberi, când de fapt sunt condiționați. Desigur, ei își exprimă ceea ce gândesc, dar sunt și influențați de ceea ce se spune, mai ales pentru că în spatele acestor cuvinte acționează algoritmi care adună afirmații similare ale unor persoane care nu se cunosc și care nu s-ar fi cunoscut niciodată, dând astfel impresia unei mase care duce la conformism. Omul este construit în așa fel încât preferă să fie parte din curentul principal și nu împotriva acestuia: să fie conform celorlalți și nu diferit. Rețelele sociale accentuează considerabil această tendință, adunând opinii similare prin algoritmi intermediari. Acest lucru ajunge în cele din urmă să influențeze ideile și deciziile luate. Din lipsă de contraargumentare a așa-zisei „majorități”, care ar reprezenta expresia de pe rețelele sociale, influența exercitată impune tonul în politică, moravuri, moduri de viață etc. În esență, aceste idei ajung să pară majoritare, chiar dacă sunt artificiale, oricum virtuale, pentru că scapă de sub controlul fiecăruia, datorită tehnologiei. Nu sunt convins că această „vorbire publică”, exprimată prin rețelelele sociale, este mai bună sau mai justă decât cea a profesioniștilor în domeniu. Este clar, însă, că această „vorbire publică”, influențată de algoritmi pe care nimeni nu-i controlează cu adevărat, discreditează orice alt discurs și alimentează neîncrederea în politicieni și decidenți în general. În concluzie, nu există dezbateri reale pe rețelele sociale, ci impunerea unei doctrine de către o majoritate creată artificial prin intermediul tehnologiei. Acesta este adevăratul pericol.
Sens Politic: De curând ați petrecut câteva zile la Râșnov, la Festivalul de Film și Istorii. Este un oraș la 300 de kilometri de granița cu Ucraina. În plus, în ultimii ani ați susținut mai multe conferințe la București. Credeți că există în România o conștientizare a proximității războiului?
Thierry Wolton: Când tunurile răsună la granițe, chiar dacă te obișnuiești cu asta, acest lucru influențează întotdeauna mentalitatea populației. În cazul României, ambițiile lui Putin asupra Moldovei reprezintă o amenințare directă, așadar, chiar dacă frontul pare încă îndepărtat, ar putea deveni mai aproape dacă Putin reușește să se instaleze durabil în Ucraina și astfel să destabilizeze complet acest stat. Exemplul Georgiei este grăitor. Iată un stat în care populația este în mare majoritate favorabilă integrării în Europa, deși guvernul se distanțează, în timp ce 20% din teritoriu este ocupat de Rusia încă din 2008. În octombrie, georgienii vor vota pentru deputații lor. Aceste alegeri vor avea loc într-un climat de teamă întreținut de statul controlat de pro-ruși. Acest lucru nu este foarte diferit de ceea ce a devenit marele lor vecin după un sfert de secol de dictatură. Nu are rost să strigi „lupul vine” prea devreme, dar este la fel de periculos, dacă nu mai periculos, să nu vezi lupul care te amenință. Se spune că un om avertizat face cât doi: o țară în alertă este mai bine pregătită să facă față dușmanului său decât o țară oarbă și surdă. Trebuie, așadar, să sperăm că românii sunt conștienți de pericolul care îi pândește, așa cum sunt polonezii și țările baltice, și pe bună dreptate.
Sens Politic: Românii au puțină încredere în Guvernul lor, dar se simt protejați de scutul NATO, în special de Statele Unite. Vi se pare că Occidentul face bine față sfidării reprezentată de Putin sau, noi, în Est, riscăm să ne facem iluzii în privința securității noastre față de amenințarea Rusiei?
Thierry Wolton: Pentru moment, securitatea României este asigurată de NATO. Dar mâine? A crede într-o protecție eternă din partea democrațiilor occidentale ar fi o greșeală gravă. Polonezii au avut o experiență amară în 1939 și ulterior: această țară a fost abandonată de occidentali în fața lui Hitler, pentru ca, în cele din urmă, să ajungă sub dominația URSS. În primul rând, trebuie să te bazezi pe tine însuți, aceasta este cea mai bună garanție și protecție. Egoismul occidental este foarte dezvoltat, nimeni în Europa de Vest (cu atât mai puțin în Statele Unite) nu este pregătit să moară pentru București, Varșovia sau Vilnius. Confortul nostru, securitatea noastră, puterea noastră de cumpărare, în esență bunăstarea noastră, primează asupra oricăror alte considerații, în special asupra solidarității noastre. Regret acest lucru, dar cred că este o viziune realistă. Nimic nu este mai periculos pentru o țară decât să se bazeze pe alții pentru protecția sa. Istoria lumii, din toate timpurile și de pe toate continentele, abundă de exemple în acest sens.
Sens Politic: Așa-zisul Sud Global, văzut de unii ca un adevărat front anti-occidental, are șanse să impună ceea ce unii numesc o nouă ordine mondială?
Thierry Wolton: Nu este imposibil, totul depinde de felul în care democrațiile vor face față acestei amenințări și își vor apăra valorile. Nu este doar o chestiune de raport de forțe, ci și de voință. Ceea ce ne salvează momentan este diversitatea acestui „Sud Global”, care, deși este animat de resentimente în mare parte anti-occidentale, moștenite din colonialism, nu are interese comune solide. China, care conduce acest front, încearcă să îl unifice propunând un model de guvernare – al său – care le place tuturor dictatorilor lumii care vor să-și mențină puterea. În cazul unui conflict mondial – o ipoteză care nu poate fi exclusă – China, Rusia, Iranul, și alte țări mai puțin influente vor fi adversarii democrațiilor, având ca scop impunerea noii lor ordini mondiale. Acest lucru se poate realiza și pe cale pașnică, prin infiltrarea organizațiilor internaționale, așa cum face deja cu succes Beijingul. Acesta este obiectivul anunțat de Xi Jinping și trebuie să-l luăm în serios. Totuși, pentru a fi optimist, cred că într-o confruntare generală, democrațiile au mai multe șanse să câștige, dar cu ce preț? Cred că societățile deschise sunt mai rezistente în fața unui șoc frontal decât societățile închise, datorită unei flexibilități la adaptare pe care dictaturile și alte regimuri totalitare nu o au. Acestea din urmă riscă să se fractureze mai ușor în fața adversității. Asta fiind spus, nimeni nu își dorește, nici măcar eu, să ajungem în situația de a verifica dacă asta e adevărat…
Sens Politic: Se vorbește mult despre amenințarea populist-naționalistă, sau chiar despre extrema dreaptă, care progresează în multe țări democratice, dar mai puțin despre extremismul de stânga. Ați scris o impresionantă Istorie Mondială a Comunismului; din această perspectivă, cancel culture și woke-ismul sunt niște avatare, să zicem postmoderne, ale totalitarismului de stânga? Nu sunt ele instrumentalizate de regimurile autoritare pentru a fragiliza democrațiile din interior?
Thierry Wolton: Forța și avantajul comunismului au fost că a reușit să capteze speranța umană, pe care religiile au întruchipat-o mult timp. Cu diferența că acestea promit un paradis viitor, după moarte, imposibil de verificat, în timp ce marxism-leninismul promitea paradisul aici și acum. Această promisiune exagerată a dus la căderea sa, deoarece, cum spune o cunoscută glumă sovietică: comunismul este ca orizontul – cu cât te apropii de el, cu atât se îndepărtează! Prăbușirea imperiului sovietic a generat un fel de doliu al speranței, și, cum ceea ce a mai rămas din țările comuniste (China, Coreea de Nord, Vietnam, Laos, Cuba, Eritreea) nu este deloc atrăgător, speranța se îndreaptă în altă parte. În acest sens, ideologiile la modă servesc drept substitut atunci când propun o lume mai bună, mai egalitară, mai consensuală, mai sigură etc. Atracția pentru egalitate, în special, este foarte adânc înrădăcinată în ființa umană. Tot ce flatează această idee (egalitate de condiție, de educație, de gen și altele) servește oarecum drept substitut pentru credințele marxist-leniniste de altădată. Desigur, suntem cu toții egali în drepturi, dar suntem și diferiți ca ființe umane. Personalitatea noastră proprie creează diferența. Aceasta este bogăția umanității. A încerca să nivelăm totul conduce, în esență, la un anti-umanism. În ceea ce privește woke-ismul, îl văd ca pe o moștenire a comunismului, care, în numele realismului socialist, încerca să descrie nu lumea așa cum este, ci așa cum ar trebui să fie, conform canoanelor ideologice. Oare ce propun partizanii woke-ismului dacă nu să ne schimbe viziunea asupra lumii, să nu ne mulțumim cu realitatea sa, ci să ne proiectăm într-un ideal, în esență să nu considerăm lumea reală, ci așa cum ar trebui să fie? Acest lucru este deosebit de evident în domeniul istoriei. Revizionismul woke-ist constă în rescrierea trecutului, în dărâmarea eroilor de ieri care nu mai sunt „corecți din punct de vedere politic”. Este o abordare tipic orwelliană, adică totalitară. Cine controlează prezentul controlează trecutul, cine controlează trecutul controlează viitorul, este un slogan al Big Brother din romanul 1984. Aceasta este misiunea woke-ismului. Săracele democrații, care sunt prinse între nostalgii naționaliste și utopii revoluționare!
Sens Politic: În ultimele luni, am urmărit cu îngrijorare, inclusiv în România, evoluția vieții politice din Franța. Credeți că soluția Michel Barnier poate scoate țara dintr-o criză instituțională care părea insolubilă?
Thierry Wolton: Problema Franței nu este atât o chestiune de personalitate, de a știi dacă Michel Barnier sau altcineva poate redresa țara puternic îndatorată, ci o problemă de slăbiciune generală, în primul rând în ceea ce privește rolul Franței pe scena internațională. Macron este responsabil pentru această situație, după ce a decis o dizolvare a Adunării Naționale care nu era justificată, decât poate pentru a-și satisface propriul ego, arătând că încă deține controlul asupra politicii. El a crezut că va recâștiga controlul total prin această mișcare, doar pentru a-l pierde în urma alegerilor. Într-un context internațional extrem de volatil, în care toate democrațiile ar trebui să se mobilizeze solidar pentru a-și salva valorile, chiar existența lor, a juca jocuri politice cu instituțiile este un lucru culpabil. Europa este în război (pentru că suntem în război în Ucraina, ne place sau nu, așa cum ne impune Putin) și este astfel slăbită. În același timp, Germania întâmpină și ea dificultăți. Cele două locomotive ale Vechiului Continent au probleme. Acest lucru profită dușmanului, și spun „dușmanul”, pentru că ceea ce se joacă în conflictul din Ucraina este o chestiune de viață și de moarte.
Interviu realizat de Alexandru Gussi
