« În ultima vreme, mass-media răspândesc zvonuri despre posibile negocieri de pace între Rusia și Ucraina. O serie de fapte convergente sugerează că Kremlinul a decis să exercite presiuni pentru ca Ucraina să depună armele. Operațiunea se desfășoară în două etape. Într-un discurs ținut pe 14 iunie, președintele Putin și-a prezentat condițiile pentru instaurarea unui armistițiu: retragerea armatei ucrainene din cele patru regiuni cele mai afectate de conflict, din estul țării, și renunțarea la candidatura Ucrainei pentru aderarea la NATO. Aceste cerințe, în mod evident inacceptabile pentru Kiev, pregăteau terenul pentru o fază paralelă a operațiunii.
Ministrul de Interne Kolokoltsev ar fi profitat de participarea sa la summitul șefilor de poliție desfășurat la Washington pe 26-27 iunie pentru a aduce în Statele Unite un plan de pace al cărui conținut a fost difuzat de jurnalistul ucrainean Dmytro Gordon pe de o parte, și de canalul Telegram rusesc Gosdoumskaïa, care afirmă că are surse în Kremlin, pe de altă parte. Iată care ar fi condițiile rusești: Ucraina trebuie să evacueze complet regiunile Luhansk și Donețk. Rusia va returna Ucrainei întreaga regiune Herson și regiunea Zaporijjia, inclusiv centrala nucleară Zaporijjia și Enerhodar. Ucraina va avea control asupra unei zone demilitarizate de 100 km de-a lungul râului Nipru până la Marea Neagră. Crimeea va fi un teritoriu demilitarizat sub dublă administrație, rusă și ucraineană. Ucraina trebuie să se angajeze să nu întrerupă aprovizionarea cu apă a Crimeei. Ucraina trebuie să introducă în Constituția sa un statut de neutralitate și să se angajeze să nu adere la nicio alianță nouă; trebuie să stipuleze în Constituție statutul armatei sale ca „armată de timp de pace”, al cărei efectiv să nu depășească 350.000 de oameni (150.000 în versiunea rusească); înarmarea acesteia va fi limitată prin tratate (nu va trebui să aibă mai mult de 125 de avioane). Ucraina va trebui să revină la tratatul care limitează rachetele cu rază lungă și medie de acțiune. Rusia nu obiectează la aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Negocierile trebuie să aibă loc cu participarea Rusiei, Ucrainei, UE, Chinei și Statelor Unite. Un armistițiu va fi instaurat la începutul acestor negocieri. Occidentul va ridica sancțiunile legate de transferurile de tehnologie, sectorul financiar și sectorul gaz-petrol.
De această dată, capcana ar conține bucăți apetisante de cașcaval: restituirea a două regiuni deja anexate conform Constituției ruse, statutul ambiguu al Crimeei demilitarizate; generoasa permisiune de a adera la UE, deși în 2014 doar proiectul unui acord de cooperare cu UE a provocat explozia.
Dispozitivul este completat de utilizarea docilului pion al Moscovei, Viktor Orbán, care prezidează Uniunea Europeană și, pe la spatele UE, se autopropulsează „mediator” și întreprinde un turneu Kiev – Moscova – Beijing – Mar-a-Lago (reședința lui Donald Trump în Florida). Scopul manevrei este de a forța mâna europenilor și de a-i încuraja să se alăture trioului Trump-Xi-Orbán pentru a smulge Ucrainei o capitulare conformă cu termenii stabiliți de Putin, altfel Europa fiind amenințată să asigure singură povara financiară a sprijinului pentru Ucraina. După întâlnirea sa cu Putin pe 5 iulie, Orbán trimite o scrisoare lui Charles Michel, președintele Consiliului European, transmițând mesajul Kremlinului conform căruia timpul lucrează împotriva Ucrainei și anunță o baie de sânge dacă Ucraina va continua să reziste. Pe scurt, UE ar trebui să împingă Ucraina să încheie un armistițiu în condițiile stabilite de Putin. În Europa, jocul ambiguu al lui Orbán a stârnit un val de dezaprobare. Charles Michel a declarat că „nu este deloc de acord” cu demersul lui Orbán.
Pe 11 iulie, Orbán s-a întâlnit cu Trump pentru a „discuta mijloacele pentru a face pace” în Ucraina și a ieșit din această vizită cu un optimism radiant: „Vestea bună a zilei: el va rezolva problema.” De fapt, planul este simplu: forțarea Ucrainei să cedeze teritoriile dorite de Rusia prin oprirea livrărilor de arme către aceasta. Astfel, datorită lui Orbán, Trump poate deja să implementeze în Statele Unite o politică externă paralelă care, încă de pe acum, pune presiune pe UE și pe Ucraina – și asta înainte de a fi ales! Acest fapt arată cât de influent este Kremlinul în democrațiile noastre și cât de paralizate sunt acestea în fața unui asemenea cinism provocator.
În același timp, Kremlinul își activează rețelele. O serie de personalități rusofile, foști ambasadori la Moscova și presupuși experți, semnează un articol în Financial Times intitulat „Seize peace in Ukraine before it’s too late”, al cărui mesaj principal este: concesiile teritoriale sunt un „preț neglijabil de plătit” pentru independența Ucrainei. Și este de datoria Statelor Unite să forțeze Ucraina să „negocieze”. Ca întotdeauna cu Putin, morcovul este însoțit de bătaie: pe 8 iulie, Rusia lansează un bombardament sălbatic asupra Ucrainei, comentat astfel pe site-ul Tsargrad, canalul patriotic al oligarhului Malofeev: „Spitalul pentru copii din Kiev nu este o coincidență. Este timpul să recunoaștem […] Considerațiile umanitare profită doar inamicului. Cei care astăzi au milă de copiii inamicului nu au milă de ai lor. […] Trebuie să realizăm un lucru simplu și înfricoșător: nu există nimeni de cealaltă parte. Nici un singur om. Rachetele noastre nu omoară oameni. Nu există nimeni acolo…” „Nu trebuie să ne justificăm pentru bombardarea unui spital de copii. Trebuie să spunem: dacă vreți ca asta să înceteze, predați-vă. Capitulați. Atunci poate vă vom cruța.” Scopul este nu doar de a înfrânge voința de rezistență a ucrainenilor, ci și de a descuraja occidentalii să continue livrările către Ucraina, deoarece Rusia este capabilă să le „zdrobească ca pe niște nuci”, conform expresiei favorite a propagandiștilor Kremlinului.
De ce această grabă a Moscovei, dacă într-adevăr timpul lucrează pentru Rusia? În realitate, Rusia este grăbită deoarece se confruntă cu multiple dificultăți care au un efect cumulativ. În 2022, occidentalii (inclusiv autoarea acestor rânduri) au fost exagerat de optimiști, sperând că sancțiunile vor pune rapid Rusia lui Putin în genunchi. Nu a fost așa. Retrospectiv, este posibil să înțelegem cei trei factori care au permis economiei ruse să se mențină pe linia de plutire. Primul factor ține de lunga pregătire a regimului pentru măsurile de retorsiune ale Occidentului. Al doilea factor ține de natura însăși a statului putinist, slab înțeleasă de occidentali, care au vrut să-l sancționeze ca și cum ar funcționa ca statele obișnuite. Or, statul putinist este un agregat de clanuri mafiote, obișnuite să acționeze în ilegalitate de peste 20 de ani. Oligarhii ruși erau experți în circuitele de evitare, finanțările offshore, „importurile paralele” și exporturile pe sub mână cu mult înainte ca sancțiunile să fie impuse. Al treilea factor este ingeniozitatea cetățenilor ruși moștenită din perioada sovietică: aceștia au învățat de decenii să obțină bunuri care lipsesc de pe piață prin nenumărate mijloace ocolitoare. Sancțiunile au reînviat aceste trăsături ale homo sovieticus, la fel ca și capacitatea sa infinită de a se proteja de pretențiile unui stat din ce în ce mai intruziv. Dar, pe termen lung, acești factori nu sunt suficienți pentru a împiedica regresul accelerat al economiei ruse. În plus, occidentalii au învățat și ei multe și sancțiunile sunt tot mai bine țintite.
În ciuda bravadei oficiale și a campaniei de dezinformare desfășurate în Occident, menită să convingă factorii noștri de decizie că economia rusă este insubmersibilă, că producția de război poate fi menținută la acest nivel pe termen nelimitat etc., conducătorii ruși reușesc din ce în ce mai puțin să ascundă precaritatea economiei lor. Rezervele acumulate în anii de prosperitate se epuizează. Guvernul rus este obligat să se întoarcă împotriva propriei populații. Tocmai a introdus un impozit progresiv pe venit. Noile taxe apar ca ciupercile: impozit pe divorț, taxă pe turism etc. Potrivit lui Konstantin Samoilov, un antreprenor rus refugiat în Uzbekistan, lipsa forței de muncă devine dramatică. 1 milion de posturi de informaticieni nu sunt ocupate, 1,6 milioane de posturi sunt vacante în complexul militar-industrial, deși acesta a recrutat 520.000 de angajați în ultimii doi ani. Lipsesc 152.000 de polițiști, 92.000 de medici și personal medical. Academia de Științe estimează că economia are nevoie de 4,8 milioane de muncitori. Or, procesul de depopulare a Rusiei se accelerează: în ianuarie-februarie 2024, aceasta a pierdut 226.000 de locuitori, cu 40.000 mai mult decât în 2023. Alcoolismul rușilor a revenit în forță. Tinerii se întorc la băuturi alcoolice tari. Mortalitatea crește și speranța de viață stagnează sau chiar scade.
Toate acestea determină guvernul rus să practice o politică de imigrație masivă. 700.000 de pașapoarte ruse sunt acordate în fiecare an (170.000 pentru tadjici în 2023). 2 milioane de uzbeci au venit să lucreze în Rusia în 2023. Statisticile imigrației sunt acum clasificate. Bastrykin, președintele comitetului de anchetă al Federației Ruse, a dat totuși recent cifre, retransmise de naționalistul Dmitri Diomushkin. 1.200.000 de migranți au ajuns la Moscova în primele 4 luni ale acestui an și 800.000 în regiunea Moscovei, 4 milioane pentru întreaga Rusie (dar Bastrykin nu a dat cifrele celor care au părăsit Rusia).
Această politică provoacă tot mai multe frământări în societatea rusă. Locuitorii suburbiei Moscovei se declară exasperați de afluxul de migranți și de laxismul autorităților. Migranții din Asia Centrală primesc cetățenia rusă în 3 luni (30.000 dintre ei, după ce au obținut un pașaport rus, au fost trimiși pe front), în timp ce repatriații ruși trebuie să aștepte ani de zile. Rușii se indignează că în Rusia vin cei mai săraci, cei mai lipsiți de resurse, cei mai puțin calificați dintre cetățenii din Asia Centrală: cei pe care nu-i vor țările lor. Cei mai calificați pleacă la Dubai, în timp ce medicii din Asia Centrală angajați în clinici ruse nu vorbesc rusă și folosesc Google pentru a pune diagnostice. În plus, află că refugiații palestinieni primesc 36.000 de ruble pe lună, dublul unei pensii medii în Rusia.
Se ajunge chiar ca silovikii să intervină. Ministrul de Interne Kolokoltsev afirmă că ura față de migranți poate duce la prăbușirea statului rus. Aleksandr Bastrykin exclamă: „În timp ce bărbații noștri se luptă pe front, migranții seamănă haos în spatele frontului.” Imigrația de masă este o amenințare pentru securitatea națională, afirmă ei. Radicalii alungați de autoritățile republicilor din Asia Centrală găsesc refugiu în Rusia. Crimele grave comise de migranți au crescut cu 32% în 2023. Bănci islamice au fost deschise în Tatarstan. Enclavele populate de migranți din Asia Centrală se înmulțesc în inima Rusiei. Sute de moschei clandestine există la Moscova și în regiunea Moscovei.
Pe scurt, problema imigrației de masă devine potențial explozivă în Rusia, chiar dacă silovikii, întotdeauna prudenți, se mulțumesc să facă Duma responsabilă, în timp ce Bastrykin propune dezvoltarea imigrației interne, atrăgând cei din provincie în marile orașe, ca în epoca sovietică, soluție evident puțin credibilă având în vedere depopularea avansată a provinciilor rusești. Un număr tot mai mare de ruși îl acuză pe președintele Putin, deoarece acesta pare să favorizeze „marea înlocuire” (termenul este acum folosit în Rusia) trimițându-i pe ruși să moară în marile sale ofensive de pe frontul ucrainean, în timp ce declară recent: „Nu suntem împotriva creșterii populației musulmane, dimpotrivă, ne bucurăm de asta. Republicile noastre musulmane au un foarte bun nivel de natalitate și ne bucurăm de asta.” Postările lui Dmitri Diomushkin menționate anterior arată cât de devastatoare poate fi o reflecție asupra cauzelor imigrației pentru regim. Diomushkin menționează mai multe cauze. În primul rând, corupția: astfel, Ministerul Construcțiilor cere sute de mii de muncitori prost plătiți pentru a realiza proiecte profitabile. O altă cauză, conform lui Diomushkin: înapoierea industriei și agriculturii rusești, productivitatea lor scăzută. Rusia folosește încă utilaje germane din 1945. Ruptura cu Occidentul nu a făcut decât să agraveze lucrurile, împingând Rusia în subdezvoltare. Conducătorii Kremlinului laudă suveranitatea rusă, dar țara a devenit și mai dependentă de străinătate. Diomushkin ajunge la concluzia că nu poți avea o politică de mare putere cu o economie bazată pe exploatarea resurselor naturale. Izolaționismul nu a permis niciodată construirea unei economii, conchide acest naționalist rus pur și dur. »
Sursa: Desk-Russie.eu
