„De ce s-a împușcat Zelensky singur în picior?”

Timp de lectură 7 min.

« Volodimir Zelenski a sfidat înalți oficiali americani care i-au cerut să nu promulge legea controversată privind combaterea corupției. Oficiali de rang înalt din cadrul administrației Trump l-au avertizat pe liderul ucrainean să nu retragă autonomia celor două instituții-cheie anticorupție din țară, dar avertismentele au fost ignorate, a declarat pentru The Telegraph un consilier senior al Congresului american.

„Le fusese transmis ucrainenilor că nu este o idee inteligentă,” a spus sursa. „Această comunicare s-a făcut cu speranța că Zelenski o va respinge prin veto.”

Dl Zelenski a fost forțat să facă o întoarcere stânjenitoare, după ce mii de protestatari au ieșit în stradă la Kiev pentru a cere ca președintele să renunțe, pe fondul unei condamnări internaționale pe scară largă.

Zelenski a declarat că „a auzit ce spune lumea” și a trimis în parlament un proiect de lege pentru a restabili independența organismelor de supraveghere, îndemnând parlamentarii să voteze cât mai curând posibil.

Totuși, acest episod dureros i-a afectat imaginea de lider neobosit în timp de război care ține piept agresiunii ruse și ar putea avea consecințe internaționale grave.

Consilieri din Congres au declarat pentru The Telegraph că acțiunile președintelui au subminat încrederea SUA și ar putea pune în pericol viitoare eforturi de sprijin.

„Zelenski a dat-o rău în bară… își dă singur cu stângul în dreptul,” a spus o sursă republicană.
„Mesajul este dezastruos,” a adăugat o altă sursă. „Este mult mai greu să susții ajutorul pentru Ucraina când guvernul ucrainean face astfel de lucruri.”

Zelenski s-a confruntat cu o opoziție internă fără precedent după ce a semnat o lege prin care a transferat controlul asupra Biroului Național Anticorupție (NABU) și asupra Procuraturii Specializate Anticorupție (SAPO) către procurorul general — o funcție numită direct de președinte.

Manifestațiile, care s-ar fi extins și în orașele Liov și Dnipro, reprezintă primele proteste publice împotriva președintelui ucrainean de la invazia rusă la scară largă din februarie 2022.

Președintele a susținut că reformele erau necesare deoarece infrastructura anticorupție a Ucrainei fusese infiltrată de „influențe rusești”.

Însă legea a stârnit temeri că Zelenski ar putea împiedica organismele respective să ancheteze apropiați de-ai săi, precum Oleksii Cernîșov, fost vicepremier, acuzat recent că a acceptat mită.

Surse din Congres au avertizat că această măsură ar putea deraia luni de eforturi din partea susținătorilor unei linii dure față de Rusia, care au încercat discret să-l convingă pe Donald Trump să adopte o poziție mai conciliantă față de Ucraina.

„Nu văd cum [acest gest] ar putea aduce vreun beneficiu Ucrainei în relația cu SUA,” a spus un consilier senior. „Ar putea submina sprijinul unora dintre susținătorii tradiționali ai liniei dure din Congres.”

Meaghan Mobbs, fiica lui Keith Kellogg, trimisul special al SUA pentru Ucraina, a declarat: „Această decizie este cu adevărat, incredibil, uluitor de stupidă. Se produce în cel mai prost moment posibil, având în vedere schimbările recente pozitive din politica SUA.”

Luna aceasta, președintele Trump a aprobat un pachet de 10 miliarde de dolari constând în echipament militar pentru Ucraina și a amenințat Rusia cu „tarife extrem de severe” dacă nu se ajunge la un acord de pace în termen de 50 de zile.

O greșeală catastrofală

Izolaționiștii MAGA (Make America Great Again) s-au plâns de multă vreme că ajutorul american este deturnat de oficialii ucraineni, forțând Congresul să includă prevederi anticorupție și mecanisme de supraveghere în cele mai recente pachete de finanțare.

Acum, republicanii din aripa dură se tem că acțiunile lui Zelenski vor da apă la moară acestor acuzații.
„Toți acești oameni [din SUA] au criticat Ucraina pentru corupție — nu le da muniție pentru a-și susține argumentele,” a declarat o sursă.

Oponenții ajutorului extern continuu au profitat de proteste. Reprezentanta din Indiana, Victoria Spartz, l-a acuzat pe Zelenski că „a creat Rusia în Ucraina”.

Spartz, congresmenă de origine ucraineană, care a votat împotriva finanțării efortului de război, a declarat: „Zelenski chiar a creat Rusia în Ucraina — centralizează puterea, preia tot controlul, creează un stat polițienesc și reprimă orice opoziție. Acum a trecut la nivelul următor.”

Marjorie Taylor Greene, deputată din Georgia, figură emblematică a curentului MAGA și o anti-intervenționistă convinsă, a distribuit imagini de la proteste, susținând în mod fals că acestea au fost declanșate pentru că Zelenski „refuză să încheie un acord de pace și să oprească războiul”.

Se crede că greșeala catastrofală a lui Zelenski a fost cauzată de faptul că s-a înconjurat de un cerc tot mai restrâns de consilieri apropiați.

Acum două săptămâni, el a numit un nou prim-ministru, Iulia Sviridenko, precum și alți lideri importanți, în cea mai amplă remaniere guvernamentală de la invazia rusă din urmă cu trei ani.

„Problema este că Zelenski are acum un grup de consilieri mult mai mic decât acum doi ani, iar acest grup restrâns nu reușește să-i ofere analiza politică și reflecția necesară pentru a colabora cu comunitatea internațională,” a declarat o sursă din Congresul american.

În Ucraina, protestatarii au pus planul absurd pe seama lui Andrii Iermak, principalul consilier al lui Zelenski, pe care unii din administrația americană îl consideră responsabil pentru conflictul diplomatic iscat în Biroul Oval.

Președintele a lansat o ofensivă diplomatică, apelând la aliații occidentali, dar și la agențiile anticorupție din Ucraina, pentru a redacta un nou proiect de lege care să le redea independența.

Keir Starmer și cancelarul german Friedrich Merz au discutat cu Zelenski; potrivit unui comunicat britanic, premierul a subliniat importanța unor instituții anticorupție independente în cadrul discuției.

Liderul ucrainean a declarat că proiectul de lege garantează „protecția fiabilă a sistemului de aplicare a legii împotriva oricărei influențe rusești”, o justificare implicită a eșecului de marțea trecută.

El i-a lăudat, de asemenea, pe protestatari, spunând că sunt „un popor căruia îi pasă”. „Este important ca ucrainenii să reacționeze într-un mod atât de demn la tot ce se întâmplă,” a spus el.

Totuși, consilierii republicani de rang înalt au fost uluiți de cât de greșit a putut calcula liderul ucrainean, tocmai când părea să se contureze o apropiere timidă de SUA.

„Chiar au crezut ucrainenii că SUA nu va reacționa la asta?” a întrebat o sursă. „De ce au crezut că acest lucru e cumva mai important decât să se asigure că sprijinul primit din partea SUA și a europenilor nu este pus în pericol?” O altă sursă a adăugat: „A introdus un nou proiect de lege, deci cred că a înțeles mesajul.”

O criză închisă, dar  care va lăsa urme

Parlamentul ucrainean a fost cuprins de haos joi 31 iulie, după ce doi deputați s-au luat la bătaie înainte de votul privind restabilirea independenței agențiilor anticorupție din țară.

Volodimir Zelenski a depus proiectul de lege săptămâna trecută, într-o întoarcere stânjenitoare de poziție, după ce parlamentul adoptase un proiect de lege controversat care elimina independența acestor organizații.

Joi deputații au votat cu 331 de voturi pentru și niciunul împotrivă în legislativul de 450 de locuri de la Kiev, pentru a restabili independența agențiilor.

Zelenski, care este așteptat să promulge legea imediat, a susținut revenirea asupra deciziei în speranța de a pune capăt celei mai mari crize politice din mandatul său de până acum. Mii de protestatari au ieșit pe străzile Kievului, iar presiunea din partea oficialilor europeni de rang înalt a crescut constant. Zelenski rezistase apelurilor venite din partea aliaților-cheie ai Ucrainei, inclusiv Emmanuel Macron și oficiali americani, care încercaseră să-l convingă să nu adopte această măsură.”

Sursa: The Telegraph

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.