Motto: „Fascismul mondial este o hidră, un monstru cu mai multe capete. Tăind capul fascismului german, lumea s-a eliberat doar de Hitler. Dar pe a șasea parte a globului, în URSS, un fascism și mai crud, și mai inuman a rezistat și a celebrat victoria asupra rivalului său german – fascismul stalinist, comunist.”Gheorghi Jjionov (Actor de teatru și cinema), „Viaţa trăită”.
În Uniunea Sovietică, dintotdeauna, urmele activității frenetice a partidului de guvernământ au fost șterse cu grijă, documentele fiind distruse fără milă, exact așa cum este descris în marele roman al lui George Orwell „1984”.
Dar sistemul mai dădea și rateuri. Din neglijența organelor mereu vigilente, unele fragmente minore nu ajungeau în foc. Apoi, din cauza nepăsării editorilor și a cenzurii, apăreau în paginile presei deschise.
Astfel, în 2005, în mod evident din neglijență, în revista „Arhiva Istorică” nr. 2 și 3 a fost publicată stenograma discursului lui Lev Zaharovici Mehlis la o reuniune închisă a conducerii Districtului Militar Special Kiev, pe 4 aprilie 1939.
În acel moment, situația în Europa se schimba rapid.
Timp de aproape trei ani, între 16 iulie 1936 și 1 aprilie 1939, Spania a fost zguduită de un război civil sângeros.
Discursul lui Mehlis a avut loc aproape imediat după victoria generalilor spanioli asupra hoardelor de comuniști și anarhiști.
Revista în care a fost publicat acest material senzațional nu era destinată publicului larg. Publicarea a trecut neobservată. Și nici nu putea să fi fost altfel: un individ oarecare numit Mehlis a vorbit undeva, cândva demult, despre ceva.
Cui, în al treilea mileniu, îi mai pasă să-și amintească discursurile unui oarecare Mehlis?
Ei bine, cetățeni: nu era un oarecare, ci un apropiat, unul dintre cei mai de încredere oameni ai lui Stalin.
Stalin l-a remarcat pe Lev Mehlis în 1921, pe vremea când încă nu ocupa funcția de Secretar General al Comitetului Central al Partidului Comunist. Stalin era comisar al poporului – adică ministru – al controlului muncitoresc-țărănesc.
Stalin adora controlul. Controlul asupra Armatei Roșii. Asupra NKVD-ului. Asupra ideologiei. Asupra artei și științei. Asupra granițelor țării. Asupra întregului popor. Asupra partidului de guvernământ. Asupra Comitetului său Central. Asupra tuturor partidelor comuniste din lume. Asupra întregii lumi.
Și astfel, șeful organului de control al întregii țări, tovarășul Stalin, l-a transformat pe Mehlis în umbra sa.
Mehlis îndeplinea toate cerințele lui Stalin, motiv pentru care a urcat atât de sus. Și nu a căzut.
Mehlis nu făcea greșeli. A rămas alături de Stalin întreaga sa viață, fără să comită nicio eroare.
Stalin știa să tacă. Vorbea doar în cercuri restrânse. Și foarte puțin. Apărea public extrem de rar. Își alegea cu grijă cuvintele. De aceea, era întotdeauna corect.
Dar Stalin trebuia nu doar să dea ordine executanților, ci uneori să le și explice sensul.
Această sarcină i-a încredințat-o asistentului și secretarului său, Lev Mehlis.
Cu alte cuvinte, prin gura lui Mehlis vorbea însuși Stalin.
Așa s-a întâmplat și în primăvara anului 1939. Războiul din Spania se stingea. Războiul din Spania nu s-a extins în țările vecine. Încercarea de a incendia Europa dinspre Spania a eșuat.
La patru zile după înfrângerea Republicii Spaniole, pe 4 aprilie 1939, Lev Zaharovici Mehlis a vorbit nu undeva la periferie, ci la sediul Districtului Militar Special Kiev, adică la sediul celei mai puternice grupări de trupe de pe planeta Pământ.
Discursul său nu era clasificat doar ca „Secret”.
Discursul era clasificat ca „Strict Secret”.
Iată câteva fragmente din acel discurs înflăcărat:
„Dacă încercăm să formulăm pe scurt, dar clar, astfel încât masele largi să înțeleagă, esența teoriei staliniste a statului socialist, trebuie să spunem că aceasta este teoria eliminării încercuirii capitaliste, teoria victoriei revoluției proletare mondiale.”
„Teoria stalinistă a statului socialist deschide semaforul revoluției și cheamă proletariatul mondial la lupta finală şi decisivă.”
„Armata Roșie Muncitoresc-Țărănească, o armată internațională prin ideologia care o domină, va ajuta muncitorii din țările agresoare să se elibereze de jugul fascismului, de sclavia salariată a capitalismului și să elimine încercuirea capitalistă.
Pentru a elimina pericolul intervenției capitaliste, există un singur mijloc – distrugerea încercuirii capitaliste. Abia atunci vom putea spune că steagul Comunei mondiale a triumfat în întreaga lume!
Pe baionetele de oțel, pe aripile puternice ale Sovietelor, vom aduce eliberarea clasei muncitoare din țările capitaliste și vom înălța steagul comunismului pe celelalte cinci șesimi ale globului pământesc! (Aplauze furtunoase)”
Mehlis făcea ceea ce îi cerea Stalin.
Făcea totul la timp și cu precizie.
De aceea, un an și jumătate mai târziu, pe 6 septembrie 1940, a primit funcția de Comisar al Poporului pentru Controlul de Stat, adică exact postul ocupat de Stalin cu 18 ani în urmă.
În același timp, Mehlis a devenit vicepreședinte al Consiliului Comisarilor Poporului, adică viceprim-ministru al guvernului Uniunii Sovietice.
Șeful guvernului în acel moment era tovarășul Molotov. Opt luni mai târziu, postul de șef al guvernului a fost ocupat de însuși Stalin.
Din acel moment, 5 mai 1941, Mehlis a devenit adjunctul lui Stalin în guvernul Uniunii Sovietice.
Lev Mehlis a rămas alături de Stalin pe parcursul întregii sale cariere sângeroase, până când bolile l-au doborât.
Stăpânul și credinciosul său lacheu au murit aproape simultan. Mehlis (decedat pe 13 februarie 1953) l-a precedat pe Stalin cu trei săptămâni.
Mehlis a rezistat alături de tiranul feroce doar pentru că spunea și făcea doar ceea ce îi cerea Stalin.
Niciun cuvânt în plus nu a rostit Mehlis, nicio literă greșită nu a scris.
Astfel, tot ceea ce a spus în discursul său strict secret a fost o reflectare directă și precisă a gândurilor și planurilor lui Stalin.
De mult timp am fost obișnuiți cu ideea că singurul vinovat pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial a fost Hitler și banda sa de acoliți.
Hitler a declanșat războiul împotriva Poloniei pe 1 septembrie 1939.
Iar tovarășul Stalin, la doar 17 zile distanță, şi-a introdus trupele pe teritoriile Ucrainei de Vest și Belarusului de Vest pe care nu le apăra nimeni.
Și nu prea ai ce să obiectezi.
Dar să ne amintim că Stalin „poseda în cel mai înalt grad darul tăcerii”.
Mesajele sale către liderii de toate rangurile le trimitea nu personal, ci prin cel mai apropiat și credincios asistent al său, pe nume Mehlis.
Una dintre sarcinile lui Mehlis era să-i informeze pe cei mai importanți și necesari oameni despre cataclismele iminente, să le comunice ceea ce nu trebuia să știe cei din afară, ceea ce Stalin însuși păstra în tăcere.
Pe 4 aprilie 1939, prin gura lui Mehlis, Stalin a informat comandanții de rang înalt ai Armatei Roșii că sarcina lor principală nu era deloc apărarea frontierelor sacre ale Uniunii Sovietice.
Sarcina lor era eliberarea țărilor și popoarelor vecine.
Și au eliberat. Mai întâi Polonia. Cu teroare sălbatică pe teritoriile ocupate. Cu un tratament inuman față de prizonieri.
Pe 14 octombrie 1939, șeful Departamentului Special al Direcţiei principale a securităţii statului al NKVD-ului, maiorul de securitate de stat Bocikov, a trimis un raport șefului NKVD-ului, comisarului de securitate de stat de gradul I, tovarășului Beria, despre vizita în două lagăre ale Direcţiei principale pentru prizonierii de război.
Documentul era clasificat „Strict Secret”.
Documentul a fost declasificat după prăbușirea Uniunii Sovietice și publicat în 1999 în colecția „Katyń. Prizonieri ai unui război nedeclarat”. Paginile 148-151, 172.
Iată câteva fragmente.
Lagărul din Ostașkov:
„Între 28 septembrie și 1 octombrie, lagărul a primit 9193 de prizonieri de război.
Hrănirea se făcea într-o singură cantină cu o capacitate de 300 de persoane. La distribuirea hranei se forma o coadă de mii de oameni, distribuirea hranei se făcea dezorganizat și fără control, normele de hrană stabilite pentru prizonieri nu se respectau integral: în loc de 800 g de pâine, se distribuiau 400 g sau chiar mai puțin. Aprovizionarea cu apă potabilă nu era asigurată.
Din cauza supraaglomerării spațiilor, podelele nu doar că nu se spălau, ci nici măcar nu se măturau. Din întregul efectiv, până la 1 octombrie, doar 1000 de persoane trecuseră prin baia comună.
Hainele prizonierilor nu erau dezinfectate, tunsul și bărbieritul nu erau asigurate.”
Lagărul din Oransk:
„În lagăr se află 5313 prizonieri de război. Dorm pe podea și pe priciuri în 2-3 niveluri. Lenjerie de pat nu există. Dorm pe scânduri goale.
Situația cu apa este deosebit de problematică. Apa pentru lagăr trebuie adusă de la 3 km distanță. Transportul apei nu este asigurat. Apa este adusă în 3-5 butoaie, ceea ce nu satisface nevoile lagărului. Această situație cu apa a generat cozi lungi.
Capacitatea bucătăriei este mică. Astfel, masa de prânz se prelungește timp de 8-10 ore. În loc de 800 g de pâine, prizonierilor li se distribuie cel mult 400 g.
În lagăr nu există baie. Dezinfectarea prizonierilor la sosire nu a fost efectuată. Se înmulțesc păduchii. În spațiile interioare și în curte este murdar. Nu există toalete.”
Închidem ochii și încercăm să ne imaginăm scena: o masă de cinci mii de oameni închisă într-un spațiu limitat.
În care nu există toalete.
Dacă este greu să-ți imaginezi o astfel de scenă sau nu vrei să ți-o imaginezi deloc, să trecem la ceva luminos, bun și vesel.
Să deschidem „Enciclopedia Militară Sovietică” (Moscova, 1976, vol. 2, p. 246), să citim adevărul despre lagărele de prizonieri de război și să ne liniștim sufletul, inima și conștiința:
„URSS a respectat strict regimul de prizonierat de război, stabilit de convențiile internaționale, și nu a permis nicio abatere de la acesta.”
Această afirmaţie a fost semnată de membrul Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Mareșal al Uniunii Sovietice Greciko Andrei Antonovici, de generalul de armată și viitorul Mareșal al Uniunii Sovietice Ogarkov Nikolai Vasilievici și de o mulțime de alți șefi foarte sus-puşi.
Ei, cu siguranță, nu ar fi mințit.
După Polonia, a urmat atacul Armatei Roșii asupra Finlandei, apoi ocuparea Estoniei, Lituaniei și Letoniei, anexarea unor teritorii vaste din România.
În nord, trupele lui Stalin s-au apropiat de zonele din care Germania primea nichel, minereu de fier și alte materiale strategice.
În sud, trupele lui Stalin s-au apropiat de zonele din care Germania primea petrol.
În centru, trupele lui Stalin erau concentrate în zonele din care era cel mai convenabil să lovească inima Germaniei în momentul în care Hitler ar fi lansat o operațiune ofensivă strategică împotriva Marii Britanii, când aproape întreaga aviație de luptă germană, aproape toate tancurile și artileria, întreaga flotă, cele mai bune divizii și cei mai buni generali ar fi fost transferați în vest.
Dar ceva nu a mers bine.
Hitler și generalii săi au înțeles planul lui Stalin și au lansat un atac preventiv.
De aceea, rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial au fost atât de catastrofale pentru Stalin.
I-au revenit Estonia, Lituania, Letonia, Moldova, Polonia, România, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, o parte din Germania, o parte din Finlanda.
Dar el spera la mai mult.
Și întregul popor al Uniunii Sovietice aștepta mai mult. Gradul de dezamăgire populară față de rezultatele războiului a fost exprimat scurt și simplu de triplul Erou al Uniunii Sovietice, Mareșal al Aviației Alexandr Pokrîşkin, în revista „Soldatul Sovietic” (1985, nr. 9, p. 32):
„Toți au fost de acord asupra unui lucru: războiul din Europa s-a încheiat, dar încercuirea capitalistă a rămas.”
Putea tovarășul Stalin să se liniștească?
Nu putea. Și nu s-a liniștit.
Rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial nu l-au putut satisface.
De aceea, imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Stalin a început pregătirea celui de-al Treilea Război Mondial.
Această pagină a istoriei este puțin studiată.
Această pagină ne-a fost dezvăluită de remarcabilul istoric militar contemporan Alexandr Gogun.
Titlul cărții – „Bine gânditul sfârşit al lumii. Cum pregătea Stalin al Treilea Război Mondial”.
Recomand cu insistenţă.
Traducere de Alexandru LEIBOVICI
