« Permite-mi să vă pun câteva întrebări:
Dacă democrații ar nominaliza o femeie pentru a candida la președinție, te-ai aștepta ca ea să se descurce mai bine în rândul alegătoarelor decât bărbatul care a candidat în locul ei acum patru ani?
Dacă democrații ar nominaliza o femeie de culoare pentru a candida la președinție, te-ai aștepta ca ea să se descurce mai bine în rândul alegătorilor de culoare decât candidatul alb care a candidat în locul ei acum patru ani?
Dacă republicanii ar nominaliza un candidat care susține deportări în masă și face constant remarci jignitoare despre imigranții latino, te-ai aștepta ca acesta să aibă rezultate mai slabe în rândul alegătorilor latino în timp?
Dacă democrații ar nominaliza o femeie de culoare, care a devenit subiectul a milioane de meme satirice, te-ai aștepta ca ea să se descurce mai bine în rândul tinerilor alegători decât bătrânul candidat alb care a candidat înaintea ei?
Dacă ai răspuns „da” la oricare dintre aceste întrebări, așa cum aș fi făcut și eu acum o lună, ai nevoie de o reevaluare majoră, deoarece toate aceste așteptări au fost greșite.
În 2024, Kamala Harris a obținut rezultate mai slabe în rândul alegătorilor de culoare decât Joe Biden în 2020. A avut rezultate mai slabe în rândul femeilor alegătoare. A avut rezultate mult mai slabe în rândul alegătorilor latino. Și mult mai slabe în rândul alegătorilor tineri.
Totuși, a reușit să-l depășească pe Biden în două categorii: persoane înstărite și alegători albi, în special bărbați albi. Dacă ar fi să rezumăm rezultatele surprinzătoare ale acestor alegeri într-o propoziție, aceasta ar fi cea a sociologului Musa al-Gharbi: „Democrații au pierdut pentru că toată lumea, cu excepția albilor, s-a îndreptat în direcția lui Donald Trump în acest ciclu electoral.”
Intrând în această campanie, nu aveam acest scenariu pe lista mea de posibile rezultate.
De ce au fost atât de greșite așteptările noastre? Ei bine, fiecare dintre noi navighează prin viață cu modele mentale prin care mintea noastră interpretează realitate. Modelele mentale ne ajută să înțelegem complexitatea lumii. Ele ne ajută să anticipăm ceea ce urmează să se întâmple. Modelele mentale ne ghidează în luarea deciziilor pentru a obține rezultatele dorite.
Mulți dintre noi merg prin viață cu modele mentale defecte. Mulți trăim cu presupuneri false despre cum funcționează lumea.
De unde ne vin aceste modele? Le obținem din experiență, de la colegi, din sistemul educațional, din mass-media și cultura populară. De-a lungul generațiilor, o anumită viziune asupra lumii, care pune accent pe identitatea rasială, de gen și etnică, a fost predominantă în cercurile frecventate de persoane foarte educate. Această viziune a apărut din mișcările de eliberare care au marcat viața americană în ultimele șapte decenii: mișcarea pentru drepturile civile, mișcarea de eliberare a femeilor, mișcarea pentru drepturile LGBTQ+ și mișcarea pentru drepturile persoanelor trans.
Afirmația crucială a acestei perspective identitare este că toată politica și istoria pot fi privite prin prisma mișcărilor de eliberare. Societatea este împărțită între privilegiați (bărbați albi heterosexuali) și marginalizați (practic toți ceilalți). Istoria și politica sunt lupta dintre opresori și grupurile oprimate.
În acest model, oamenii sunt percepuți ca membri ai unui grup înainte de a fi văzuți ca indivizi. Când Biden și-a ales partenerul de cursă electorală în 2020 și nominalizatul pentru Curtea Supremă în 2022, a spus că va alege o femeie de culoare înainte de a decide cine va fi aceasta. În ambele cazuri, apartenența identitară a venit înaintea calităților individuale.
În acest model, societatea este privită ca o aglomerație de comunități diferite. Astfel, democrații creează agende separate pentru a mobiliza bărbații de culoare, femeile și așa mai departe. Scopul politicii democrate este să unească toate grupurile oprimate și marginalizate într-o coaliție majoritară.
În acest model, cogniția individuală este subestimată, în timp ce conștiința colectivă este accentuată. Se presupune că grupurile sunt relativ omogene. Oamenii sunt văzuți ca reprezentanți ai comunității lor. Epistemologia perspectivală (standpoint epistemology) domină. Aceasta este ideea conform căreia gândurile unei persoane sunt modelate în principal nu de preferințele individuale, ci de experiența grupului. Este logic să spui: „Vorbind ca un bărbat hispanic gay…” deoarece gândurile unei persoane sunt considerate a fi expresii ale unei experiențe comune.
Această mentalitate bazată pe politica identitară este psihologic și moral captivantă. Într-o epocă individualistă, le oferă oamenilor un sentiment de apartenență la un grup. Îi ajută să-și organizeze viața în jurul unei cauze nobile, luptând împotriva opresiunii.
Dar această mentalitate tocmai s-a izbit de realitatea concretă. Acest model presupune că oamenii sunt motivați în principal de solidaritatea cu grupul de apartenență. Presupune că lupta împotriva sistemelor și grupurilor opresive este subiectul central al politicii. Acest model nu răspunde realității electorale tocmai încheiate.
Se pare că mulți oameni nu se comportă ca ambasadori ai unui grup. Gândesc pentru ei înșiși într-un mod neașteptat.
Se pare că mulți oameni nu văd politica și istoria prin paradigma mișcărilor de eliberare. Ei sunt preocupați de tot felul de probleme care nu se încadrează în mentalitatea binară bine vs. rău, opresor vs. oprimat: Cum rezolvăm problema inflației? Cum putem reduce criminalitatea? Care ar trebui să fie politica noastră în privința Ucrainei?
Mulți oameni sunt epuizați de generalizările grosolane care sunt atât de frecvente astăzi. De exemplu, analiștii vorbesc despre „războaiele de gen” și despre susținătorii hiper-masculini ai lui Trump. Dar, în majoritatea alegerilor, inclusiv în aceasta, nu există o diferență uriașă între modul în care votează bărbații și femeile. Diferențele din interiorul populațiilor masculine și feminine sunt mai mari decât diferențele dintre aceste populații.
Multe dintre categoriile de grupuri pe care se bazează politica identitară nu au prea mult sens. De exemplu, categoria „alegător hispanic” include atât oameni de origine mexicană, ale căror familii sunt în Texas de 350 de ani, cât și familii din Chile care au venit în New York acum un deceniu.
Categoria „persoane de culoare” nu are sens nici ea, ca metodă de a grupa indivizii într-o forță politică. America a fost deosebit de crudă cu afro-americanii, practicând un rasism structural care se manifestă și astăzi, de exemplu, prin diferența uriașă de avere între persoanele de culoare și cele albe. Comunitățile diverse pe care le numim americani asiatici și hispanici au venit aici în mare parte voluntar. Mulți dintre aceștia au reușit să prospere și să urmeze traiectorii educaționale și de venit diferite de cele ale unei comunități care a suferit sute de ani de sclavie și discriminare.
Chiar și cele mai solide categorii de grupuri identitare sunt fluide. După cum a arătat un studiu recent al Pew Research Center, printre persoanele care s-au căsătorit în 2022, 32% dintre americanii asiatici s-au căsătorit în afara grupului lor etnic, la fel ca 30% dintre hispanici, 23% dintre persoanele de culoare și 15% dintre albi. Într-un alt sondaj Pew, 58% dintre hispanici s-au identificat, de asemenea, drept albi.
Mentalitatea bazată pe politica identitară a făcut mai dificilă abordarea problemelor concrete, precum cum să gestionăm criza persoanelor fără adăpost, să reducem decesele cauzate de opioide sau să conducem o instituție în care oamenii se comportă decent unii cu ceilalți. Ați observat că locurile în care această mentalitate este cea mai răspândită (orașele progresiste și universitățile de elită) au experimentat un eșec după altul în leadership?
Aceasta este o perioadă în care ar trebui să ne actualizăm modelele mentale și să ne facem viziunea asupra societății mai complexă. Și observ asta în jurul meu, pe măsură ce oamenii încearcă să învețe din ceea ce tocmai s-a întâmplat.
Dar văd și mulți oameni care sunt încă victime ale orbirii conceptuale. Sunt atât de prizonieri ai modelelor lor mentale, încât pot interpreta aceste rezultate doar în termeni de politică identitară: Harris a pierdut pentru că America este rasistă (deși a avut rezultate aproape identice cu Biden în rândul alegătorilor albi). Harris a pierdut pentru că America este sexistă (deși a avut rezultate mai slabe în rândul femeilor). Unii au dat vina pe femeile albe pentru că și-au „abandonat surorile de culoare,” de parcă lipsa solidarității de gen ar fi fost principalul motiv al eșecului.
Interpretările identitare sunt răspândite în mass-media. The New Yorker a publicat un articol intitulat „Cum a îmbrățișat America războiul de gen.” Slate a publicat un articol intitulat „Bărbații au obținut exact ceea ce au vrut.” The Guardian a publicat un articol intitulat „Greșeala noastră a fost să credem că trăim într-o țară mai bună decât este.” Dacă alegerile nu s-au încheiat așa cum ne-am dorit, trebuie să fie din cauza bigotismului grupurilor lor față de grupurile noastre.
Pe măsură ce încerc să-mi actualizez propriile modele, câteva idei îmi vin în minte. În primul rând, nu reduci rasismul, bigotismul etnic și de gen prin creșterea relevanței acestor categorii și prin exagerarea diferențelor dintre grupuri. În al doilea rând, integrarea este mai bună decât separatismul. Societățile diverse prosperă atunci când oamenii din categorii diferite cooperează respectuos în viața de zi cu zi, nu atunci când îi împărțim pe oameni în enclave presupus omogene.
În al treilea rând, asimilarea nu este un cuvânt murdar, atâta timp cât este voluntară; nu este un păcat să simți că dragostea ta pentru America depășește dragostea pentru grupul tău etnic și nu iubești cu adevărat America dacă disprețuiești jumătate din oamenii săi. În al patrulea rând, majoritatea problemelor lumii sunt cauzate de prostie și limitările umane, nu de un grup de opresori răuvoitor și genial care îi înjosește pe toți ceilalți.
În al cincilea rând, a vedea grupurile în toată complexitatea lor necesită să vezi indivizii în toată complexitatea lor. Pentru a înțelege bine oamenii, trebuie să vezi ceea ce îi face unici. Trebuie, de asemenea, să vezi grupurile din care fac parte. De asemenea, trebuie să vezi locul lor social – unde se încadrează în ierarhiile economice, sociale și de statut. Când poți vedea oamenii la toate cele trei niveluri ale realității, începi să îi vezi holistic.
În cele din urmă, avem nevoie de o viziune socială care să nu se bazeze pe logica de sumă zero, tip „noi versus ei.” În primul său mandat, Trump a lansat un atac cultural bazat pe propria versiune a politicii identitare. Stânga a răspuns intensificându-și propria mentalitate identitară. Trebuie să facem lucrurile mai bine de această dată.
În 1959, juristul britanic Patrick Devlin a făcut o afirmație care ar trebui să ne dea de gândit: „Fără idei comune despre politică, morală și etică, nicio societate nu poate exista.” El a adăugat: „Dacă bărbații și femeile încearcă să creeze o societate în care nu există un acord fundamental despre bine și rău, vor eșua; dacă, după ce au bazat-o pe un acord comun, acesta dispare, societatea se va dezintegra.”
Avem nevoie de o viziune socială care să fie la fel de moral captivantă precum politica identitară, dar care să descrie realitatea mai bine. Avem nevoie de o narațiune națională care să ne îndrume către un ideal și să ne ofere fiecăruia un rol nobil în urmărirea acestuia. Aceasta este uriașa sarcină culturală care ne așteaptă. »
Sursa: New York Times
