“Nu am scris niciun articol despre deficitul bugetar după data de 2 iulie 2025, când coaliția formată cu puțin timp înainte a decis să promoveze măsuri de reducere a deficitului bugetar. Atunci am scris un articol, pe care, este corect să menționez, l-am completat după 5 luni, în decembrie. Articolul se numește <<Reducerea deficitului bugetar și soluția „din toate câte puțin“>>, iar completarea „Cinci luni mai târziu: câteva reflecții despre ajustarea bugetară”.
Am încercat să arăt în acel articol că în noul context, mondial și intern, acesta din urmă fiind revelat de rezultatul alegerilor prezidențiale și parlamentare din noiembrie-decembrie 2025, reducerea deficitului este un lucru foarte dificil. Argumentul meu era acela că într-o ordine spontană, cum este o societate occidentală, chiar retragerea unor măsuri anterioare care au dus la creșterea deficitului bugetar are efecte destabilizatoare și că efectele bune și cele rele trebuie cântărite cu mare atenție.
Pe scurt, în acel articol, într-un mod poate prea complicat, am argumentat ceea ce prezint aici foarte schematic, cu speranța că de data aceasta înțelegerea va fi mai bună.
1. Pe scena politică românească au devenit proeminente unele partide care ar putea avea ca obiective suspendarea ordinii spontane și a libertăților pe care ea se bazează.
2. Împreună, aceste partide sunt suficient de mari pentru a obliga celelalte forțe politice care doresc menținerea caracterului spontan al ordinii sociale să stea unite pentru a putea forma o majoritate.
3. Astfel, chiar existența coaliției și menținerea ordinii spontane depindea de reducerea deficitului.
4. Fără preocupare ca soluțiile de reducere a deficitului bugetar să minimizeze perturbațiile pe care le provoacă în ordinea spontană, dat fiind spectrul politic actual și diverse circumstanțe externe, beneficiile ce apar pentru ordinea spontană din reducerea deficitului bugetar ar putea fi întrecute de efectele negative generate elementelor componente ale ordinii dacă măsurile de reducere a deficitului nu sunt atent selectate pentru a perturba cât mai puțin ordinea.
5. Un astfel de rezultat negativ ar contribui la întărirea forțelor care doresc suspendarea ordinii spontane bazate pe libertate economică și politică, până la punctul de la care ar avea puterea să îndeplinească acest obiectiv fatal.
6. Astfel, este necesar ca perspectiva pur cantitativ-contabilă și cea a unei ordini complexe adaptive, în care necesitățile pe care le generează principiile și normele morale ce operează în mod obiectiv în această ordine nu pot fi ocolite decât temporar, – să fie utilizate împreună, adică intersectate.
7. Când faci această intersecție, obții altceva decât o colecție de măsuri care rezultă din utilizarea criteriului arbitrar “din toate câte puțin”.
8. Acest criteriu însemna o continuă subordonare a măsurilor de azi deciziilor greșite de ieri. Este exact opusul a ceea ce este corect, și anume, conformarea la necesitățile cărora nu ne putem sustrage.
9. Coaliția formată atunci a considerat că opțiunea de a reduce deficitul bugetar prin măsuri ce ar fi minimizat intervențiile și perturbațiile în ordinea complexă și adaptivă a pieței ar fi dus la destrămarea coaliției de forțe politice ce doresc prezervarea ordinii spontane, în favoarea forțelor politice despre care bănuim că ar dori să o suprime.
10. Am avertizat însă că efectele negative neintenționate ale unor măsuri cere nu ar fi ținut cont de complexitatea ordinii s-ar fi putut constitui, cu o mare probabilitate, ca bariere în atingerea scopului ultim al coaliției, și anume în calea menținerii ei la putere și, implicit, a caracterului spontan al ordinii sociale și a libertăților pe care aceasta din urmă se bazează.
Am avut dreptate. Coaliția s-a destrămat. La acest rezultat a dus acțiunea unor grupuri ce gândesc că societatea este rezultatul unor proiecte, nu al acțiunii individuale conduse de reguli de bună conduită. Concret, ceea ce s-a întâmplat a fost o luptă între 4 tipuri de grupuri, care trebuie înțelese mai degrabă în cheia opțiunilor de politică economică, pe care le descriu mai jos.
a) Grupul (1) al celor ce vor impozite relativ mici, dar vor să ne împrumutăm, mărind deficitele bugetare anuale, pentru a finanța creșterea cheltuielilor bugetare. Deficitul bugetar în creștere acționează ca un semnal și trezește la timp atenția piețelor și a publicului în general, care poate cere reducerea cheltuielilor și revenirea la deficite mai mici și la un guvern mai mic.
b) Grupul (2) format din cei ce vor creșterea impozitelor pentru a crea venituri bugetare echivalente cu 40–42% din PIB pentru a finanța cheltuieli tot mai mari, dar fără a crește deficitele bugetare. Ambele abordări sunt periculoase, dar parcă cea din urmă este și mai periculoasă: ea plasează „sub radar“ creșterea statului, astfel că, atunci când problema unui stat prea mare devine evidentă, sarcina de a-l reduce devine cu adevărat dificilă. Luați, ca exemplu, Italia sau Franța.
c) Grupul (3) format din oameni ce dețin afaceri ce nu plătesc deloc sau plătesc într-o mică măsură obligațiile fiscale ori nu au aceleași obligații fiscale ca cei din alte grupuri, deși primesc fonduri de la buget. Persistența și magnitudinea acestui grup reflectă într-o bună măsură precaritatea separației puterilor în stat.
d) Grupul (4), cel mai mic, ce dorește un stat eficient și deficite bugetare relativ mici. Aici trebuie spus că dacă publicul împărtășește credința că societatea este atât proiectată, cât și construită (adică nu numai construită) de om, atunci politicienii care aleg să promoveze politici compatibile cu principiile obiective ce acționează în economie sunt scoși de la putere sau chiar din profesia de politician atunci când alți politicieni aleg să promoveze politici ghidate de principii artificiale. E un fel de lege a lui Gresham pe piața politică.
Câteva concluzii
(i) Toate aceste grupuri au reflectare în partide politice și în parlament, dar ceea ce pare evident este că primele trei sunt reprezentate foarte bine, în timp ce al patrulea grup este în minoritate.
(ii) Membrii acestor grupuri se află atât în partide ce susțin în principiu ordinea spontană a pieței, cât și în partide ce doresc suspendarea acesteia.
(iii) Această reprezentare se reflectă și în modul în care au putut fi concepute, într-o coaliție politică largă, pachetele de măsuri de reducere a deficitului.
(iv) Faptul că grupul ce-și dorește un guvern mic și impozite relativ mici este slab reflectat se vede în lipsa unui accent suficient pe măsurile care să vizeze concurența și antreprenoriatul. Faptul că celelalte trei grupuri predomină, fiind cumva apropiate ca forță de negociere în coaliția politică ce s-a destrămat în mai 2026, se vede în dificultățile de a agrea rapid măsurile de reducere a deficitului.
(v) În interiorul grupurilor predominante există divergențe, dar acestea nu privesc raționalismul folosit în conceperea măsurilor. Acesta este constructivist. Divergențele se referă, printre altele, la eliminarea evaziunii fiscale de dimensiuni mari.
(vi) Aceasta arată că grupul celor ce nu plătesc impozite este foarte influent.
Ce ar putea urma?
Este necesar ca soluția pentru criza politică actuală să fie identificată pe piața politică, exclusiv de către partide. Apoi văd probabil următorul scenariu:
(I) S-ar putea intensifica lupta împotriva evaziunii fiscale, astfel că grupul (3) evazionist se micșorează până devine irelevant în economie și în raționamentul nostru.
(II) Dacă grupul (4) „liberal“ rămâne relativ restrâns, atunci grupurile (1) și (2) vor continua să domine.
(III) Până acum, grupul (1) pare să fi fost ceva mai puternic. Ponderea veniturilor bugetare în PIB a rămas scăzută și deficitele bugetare au atins niveluri nesustenabile de cel puțin trei ori în ultimii 35 de ani.
(IV) Diminuarea grupului (3) va duce la creșterea ponderii veniturilor bugetare în PIB.
(V) Abia apoi, probabil, va deveni predominant grupul (2), care dorește creșterea ratelor de impozitare și, astfel, a ponderii veniturilor bugetare în PIB la niveluri de 40–42%, cu deficite bugetare relativ mici.
(VI) Astfel, la fel ca celelalte țări occidentale, vom avea o ordine socială în care predomină ordinea spontană a pieței, dar a cărei eficiență este cu mult sub potențial.
(VII) Însă încercarea repetată și fără succes de a realiza obiective irealizabile în ordinea spontană prin extinderea guvernelor ar putea duce la creșterea la cote relevante a numărului celor ce, deocamdată aflați în inferioritate numerică în grupurile (1), (2) și (3), ar putea considera că ordinea spontană a pieței este indezirabilă.
Ce ar trebui să facă liberalii?
Să înțeleagă că libertatea individuală reprezintă o valoare a tradiției de reguli abstracte și credințe morale ale Occidentului, care permite fiecăruia, cum spune Hayek, „să conteze în societate în mod individual, și nu numai ca membru al unui grup”. Să conștientizeze că libertatea individuală definită de această tradiție este reflectarea unor principii și a necesităților care derivă din ele. Să înțeleagă că utilizarea puterii și autorității pentru a modifica această tradiție în orice conținut specific al ei este un atac împotriva libertății și să lupte împotriva acestor practici. Abia astfel ar putea grupul (3) să aibă șansa de a crește.”
Sursa: LucianCroitoru.ro
