CHINA, ÎNCOTRO? Contextul congresului Partidului Comunist Chinez

În 1976, la moartea lui Mao, China era o țară traumatizată după 10 ani de „revoluție culturală”. Descrierea mai amănunțită a acestui fenomen istoric depășește cadrul lucrării prezente, așa că ne vom limita la o prezentare sumară.

Menită să întărească rolul partidului comunist și „spiritul revoluționar al maselor”, revoluția culturală a provocat o stare de anarhie, de haos, pe plan economic, social și cultural. Numărul estimat al victimelor este între 500.000 și 2 milioane de persoane. China era o țară înapoiată din punct de vedere economic și majoritatea populației trăia în sărăcie. Uluitor este faptul că, în câțiva ani, China a intrat într-o fază de peste 40 de ani de continuă dezvoltare economică accelerată, ajungând azi a doua economie pe plan mondial.

Xi Jinping vs. Deng Xiaoping

Rolul principal pentru această evoluție extraordinară revine geniului politic și organizatoric al lui Deng Xiaoping, care preia puterea la scurtă vreme după moartea lui Mao. Vom încerca să enumerăm câteva din reformele și ideile lui Deng, pentru a arăta că abandonarea acestor idei poate să ducă la oprirea „miracolului chinez”, care a ajuns în anii recenți să fie considerat ceva de la sine înțeles.

Teza pe care o susținem este că acest miracol are la bază un delicat echilibru între o relativă libertate economică și un control autoritar al statului asupra întregii societăți. Geniul lui Deng a constat, în opinia noastră, în implementarea și menținerea acestui echilibru, situație care a continuat, cu efecte benefice, chiar și în timpul succesorilor săi imediați, Jiang Zemin (1989-2002) și Hu Jintao (2002-2012).. Nu trebuie totuși să idealizăm personalitatea lui Deng, care are o responsabilitate importantă pentru masacrul sângeros din Piața Tiananmen (iunie 1989). 

Actualul conducător al Chinei, Xi Jinping, pare să nu fi înțeles că revenirea la o politică dogmatică, autoritară, va dăuna echilibrului despre care vorbeam mai sus, și dezvoltării țării.

1. Politica economică și socială

Deng a implementat o descentralizare a luării deciziilor, inclusiv la nivelul provinciilor, o conducere colectivă a partidului, meritocrația (este de subliniat încurajarea participării specialiștilor la elaborarea procesului de reformă), combaterea cultului personalității.

Președintele țării, care este și secretar general al Partidului Comunist Chinez (PCC), nu avea voie să cumuleze mai mult de două mandate (adică 10 ani).

 Pe plan economic, atât în agricultură cât și în industrie, a fost încurajat sectorul particular. Pragmatismul gândirii lui Deng este scos în evidență de către următoarele sale panseuri: „Nu contează dacă pisica este albă sau neagră, important este ca ea să prindă șoareci” și „Socialismul nu înseamnă să fim săraci. Este lăudabil să te îmbogățești”

Xi Jingping este adeptul unei conduceri centralizate, al cumulării tuturor pârghiilor în mâinile partidului, al promovării și întăririi sectorului de stat în dauna celui particular. Firme particulare de mare succes au fost hărțuite, iar proprietarii lor amendați, chiar arestați în mod abuziv. Firmele particulare au fost obligate să aibă, fiecare, o organizație a partidului comunist. Cultul personalității lui Xi a ajuns să fie comparabil cu  cel al lui Mao. Conducerea colectivă a partidului a fost în mare parte abolită, deciziile se iau la nivelul cel mai înalt și trebuie executate întocmai.  A fost abolită limitarea la două mandate a conducătorului PCC.

Un exemplu recent al acestei abordări birocratice/dogmatice este aplicarea politicii „Zero-Covid”. Măsurile pentru evitarea contaminării au fost excesiv de dure și au produs suferințe omenești mari celor din zonele vizate (de ex. orașul Shanghai) și pierderi economice substanțiale. Alte țări au găsit abordări mai flexibile.

2. Politica externă

În concordanță cu gândirea sa, Deng a promovat o politică externă fără aroganță, bazată pe dreptul internațional și a recomandat răbdare și prudență. Vom descrie în continuare mai detaliat evoluția politicii Chinei față de Taiwan.

Politica externă mai agresivă a regimului Xi a determinat scăderea prestigiului Chinei, care este considerată acum un potențial agresor, atât de țările din zona indo-pacifică (Australia, India, Vietnam, Japonia) cât și de Statele Unite și de țările importante din UE. Câteva acțiuni care au contribuit la această apreciere sunt:

-ocuparea și militarizarea unor insule din Marea Chinei de sud, contrar dreptului internațional;

-folosirea unor mijloace de constrângere economică în situații în care alte țări au luat decizii care nu conveneau Chinei (Coreea de sud, Australia, mai recent Lituania);

-trimiterea unor ambasadori foarte agresivi  (ceea ce se cheamă „wolf warrior diplomacy”, după titlul unui film chinezesc). Dacă Deng recomanda diplomaților chinezi evitarea controverselor și promovarea cooperării, noua diplomație a regimului Xi se caracterizează printr-un stil combativ, de confruntare, față de orice critică, reală sau numai percepută ca atare, la adresa statului chinez.    

Unificarea cu Taiwanul

Actuala conducere a Chinei a adoptat o politică complet greșită în ceea ce privește unificarea cu Taiwanul. Tema unificării s-a regăsit în mod constant printre prioritățile statului comunist începând cu înființarea Republicii Populare Chineze (1 decembrie 1949).

Deng Xiaoping și succesorii săi imediați, Jiang Zemin și Hu Jintao, au abordat relația cu Taiwanul prin prisma ofertei „o țară, două sisteme”, la fel ca în cazul teritoriului Hong Kong. De asemenea au promovat o intensificare deosebită a relațiilor economice și culturale. Altfel spus, s-a urmărit o soluție amiabilă („win-win”) pentru problema unificării Taiwanului cu China continentală.

În schimb, regimul Xi Jinping a compromis în mod grav conceptul „o țară, două sisteme” pentru  Hong Kong printr-o serie de măsuri foarte dure care au redus în mod esențial autonomia promisă în 1997, în momentul preluării teritoriului de la Marea Britanie. Acest lucru, ca și tonul agresiv, cu nuanțe ultimative, la adresa Taiwanului, amenințările cu ocuparea prin forță, nu au produs mare entuziasm în insulă, așa cum era de așteptat. Atitudinea neprietenoasă este (încă) o manifestare de „hubris” (aroganță, infatuare), în contradicție cu ideile lui Deng Xiaoping.

Este ca și cum Xi Jinping dorește cu orice preț să intre în cartea de istorie ca „unificatorul Chinei” nesocotind gravele riscuri pe care le-ar atrage o operație militară în Taiwan. Printre aceste riscuri se numără:

1. Posibilitatea ca Taiwanul să opună o rezistență militară peste așteptări (așa cum a arătat, recent, exemplul Ucrainei)
2. Relațiile cu Statele Unite și cu aliații acesteia s-ar înrăutăți considerabil, mergând până la posibilitatea, deloc neglijabilă, de izbucnire a unui război mondial. Chiar dacă nu se ajunge la război, China va suferi sancțiuni aspre, comparabile cu cele aplicate acum Rusiei lui Putin. Cu atât mai mult cu cât America (indiferent cine sunt decidenții de la Washington) nu își mai poate permite o manifestare de slăbiciune după recentul eșec catastrofal al retragerii trupelor din Afganistan.  Să nu uităm că economia chineză se bazează în bună măsură pe export și că principalii parteneri comerciali sunt SUA, UE și alți aliați ai Americii.
3. O agresiune chineză împotriva Taiwanului ar avea consecințe economice grave asupra întregii economii mondiale și din alt punct de vedere – Taiwanul este în acest moment liderul necontestat al producției de circuite integrate semiconductoare („semiconductor chips”), mai ales în domeniul celor mai avansate dintre acestea (așa zisa tehnologie de 10 nanometri, după dimensiunea minimă a traseelor realizate pe suprafața plachetelor de siliciu („silicon wafers”).  Firma TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company) fabrică în acest moment cca. 90% din producția mondială a acestor componente foarte avansate – ne referim la cele cu tehnologie de 10 nanometri.

Circuitele integrate constituie cca. 40% din valoarea exportului total al insulei și sunt folosite pe scară largă în toate produsele de înaltă tehnologie (telefoane mobile, comunicații în general, avionică, automobile, computere, tehnică spațială și militară etc.). Este de înțeles că tehnologia de fabricație menționată este extrem de sofisticată și implică folosirea unor utilaje avansate și scumpe. În cazul unei agresiuni militare împotriva Taiwanului, industria semiconductorilor ar fi afectată în mod considerabil fie prin avarierea unor unități de fabricație, fie chiar numai prin sancțiunile care ar fi cu siguranță impuse, ceea ce ar duce la o gravă perturbare a întregii economii mondiale, inclusiv a economiei Chinei comuniste.

Nu e de mirare că taiwanezii denumesc această importantă ramură economică „huguo shenshan”(muntele magic care protejează națiunea). Putem spune că Taiwanul este o adevărată „găină cu ouă de aur” pentru întreaga economie mondială.

Ca să rezumăm, regimul Xi Jinping își asumă riscul unor consecințe foarte grave, economice și politice din rațiuni de „hubris”, așa cum am arătat și mai devreme.

RĂZBOIUL DIN UCRAINA, CHINA ȘI RUSIA

Este de presupus că, la mitingul dintre liderii Rusiei și Chinei  de la începutul lunii februarie 2022 (cu ocazia Olimpiadei de iarnă din China), când Putin și Xi Jingping au declarat că vor avea un parteneriat „fără limite”, conducătorul chinez a fost informat despre planurile  de invazie a Ucrainei. De asemenea, este legitimă întrebarea dacă invazia Taiwanului nu ar fi urmat la puțină vreme după presupusa victorie rapidă și decisivă a armatei Federației Ruse. În definitiv, Putin și Xi Jinping sunt uniți prin ura și disprețul față de țările occidentale, considerate slabe, indecise, decadente.

 Evenimentele nu au avut însă desfășurarea preconizată de cei doi dictatori, care au fost desigur surprinși de faptul că Occidentul, cu toate slăbiciunile sale reale, a știut să se unească și să se mobilizeze în fața unei agresiuni flagrante, fără precedent după cel de-al doilea război mondial. S-au văzut limitele parteneriatului „fără limite” în sensul că partea chineză a fost foarte prudentă în a ajuta Federația Rusă, mai ales când a devenit evident eșecul aventurii militare a lui Putin. Interesele vitale economice ale Chinei au făcut-o să evite intrarea în  zona sancțiunilor occidentale. De asemenea, este probabil că planul de invazie a Taiwanului, dacă el a existat, a fost „scos de pe masă”, cel puțin pentru moment.

Oricare ar fi desfășurarea războiului din Ucraina de acum înainte, Rusia va rămâne mult slăbită din toate punctele de vedere și cu prestigiul puternic afectat pe plan internațional, ceea ce va  accentua în mod semnificativ dezechilibrul, deja existent, în cadrul parteneriatului ruso-chinez. Rusia va deveni într-o măsură mult mai mare decât până acum partenerul secund, cu frustrările inerente pentru orgoliul imperial al Kremlinului.

Sunt interesante observațiile reputatului istoric și analist Mark Galeotti care afirma recent următoarele:

1. China nu e bucuroasă de desfășurarea războiului din Ucraina, fiindcă are investiții serioase în această țară și are interesul de a procura cereale de la acest furnizor important;
2. În mai mare măsură chiar, China este nemulțumită de solidarizarea și re-înarmarea Occidentului din cauza războiului;
3. Totuși, spune Galeotti, China va profita în mod inevitabil de slăbirea Federației Ruse. Creșterea dependenței Rusiei față de China nu va fi neapărat o urmare a unui plan (ascuns) al Beijingului ci se va produce din cauza enormei „forțe de gravitație” a economiei chineze.

CONCLUZII

În 16 octombrie 2022 va începe al 20-lea Congres al PCC. În pofida nemulțumirilor care există în elita chineză, este foarte probabil că Xi Jinping va fi ales din nou la conducerea PCC și că va continua politicile actuale. Considerentele menționate  anterior ne fac să credem că, în acest caz, dezvoltarea economică a Chinei se va diminua simțitor și că vor crește tensiunile cu Statele Unite și aliații acestora.

Cum spuneam, în parteneriatul cu Rusia, importanța Chinei va crește în mod substanțial. Ca să-l cităm din nou pe Mark Galeotti: echilibrul puterii pe plan mondial se va modifica în curând.

Vom încheia parafrazând un cunoscut proverb (blestem?) chinezesc și vom afirma că trăim și vom trăi vremuri din ce în ce mai interesante…