Într-o postare pe facebook din data de 8 mai[i], Adrian Papahagi explică cum «Încoronarea Regelui Charles III este o lecție majoră de teologie politică administrată întregii creștinătăți. Regii Angliei sunt ultimii monarhi creștini care urmează tradiții vechi de peste un mileniu». «Globul de aur (the orb) reprezintă Pământul (sferic, firește; nu credea nimeni că e plat), împărțit în cele trei continente cunoscute în Evul Mediu (Europa, Africa și Asia), plasate toate sub stăpânirea Crucii. /…/ Cele două sceptre pe care Regele le ține în…
citește în continuareAnne Applebaum şi tragedia central-europeană
Vocea lui Anne Applebaum este una în care se poate recunoaşte moştenirea luminoasă a umanismului occidental. Credinţa în capacitatea omenescului de a înfrânge barbaria este parte din această structură intelectuală ce mizează pe demnitatea libertăţii şi pe datoria de memorie. Sfidând modele academice “ revizioniste” şi refuzând relativismul etic, Anne Applebaum apără amintirea victimelor, opunându-se uitării şi evitând acrobaţiile retorice privite, de atâţia dintre contemporanii noştri, ca forme legitime de exprimare publică. După “Gulag”, monumentul închinat suferinţei sub comunismul sovietic, Anne Applebaum propune o…
citește în continuareDupă Încoronare: despre sensul tradiţiei
Ceremonia încoronării lui Charles al III-lea a fost, dincolo de elaborata coregrafie şi simbolismul ei constituţional, imaginea însăşi a tradiţiei care se încăpăţânează să existe în această epocă dominată de barbarie, nihilism moral şi relativism cultural. Ziua încoronării a reafirmat acel fapt elementar pe care atâţia dintre maeştrii de gândire ai erei digitale îl denunţă ca reacţionar, pernicios şi retrograd: naţiunile depind, spre a dura, de această unică forţă de coeziune a tradiţiei. Ataşamentul patriotic este de neimaginat în absenţa solidarităţii care se construieşte…
citește în continuareCorneliu Coposu și visul libertății
Atunci când reapărea în viaţa publică, la finele lui 1989, Corneliu Coposu era unul dintre acei morţi vii pe care regimul comunist sperase să îi elimine din memoria cetăţii. O lungă detenţie, distrugerea familiei sale, supravegherea Securităţii erau vămile prin care Corneliu Coposu fusese obligat să treacă. Ca şi în cazul lui Iuliu Maniu sau Ion Mihalache, era încărcat de un sens al apostolatului democratic. Fiecare gest pe care îl făcea era raportat, invariabil, la amintirea imensei suferinţe în numele căreia politica libertăţii se…
citește în continuareCartea transfigurării. Memoriile cardinalului Iuliu Hossu la o recitire (2)
Penitenciarul de la Sighet reprezintă polul negativ extrem din memorii. Împotriva degradării cu care sunt întâmpinați în închisoare (împotriva trupului batjocorit): „Băgăm bivolii la grajd!” (p. 212) după cum avertizează un gardian, viața episcopului va fi una de seninătate spirituală și iluminare continuă. Sufletul și spiritul vor compensa felul în care corpul era obstrucționat și pedepsit de autoritățile închisorii (prin foame, frig, mizerie, umilințe). Metoda este aceea a transfigurării: când sunt dezbrăcați de reverende și îmbrăcați în zeghe, clericii greco-catolici sunt transfigurați, percepându-se astfel…
citește în continuare8 mai 1921: secolul comunismului românesc
Vreme de jumătate de secol ziua de 8 mai 1921 a fost nemurită în versuri, proză, dramă sau film. 8 mai 1921 devenea, în această istorie a propagandei şi mistificării, momentul în care toate energiile trecutului se adunau, spre a da naştere partidului ce avea să aducă mântuirea întregului popor . Lupta şi sacrificiile ilegaliştilor, curajul lor legendar, abnegaţia patriotică erau exaltate ca parte a blazonului revoluţionar. Comuniştii români revendicau puterea în numele îndrăznelii cu care înfruntaseră pe cei ce împilaseră naţiunea. Ziua de…
citește în continuare„Comanda socială“
„Comanda socială“ este o formulă inventată, în timpul regimului comunist, ca să pară că mai există o urmă de rușine democratică, pentru a ascunde ideea de indicație de sus asupra celor ce trebuiau scrise de către scriitori, compuse de către compozitori, sculptate și pictate de către artiști plastici (sic) și așa mai departe. „Comanda socială“ era în toate, pe unde pretindea o poezie proletcultistă că s-ar găsi partidul, ceva care, înțelegeau mulți încă de pe atunci, trebuia să-l înlocuiască pe Dumnezeu, care, numai El,…
citește în continuareDespre fericirea stearpă a utopiei
Orice utopie este un tratat despre fericirea generată de puterea mântuitoare a ideii. Orice utopie este un tratat despre calea cea dreaptă ce îndepărtează pe omul imperfect de tentaţiile sale. Orice utopie este un tratat despre înscrierea armonioasă şi definitivă a individului în cadrele perfecte ale colectivităţii aliniate impecabil, fără urmă de asimetrii. Orice fanatic al utopiei este, invariabil, un fanatic al fericirii. Fanatismul său nu poate admite nici singurătatea nici boala nici moartea şi nici nefericirea. Fanatismul său este dedicat, cu generozitate sângeroasă,…
citește în continuareCartea transfigurării. Memoriile cardinalului Iuliu Hossu la o recitire (1)
Am recitit Credința noastră este viața noastră, memoriile cardinalului Iuliu Hossu (Ediție îngrijită de Pr. Silvestru Augustin Prunduș, OSBM, Cluj-Napoca, Editura Viața Creștină, 2003), cu întreită tulburare față de întâia dată, probabil întrucât modelul confesional și etic reprezentat de episcopul de Cluj-Gherla a fost în chip decisiv marcant pentru bunicul meu patern, Vasile Cesereanu, și, în acest fel, a devenit și pentru mine un reper sufletesc hotărâtor. Figura mentorului său a fost pentru bunicul meu patern un prilej de mângâiere sufletească și de rezistență…
citește în continuareLaudă clerului
Istoria unui popor este țesută din biografia luptătorilor lui. Începând cu secolul al XVII-lea și până la închiegarea statului național unitar român, istoria poporului nostru se confundă cu istoria bisericei naționale și a conducătorilor ei. Biserica a fost prezentă în toate momentele cruciale, în toate evenimentele de seamă din trecutul plaiurilor românești. Poporul român s-a zămislit la umbra crucii. Căpeteniile luptei naționale s-au desprins din biserici și mănăstiri și au păstorit, întru cele lumești, din reședințele arhierești, pe fiii lor în credință. „Tuturor, să…
citește în continuare