« A guverna înseamnă a vrea, nu a te lăsa în direcția vântului între două operațiuni de comunicare. Franța are darul de a-și găsi președinți inteligenți, deși uneori nu e nimeni nu e mai tembel decât o persoană inteligentă. Experiența ar fi trebuit să ne învețe, până acum, că nu avem nevoie de strălucire, cu atât mai puțin de vorbe frumoase, ci pur și simplu de acel curaj care a lipsit atât de mult în ultima vreme: s-a dovedit că el poate muta munții din…
citește în continuareNoul populism global
Mulți comentatori adună în același sac partidele „suveraniste” din UE. Știm că ele au apărut în toate statele membre prin anii 2010. Sunt formațiuni care au instrumentalizat anxietatea publică, generată cumulativ de câteva fenomene cu impact dramatic. Primul a fost criza financiară mondială din 2009 provocată de băncile americane și, respectiv, supremația dolarului ca valută de referință. Ea a dovedit fragilitatea sistemului financiar internațional (generată prin lăcomia iresponsabilă a capitalismului speculativ), inspirând crisparea defensivă din zona Euro și tentația multor state de a-și reduce…
citește în continuareCe ne e greu să înțelegem despre războiul din Gaza?
”Plictisită să mai salveze planeta, Greta Thunberg și-a propus acum să salveze Gaza. Ei da, profetesa suedeză a apocalipsei are o nouă cruciadă morală”, relatează Brendan O’Neill în The Telegraph, citat de Rador. Pe Greta o excită ”genocidul transmis direct”, mairelevă ziarul britanic. Nu, nu o uluiește grija fără egal și fără precedent istoric pentru viața umană și pentru viețile civile ale dușmanilor, manifestată de armata israeliană. ”Genocidul” din capul ei nu face parte din cele încercate cu adevărat (de Rusia în Ucraina, de…
citește în continuareRăzboiul hibrid dus de Ungaria împotriva Ucrainei
Dezvăluirile Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) privind o celulă a serviciilor de informații militare ungare care opera în regiunea ucraineană Transcarpatia în detrimentul Ucrainei ridică întrebări serioase cu privire la poziția Ungariei în cadrul alianțelor politice și militare occidentale. Pe 9 mai, SBU a dezvăluit că această celulă – alcătuită din doi informatori ucraineni coordonați de un ofițer al serviciului de informații militare ungar – avea misiunea de a colecta date despre securitatea militară a regiunii Transcarpatia, în special prin identificarea vulnerabilităților apărării…
citește în continuareVorbe mici. Fapte mari? Nicușor ține cel mai sec discurs inaugural din istorie
Nomen est omen? Noul președinte al României a rostit un discurs adecvat diminutivului prenumelui său. Nicușor Dan a preluat pe o ploaie toriențială ștafeta de la predecesorul său interimar, Ilie Bolojan. Noul președinte a salutat Garda de Onoare care i-a dat onorul. ”Bine ați venit! Mult succes în această funcție importantă pentru țara noastră”, îi urase Bolojan anterior. Înainte de a-și prelua mandatul la Cotroceni, președintele își depusese jurământul în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Judecând după temele abordate de noul șef…
citește în continuareT. Gallagher: „Dan nu va putea fi o interfață a statului disfuncțional”
« România, a opta cea mai mare țară din Uniunea Europeană și principalul stat din Balcani după destrămarea Iugoslaviei, a atras în ultimele luni atenția celor care privesc luptele pentru putere din această țară cu 18 milioane de locuitori ca pe un duel între globaliștii cinici și apostolii suveranismului autarhic. Din cauza stângăciei și aroganței unei elite pro-occidentale în derivă, naționalistul hotărât și dur George Simion părea pregătit să obțină victoria electorală luna aceasta. România are cea mai lungă frontieră cu Ucraina dintre toate statele…
citește în continuarePiața are mai multe speranțe de la politicieni liberali decât de la economiști
Vă propun să vă gândiți la reforma administrativă pe care o face președintele Trump. Nu vreau să analizăm argumentele pro și contra unor măsuri particulare. Sunt sigur că atât autorii reformei, cât și cei vizați de ea au multe și detaliate argumente, încât, pentru cineva care nu are acces la toate datele și nu dedică mult timp analizei, cele mai multe aspecte rămân necunoscute, iar analiza ar rămâne superficială. În calitate de consilier al prim-ministrului Mugur Isărescu, în anul 2000, am învățat din proprie…
citește în continuareRomânia după alegeri. Elitele triumfătoare, furia temporar stăpânită
Al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România a avut loc pe 18 mai. Acesta a pus capăt unei drame politice care a durat din noiembrie 2024, când Călin Georgescu, omul inacceptabil pentru elitele politice din România, a câștigat primul tur. Alegerile au fost anulate, iar Georgescu a primit ulterior interdicția de a candida. El a fost înlocuit în calitate de un “candidat neacceptat” de George Simion, care a câștigat primul tur, dar a fost învins în turul al doilea de Nicușor Dan, primarul…
citește în continuareLa Istanbul s-a jucat o piesă pentru un singur spectator, Trump
Pe țărmul european al Bosforului la mijlocul secolului al XIX-lea, sultanul Abdul Medjid I, mare iubitor al limbii franceze și promotor al reformelor europene cunoscute sub numele Tanzimat, a construit un frumos palat, diferit de cel de la Topkapî, care fusese timp de patru secole centrul politic al Imperiului otoman. Palatul Dohmabahce a fost reședința sultanilor otomani, după victoria în Războiul Crimeii și până la dispariția imperiului (noiembrie 1922). Imaginați-vă că palatul sultanilor Dohmabahce a adăpostit vineri, 16 mai, nu una, ci trei scene,…
citește în continuareWSJ: Cazul declinului președintelui Biden. Cineva trebuie să dea socoteală
Notă a redacției WSJ: Acest editorial a fost publicat înainte de apariția veștii despre diagnosticul de cancer al președintelui Biden. Să-i dea Dumnezeu însănătoșire grabnică Democrații, cuprinși de disperare în fața președintelui Trump, încep în sfârșit să își dea seama că au făcut o greșeală gravă ascunzând starea de sănătate precară a lui Joe Biden. Unii ar putea spune că mușamalizarea problemelor lui Biden este o poveste veche, dar este important să se consemneze, în numele adevărului istoric, cât de mult rău au făcut…
citește în continuare