Alegerile vin și trec. Chiar și cele americane. Care, că ne place sau nu, au un incontestabil impact global. Dar până și ele iscă și răni vindecabile, nu doar fatale.
Ce rămâne deci, peste o săptămână sau zece zile, când ultimele spasme, chipurile ”antihitleriste”, ale campaniei Kamalei Harris ar putea începe să intre în ”cartea râsului și a uitării”, spre a-l parafraza pe Milan Kundera? Ce ar merita, oricum, să rămână dincoace de incidența curbei uitării în confruntarea demnă de comediile bufe dintre Harris și Trump? Fiindcă nu despre ei e vorba, în primul rând, în aceste alegeri, indiferent cine se va impune în scrutinul de la 5 noiembrie.
Rămân câteva propoziții cheie dintr-o scrisoare semnată de Jeff Bezos în Washington Post
În această misivă, patronul importantului ziar de odinioară, plecat de ani de zile pe drumul transformării sale în gazetă de perete globală, dar mai degrabă fără cititori, a propagandei woke, care aspiră să fie un soi de nou New York Times, trage frâna de mână. Și se explică, lămurind de ce a luat decizia revoluționară ca WP să nu o susțină pe Kamala Harris, ori pe altcineva, în speță pe Trump, în alegeri, după tradiționalul sprijin acordat invariabil, timp de aproape cinci decenii, candidaților democrați. Decizie care, adoptată după ani de zile de pierderi financiare tot mai ample, a dus la anularea, în semn de protest progresist, a nu mai puțin de 200.000 din abonamentele sale online, deținute de adepți fervenți ai Partidului Democrat și ai religiei anti-Trump care face ravagii în rândul elitelor culturale și politice americane.
Sub titlul ”The hard truth: Americans don’t trust the news media”, marele magnat din vârful listei celor mai bogați oameni din lume, relevă, cu luciditate, dar parcă nu fără o doză de melancolie, că instituția de presă al cărei patron este, a ajuns undeva în subsolul încrederii americanilor în mediile de informare. Jurnaliștii îi depășesc, vai, în acest record negativ în materie de credibilitate, până și pe politicienii din Congres. Cărora americanii le acordă, culmea, ceva mai multă încredere decât gazetarilor ziarelor și posturilor tv.
Acesta e un fapt nu o fantasmagorie. E o realitate indiscutabilă. Una, probată de sondaje și statistici. Bezos o descrie, operând cu anestezice și nemeritate menajamente, dar fără să mintă excesiv.
Potrivit lui, ziarul său, Washington Post, ar fi trebuit să funcționeze ca un computer care numără voturi deopotrivă corect, dar și credibil și nu s-ar fi achitat bine decât de prima sa îndatorire, de a informa exact, fără să reușească să suscite și încrederea că informează adecvat. Adevărul amar, trecut pudic sub tăcere de Jeff Bezos, e că nici în materie de informare corectă Washington Post nu și-a făcut, realmente, datoria.
Explicația
Iată de ce Washington Post și-a compromis, de fapt, credibilitatea. Și nu de azi, de ieri.
Spre a contracara neajunsul discreditării progresive a gazetei sale, Bezos ar fi luat decizia de a reveni la o tradiție mai veche, susținută de Eugene Meyer, patron al ziarului din Washington în anii 30, 40, care refuzase și el să afecteze credibilitatea cotidianului prin susțineri de candidaturi prezidențiale.
Conștient că va fi bănuit de trumpism, că i se va reproșa virulent părtinire conservatoare, prin suspectul ”timing” al transpunerii deciziei lui revoluționare, cu puține zile înainte de scrutinul prezidențial, Bezos a respins orice acuză de bias politic și parțialitate. Patronul unor concerne ca Amazon a trimis la imensitatea averii sale spre a susține și garanta independența sa, Bezos insistând că n-a urmărit vreo țintă politică, sau economică, (antidemocrată) ci doar un obiectiv ”pur principial”. În acest scop, el a invocat ”necesitatea de a se acorda mai multă atenție realității, un campion imbatabil”.
Or, trimiterea la realitate pune degetul pe rană
Această trimitere pune degetul pe rană pentru că despre realitate și despre incapacitatea ideologilor, fanaticilor, extremiștilor, fie ei fasciști, comuniști și islamiști, de a rămâne conectați la ea sunt și alegerile americane actuale, și marea chestiune a timpului nostru, chiar dacă Bezos n-o spune explicit, ci se rezumă să constate evidențe.
Alegerile, pentru că rezultatul lor depinde, într-o apreciabilă măsură, de capacitatea presei de a reflecta realitățile, ca să le dea alegătorilor instrumentele necesare să adopte o decizie electorală în veritabilă cunoștință de cauză.
Marea chestiune a timpului nostru, pentru că, în joc, e însuși sistemul democrației liberale. Care nu poate supraviețui fără o presă cu adevărat credibilă și conectată la realități. Care să controleze și să demaște guverne mințindu-și popoarele de frica acuzei de ”islamofobie”, precum cel de stânga, britanic. Care a mințit în privința ideologiei ucigașului de fetițe din Southport, un ruandez aparent mare adept al rețelei teroriste, islamiste, al Qaida. Unul, spălat pe creier de ea.
În reacție la protestele generate de această baie de sânge bestială, premierul britanic Keir Starmer găsise cu cale să condamne pe ton autoritar ”islamofobia”. Iar autoritățile din subordinea lui se pricepuseră să promoveze săptămâni în șir răspândirea știrii false potrivit căreia făptașul ”ruandez” n-ar fi fost ce este, un extremist islamic, deși poliția știa bine ce manuale de îndoctrinare al Qaida s-au găsit în casa teroristului, după înjunghierea fetițelor, din care trei au fost ucise iar alte opt rănite. Adevărul a ieșit la iveală aproape întâmplător, abia după trei luni de vinovată mușamalizare oficială, efectuată cu ajutorul unei prese nivelate, falsificatoare, decredibilizate. Care crede, ca guvernul progresist de la Londra, că propriul popor e orb și rău, și ar trebui, pasămite pentru presupusul lui ”bine”, mințit.
Ratările majore ale presei americane…
La fel, sub directorii de conștiință woke, ingineri de suflete și promotori ai ecologismului militant, ai rasismului răsturnat, ai anticolonialismului, anticapitalismului, antiamericanismului și antisemitismului, ai religiilor anti-Trump și anti-Netanyahu, presa americană și-a ratat jalnic, și ea, democratica misiune.
De ce?
Pentru că mai-marii ei se mișcă exclusiv în propria bulă, orbită ideologic.
Bezos nu-și extinde considerațiile până la chestiunea originii ideologice a rătăcirii presei mainstream apusene, dar se articulează clar și elegant într-un memorabil, într-un antologic pasaj, explicând de ce el, unul, nu va permite publicației sale ”să alunece în irelevanță”. Și în insignifianță: ”Lipsa credibilității nu afectează doar Washington Post. Publicațiile colege au aceeași problemă. Care nu-i doar a presei, ci a națiunii…Washington Post și New York Times câștigă premii, dar vorbesc tot mai mult unei anumite elite. Tot mai mult, vorbim (doar) între noi”.1
E evident că lucrurile stau așa, de vreme ce, din pricina decredibilizării, tot mai intensa demonizare a lui Trump, de către această elită, și-a ratat menirea de a convinge o jumătate din națiunea americană. Care, în majoritatea ei covârșitoare, a început să ocolească presa tot mai dubioasă a establishmentului, informându-se de la independenți. Sau de la pretinși independenți, cu varii agende politico-economice.
…și politica foarfecelor…
În răstimp, spre a rămâne la putere în orice condiții, guvernanții de stânga, inclusiv de peste ocean, recurg (sub pretextul combaterii ”urii și dezinformării”) tot mai frecvent la tentative de cenzură, precum cea devoalată și condamnată marți de Ben Shapiro. Potrivit celebrului comentator conservator american, furtul alegerilor americane a început prin cererea New York Times, adresată Youtube, care aparține de Google, de a demonetiza conținuturi de presă conservatoare, (țintuite la stâlpul ”infamiei” de o organizație de supraveghere media de stânga) ceea ce ar epura și ”purifica” politic mediul informațional. Un mediu supus cenzurii și în alegerile din 2020, când au fost suprimate, anticonstituțional, de către presa de stânga și rețelele de socializare, informații legate de corupția familiei Biden.
Toate aceste presiuni antidemocratice în favoarea cenzurii, suprimării libertății de exprimare garantate în SUA de Constituție și manipulării alegerilor prin agitprop au loc cu ajutorul activ al presei occidentale, în numele unei presupuse ”apărări a democrației” de Donald Trump. Sau de alți actori politici din opoziții.
Iată ce nu poate cădea sub incidența curbei uitării. Iată ce transformă actualele alegeri americane într-un moment epocal, imposibil de lăsat pe seama râsului și amneziei, chiar dacă n-ar exista miza uriașă a războaielor globale condiționate de împăciuitorismul practicat de administrația Biden-Harris și față de regimul Putin, nu doar față de China, Iran și islamiști.
Scrisoarea lui Bezos e, deci, mai mult decât un semnal de alarmă în apărarea presei. Și, indirect, a democrației americane. E focul de pistol al unei competiții decisive. Al unei alergări de cursă lungă. Ar putea fi debutul unei revoluții.
NOTE:
- ”Lack of credibility isn’t unique to The Post. Our brethren newspapers have the same issue. And it’s a problem not only for media, but also for the nation. Many people are turning to off-the-cuff podcasts, inaccuratesocial media posts and other unverified news sources, which can quickly spread misinformation and deepen divisions. The Washington Post and the New York Times win prizes, but increasingly we talk only to a certain elite. More and more, we talk to ourselves.”
Articol publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
