“L’aveu”, filmul din 1970 al lui Costa Gavras, este una dintre declaraţiile ideologice cele mai interesante ale stângii occidentale în perioada post-stalinistă. Totul este organizat minuţios în acest discurs ce se încadrează în seria de pelicule “ didactice “ şi politice ale lui Costa Gavras, de la “Z“ la “Starea de asediu”. Scenaristul este Jorge Semprun,comunist spaniol exilat, în vreme ce doi dintre actorii principali, Yves Montand şi Simone Signoret, sunt legaţi, profund, de mişcarea comunistă franceză. Dincolo de tezism şi de limitele intelectuale…
citește în continuareUmbra lui Putin
Agresiunea barbară impotriva Ucrainei nu este un accident, ci un capăt de drum. Cele două decenii de autocraţie putinistă au îndrumat Rusia pe făgaşul de acum; un itinerariu al crimei de stat, al gangsterismului cleptocrat şi al propagandei xenofobe. Despărţirea Rusiei de Occident este, la finele anului 2022, evidentă şi dramatică. Aliaţii putinismului se recrutează, acum, din zona statelor care sunt ele însele ostracizate în familia de naţiuni. Complicitatea cu Iranul teocratic este un capitol din această istorie sordidă. Cartea lui Armand Goşu, însoţită…
citește în continuareIuliu Maniu şi singurătatea libertăţii
Într-un îndepărtat noiembrie al anului 1947, în sala de judecată saturată de ură, înfruntând un tribunal militar ai cărui membri erau vechii complici ai dictaturii lui Ion Antonescu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi colegii lor de lot îşi primeau sentinţele. Duşmanii poporului erau, în Regatul României devenit deja republică populară, inamicii ce trebuie exterminaţi. Cuvintele şi memoria lor erau împinse în uitare şi dispreţ. Comunismul triumfa acolo unde carlismul şi regimul militar eşuaseră. Singurătatea libertăţii era, în noiembrie 1947, una absolută şi tragică. În…
citește în continuareAlba- Iulia şi sensul demnităţii
În România de astăzi fastul de mucava al defilărilor militare şi tonalitatea demagogică a discursurilor oficiale amuţesc vocea anului 1918 şi a Proclamaţiei de la Alba- Iulia. În acest decor cacofonic şi fals patriotismul este confundat cu delirul beţiei de cuvinte, în vreme ce sacrificiul celor de demult devine soclul pe care se înalţă statuile ridicole ale celor de azi. Dacă există un sens al zilei de 1 decembrie şi al documentului de la Alba – Iulia acesta este acela al demnităţii. Demnitatea umană…
citește în continuareEdiţia Steinhardt: un portret şi un monument
Ediţia Steinhardt, îndrumată erudit de George Ardeleanu şi publicată la “ Polirom”, este un portret şi un monument: o dată cu tipărirea volumelor de corespondenţă, o altă viziune asupra sa, nuanţată şi precisă, se naşte, iar locul lui Steinhardt în canonul românesc este stabilit, definitiv, ca parte a unui vast efort de recitire şi de interpretare. Îi datorăm lui George Ardeleanu, exegetul şi editorul, această nouă privire asupra lui Steinhardt. Seria de la “ Polirom” confirmă ceea ce unii dintre noi intuiam: pentru Steinhardt…
citește în continuareO poveste despre o altă Românie
Cartea Monicăi Pillat este o poveste despre o altă Românie, despre acea Românie detestată şi urâtă de comunism, despre acea Românie care şi-a aflat sfârşitul în mizerie, în singurătate, în exil, în detenţie şi în moarte. Căci destinul lui Gheorghe Ene Filipescu, bunicul cel fără de mormânt, este destinul unei întregi colectivităţi pedepsite pentru vina de a fi întruchipat valorile pe care stalinismul românesc a dorit să le împingă în uitare. Duşman al poporului, exploatator şi capitalist, Gheorghe Ene Filipescu este suspect, în ochii…
citește în continuareCazul Eftimiu
Există un caz Victor Eftimiu în istoria intelectuală românească ? Cartea lui Cristian Preda, minuţioasă şi precisă ca o investigaţie detectivistă, oferă răspunsul definitiv la această întrebare. Dincolo de opera, datată, a scriitorului se află biografia în care pitorescul şi abjecţia convieţuiesc, memorabil. Cercetarea lui Cristian Preda inversează cronologia, spre a lumina acest destin. Drumul porneşte dinspre moarte şi posteritate. Cariera academicianului din comunism este capătul de linie al traseului care debutează în Turcia europeană a sultanilor. Longevitatea sa îl poartă dincolo de regimuri…
citește în continuareChipul comunismului: barbaria întemeiată utopic
La treizeci de ani de la căderea Zidului Berlinului, consensul etic şi intelectual în marginea judecării bilanţului comunist este absent. Iar această absenţă nu face decât să probeze tenacitatea unei conştiinţe vinovate: în numele ei, orbirea este, în continuare, justificată, în numele ei crimele sunt privite ca detalii irelevante, in numele ei progresul este invocat, spre a acoperi suferinţa programată şi planificată, aşezată ca o lespede de plumb peste atâtea naţiuni şi popoare. În acest context al amneziei şi al elogiului adesea nedisimulat, cărţile…
citește în continuareCehov şi cealaltă Rusie
Poate că nimic nu ilustrează mai dramatic stilul destinului lui Cehov decât tragismul stoic al agoniei sale. În faţa morţii, fiinţa fragilă care mai rămăsese îşi păstra întreaga ei decenţă, întâmpinând sfârşitul cu o stranie împăcare. Modestia unei vieţi se închidea în aceste ultime clipe. Biografia publică şi intelectuală a lui Cehov nu are nimic din natura stihială a mesianismului rusesc. Nu se află în ea nici căutarea unui sens salvator al vieţii, după cum nu se simte în ea timbrul îndrumătorului cu aspiraţii…
citește în continuareDe ce cuvintele contează în comunism
Comunismul s-a dorit a fi întruchiparea unei ordini întemeiate pe puterea cuvintelor. Asemeni lui Prometeu, eroul pe care l-au evocat ca pe un înaintemergător, comuniştii au sperat că vor dărui umanităţii focul prin care să o elibereze, definitiv, din cătuşele trecutului. Fascinaţi de viitor, comuniştii au privit mereu înainte: trecutul a fost doar cărămida pe care se ridica majestuosul edificiu destinat generaţiilor care vin. De aceea comunismul a fost, înainte de toate, o încercare şi o bătălie a cuvintelor, o extraordinară tentativă de a…
citește în continuare