Toată lumea vorbește despre eșecul serviciilor secrete israeliene și al uneia dintre cele mai bine echipate armate din lume de a preveni atacurile Hamas, dar nimic despre cauzele pentru care de fapt acele instituții nu și-au mai făcut datoria, ba chiar nu au mai vrut să-și exercite funcțiile, chestiune mult mai gravă decît simplele erori de intelligence analysis, mereu corectabile. Or, de cînd au început marile proteste din Israel, adică din ianuarie 2023, mă gîndeam că este imposibil ca strategii Gărzii Revoluționare Islamice Iraniene, principalii sprijinitori și finanțatori ai Hamas și Hezbollah, să nu profite de situație și să declanșeze atacuri noncanonice asupra unui stat vulnerabilizat de criza sistemului politic israelian. Adevărul este că disfuncționalitățile serviciilor și armatei israeliene reprezintă consecința amestecului unor reprezentanți ai acelor instituții de forță în conflictele interne din Israel. În iunie-iulie 2023, cînd protestele împotriva reformelor justiției inițiate de cabinetul condus de Benjamin Netanyahu au luat amploare, au apărut în presa internațională semnale, mesaje, zvonuri, dinspre cercuri ale serviciilor și armatei legate de ce vor face dacă Israelul va fi atacat.
Nimic. Sute de rezerviști din armata israeliană au declarat public atunci că dacă vor fi convocați în cazul unor urgențe ei nu se vor prezenta.
Vorbeau fără să gîndească, avînd certitudinea că nu se va întîmpla nimic periculos. În protestele din 2023 au fost amestecați pe față cinci foști directori Mossad, trei foști directori Shin Bet, sute și mii de foști ofițeri superiori din armată și servicii. În presa americană, în particular în Washington Post, ziariștii de investigație au publicat documente secrete provenite de la înregistrările serviciilor americane de SIGINT (Signal Intelligence) privind îndemnurile dinspre conducerea serviciului (”senior leaders of the Mossad spy service”) către agenții de rang inferior ai serviciului și cetățenii israelieni în general de a participa la protestele împotriva reformei puterii judecătorești, cu condiția să nu o facă decît în nume personal. Directorul Mossad era și încă mai este (pentru o vreme scurtă, după cum se anticipează) David Barnea. Fusese pus în funcție în iunie 2021, tot de ”Bibi”, care era premierul altei coaliții, dar lipsa lui de loialitate era în consonanță cu atitudinile predecesorilor, care afirmau că Hamas și Hezbollah sunt ușor de ținut într-un perpetuu șah tactic.
La concurență cu ipoteza că Mossadul era în spatele protestelor a venit o ipoteză și mai șocantă, formulată de Yair Netanyahu, fiul mai mare al premierului, care susținea că protestele din Israel erau susținute de U.S. State Department, al cărui scop ar fi fost doborîrea guvernului condus de tatăl său, pentru ca America să poată reînnoi și încheia acordurile cu Iranul. Este adevărat că din pricina acordurilor cu Iranul, Netanyahu a intrat în puternice controverse cu președinții Barack Obama și Joe Biden, dar o asemenea ipoteză trebuie demonstrată, altminteri rămîne o speculație resentimentară, care alimentează teorii conspiraționiste.
Amestecul serviciilor secrete în politică este rețeta dezastrului (mă refer la sistemele democratice, pentru că în Rusia serviciile secrete dictează politica). Mai ales că nu era vorba doar de serviciile interne, ci și de serviciile secrete externe israeliene. În loc să se ocupe de funcțiile lor, adică de amenințările existențiale împotriva statului care a investit în acele domenii enorme resurse, ”profesioniștii” (la care s-au adăugat și unii diplomați israelieni aflați la post în diferite părți ale lumii) s-au lăsat influențați de agitatorii de extremă stîngă și de apărătorii democrației (”centriștii”), fiind preocupați cu demolarea guvernului, cel mai de dreapta din istoria națională.
Problema fundamentală a statului Israelului a fost, – de la înființare, iar în particular după 1979 și venirea la putere a fundamentaliștilor islamici șiiți (Iranul a declarat că vrea să radă ”statul sionist” de pe fața pămîntului), – este și va rămîne propria sa existență. Punct. În ciuda celor scrise și demonstrate, tot felul de specialiști în teoria democrației, inclusiv specialiști evrei care trăiesc în democrațiile occidentale, Israelul este o democrație atipică, aflată într-un permanent război cu lumea arabă și islamică, prin urmare marile sale probleme nu sunt disputa dintre dreapta și stînga sau controversele privind echilibrul sau dezechilibrul puterilor în stat. Iranul a înființat și sprijinit în scopul ștergerii Israelului de pe fața pămîntului organizații teroriste precum Hezbollah și Hamas. În ultimele decenii și chiar și acum, Hamasul este sprijinit de extrema stîngă internaționalistă, în particular de reprezentanți ai mișcării woke left, care au aplaudat masacrele comise de teroriști, fără să le pese de sutele de civili uciși. Tragedia Hamas, scria acum vreo doi ani cineva, constă în faptul că a încetat să mai fie organizația de eliberare națională a palestinienilor, și a devenit o mișcare jihadistă genocidară antiisraeliană și antisemită, dedicată distrugerii statului Israel și uciderii evreilor.
Pe timpul protestelor, dinspre SUA și Biden veneau avertismente și semnale negative privind criza din Israel, iar Casa Albă amîna la nesfîrșit întîlnirile la cel mai înalt nivel. Din pricina unei stranii cecități strategice, se considera că situația din Orientul Mijlociu este dacă nu stabilizată, cel puțin într-un fel de status quo. Iar la nivel mondial, spre deosebire de ceea ce se petrecuse în ultima jumătate de secol, prioritatea Number One devenise războiul dintre Rusia și Ucraina. Americanii cedaseră inițiativa în Orientul Mijlociu, iar China și Rusia făceau jocuri ale căror consecințe abia încep să fie vizibile. Ipoteza că pacea va veni printr-o negociere dintre ”prințul moștenitor” al Arabiei Saudite și fundamentaliștii din Iran mi se pare o nebunie totală, dar ea vine dinspre reputate școli de gîndire strategică și gînditori raționali. Mai ales în condițiile în care mai mulți lideri Hamas au vizitat în ultimele luni Rusia și Iranul, care se ajută reciproc, administrația de la Washington, DC, a acordat recent un ajutor Teheranului de peste $ 6 miliarde.
Vulnerabilitatea Israelului și disfuncționalițățile sistemului de apărare-securitate-intelligence erau vizibile pentru oricine monitoriza situația din afară și avea în minte alte concepte decît cele cu care, după 9/11, au lucrat deopotrivă școlile de gîndire strategică israeliene și americane. Retragerea din Irak și Afganistan a trupelor americane a creat noi oportunități pentru jucătorii regionali din întregul areal al Eurasiei și Africii de nord. De data aceasta voi anticipa (parțial) ce se va petrece cînd se va trece la analiza eșecului. Istoria se repetă. Ca și înainte de Pearl Harbour, de declanșarea de către Uniunea Sovietică a Războiului Rece (împotriva aliaților din WWII), de Războiul de Yom Kipur din 1973, ori înainte de prăbușirea comunismului (”revoluțiile din 1989”) sau 9/11, serviciile de intelligence au văzut o parte dintre semnale, avertismente, transferuri de armament și resurse financiare, mișcări de trupe, dar nu au reușit să le pună cap la cap ca să înțeleagă ansamblul amenințării existențiale și să prevină ceea ce urmează. Cei care întreabă cum de a fost posibil ca serviciile secrete să nu prevadă ceea ce urmează sunt niște diletanți, cu un fals sentiment de superioritate, pentru că la fel precum științele sociale, munca de intelligence nu este rocket science. Mai sunt și alte elemente, variabile dependente, intermediare, pe care le voi trata în alte texte.
Scandalului documentelor secrete despre Israel și amestecul Mossad în mișcările de protest nu i s-a dat mare atenție la vremea respectivă pentru că făcea parte dintr-un șir de alte scandaluri, dintre care altele erau ”mai importante”, credeau cei pentru care lucrează serviciile de intelligence. Era vorba despre un set mai larg de documente secrete ale NSA publicate pe un website de jocuri de un simplu soldat din armata americană, care includea chestiuni legate de mișcările de trupe de pe frontul ruso-ucrainean, despre capacitățile militare ale Ucrainei, precum alte chestiuni sensibile din Europa, America Latină, Asia și Africa. Ideea că nimic pe lumea asta nu era mai important decît contracararea lui Putin își arată acum precaritatea.
Într-o lume multipolară, amenințările existențiale sunt multiple.
NOTE:
[1] Urmăresc de ani de zile situația din Israel și nu-mi voi publica aici referințele, ci într-un studiu de sine stătător. Iar cine vrea să se documenteze, poate să caute pe cont propriu.
