Kamalei Harris îi place nu doar ideea de a conduce America și de a câștiga, în acest scop, alegeri, ci și să râdă, să cânte și să danseze. Circulă în rețele o înregistrare foarte zemoasă, ca să nu spun lubrică, în care Kamala Harris se plânge cochet de ”soarta grea a femeilor”. Ele ar avea de ales, dixit Kamala Harris, ”între a fi dure și a fi…curve, hahaha! Și hihihi! Și hahaha”!
Cu gura până la urechi
Mai nou, Harris l-a ales cu zâmbetul pe buze și joc de glezne grațios, ca partener de vals la Casa Albă, pe Tim Walz, guvernatorul alb și ultraprogresist al Minnesotei.
L-a repudiat, prin urmare, ca potențial vicepreședinte, pe net mai popularul Josh Shapiro, guvernatorul unui mare stat balama ca Pennsylvania, esențial pentru victoria la prezidențiale. Mai grav, a confirmat poziționarea ei, ca eventuală șefă a Casei Albe, la extrema stângă a spectrului politic. Ar fi, dacă ar câștiga în noiembrie, administrația americană cea mai radical stângistă din istorie.
Cine a câștigat în această opțiune?
Calculul politic? Nicidecum. Ci ideologia. Și lașitatea Kamalei Harris, care n-a îndrăznit să stea drept în fața extremei stângi antisemite din partid.
Căci Minnesota nu e un stat cheie. Nu e un ”stat-balama”. E o regiune democrată de când se știe. Nu dă doi bani pe republicani. Și nu dă semne să vrea să fie vreodată altceva.
E, deci, în zestrea de electori cerți ai Kamalei. Și atunci? De ce l-a preferat, dacă Walz nu-i aduce voturi în plus? Și, mai ales, dacă nu-i aduce voturi cheie, precum cele din Pennsylvania? Dacă, dimpotrivă, ar putea s-o lipsească de voturile democraților dezabuzați din orașe cruciale, precum Philadelphia, care l-ar fi preferat pe Josh Shapiro?
Pârghia reală a deciziei Kamalei. Și semnificația ei adâncă
Pentru că, așa cum admit și comentatori democrați de marcă, de felul lui Van Jones, Josh Shapiro e evreu. Or, antisemitismul din Partidul democrat, despre care Van Jones susține că e ”un capitol întunecat, ce trebuie discutat”, nu ajută, neapărat, în alegerile americane.
Deputata Cori Bush, membră a grupului antiisraelian din Camera Reprezentanților poreclit ”The Squad”, le-a pierdut pe cele preliminare, democrate, din Missouri. Bush și-a admis înfrângerea, promițând să nu se schimbe și să militeze și pe viitor pentru ”free palestine”.
În iunie, își pierduse scrutinul primar colegul ei din ”squad”, Jamaal Bowman, învins și el cu ajutorul unor fonduri donate de o alianță de grupuri pro-israeliene. Așa că alegătorii americani nu i-au onorat lui Cori Bush efortul antisemit. Așa cum e probabil că nu vor premia cu entuziasm repudierea moderatului Josh Shapiro, căruia actuala vicepreședintă i l-a preferat pe guvernatorul extremist de stânga (deși nu antisemit) din Minnesota, Tim Walz.
Shapiro, deși lider foarte popular al Pennsylvaniei, un stat cheie pentru câștigarea alegerilor prezidențiale, fusese demonizat săptămâni în șir de extrema stângă democrată. De ce? Din motive de antisemitism, mai degrabă decât pentru faptul că, la 20 de ani, susținuse profetic, într-un memorabil articol, că nu poate fi pace în Orientul Apropiat din pricina ”caracterului prea belicos al mentalității palestiniene”.
Or, articol său din 1993 spusese adevărul. Rostise un adevăr până azi neschimbat, despre caracterul războinic și, ca atare, ostil păcii și bunei înțelegeri, al mentalității multor palestinieni. Noi sondaje întăresc verdictul său, întrucât demonstrează că 75% din palestinieni consideră masacrul jihadist de la 7 octombrie 2023 ”just”, iar 54% susțin lupta armată, (teroristă).
Cu toate acestea, în răspăr cu realitatea rămasă parcă pe loc din epoca Acordurilor de la Oslo, Shapiro se transformase în ultimele zile, în speranța vană a vicepreședinției, într-un adept cuminte și obedient al ”soluției celor două state”. Își ceruse scuze pentru sionismul și articolul lui din anii 90.
Dar în atmosfera antisemită creată de neo-marxism și de alianța stângii americane cu islamismul, spășirea lui s-a dovedit inoperantă. Iar șansele sale de a fi desemnat ca potențial vicepreședinte se reduseseră sensibil. Așa s-a ajuns ca Harris să-l valideze pe preferatul extremei stângi, guvernatorul Minnesotei. Și să-l invite la ”valț” pe un progresist foarte ortodox, menit să-i aducă lui Harris voturi de albi din săracele regiuni rurale ale SUA.
Cine e alesul Kamalei
Or, Walz s-a raliat celor mai radicale poziții progresiste. Ca guvernator a eșuat, încălcându-și datoria de a opri o masivă delapidare de fonduri publice, de un sfert de miliard de dolari, în timpul pandemiei.
Walz a asistat pasiv, în timpul revoltelor rasiste de după uciderea lui George Floyd, la devastarea, terorizarea și incendierea statului său.
A dat lumină verde operațiilor chirurgicale de schimbare de sex al adolescenților cu simptome de disforie de gen, ba a autorizat chiar școlile din Minnesota să le ascundă părinților intențiile minorilor, ale copiilor lor puberi, de a-și schimba sexul. Kamala Harris se opune de altfel ferm, la rândul ei, ca părinții școlarilor să aibă vreun cuvânt de spus privind spălarea copiilor pe creier, în școli.
Ca președintă, ea promisese să se opună legilor multor state americane, care interzic fanatizarea transgender a copiilor de grădiniță și a elevilor de școli primare prin intermediul unor cărți precum ”Call Me Max” și ”I Am Jazz” (pentru copii cu vârste între 4 și 8 ani) care le învață între altele pe fetițe că, dacă vor ele, pot fi băieți.
Ca un făcut, majoritatea alegătorilor americani, inclusiv cei de culoare sau hispanici, refuză categoric ”catehizarea” transgender a copiilor lor în grădinițe și școli primare, sau deposedarea de drepturi parentale a mamelor și taților care nu cotizează la actualele mode, ideologii, fantasme și fanatisme progresiste, de tip pseudo-religios. Pe reprezentanții lor din forurile legislative, Harris i-a calificat drept ”extremiști”.
Ce dezvăluie decizia Kamalei despre Kamala și despre sistemul politic american
Pe scurt, dacă ar fi vrut să-și asigure voturi și dacă ar fi dat dovadă de o minimă competență politică, în loc s-o anime o frică uriașă de extremismul din rețele, poate și de eclipsarea ei intelectuală și morală de către guvernatorul Pennsylvaniei, Kamala Harris ar fi acționat cu totul altfel. Ar fi refuzat valțul cu Walz. S-ar fi poziționat, cum a mimat o vreme c-ar vrea, la centrul spectrului politic. Și și-ar fi ales, ca tovarăși de drum, oameni populari și moderați ca Shapiro sau Mark Kelly, un dur critic al dementei politici a cuplului Biden-Harris în materie de imigrație debordantă.
În fapt, până și ultimul consilier politic știa că popularul Shapiro (mai mult chiar decât Kelly) ar fi fost opțiunea obligatorie, din unghi tactic, electoral, pentru câștigarea celui mai important ”swing-state” și a scrutinului prezidențial, implicarea celui dintâi fiind un cadou nesperat pentru Harris.
Un dar ”ce nu se putea, de fapt, refuza”, cum nota azi, dezamăgit, virulent anti-trumpistul ziar german de stânga, Süddeutsche Zeitung.
Or, iată că, în mod aparent aberant, Kamala Harris l-a refuzat. Ideologia, politicile identitare de inspirație neo-nazistă, anti-iudaismul și lașitatea candidatei democrate în fața extremei antisemite, progresiste, s-au dovedit mai tari decât rațiunea, decât logica electorală, decât nevoia victoriei, decât pragmatismul politic, decât principiile morale.
Căci bătălia politică dintre democrați și republicani, iată, nu mai e în primul rând despre voturi și despre insignifiante diferențe politice. E despre evrei. E despre Israel. Și despre aderența ortodoxă la ideologii, precum cele totalitare și identitare, profund anticreștine și antiamericane, ale extremei stângi antisemite, woke, care au devenit principalul contencios politic, ideologic și axiologic american.
În mod cu totul aiuritor, presa occidentală de stânga, americană și europeană, a ascuns aproape total resorturile funciar antisemite ale opțiunii Kamalei și ale chestiunii în discuție.
Nimic nu poate fi mai îngrijorător decât transformarea Partidului Democrat într-o formațiune a elitei extremiste și antisemite din metropole, căreia Tim Walz ar trebui să-i mimeze o falsă apropiere de oamenii de rând.
Nimic n-ar trebui să-i alarmeze mai tare pe toți cei care iubesc America și țin la democrația liberală și la valorile ei de sorginte iudeo-creștină, decât docilitatea unei prese care, de trei săptămâni, de când Kamala l-a înlocuit în cursa prezidențială pe Biden, a omis să-i pună candidatei democrate orice întrebare critică și n-are niciun interes să-i afle programul și modul de a judeca și de a opta.
Nimic n-ar trebui să-i alerteze mai serios pe europeni și pe aliații SUA de pretutindeni, decât volta spre fascism progresist și iudeofobie incontrolabilă a stângii americane. Stânga, dinspre ale cărei politici identitare și rasiste provine adevăratul pericol major la adresa democrației americane.
Articol publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
