Contrar impresiei multor observatori ignoranți și neaveniți, în goană după like-urile celor mai violente insulte antiamericane, administrația Trump, departe de a fi un monolit, e în luptă crâncenă cu ea însăși. Dar Europa face totul ca să determine această luptă internă, americană, să se întoarcă împotriva Vestului și a Bătrânului Continent.
Justificate de luări de poziție aberante și iresponsabile ale unora din oficialii administrației Trump, criticile dure, la adresa intenabilei poziții a SUA mai ales față de Rusia, căreia i s-au făcut concesii unilaterale greu sau imposibil de admis, au degenerat rău și rapid. În Europa, au întărit puternic un mai vechi antiamericanism. Care a explodat pur și simplu și ar putea avea consecințe serioase. Net mai dureroase pentru europeni, decât pentru americani.
Căci SUA, de care antiamericanismul riscă să ne despartă ireversibil, sunt principalul nostru aliat, fără de care încă nu putem face față uriașelor provocări securitare, militare și diplomatice existente.
S-a ajuns atât de departe cu ura pe America, încât lideri ai patronatului german s-au simțit siliți să ceară europenilor să evite boicotarea mărfurilor americane, ca să nu se complice și să se ascută ireparabil contradicțiile unei situații geopolitice oricum extrem de complexe.
Ceea ce e cel mai deconcertant, e că și intelectuali români și europeni, chiar și de dreapta, pun umărul în mare veselie la amplificarea acestei explozii sinucigașe de ură pe Statele Unite, fără să înțeleagă faptul elementar că taie Europei craca de sub propriul dos.
Or, izolaționismul și gâlcevile interne dezbină Casa Albă și slăbesc întregul Occident.
Scandalul ”Signal” și pălmuirea președintelui de către J.D. Vance
Șefa Comunității de Informații americane a fost prinsă cu minciuna (cel puțin prin omisiune) spusă Congresului, în care Tulsi Gabbard a rostit neadevărul despre utilizarea mesageriei Signal pentru răspândirea de informații secrete. După publicarea de către The Atlantic a celor întâmplate, reținute de ecran Gabbard a dat înapoi și a acuzat o presupusă falie a memoriei.
La rândul său, J.D. Vance aplică palme pe obrazul șefului său și al statului american, exprimându-și îndoiala cu privire la inteligența lui Trump.
Vance l-a contrazis mai nou, deschis și insolent, pe președintele SUA, Trump, exprimându-și opoziția față de atacurile americane împotriva teroriștilor și piraților islamiști, șiiți, yemeniți. Potrivit izolaționistului, mai degrabă decât a pro-iranianului, pro-chinezului și pro-rusului J.D. Vance, combaterea Houthi ar trebui să fie misiunea europenilor, nu a americanilor, care fac mai puțin comerț, decât statele din UE, în Marea Roșie (amenințată de pirații interpuși ai Iranului).
În context, Vance s-a arătat ”îngrijorat” de ”inconsistența” pozițiilor lui Trump, de incomprehensiunea lui prezumtivă și de presupusa eventualitate ca SUA să fie atrase într-un conflict militar (cu Iranul și aliații lui) departe de casă. Luarea la refec de către Vance n-are cum să-i placă președintelui și va isca aproape sigur puternice scântei la cârma Americii.
Se conturează astfel trei poziții diverse ori divergente în politica externă a administrației Trump. Una extremistă, izolaționistă. E poziția lui J.D. Vance, care stârnește furtunoase și entuziaste aplauze la Moscova, Beijing, Fenian și, mai ales la Teheran.
O a doua poziție, aparent mai moderată izolaționist, a adoptat șeful Pentagonului, Hegseth.
Cel mai atlantist și adecvat intereselor occidentale rămâne Consilierul Național de Securitate, Mike Waltz. Acest dregător, în mod normal de mare încredere, e probabil să rămână sub masiv atac intern, după gafa sa de a împărtăși într-un grup de chat cu un outsider, jurnalist de stânga de la The Atlantic, detaliile raidului american din weekend asupra teroriștilor Houthi.
Semnificații alarmante
Waltz și-a asumat în cele din urmă, onest, gafa, utilizată de unii din colegii săi pentru reglări de conturi interne. El formase grupul de pe Signal. Iar președintele a părut să-i accepte regretul. Și să-l susțină.
Dar lucrurile nu se vor opri, evident, aici. Din pricina regretabilei și periculoasei breșe de securitate, breșă în genere incomprehensibilă, care va avea sau ar trebui să aibă certe și parțial regretabile consecințe politice și personale, Waltz va fi, cel puțin o vreme, marginalizat. Pe drept, în ceea ce se vrea o ”meritocrație”, după ce ani de zile stânga americană a înghițit, imperturbabil și fără a lua măsuri, critici republicane perfect legitime, pentru că administrația Biden evitase sistematic orice tragere la răspundere a unor mari gafeuri și incompetenți, ca generalul Mark Milley.
Waltz e, firește, departe de a fi singurul în culpă. Și mai mari vinovați ar putea fi șefii serviciilor secrete. Care se dau habarniști ca și cum nici usturoi n-ar fi mâncat nici gura nu le-ar mirosi.
Oricum, ar fi normal ca administrația actuală să înceapă să dea socoteală și să nu se mai comporte la fel de imbecil cu informațiile secrete ca Joe Biden și Donald Trump după ce-au plecat de la Casa Albă și și-au depozitat informațiile secrete în garaje, ca fostul vicepreședinte al SUA.
Tragedia ține numai în parte de faptul că nu Waltz e omul care îngroapă politica externă americană, ci inși ca J.D.Vance, Musk, Tucker Carlson, Gabbard și alți izolaționiști și putiniști. Care sugerează, laș, că a se certa cu europenii și a linge dosuri de dictatori sunt demersuri mai importante întru facerea ”măreață a Americii”, decât a scăpa lumea de agresori, teroriști islamiști și pirați care atacă Vestul, interesele americane și pe aliații SUA, șantajează brutal și torpilează comerțul maritim, ceea ce sporește exorbitant și prețul mărfurilor de peste ocean.
Ce mai reiese din gafa divulgării de secrete militare în scandalul ”Signal”
Tragedia e că gafa documentează pe de o parte o monumentală incompetență la vârful superputerii și hybris, o evidentă trufie a celor care se cred în stare să discute ca în berărie secrete de stat. Pe de alta, pare a proba o imensă neîncredere mutuală a dregătorilor (care se tem de propriile servicii secrete, de vreme ce se folosesc de o mesagerie comercială, în locul canalelor de comunicații părelnic sigure, puse la dispoziție de Comunitatea de Informații).
Și n-au trecut decât două luni și ceva de la accesul lui Trump la Casa Albă. Iar propriul său vice se bagă ca musca în lapte, își dezavuează propriul șef și găsește de cuviință să se ia la trântă nu cu dușmanii mortali ai SUA, ca Rusia, China și Iranul, ori Coreea de Nord. Ce se va mai întâmpla în următorii ani?
E absolut intolerabil pentru o administrație care vrea să aibă un minim succes să accepte un vicepreședinte care-și ceartă propriul președinte și se ia dement în piept cu toți cei care împărtășesc valorile americane, de la Zelenski, la canadieni, danezi și groenlandezi, dar îi tratează împăciuitorist și cu mănuși de mătase pe adevărații vrăjmași ai Americii.
Ce poate face Europa
Naivul, ignorantul și narcisiacul Trump e demonizat mai rău decât în epoca în care extrema stângă americană nu-l mai vâna doar cu presa arondată, ci și cu justiția condusă de democrați, ca să-l scoată pe republican din jocul politic. Or, în loc să fie admonestat și înjurat ca la ușa cortului, Trump ar trebui ajutat să depășească impasul pe care l-a creat chiar el, din incompetență. Pentru că Trump ar fi avut alternative mai bune decât să-l facă pe Vance vicepreședinte, ori să admită în apropierea sa și în poziții cheie ale administrației putiniști, amici ai teroriștilor islamiști și izolaționiști ca Gabbard, Witkoff și – în aparatul lor de propagandă – precum Carlson.
Pe nimeni nu va ajuta, în Vest, condamnarea în bloc, a întregii administrații americane, în afara dușmanilor Apusului și ai valorilor occidentale. Pericolul major pentru NATO și în genere pentru civilizația iudeo-creștină emană mai puțin de la Putin, Xi și Khamenei, și încă și mai puțin de la Trump, Waltz, Hegseth și Rubio, cât de la inși ca influentul Vance și de la alți izolaționiști și anti-europeni.
Și Europa ar face bine să înceteze să se comporte iresponsabil și să perpetueze abordarea nediferențiată a actualei administrații americane. Care, orice ar fi, a ajuns la putere democratic, din cauza gafelor, nefăcutelor, catastrofelor, imbecilității și frivolității trufașei administrației precedente. Să nu uităm.
Articol publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
