„S-ar spune că am atins un nivel de civilizație care favorizează, paradoxal, întoarcerea la legea junglei. Nu mai există – sau tinde să se dizolve – ordinea globală construită de SUA, câștigătoarele celor două războaie mondiale din secolul XX, dar și ale Războiului Rece. Domnia legii (rule of law) desemna suma unor reguli scrise și nescrise menite să apere libertatea indivizilor și a comerțului, deci să favorizeze, prin capitalism, democrația. Cea mai intensă iluzie colectivă după anul 1989 a fost generată de convingerea unanimă că totalitarismele aparțin trecutului și că destinul umanității va urma un curs neapărat ascendent. Acest gând visător a favorizat erorile strategice ale hegemonului american (în bătălii câștigate militar, dar pierdute cultural, din Irak și Afganistan, până la eșecul „primăverii arabe”), încurajând simultan revoluția progresistă woke, din pricina căreia cel puțin o nouă generație occidentală s-a infantilizat și s-a radicalizat, împingând nihilismul până la totala deresponsabilizare (în numele unei dictaturi a minorităților). Morala „tradițională”, ultimul bastion al unei societăți modelate după principii creștine, a fost înlocuită de consumism, hedonism, narcisism virtual pe social media, poliția gândirii și o demonizare a trecutului „suprematist”, deci la un conflict civil căruia i s-a răspuns, din exterior, printr-un tot mai amplu front ideologic antiamerican, așa cum i s-a opus, din interiorul Americii, erupția macho a fenomenului Trump.
(…)
Cum se mai putea raporta restul lumii la un Occident prosper și puternic militar sau tehnologic, odată ce acesta a intrat în faza urii de sine și a negării propriei identități? Cum să nu fi dus acest puritanism al păcatului mărturisit prin autoflagelare la o discreditare durabilă a civilizației care a cucerit lumea, înainte de a vedea în asta o crimă de neiertat? Și cine să mai perceapă dinamica occidentală ca pe soarta mai bună a întregii umanități, dacă Occidentul însuși își demolează public miturile fondatoare?
Occidentul a impus respectul adevărului (ca adecvare între idei și realități), etica iudeo-creștină (ca muncă pentru binele comun) și democrația, ca stat de drept bazat pe demnitatea persoanei umane, dar tot el a ajuns să spună că nu există adevăr (decât ca fals ideologic relativ), că binele înseamnă doar permisivitate fără limite sau că puterea democratică e doar masca perversă a unor oligarhii perverse. Tot atâtea profeții autorealizate…
O gânditoare din Hong Kong a analizat discursul inaugural rostit de Donald Trump, văzând în el emergența unei epoci a hipnocrației, definită prin mantre contradictorii, care generează entuziasmul unor întregi populații capturate algoritmic, prin viralizarea frazelor incantatorii debitate de liderul carismatic, autodeclarat ca factor mesianic. Un rapt psihologic la proporții de masă, bazat pe frică difuză și triumf retoric, dar incapabil să rezolve probleme concrete. Hipnocrația implică ingineria emoțională care remodelează realitatea prin manipularea directă a stărilor de conștiință colectivă. Istoria, notează Jianwei Xun (legrandcontinent.eu), începe ca tragedie, revine ca farsă și se sfârșește în transă… Ce observăm deocamdată e că adversarii sistemici ai Americii par să devină, ironic, ultimii „apărători” a ceea ce mai subzistă din ordinea occidentală, ca atunci când China dă în judecată guvernul american pentru încălcarea normelor OMC… Rolurile pedagogice din geopolitica secolului XXI se inversează, tot așa cum geometria alianțelor consacrate pare să fi intrat în disoluție.
Numeroși analiști consideră că traversăm doar un episod turbulent, de reașezare a raporturilor internaționale, care vor reveni la „normal” atunci când adulții din cele două mari partide americane se vor trezi. N-aș fi atât de încrezător, pentru că descifrez în tranzacționismul brutal și inconsecvent practicat de Donald Trump nu atât un accident de parcurs, legat de personalitatea unui lider „insolit”, cât un simptom epocal care depășește cu mult până și averea lui Elon Musk.”
Sursa: Libertatea.ro
