Fostul disident sovietic Aleksandr Skobov este închis din 2 aprilie 2024. El a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru „terorism”, din cauza sprijinului său pentru Ucraina și a criticilor sale la adresa regimului lui Putin. De doi ani, acest om în vârstă, aproape orb, dar neînfricat, continuă să lucreze în celula sa. Iată un text al său publicat de site-ul Desk Russie:
“Mi-am amintit de văduva generalului polonez din filmul „Katyń” al lui Wajda. Ea refuzase să vorbească la postul de radio german, deși i se cerea doar să confirme cu onestitate autenticitatea unor documente¹. Evgheni Ihlov, dispărut între timp de mulți ani², scrisese atunci:
„Nu acceptați destalinizarea din partea fasciștilor.”
Tocmai această greșeală a comis-o influenta noastră „clasă culturală”. Ea a considerat că reprezenta un târg avantajos cu noua putere faptul că simbolurile memoriei istorice a represiunilor primeau un statut oficial, în schimbul unei loialități relative și al acceptării „regulilor jocului”.
Desigur, nu toată lumea credea în bunele intenții ale autorităților³. Dar se pornea de la ideea că puterea va avea întotdeauna nevoie, măcar pentru a salva aparențele, de un simulacru de dialog cu „societatea progresistă”. Iar memoria istorică constituia terenul cel mai favorabil pentru un asemenea dialog.
Nimeni nu contestă condamnarea terorii staliniste. Priviți: puterea și opinia publică sunt unite în această privință și plâng împreună victimele unei epoci apuse. Și tocmai aceasta trebuia să constituie baza unui dialog mai larg.
Între timp, noua elită aflată la putere, consolidată definitiv în anii 2000, considera încă de la început că această obligație de a simula un dialog cu opinia publică era una dintre consecințele neplăcute ale „celei mai mari catastrofe geopolitice a secolului al XX-lea”⁴. Poate că unii credeau atunci că aceste rezultate erau deja incontestabile și ireversibile.S-a dovedit însă că totul poate fi contestat și totul poate fi inversat.
Pe măsură ce noua elită „se ridica de pe genunchi”, ea avea din ce în ce mai puțină nevoie de aceste accesorii ale apărării drepturilor omului. Iar patosul antistalinist al perestroikăi devenea tot mai incomod pentru apariția unei noi ideologii, cultivate pe ascuns: aceea a „imunității divine a puterii în raport cu poporul”.
Această ideologie era deja inoculată masiv în societate de televiziunea de stat de mulți ani, atunci când au fost interzise pentru prima dată manifestațiile tradiționale de lângă Piatra Solovki din Moscova⁵. Scrisesem atunci că acel loc reprezenta pentru noi echivalentul Zidului Federaților din cimitirul Père-Lachaise: ultima frontieră simbolică dincolo de care nu mai exista posibilitatea retragerii.
Probabil că exagerasem. La urma urmei, muzeele continuau să funcționeze. Mai exista încă un spațiu de retragere. Dar era pentru prima dată când puterea ataca în mod direct simbolurile antistaliniste, ultimul vestigiu al perestroikăi cruțat de reacțiune.
Chiar dacă, la prima vedere, nu era decât „o nimica toată”. Atunci a devenit limpede că nu exista niciun „compromis”. Totul atârna de un fir de ață: bunăvoința stăpânului. De acel fir se agățau toți.
În toamna anului 2019 am luat cuvântul la o conferință la Berlin. Încă de pe atunci defineam noul sistem prin termenii asupra cărora continui să insist și astăzi⁶. Dar îmi nuanțam afirmația: construcția rămânea neterminată atâta vreme cât birourile unor organizații cunoscute pentru apărarea drepturilor omului funcționau legal la Moscova.
Or, această mică breșă a putut fi astupată aproape peste noapte, la începutul anului 2022⁷.În acest context, aș dori să comentez un fragment din interviul acordat de Piotrovski⁸ ziarului Vedomosti. La vremea sa, acest ziar figura printre cele trei mari publicații „neutre și independente” (alături de Kommersant și Nezavisimaia Gazeta). Dar el a fost golit de conținut în urma unei preluări ostile minuțios pregătite, încă înainte de 2022. Se pregătiseră din timp.
Întrebare: „Există în prezent în societate o tendință de conservare a memoriei istorice. În același timp, Muzeul Istoriei Gulagului din Moscova își închide porțile. Vedeți aici o contradicție?”
Piotrovski: „Unele muzee se închid, altele se deschid. Închiderea Muzeului Gulagului reprezintă și ea o formă de conservare a memoriei istorice. În momentul de față, acest lucru poate fi chiar mai important pentru descrierea epocii decât menținerea muzeului deschis. Cultura este mai presus de politică, chiar dacă politica încearcă permanent să o influențeze. Memoria Gulagului riscă să se transforme într-o simplă amintire a unui «sistem penitenciar ciudat» – cunoaștem cazuri în care muzeificarea s-a transformat într-o istorie a gardienilor de închisoare, nu a deținuților. Așadar, lucrurile nu sunt atât de simple. Întrebarea esențială pentru conducerea muzeului este: ce trebuie prezentat astăzi și ce trebuie prezentat mâine?”
Acest fragment de interviu constituie un exemplu de întrebare ipocrită și de răspuns la fel de ipocrit. Interlocutorii se străduiesc cu grijă să ignore „elefantul din încăpere”. Oare muzeele se închid singure? Sau sunt închise de o pretinsă „societate” în care, chipurile, „există în prezent o tendință de conservare a memoriei istorice”?
Și din nou aceeași placă: cultura este deasupra politicii, chiar dacă politica încearcă mereu să o influențeze. Dar ce înseamnă, de fapt, „influențare”? Există influența – care într-adevăr a existat întotdeauna – și există dictatul direct, care exclude orice posibilitate de opoziție.
Această diferență este estompată în mod deliberat pentru a putea spune: „Totul este ca de obicei, nu se întâmplă nimic grav.” Formula lui Piotrovski, „lucrurile nu sunt atât de simple”, înseamnă de fapt: „Nu este chiar atât de rău.”
La urma urmei, chiar și cei care închid muzeele fac, chipurile, o faptă bună în numele conservării memoriei istorice și al „descrierii epocii”. Și, oricum, putea fi și mai rău. Ca lângă Perm, unde un muzeu dedicat deținuților a fost transformat într-un muzeu al gardienilor de închisoare⁹. Eu nu sunt de acord că acela era un caz mai grav. Transformarea muzeului de lângă Perm se ascundea măcar, cu oarecare timiditate, în spatele aparenței unei continuități tematice. Transformarea muzeului din Moscova este însă mult mai evidentă și mai cinică¹⁰.
La fel ca expoziția de la Katyń¹¹, ea transmite un mesaj ideologic limpede: noi cultivăm memoria nedreptăților istorice provocate de „străini”; însă nu judecăm puterea „noastră”. Nu există o „societate” care să aibă propriile sale „tendințe” și „cereri”. Elita aflată la putere este cea care le stabilește pentru „societate”, ordonându-i ce trebuie să-și amintească și ce trebuie să uite.
Cei care nu au trădat memoria victimelor crimelor de stat se află într-un conflict direct atât cu puterea, cât și cu majoritatea acestei „societăți”, docile în fața manipulărilor ideologice ale elitei conducătoare. Despre aceasta trebuie să se vorbească.
Însă Piotrovski și cei asemenea lui nu vor vorbi niciodată despre asta. Funcția lor este „normalizarea răului”. Scopul lor este să-i determine pe ceilalți să se împace cu răul și să nu i se opună. Ei vor rămâne servili față de orice putere, atâta timp cât aceasta le permite să se joace de-a destalinizarea, și chiar și atunci când le va lua și această jucărie.
1–3 mai 2026
Închisoarea de maximă siguranță din Eleț (Yelets)”
NOTE
1. Este vorba despre descoperirea macabră făcută de naziști a unei gropi comune conținând cadavrele ofițerilor polonezi executați de NKVD la Katyn, lângă Smolensk, în 1940. URSS a negat întotdeauna responbilitatea pentru aceste fapte și a atribuit masacrul germanilor, falsificând în acest scop probele.
2. Apărător al drepturilor omului și publicist rus (1959–2019).
3. În 2017, un grup de foști deținuți politici sovietici a calificat drept „ipocrizie și cinism” inaugurarea, la Moscova, a Zidului Durerii, un monument dedicat victimelor terorii staliniste, într-un context marcat de înăsprirea represiunii politice.
4. Astfel s-a exprimat Putin despre destrămarea Uniunii Sovietice.
5. Acțiunea de masă „Întoarcerea numelor”– constând în citirea publică a listelor persoanelor executate prin împușcare în anii 1930 – se desfășura, începând din 2007, în Piața Lubianka din Moscova, lângă Piatra de la Solovki, un bloc de piatră adus din primul lagăr sovietic de tip Gulag. În 2018, primăria Moscovei a interzis pentru prima dată această acțiune, propunând mutarea ei la Zidul Durerii.
6. Skobov consideră că regimul este unul neofascist și că nu poate fi reformat.
7.În decembrie 2021, organizația **Memorial** a fost dizolvată prin hotărâre judecătorească; în aprilie 2026, **Mișcarea Internațională Memorial** a fost declarată „organizație extremistă”.
8.Director al Muzeului Ermitaj din Sankt Petersburg.
9. În 2014, autoritățile au transformat Muzeul Perm-36, dedicat istoriei represiunilor politice, într-un muzeu care glorifică gardienii Gulagului.
10. În februarie 2026, s-a decis transformarea Muzeului Istoriei Gulagului din Moscova într-un muzeu consacrat istoriei „genocidului poporului sovietic”.
11. În aprilie 2026, pe locul execuției în masă a polonezilor de lângă Smolensk a fost inaugurată o expoziție intitulată „Zece secole de rusofobie poloneză”.
Sursa: Desk-Russie.eu
