România pe masa negocierilor Trump-Putin? Ipoteza lui Armand Goșu

Timp de lectură 7 min.

Va propunem un extras din interviul acordat de prof. Armand Goșu platformei Contributors.ro:

« Armand Goșu: Altceva trebuie să subliniez aici. Și este un lucru foarte important, pe care văd că mai toată lumea de la noi evită să-l discute. Ne consolează faptul că nu se discută nici în Polonia, nici în Ucraina, nici la baltici.

Contributors: Despre ce este vorba?

Armand Goșu: Este vorba de faptul că SUA și-a redefinit interesele sale strategice. Washington-ul a tras concluzia că este mai avantajos pentru America să ajungă la un compromis cu Moscova și să împartă Ucraina. Cel puțin Ucraina, pentru că Putin vrea mai mult și cere o negociere cu Trump pe Europa Centrală și de Est. Trump crede că e vorba despre teritoriu, însă este mai mult, e vorba despre control și influență. Această liniște mi se pare suspectă, poate fi explicată prin faptul că puțină lume pricepe miza. Nici la Kiev și nici la București nu se discută acest lucru iar lumea nu e pregătită pentru ceea ce va urma. Discrepanța dintre discursul public și realitate ne va lovi ca un tren și va avea consecințe tragice și ireversibile nu doar pentru Ucraina ci pentru întreaga Europa de Est, deci și pentru România. Consecințele nu decurg atât din planul de pace pentru Ucraina, cât mai ales din schimbarea politicii americane față de Rusia și față de Europa.

(…)

Armand Goșu: Rusia nu va respinge planul în 20 de puncte, va începe noi runde de consultări, va trage de timp. Putin cumpără timp, asta a făcut tot anul 2025, în speranța că ofensiva lui se va bucura de mai mare succes, iar Ucraina se va prăbuși. Putin asta vrea, capitularea Ucrainei.

Sigur că nu-i garantează nimeni că asta se va întâmpla. Deocamdată dinamica negocierilor va depinde de ce întâmplă pe front, dar mai depinde și de ce se întâmplă în Rusia, în segmente ale elitei. Dacă ucrainenii primesc rachete de croazieră Tomahawk și liber să lovească ținte militare importante în Rusia sau dacă stocurile de HIMARS și ATACAMS sunt refăcute și Kievul obține aprobarea să lovească mai multe ținte sensibile, mă refer la puncte de comandă, depozite, aeroporturi, terminale petroliere, Putin va trebui să mute pe tabla de șah. Fie va escalada, ceea ce cu siguranța va amenința că face, dar nu cred că va întreprinde ceva semnificativ, pentru că are de-a face cu Trump, care-i imprevizibil. Fie va ceda, însă va avea grijă să salveze aparențele, mai ales pe plan intern. Ceea ce probabil că se va și întâmpla.

Contributors: Deci, până la urmă, strategia lui Trump va da roade, iar Putin va trebui să facă și el concesii pentru a se ajunge la pace. Putem spune că Trump nu-i chiar așa de rău cu securitatea Europei și mai ales a Ucrainei.

Armand Goșu: Eu n-am spus că americanii vor da rachete și muniție ucrainenilor, pentru a schimba dinamica evoluției pe front. Am spus că dacă americanii ar da… ar putea fi ceva șanse pentru o schimbare. Însă, Trump încă este ferm convins că Putin este victorios, că are toate cărțile în mâna lui, și doar încăpățânarea lui Zelenski și jocurile meschine ale Europei occidentale îl împiedică pe el, pe Trump, să încheie al 10-lea, parcă, război în primul an de când s-a instalat la Casa Albă, pentru a primi Nobelul pentru Pace. Că va încheia acest război în condițiile dorite de Putin, nu pare să-i pese lui Trump.

 Contributors: În toamna anului viitor, vor avea lor midterm election, democrații ar putea repurta o mare victorie iar Trump ar putea fi suspendat sau oricum împiedicat să ardă punțile cu Europa, iar Washington-ul ar reveni pe politica de susținere a Ucrainei și de consolidare a securității lumii occidentale, în fața pericolului rusesc. Este posibil acest scenariu?

Armand Goșu: Este posibil, dar nu e probabil. Cred că trebuie să ieșim din această stare de negare a realității. America cu care a crescut generația noastră, de care și-a legat toate speranțele, căreia îi datorăm enorm nu mai este. Acelei Americi trebuie să-i mulțumim pentru cei 35 de ani de libertate, de pace, de prosperitate. Și să trecem mai departe. Astăzi, noua Americă, încă se află în proces de definire. Dar ea nu va mai seamănă cu vechea Americă, și chiar dacă vor veni democrații la putere, sau oricine altcineva… marțienii să vină la Washington, nu va mai fi așa cum a fost. Sunt ciclurile istorice ale imperiilor.

(…)

America pune în practică, nu lasă literă moartă, ce prevede Strategia de Securitate, anume războaiele culturale. Disputele ideologice și culturale sunt ridicate la rang de logică de guvernare pentru securitatea națională. Noua Strategie de Securitate denunță diversitatea, echitatea ca sursă de decădere și chiar amenințare la adresa securității naționale. Este o secțiune dedicată Europei care trebuie citită și recitită cu atenție, concluzia fiind că SUA vor judeca ordinea internă a partenerilor lor prin prisma compatibilității ideologice. Strategia de Securitate integrează războiul cultural în gestionarea alianțelor. Abordarea este asimetrică, occidentalii nu au voie să interfereze în politica internă americană dar administrația Trump nu vede nici o problemă în a se implica în dezbaterile de politică internă ale aliaților.

Această administrație americană nu doar că ar sacrifica Ucraina, de dragul prietenului Vladimir, ci – dacă ar putea – ar împărți cu Putin chiar Europa, pentru care nu-și ascunde disprețul. Nu în sens de anexare de teritorii, ci de control, prin mijloace mai mult sau mai puțin soft.

Contributors: Și România la ce se poate aștepta? Cât este ea de pregătită pentru aceste schimbări dramatice?

Armand Goșu: Bucureștiul speră să treacă furtuna, fără să schimbe nimic, și să iasă din nou soarele pe strada lui. Puțin probabil să se întâmple asta, avea șanse mai mari dacă nu existau atât de multe crize interne care-l vulnerabilizează. Este o situație fără precedent: criză în coaliție, neîncredere și competiție sterilă între palate, criză dramatică în justiție și incapacitate de a reforma sistemul, criză în serviciile secrete, în poliție corupție, lipsă de încredere în clasa politică, în mass media. Parcă niciodată România n-a fost mai vulnerabilă ca acum.

România pariază – a nu știu câta oară în istorie – tot pe norocul ei proverbial. Dar pentru asta trebuie ca pacea care se va încheia să-i fie favorabilă Ucrainei, să-i consolideze statalitatea, și s-o integreze în lumea occidentală. În caz contrar, România va reintra într-o zonă gri, influențată de Rusia, și va forma, alături de Ucraina, Bulgaria, Serbia un pol ortodox în Europa de Sud-Est. Asta înseamnă că pentru câteva decenii, nu știm câte, România va fi din nou ruptă de Occident, spre care tinde mereu, dar nu reușește să se integreze pe deplin.

În politică internă, o astfel de schimbare presupune încheierea ciclului în care ne aflăm și resetarea întregii scene politice românești. Multă lume va saluta cu entuziasm reforma politică și orientarea anti-occidentală, iar viitorul regim, deși va fi controlat discret de la Kremlin, va avea legitimitate și susținere populară, cel puțin în primii ani.

(Sursa: Contributors.ro, Interviu realizat de Lucian Popescu, https://www.contributors.ro/armand-gosu-i-as-acorda-lui-zelenski-titlul-de-personalitatea-politica-a-anului-2025-interviu-despre-sansele-planului-de-pace-in-ucraina/)

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.