Reproducem aici un text apărut la sfârșitul anului trecut în cotidianul francez Le Figaro, la pagina opinii, text semnificativ pentru semnele de întrebare din ce în ce mai apăsate pe care presa europeană le exprimă referitor la credibilitatea discursului de justificare al autorităților de la București după anularea alegerilor prezidențiale. Nu în ultimul rând, discursul anti-UE sau eurosceptic vede în cazul românesc un argument care poate fi utilizat împotriva instituțiilor europene:
« Pe 24 noiembrie, românii, spre surprinderea generală, îl conduceau în turul doi al alegerilor prezidențiale pe Călin Georgescu, un candidat antisistem, clasat la „extrema dreaptă” de către presa occidentală și, mai ales, acuzat că se disocia parțial de războiul din Ucraina (pentru acest motiv, fiind etichetat drept prorus), care obținea 23% din voturi.
Dar cea mai mare surpriză a venit pe 6 decembrie, când Curtea Constituțională a României a decis să anuleze turul doi al alegerilor, care trebuia să aibă loc două zile mai târziu.
Argumentul invocat de Curtea Constituțională a fost unul care a stârnit uimire. Chiar dacă nu părea să existe vreo fraudă identificabilă, procesul electoral ar fi fost perturbat de Rusia, printr-o manipulare a rețelei sociale TikTok, care l-ar fi favorizat pe Georgescu prin algoritmii săi. Cel puțin, aceasta a fost afirmația serviciilor de informații românești. În acest context, Comisia Europeană a anunțat pe 17 decembrie inițierea unei proceduri împotriva TikTok, în conformitate cu Digital Services Act. Ursula von der Leyen s-a declarat încântată de această decizie, în numele „protecției democrațiilor noastre”. În presa occidentală, narațiunea despre anularea binevenită a unei alegeri piratate s-a impus rapid.
Privind această anulare a procesului electoral din perspectiva ultimului deceniu, nu este totuși atât de surprinzătoare. În 2016, victoria neașteptată a Brexitului a derutat nomenclatura europeană, care a dorit să o vadă drept rezultatul unei manipulări indirecte a referendumului de către Cambridge Analytica. O explicație similară a fost invocată câteva luni mai târziu, odată cu prima victorie a lui Trump, aparent rezultatul unei operațiuni rusești.
O narațiune a început să se contureze în dezbaterea publică: popoarele care votează „greșit”, adică împotriva direcțiilor ideologice impuse de oligarhie, o fac pentru că sunt manipulate din exterior. Dacă ar fi corect informate, ar fi imunizate împotriva derapajelor populiste. În acest context, s-a dezvoltat o dorință explicită de a controla rețelele sociale, care permiteau exprimarea preferințelor populare în afara filtrelor și practicilor de control ale sistemului mediatic oficial. De altfel, în ianuarie 2024, la Davos, Ursula von der Leyen a declarat că dezinformarea este cel mai mare pericol al vremurilor noastre.
Totuși, s-a înțeles destul de repede că oligarhia numește „dezinformare” orice narațiune despre actualitate care contrazice marele discurs globalist și diversitar. Orice narațiune care contravine ideologiei dominante va fi considerată dezinformatoare și plină de ură.
De altfel, argumentul folosit pentru a anula alegerile din România seamănă foarte mult cu cel utilizat pentru a delegitima recenta victorie a lui Donald Trump, care ar fi fost atribuită în principal forței de influență a lui X și rolului jucat de Elon Musk în campanie.
Totuși, este mai ușor să anulezi o alegere în Carpați decât pe malurile Potomacului. Din acest punct de vedere, anularea alegerilor din România are valoare de test, iar această țară s-a transformat într-un laborator al unei guvernări post-democratice, sub tutela europenistă. Poate fi văzută și ca un semnal de avertizare.
Căci aceasta este întrebarea: ce faci atunci când poporul votează greșit, în ciuda unor directive clare? Așa cum relata Boris Johnson în memoriile sale, elitele britanice au făcut tot posibilul pentru ca votul pentru Brexit să fie lipsit de consecințe concrete. La fel, radicalizarea frontului republican la ultimele alegeri legislative din Franța a corespuns unei deturnări interne și unei instrumentalizări a sistemului electoral de către un cartel de partide, care au vrut cu orice preț să împiedice accesul la putere al taberei naționaliste. Logica „cordonului sanitar” aplicată în Germania, combinată cu amenințările de interzicere a AfD, sunt de aceeași natură.
Asistăm peste tot în Occident la radicalizarea tehnicilor de neutralizare a mecanismelor democratice. Sistemul, dacă îl putem numi astfel, nu se mai ascunde. În România, a vrut să facă un exemplu, și nimic nu ne împiedică să credem că va lovi din nou, în cazul unor noi victorii populiste. Compararea UE cu URSS reapare din nou în discuție. Așa cum, pe vremea doctrinei Brejnev, țările membre aveau autonomie doar atât timp cât nu se îndepărtau de un anumit perimetru ideologic, același lucru pare să se întâmple acum. Perimetrul ideologic, care se restrânge (multiculturalism, imigraționism, neo-feminism, guvernarea prin judecători etc.), se revendică de la „statul de drept”. În același mod, nu este permisă nicio disociere, nici măcar marginală, de viziunea strategică a NATO, așa cum nu era permisă ieșirea din Pactul de la Varșovia.
Totuși, trebuie să ne recunoaștem perplexitatea. În alte locuri, astfel de manevre ar fi prezentate ca o lovitură de stat. În Europa, astăzi, sunt privite ca o încercare de salvare a democrației. »
(Mathieu Bock-Côté, La Roumanie, laboratoire de la post-démocratie, LeFigaro.fr)
