« Ce naște din pisică, șoareci mănâncă. Explic. Am văzut ieri o parte din documentarul Recorder despre decada cu Klaus Iohannis la Cotroceni. Numai o parte, pentru ca am somatizat prea mult cele trăite în 2016, din care mi-am revenit foarte greu. Justiția este, măcar în prima parte, firul roșu al poveștii. Justitia este ceea ce a scos zeci de mii de oameni în stradă in ianuarie 2017, în august 2018, este ceea ce a adus lui Klaus Iohannis un al doilea mandat, a fost motiv de referendum (prost conceput, politicianist). Justitia e azi marea absență în dezbaterea publică. Cica functioneaza bine si nu trebuie deranjata. Fie.
Experiența mea directă ca ministru al justiției în primul mandat al lui K. Iohannis este că tema justiței a fost instrumentată politic la Cotroceni și, în cel mai bun caz, tratată cu ignoranță atunci când nu a servit mobilizării maselor sau a unor partide impotriva unor tehnocrati. Cotroceniul credea in independența justiției numai cat sa comunice frugal si rar cu plebea. În spatele cortinei au existat presiuni enorme, mesaje date la început prin proxy și contactele din guvern care admit acum public că au fost convinși de Dragnea să intre în guvernul tehnocrat. Nu e cazul de prea multe detalii acum – scriu numai că în timp ce făceam turul țării și invitam pe cei care cred ca pot și vor să facă să se înscrie pentru a ocupa funcțiile de vârf în Ministerul Public, am fost chemată la Cotroceni să mi se comunice numele procurorului general. Înainte de interviurile al căror calendar era public. Persoana în așteptarea postului promis anunța pe orice contracandidat să nu se înscrie în procedură pentru că totul e deja decis și ii lipsește numai decretul Președintelui. Am făcut interviurile și nu am făcut propunerea decisă de Cotroceni. Am jucat corect și am mers la Președinte cu mandatul pe masă să explic de ce nu pot face propunerea pentru numirea deja anunțată în cercurile de cunoscători. Nu a fost ușor, dar am fost lăsată la limită să fac o propunere care mi s-a parut corectă și care m-a costat adversitatea nedisimulată a Cotroceniului. Detaliile împotrivirii mele și ale modului în care s-a desfășurat relația mea de ministru al justitiei cu Cotroceniul în restul mandatului sunt și acum traumatice. Mă întreb încă dacă nu era mai util pentru România să denunț public în martie 2016 presiunea asupra ministrului justiției și ipocrizia cu care la Cotroceni independența justiției era instrumentată politic, într-un mod care ar fi făcut PSD să fie invidios. E contrafactual. Am ales să rămân până sunt dată afară și să fac după lege și propria mea conștiință, am ales să stric apele. Nu stiu daca a servit la ceva.
Nu se întâmplă adesea să fiu de acord cu Cristian Ghinea, recunosc mare parte din ceea ce spune în acest documentar, am trăit același scenariu, o piesă îndelung repetată pe care Cotroceniul sub Klaus Iohannis a jucat-o în tot anul 2016, cel puțin în materia independenței justiției. Recunosc și perplexitatea pe care eu însămi, foarte devreme în mandatul tehnocrat, am trăit-o imediat ce am înțeles că unii dintre noi suntem numai piese într-o piesă scrisă dinainte. O piesă în care colcăiau actori cu rețele de networking transpartinice, investigați și investigatori, uniți aproape ombilical de o dragoste exclusiv vocala pentru România și de colegii de apărare și/sau securitate națională, de teze de doctorate și cumetrii moșite, de șantaje, de obscur. Documentarul îmi arată ca nu mare lucru pare să se fi schimbat din 2016 – piesa se joacă în continuare. Cu actori vechi de care am obosit, cu unii noi mai amatori dar zeloși, cu unii isterici, alții mincinoși care fură și rolul altora si isi inventeaza rolul principal, dar cu autori la fel de obscuri și adesea dincolo de orice control civic. Totul evident din dragoste pentru România.
Și totuși, nu toți candidații de azi sunt la fel. Unii forțează piesa asta prăfuită, ies din text, strică jocul, improvizează. Un astfel de candidat voi vota. Știu că nu e candidatul perfect (căci acesta nu există nicăieri), dar am încrederea că are instinctele corecte și onestitatea de a încerca să reseteze jocul. Ca să termin cu cimiliturile, voi vota Elena Lasconi »
Sursa: Raluca Alexandra Pruna/postare Facebook
