Ne aflăm în iunie, vremea paradelor ”pride”. Unii ar numi-o luna ”parăzilor” pride, dacă acest plural ar fi admis, gramatical. Căci ar evoca sugestiv prăzile pe care le fac magnații nerușinați și criminali ai unei mișcări, care a depășit de mult nu doar limitele bunului simț și egalitatea în drepturi a homosexualilor, ci și sănătatea societățile deschise. Și abuzate.
Și distruse din interior. Prin nimicirea viitorului copiilor noștri, lichidat și prefăcut în coșmar în numele unor părelnice ”drepturi ale omului”. Și în numele ”sănătății”, al ”progresului”, al ”libertății”, al ”democrației”, lozinci in corpore manipulatoare. Despre ce e vorba, de fapt?
Despre o gigantică afacere cu sănătatea copiilor noștri. Și urmările ei
Acest text nu vrea oprimarea, încarcerarea homosexualilor sau desființarea egalității în drepturi a tuturor. Acest text nu e o negare a suferințelor celor care se resimt din pricina posibilei disforii de gen, ci încă un semnal de alarmă că ideologizatele noastre societăți sunt torpilate din interior.
M-am aflat recent la o sărbătoare de familie. A apărut un prieten mai tânăr, pe care-l cunosc de mult. E medic, ca și soția lui. Au trei copii. Două fete și un băiat. Ultimul i-a întristat, când s-a nenorocit, tăindu-și organul sexual pentru că, la un moment dat, a fost momit să se creadă femeie. Iar chirurgii s-au conformat ideologiei de stânga prevalente, reclamând măsuri fizice, hormonale și chirurgicale extreme. Încât, pe când era adolescent, i-au amputat bietul penis. Acum, el își rupe altceva. Își smulge, literalmente, părul din cap.
Și vrea să se sinucidă. Pentru că e profund nefericit. Și e nelalocul lui în pielea sa nouă, pe care a crezut-o o scurtă, mult prea scurtă vreme că o vrea, pentru că se considera greșit plasat în cea veche și credea că tranziția ar fi soluția angoaselor sale.
Or, după amploarea depresiei sale clinice actuale, la ani după ce s-a lăsat mutilat, nu m-ar mira ca declinul său să fie ireversibil.
Dar cei care l-au împins la dezastru n-au cum să-l ajute. Pentru că n-au cum să rezolve fizic o boală psihică, agravată într-un cap cu creierul ideologic spălat. E o boală, indusă ori agravată în multe privințe, prin rețelele sociale, de căpușele mișcării cu multe litere, la ordinul marilor ei profitori. Și declanșatorii ei nici nu vor să-l ajute, chiar dacă ar avea cum. Chiar dacă ar fi de găsit calea soluționării psihice a unei amputări fizice. Sau a tămăduirii urmărilor chirurgicale ale unei maladii psihice, induse ori intensificate eventual ideologic, de politicile identitare ale stângii.
Între timp, mafioții neomarxiști, exploatotori ai copiilor, care-i sexualizează cu forța, îndoctrinându-i în grădinițe, în școli, în rețelele sociale și acasă, în numele unei presupuse ”toleranțe” sexuale și a unei prezumtive ”empatii” față de ”minorități”, strâng bani și fonduri și agonisesc mari averi.
Cursa tranziției
O carte recentă, intitulată ”Capcana genului” (”The Gender Trap”) a organizației homosexuale ”Gays against groomers”, întemeiată de lesbiana Jaimee Michell, a descris sinistrul proces, discutat recent de autoare, la PragerU, cu Shabbos Kerstenbaum.
Cartea pledează pentru o disociere netă a homosexualilor și bisexualilor de mișcarea transgenderistă și de noile semne și litere ale mișcării ce-și zice LGBTQi+ și altele asemenea.
În cauză nu e, nici aici, interzicerea de drepturi (ca acela al schimbării numelui și sexului în documente oficiale). Sau interzicerea globală a tratamentelor și ”terapiilor” de presupusă ”afirmare a genului”. În cauză e apărarea copiilor de intervenții medicale și chirurgicale inadecvate, periculoase, cu incalculabile consecințe pe termen lung, efectuate la o vârstă vulnerabilă psihic și prea fragedă și impresionabilă pentru ca niște copii sau minori să poată decide în cunoștință de cauză despre ceea ce-și fac lor înșiși pe viață.
De ce se transformă ei în viețași? Pentru că sunt medicalizați, după ce s-au văzut sexualizați. Cu toată forța sugestiei exercitate asupra unor creiere ultrasensibile și încă neformate, cei mici sunt împinși spre ”medicalizare”, cum afirmă Jaimee Michell. Cine-i împinge?
”Mafia alfabetului”
Această mafie tot adaugă litere și semne la denumirea de LGB(TQ+etcetera), pentru ca, după ce homosexualii și-au dobândit de mult toate drepturile, inclusiv cel, deloc firesc, al paradelor pride, să poată continua să se victimizeze. Și să-și extragă prada zilnică din ”victimizările” necesare societății victimocratice, spre a înflori netulburat, ducându-și existența parazitară pe spinarea heterosexualilor cu accesul la statutul de victimă blocat.
JM relevă diferența dintre orientarea sexuală și reala sau prezumtiva identitate (integrală) a unei persoane. Identitate care nu se epuizează în sexul propriu sau al celei pe care o iubește. Cartea ei deplânge abuzul îngrozitor, prilejuit de confuzia dintre ele. Cea profitabilă, indusă de agitpropul afaceriștilor ziși ”toaletori, incitatori, prădători”. Sau ”groomeri”, în engleză.
În chestiune nu sunt defel drepturile copiilor, ci propaganda celor care-i prelucrează ca să stoarcă, cinic, bani din tranziția lor la alt sex. Tineri cărora li se inoculează uneori, pasămite în contra ”disforiei lor de gen”, cocteiluri menite castrării chimice a pedofililor, a prădătorilor sexuali, condamnați și închiși.
Partea poate cea mai condamnabilă a acestui proces?
Ea rezidă în conformismul vicios și vomitiv al asociaților și organizațiilor medicale americane și occidentale. Din rațiuni de profit și, între altele, de teama defăimării progresiste la adresa lor și a membrilor lor, nu puține pun botul. Consimt la pretențiile mafiei.
Și recomandă adesea chiar tratamente probabil profund dăunătoare, de vreme ce, potrivit statisticilor, așa-zisele ”terapii de afirmare a genului” cu tot cu amputări și administrări de hormoni și inhibitori de pubertate nu-i ajută câtuși de puțin, în viață, pe mulți din presupușii lor ”beneficiari”. Căci au efecte negative asupra capacităților lor cognitive și a dezvoltării lor psihice și sexuale.
Acum un an, europarlamentarul de centru dreapta Tomislav Sokol a remis Comisiei Europene o întrebare cu privire la măsurile luate de UE întru ”protejarea copiilor de daune ireparabile, decurgând din blocante aka inhibitori de pubertate și hormoni destinați tranziției sexuale”.
A primit un răspuns sibilinic, greu comprehensibil, defel liniștitor. Între timp, unele țări ca Marea Britanie și Noua Zeelandă au interzis administrările de inhibitori de pubertate, înțelegând ce efect catastrofal pot avea asemenea medicații asupra unor minori incapabili să decidă. Restricții au intrat în fine în vigoare, după ani grei de neglijență, nepăsare și masivă promovare, și în țări scandinave, precum și în Franța. Peste ocean, în SUA, statele iresponsabil conduse de stânga continuă să le aprobe fără jenă. Ministerul american al sănătății a găsit, în schimb, fără echivoc, că ”inhibitoarele de pubertate, tratamentele hormonale și intervențiile chirurgicale sunt dăunătoare, pe termen lung”.
Un mare pericol social
Bunul simț ar fi trebuit să împiedice autoritățile să promoveze criminalul abuz pe spinarea copiilor, deveniți prăzile mafiei, prin finanțarea clinicilor care-l practică. Și care pun umărul la nenorocirea unor tineri transsexuali. Din rândul cărora, potrivit organizației nonprofit The Trevor Project, nu mai puțin de 40% au fost anul trecut chinuiți de gândul sinuciderii. Gând care-i macină de altfel, în proporție de 36%, și pe ceilalți membri ai comunității LGTBQ+.
Din rândul lor, 11% din cei care au efectuat tranziția – un grup mai mare decât toate celelalte din rândul mișcării – chiar trec la fapte și la tentative de suicid. Mi se pare evident că sunt victimele unei secte care le marginalizează sistematic și pe femei.
Nu era oare suficient bunul simț ca să se știe că nu se prea rezolvă suferințe sufletești prin foarte problematice măsuri trupești?
Dar unde a rămas bunul simț în parade ”pride” care deversează în spațiul public cascade de stridente sexualizări?
De ce sunt ele protejate de FB, TikTok, Instagram, Paypal, Venmo, Reddit, Twitter, Google, care, dimpreună cu alții, i-au cenzurat și reprimat repetat (între altele prin suspendări de conturi) pe criticii, precum ”Gays Against Groomers, ai agendei profitorilor de pe urma copiilor”? De ce sunt și acești homosexuali defăimați ca ”homofobi”, ca ”fasciști” și ”extremiști de dreapta”?
Unde e democrația, care presupune, fundamental, libertate de gândire, de opinie, de exprimare?
Unde sunt vocile lucide, care știu că toate aceste nenorociri s-au accelerat exponențial când, din anii 60, progresiștii au început să învețe femeile minciuna potrivit căreia bărbații ar fi ”toxici”?
Articol publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
