Atunci când reapărea în viaţa publică, la finele lui 1989, Corneliu Coposu era unul dintre acei morţi vii pe care regimul comunist sperase să îi elimine din memoria cetăţii. O lungă detenţie, distrugerea familiei sale, supravegherea Securităţii erau vămile prin care Corneliu Coposu fusese obligat să treacă. Ca şi în cazul lui Iuliu Maniu sau Ion Mihalache, era încărcat de un sens al apostolatului democratic. Fiecare gest pe care îl făcea era raportat, invariabil, la amintirea imensei suferinţe în numele căreia politica libertăţii se…
citește în continuare