« În calitate de profesor cunoscut pentru faptul că mă disociez de ideologiile progresiste dominante în universități precum Princeton, unde predau de aproape 40 de ani, sunt adesea întrebat de studenți cum să navigheze într-un mediu universitar pe care îl percep ca fiind ostil. Unii sunt pro-Israel, alții conservatori din punct de vedere politic și social, sau profund religioși.
Aceștia se tem că vor fi tratați în mod nedrept de cadre didactice ostile convingerilor lor. Mulți se tem că vor fi percepuți ca niște marginali de către colegii lor mai liberali sau progresiști. Sunt îngrijorați că vor fi excluși de la oportunități academice ori că nu vor fi tratați echitabil în activitățile sociale sau extracurriculare.
Le spun acestor studenți, cu regret: Aveți dreptate să vă îngrijorați. Am văzut astfel de lucruri întâmplându-se.
În ultimul deceniu, de pildă, o studentă a fost înlăturată dintr-o funcție de conducere dintr-o echipă sportivă, deoarece colegele ei mai liberale au acuzat-o că și-a exprimat o opinie cu care ele nu erau de acord. O studentă de culoare, cu vederi conservatoare, a fost exclusă dintr-un grup de discuții destinat studenților afro-americani după ce a participat la un eveniment pro-viață în campus. Mai mulți jurnaliști-studenți evrei au fost supuși unor restricții tip „fără comunicare” sau „fără contact”, aplicate într-un mod profund nedrept, care le interziceau să discute cu anumiți colegi după ce au relatat despre protestele pro-Palestina.
Sfatul meu pentru studenții care se tem că vor fi supuși discriminării și unui tratament inegal este următorul: Nu vă ascundeți și nu tăceți. Exersați-vă și, dacă este necesar, apărați-vă dreptul de a gândi cu mintea voastră și de a vă exprima în dezacord cu ortodoxiile academice dominante.
Dar, chiar și în timp ce vă opuneți părtinirii ideologice și discriminării, nu uitați că, în calitate de student universitar, faceți parte dintre cei mai norocoși — și privilegiați — oameni de pe planetă. Așadar, nu vă construiți o identitate de victimă. Vă puteți afirma și apăra drepturile fără a vă construi o identitate în jurul nemulțumirilor, oricât de justificate ar fi acestea.
Identitarismul revendicativ — fie că provine dinspre stânga sau dinspre dreapta — împiedică exact ceea ce un student ar trebui să facă la universitate: să gândească și să învețe. El transformă o persoană într-un tribalist, cineva care, în loc să gândească pentru sine, își delegă gândirea către grup.
Gândirea și învățarea nu pot fi delegate. Sunt lucruri pe care trebuie să le faci singur. Nu permite profesorilor să-ți spună ce să gândești. Nu lăsa opinia populară din campus sau vreo ideologie dominantă să-ți dicteze convingerile. Și nici nu-ți lăsa convingerile să fie dictate de o repulsie reflexă sau necritică față de aceste ideologii sau opinii.
Dacă un profesor încearcă să te îndoctrineze, opune-te. Cum îți vei da seama? În cursurile care abordează subiecte controversate, prelegerile și materialele de lectură pot prezenta doar o singură perspectivă asupra unei dispute sau pot expune doar versiuni slabe ale perspectivelor concurente. Un profesor bun, în schimb, mai ales în științele sociale și în științele umaniste, va aduce argumente contrarii opiniilor studenților chiar și atunci când este de acord cu ele. Scopul unui profesor bun nu este să-i convertească pe studenți, ci să-i stimuleze să gândească.
Permiteți-mi să ofer un exemplu. În domeniile în care predau — drept constituțional și filozofie morală și politică — este imposibil să evităm problema avortului. Este avortul la cerere un drept al femeii, așa cum susțin unii? Sau este o încălcare a dreptului unui copil nenăscut, așa cum susțin eu și alții? Am reflectat și am scris mult pe această temă și pe subiecte înrudite. Dar le ofer întotdeauna studenților mei eseuri scrise de cei mai buni gânditori și autori care susțin cealaltă poziție, cum ar fi articolul lui Judith Jarvis Thomson, „O apărare a avortului”, sau eseul colegului meu de la Princeton, Peter Singer, „Uciderea bebelușilor nu este întotdeauna greșită”.
Aproape toți avem convingeri adânc înrădăcinate, care ne definesc identitatea — convingeri a căror contestare sau chiar simplă punere sub semnul întrebării ne poate incomoda profund. Dar, în contextul sălii de curs, nicio convingere — morală, politică, religioasă — nu este sacră; toate sunt supuse analizei critice și raționale.
Amintește-ți că criticarea unei convingeri (sau a unei practici, religii ori mod de viață) nu reprezintă un atac personal, deși tendința umană naturală de a asocia emoțional convingerile cu propria identitate poate face să pară astfel. Ar trebui să ținem cont de un lucru esențial pe care îl avem cu toții în comun: suntem failibili — oricare dintre noi se poate înșela și toți, la un moment dat, greșim. Umilința intelectuală este, așadar, o virtute esențială pentru oricine caută sincer adevărul.
Ce putem spune despre conformismul ideologic pe care datele din sondaje îl indică drept larg răspândit în campusurile universitare americane de astăzi? Răspunsul pe care ar trebui să-l trezească în tine este, tocmai, dorința de a cerceta și de a pune întrebări.
La fel ca în sala de curs, dacă majoritatea celor din campus afirmă, în linii mari, același lucru despre, să zicem, căsătorie și sexualitate, Ucraina, Orientul Mijlociu, economie, politici privind criminalitatea și poliția sau orice alt subiect, atunci, fie că ești conservator, fie progresist, ar trebui să te întrebi: Ce are de spus cealaltă parte? La urma urmei, nu poți învăța să gândești critic și să evaluezi ideile dacă ești scufundat doar într-un climat de perspective familiare și reconfortante. Doar confruntându-te cu provocarea intelectuală înveți să fii cu adevărat lucid.
Un alt lucru pe care îl relevă sondajele este că autocenzura, atât în rândul studenților, cât și al cadrelor universitare, a devenit o trăsătură comună a vieții academice. Rezistă impulsului de a te autocenzura atunci când exprimarea liberă a gândurilor tale i-ar putea ofensa pe cei care cer ca toți ceilalți să le împărtășească opiniile. Asta cere curaj. Găsește-l. Fii un model.
Și mai este ceva ce poți face: Apără dreptul celorlalți de a gândi cu propria lor minte și de a-și exprima opiniile. Când cineva este vizat de „anulare” (cancel) de o mulțime furioasă doar pentru că a exprimat o opinie sinceră, ridică-te în apărarea acelei persoane, chiar dacă nu ești de acord cu ceea ce a spus.
Fii acel băiat sau acea fată din curtea școlii care sare în apărarea colegului hărțuit. Când aperi cu fermitate dreptul la liberă exprimare pentru toți, contribui la protejarea unei valori fundamentale fără de care universitatea nu-și poate îndeplini misiunea de instituție dedicată căutării adevărului. »
Robert P. George
(Profesor la Universitatea Princeton, cercetător în domeniul dreptului și filosof politic)
Sursa: The New York Times
