« Furia Uniunii Europene față de tarifele lui Trump este ipocrită. În loc să atace tarifele impuse de Trump, UE și aliații săi din presă ar trebui să se concentreze asupra încercării Beijingului de a prelua controlul asupra comerțului mondial.
Ofensiva tarifară a lui Donald Trump nu câștigă prea mulți prieteni printre aliații de lungă durată, economiști sau dreapta libertariană și adeptă a comerțului liber. Abordarea sa l-a transformat într-o persona non grata pentru publicații precum National Review și Wall Street Journal. Totuși, deși președintele folosește arma tarifelor ca un apucat care lovește muște, strategia sa are mai multă logică decât s-ar putea deduce din relatările presei.
În esență, politica tarifară a lui Trump este o încercare, chiar dacă rudimentară, de a inversa decenii de relații comerciale inechitabile, în special cu Europa. Obiectivul său este de a forța Uniunea Europeană, ale cărei politici comerciale le-a calificat drept „o atrocitate”, să își reformeze sistemul protecționist. În prezent, tarifele UE asupra automobilelor fabricate în SUA sunt, în unele estimări, de patru ori mai mari decât tarifele americane aplicate mașinilor europene. Situația este similară în sectoare precum industria alimentară, băuturile și alte produse agricole. În anumite domenii, produsele americane vândute în Europa sunt taxate frecvent cu 30% sau chiar mai mult.
După cum a subliniat istoricul Michael Lind, tarifele au fost de multă vreme un instrument utilizat atât de economiile avansate, cât și de cele în dezvoltare. Și încă sunt. Astăzi, Uniunea Europeană impune tarife ridicate pentru vehiculele electrice fabricate în China. Alte țări, inclusiv India, o putere emergentă, au impus tarife de 70% până la 100% pentru vehiculele electrice importate din China și din alte țări. Puțini canadieni recunosc faptul că și Canada, care a înregistrat anul trecut un excedent comercial de 100 de miliarde de dolari în relația cu SUA, a fost mult timp o economie protecționistă. Recent, Canada a aplicat un tarif de 100% asupra vehiculelor electrice chinezești și o suprataxă de 25% pe oțelul și aluminiul din China.
Pentru a face față politicilor lui Trump, aliații tradiționali ai Americii trebuie să recunoască faptul că cea mai mare amenințare la adresa Occidentului nu sunt tarifele americane, ci ofensiva masivă a Chinei de a domina piața bunurilor manufacturate în aproape toate industriile. Potrivit unui studiu al Economic Policy Institute (EPI), creșterea deficitului comercial al SUA cu China a dus la pierderea a aproximativ 3,7 milioane de locuri de muncă între 2001 și 2018.
Până de curând, corporațiile multinaționale și piețele financiare au fost surprinzător de puțin afectate de obiectivul declarat al Beijingului ca, până în 2050, să devină principala superputere globală. Însă factorii de decizie statali trebuie să adopte o perspectivă pe termen lung și să recunoască faptul că cea mai mare provocare strategică a Occidentului este mercantilismul agresiv al Chinei.
Dezavantajul comercial al Occidentului în fața Beijingului se extinde de la cele mai banale produse până la cele de ultimă generație. În timpul pandemiei, SUA s-au trezit dependente de China, sursa crizei sanitare, chiar și pentru cele mai elementare echipamente medicale. „De ce cea mai mare economie din istoria lumii nu poate produce în cantități suficiente echipamente medicale, măști și ventilatoare?”, se întreba Lawrence Summers, fostul director al Consiliului Economic Național al președintelui Obama, pe rețelele sociale, pe 21 martie 2020.
Incapacitatea Americii de a produce chiar și bunuri de bază nu s-a schimbat fundamental de atunci. Presa, în general anti-Trump, se plânge că firmele nici măcar nu pot găsi șuruburi fabricate în Statele Unite. Deși directorii executivi și economiștii libertarieni văd în acest lucru un motiv pentru a menține piețele complet deschise, o persoană rațională ar putea suspecta că o Americă ce nu poate produce nici măcar asemenea bunuri simple nu va putea conduce lumea pentru mult timp.
Dar dominația Chinei se extinde și asupra celor mai critice sectoare. În 2023, China a consumat aproximativ jumătate din oțelul mondial și a devenit unul dintre cei mai mari producători de automobile din lume—mașinile electrice alimentate în mare parte de cărbune având un rol-cheie. De asemenea, China a investit masiv pentru a prelua industria aerospațială de la Boeing și Airbus. A înregistrat o creștere rapidă în sectoare precum semiconductori, baterii, avioane și piese auto și reprezintă acum mai mult de jumătate din producția mondială de nave. Spre deosebire de Japonia anilor 1980, a cărei ascensiune amenința industriile americane, ascensiunea Chinei amenință însăși capacitatea Americii de a produce echipamente militare avansate.
În acest context, pare absurd ca europenii și britanicii să critice Statele Unite în timp ce continuă să ignore pericolul reprezentat de China. Încercarea lui Keir Starmer de a se apropia de China pentru a „se proteja de Trump” pare mai degrabă un drum spre irelevanță, deși, poate, Partidul Laburist ar putea avea de câștigat din lecțiile de cenzură predate de Beijing, în efortul său de a limita libertatea de exprimare.
Liderii europeni trebuie să înțeleagă că obiectivele lui Trump nu sunt revoluționare, ci similare cu ale lor: dacă vrei să faci afaceri în țara noastră, creează locuri de muncă și producție aici. Aceasta nu presupune doar convingerea partenerilor comerciali să-și reducă barierele protecționiste, ci și forțarea unor companii, precum Honda, să renunțe la planurile de mutare a producției de modele noi în Mexic și să o relocheze în Indiana. Atât Eli Lilly, cât și producătorul de cipuri Taiwan Semiconductor au fost deja convinși să investească miliarde de dolari în Statele Unite, deși în trecut produsele lor puteau fi livrate cu ușurință din străinătate.
Desigur, multe companii – în special cele cu legături puternice cu lanțurile de aprovizionare din China – vor fi reticente să accepte că actualul regim economic s-a încheiat. Dar altele încep deja să caute mai mulți furnizori interni. Un sondaj realizat de McKinsey în rândul directorilor de lanțuri de aprovizionare a relevat o preocupare constantă legată de vulnerabilitatea excesivă a acestora în fața perturbărilor internaționale.
În loc să se plângă, liderii politici din Europa, Marea Britanie și Canada ar trebui să inițieze negocieri pentru echilibrarea barierelor tarifare și să caute soluții pentru consolidarea unei alianțe economice și de securitate revitalizate. La urma urmei, Trump este un negociator înnăscut și, poate, ar putea fi convins să-și tempereze cerințele și să acorde țărilor, inclusiv Statelor Unite, timp pentru a se adapta.
Trump va acționa – și pe bună dreptate – pentru a redefini barierele comerciale existente și pentru a recalibra relațiile internaționale prin eliminarea a aproape 80 de ani de protecție economică și de securitate americană, devenită acum nesustenabilă. Președintele Americii poate părea pe jumătate nebun, dar prietenii noștri de peste hotare trebuie să înțeleagă că, fără o legătură puternică cu Statele Unite, ar risca să fie reduși la un statut mai mult sau mai puțin de state vasale ale Chinei. »
Joel Kotkin, presidential fellow Chapman University și cercetător senior la Civitas Institute din cadrul Universității Texas.
Sursa: The Daily Telegraph
