pot să mi-l imaginez pe sisif fericit
așa cum mă sfătuia albert camus
încă în prima mea tinerețe
pot să cred că singura problemă filozofică e sinuciderea
și câte altele
însă mi-e greu să mă obișnuiesc rapid cu ideea
că dictatorii vor stăpâni lumea
și că fețele noastre vor fi mereu și mereu materialul
din care ăia or să-și facă bocanci
pe măsură ce trece timpul peste mine și peste voi
istoria se scălâmbăie și-mi apare clar chipul hidos
al unui fel de iazmă din spatele ei
ca atunci când dosul oglinzii s-a coșcovit
și brusc se vede cel care manevra de-acolo marionetele
în toată splendoarea lor
astfel viața nu e trăită degeaba
măcar înveți de ce și cum și ce fel
îi înțelegi pe toți cei care
și pe toți cei când
și pe toți cei în gând
cu lăcomia și teroarea
iar în cărțile lor cu blândețea și armonia
știu că poezia e altceva mult mai serafic
și mult mai caldă e clima temperată decât tropicele triste
ori chiar decât cele vesele
la care visam cu toții acum șapte decenii
dar acum suntem fericiți
pentru că știm ceea ce credeam că niciodată nu vom afla
ei asta-i ce fericire e asta
și cine să se mai bucure când totul de jur împrejur
se deschide minciunii și ticăloșiei
eterne
Volumul funa máro a apărut la Editura Cartea Românească. Poate fi cumpărat aici