Va prezentăm un extras semnificativ din interviu acordat cotidianului Le Figaro de către istoricul american WALTER RUSSELL MEAD, profesor de relații internaționale la Universitatea din Florida.
« LE FIGARO. – La un an după alegerea lui Trump pentru un al doilea mandat, adversarii săi afirmă că țara ar putea ieși de pe șinele democratice din cauza unui „voințe personale imperiale” din ce în ce mai neîngrădite. Cum apreciați acest prim an al celui de-al doilea mandat al lui Trump?
WALTER RUSSELL MEAD. – Sincer, nu văd nicio schimbare reală în starea de sănătate a democrației americane față de acum un an. Mass-media continuă să vorbească despre Trump într-un mod larg negativ, în deplină libertate. Aceasta nu este marca unui stat autoritar. Cotele sale în sondaje au scăzut drastic ca reacție. Democrații par aproape siguri că vor recâștiga Camera Reprezentanților la alegerile de la jumătatea mandatului, iar șansele lor de a prelua Senatul cresc. La New York, am văzut alegerea lui Mamdani, un socialist declarat. Nimic din toate acestea nu dă impresia unei țări care cade sub controlul unei mișcări fasciste de dreapta. Pe scurt, suntem în continuare în Statele Unite pe care le cunosc, cu problemele lor, cu disensiunile lor acute și cu decizii proaste atât din partea Administrației, cât și a criticilor săi. Da, excesele și corupția există. Dar în niciun caz nu am impresia că asistăm la ultimele clipe ale experienței democratice americane.
Mișcarea trumpistă a apărut multora ca o mișcare de pendul care, după revoluția identitară radicală a stângii, urmărea un necesar reechilibru spre dreapta. Însă acest pendul pornește voios în cealaltă direcție și vedem o radicalizare puternică a dreptei. Vă îngrijorează acest lucru?
Imaginea pendulului este importantă, dar un pendul nu se oprește la o singură mișcare; el continuă să oscileze. Și asta se întâmplă acum. Sunt multe lucruri în joc în polarizarea actuală. Rețelele sociale dau mult mai mult ecou unor voci marginale, odinioară izolate, atât la dreapta, cât și la stânga. Structurile partidelor se slăbește. Odată cu sistemul alegerilor primare, politicienii americani nu mai sunt cu adevărat membri ai unor echipe politice, ci antreprenori aflați la conducerea propriei lor „întreprinderi”. Ei se preocupă mai puțin de ceea ce gândește Speaker-ul și mai mult de convingerile unei minorități radicale de alegători. Dar acest lucru nu este nou: New York-ul a ales comuniști, iar Wisconsin-ul socialiști, asta acum optzeci sau o sută de ani.
Chiar așa?
Absolut. De o sută cincizeci de ani, New York-ul este un focar de radicalism politic alimentat de imigrație. În mod ironic, altădată, evreii erau percepuți drept cei mai radicali dintre aceste grupuri disidente de stânga. Astăzi, ei sunt uneori principalele ținte ale acelorași mișcări. Însă fenomenul radicalizării unor locuri unde o populație numeroasă de imigranți recenți se simte alienată de valorile americane dominante nu este nou. Nici tentativa de a frâna imigrația nu este nouă. Statele Unite au blocat de facto imigrația provenită din emisfera orientală (Asia, Europa) între 1923 și 1968, ceea ce a permis conferirea unei anumite omogenități și moderații culturii americane. În 1923, cotele de imigrație din Europa au fost reduse drastic, ceea ce a dus la o diminuare a fluxului migrator cu 90%!
Spuneți, așadar, că America trece prin puseuri populiste și naționaliste trecătoare și că nu este nimic cu adevărat nou sub soarele erei Trump?
În linii mari, nu este ceva radical nou. La fel cum nu vedem nimic drastic diferit nici în revenirea jocului marilor puteri. Am crezut în „sfârșitul istoriei”, dar acesta a fost ochiul ciclonului. Iar cealaltă parte a ciclonului se apropie acum cu viteză.
Faptul că au existat cicloane în trecut nu anulează totuși pericolul actual…
Da, iar eu cred că vom avea parte de acest tip de vreme rea și în viitor. Interludiul de calm pe care l-am trăit în timpul vieții noastre a fost excepția. Părăsim excepționalul pentru a reveni la normal.
Vorbind despre rupturi și continuități, una dintre schimbările-cheie care au dus la trumpism nu este oare dispariția principiului E pluribus unum, acel sentiment al binelui comun care s-a prăbușit în special sub efectul denaționalizării modului de gândire al elitelor?
După 1991, o dată cu eroarea comisă în legătură cu „sfârșitul Istoriei”, elitele au pierdut sensul națiunii înțeleasă ca o comunitate morală. Însă acest lucru se schimbă. Nu din cauza lui Trump, care nu a fost niciodată un factor de coeziune, ci pentru că vom asista la reconstituirea statelor-națiune înțelese drept comunități de destin. În anii 1990, destinul elitelor era să devină postnaționale. Ideea era că un srilankez urma să lucreze cu un egiptean, un indian și alții, formând o elită globală care să facă sistemul să funcționeze. Această viziune era în special dominantă în sectorul tehnologic, cel mai internaționalizat și mai postnațional. Însă astăzi, acest sector al tehnologiei a devenit locul central al competiției dintre națiuni. Renaționalizarea tehnologiei este în plină desfășurare. La Alphabet sau Google, conducerea vrea ca angajații să considere un păcat vânzarea tehnologiilor lor către China, deoarece China este cea a cărei strategie urmărește să distrugă diverse industrii occidentale: industria auto în Europa, tehnologia în America. În consecință, capitalismul occidental redescoperă statul. Convergența dintre stat și industria informației se va dezvolta în toate direcțiile. Aceasta va ridica probleme majore în materie de libertăți civile și viață privată. Însă nu putem opri acest proces. Pentru că suntem puțin ca japonezii din anii 1850, atunci când au sosit navele comandorului Perry. Fie că le plăcea sau nu tehnologia occidentală, acest lucru nu schimba nimic: dacă nu o stăpâneau, urmau să fie zdrobiți.
Analiza dumneavoastră privind statul și oligarhia tehnologică ne aduce înapoi la Trump. La începutul mandatului său, toată lumea a vorbit despre un „cezarism tehnologic”, în care tehnologia urma să-și subjuge guvernul. De când Trump l-a îndepărtat pe Musk, se vorbește, dimpotrivă, despre un „capitalism de insiders” oportunist, în care acești oligarhi ai tehnologiei îi sărută inelul lui Trump pentru a supraviețui. Ce trebuie să credem?
Văd foarte multă vorbărie stupidă. Musk stă trei luni în guvern și se anunță un „cezarism tehnologic etern”. Apoi Trump și Musk se ceartă și, brusc, „cezarismul tehnologic s-a terminat”. Acestea sunt analizele unor oameni excitabili, care nu cunosc istoria, trag concluzii cu o viteză nebunească și sunt ghidați de clicuri. Discursul intelectual se degradează, nu pentru că ar fi prea de dreapta sau prea de stânga, ci pentru că este superficial. Același lucru este valabil și pentru dictatura pe care Trump ar fi pe cale să o creeze. Nu mai este doar un „sindrom de dereglare trumpiană”, ci un sindrom de dereglare informațională, în care oamenii extrapolează concluzii pripite și apocaliptice pe baza unui volum redus de informații. Dincolo de Trump, repet, rolul informației va deveni esențial, iar relația dintre industria informației și stat va fi critică.
Pentru a reveni la Trump, nu ar trebui să ne îngrijoreze modul brutal în care gestionează contraputerile? Aleșii, chiar și din tabăra sa, se tem; are un Departament al Justiției la discreția sa; jurnaliștii de opoziție sunt hărțuiți…
Trump testează limitele. Dar nu a reușit să intimideze presa. Citesc New York Times, Wall Street Journal. Știu că Trump a încercat să influențeze acești jurnaliști cu care vorbesc. Dar fără succes! Dacă ar fi lăsat să facă ce vrea, poate că ar fi ca un buldozer. Însă țara nu îl lasă să facă asta…
El a exclus din sala de presă a Casei Albe instituții media consacrate.
Această sală de presă a devenit un anti-ritual lipsit de semnificație reală, un teatru prost. Articolele de investigație există în continuare, iar reacțiile purtătoarei de cuvânt a președinției au acolo doar o importanță infimă. Atitudinea puterii este insultătoare, dar nu îi descurajează pe jurnaliști. În plus, Trump se confruntă cu o schismă în interiorul mișcării MAGA. Ar putea chiar să-și piardă majoritatea în Camera Reprezentanților înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, deoarece unii aleși amenință cu demisia pentru a-și exprima nemulțumirea. Pe măsură ce se apropie alegerile, a eșuat și planul trumpiștilor de redesenare a circumscripțiilor electorale. De fapt, eu văd contraputerile funcționând cu succes. Instanțele au refuzat inculparea lui James Comey (fostul șef al FBI și adversar declarat al lui Trump). Cel mai probabil, ele vor da câștig de cauză contestărilor privind modul în care președintele a impus taxele vamale. Aceasta nu seamănă deloc cu Germania anului 1933. Ne aflăm în fața unui politician populist exploziv, care incendiază scena într-un moment de mare divizare și de schimbare tehnologică majoră. Dar, până acum, are puțin succes în tentativa sa bizară de reconfigurare a sistemului.
Unele dintre opțiunile sale de politică externă dau amețeli. A existat, desigur, succesul său provizoriu în Orientul Mijlociu, dar ce să credem despre procesul decizional haotic privind Rusia și Ucraina?
Îmi vorbiți despre Trump, dar Europa să se uite în oglindă! Pentru că ceea ce văd eu este că strălucita diplomație europeană, atât de atentă la coduri, este actorul cel mai neputincios din această „piesă”! Orientul Mijlociu și Rusia sunt două probleme pe care nimeni nu le va rezolva prea curând. Chiar dacă JFK și Roosevelt s-ar întoarce dintre morți, am avea aceleași probleme, la fel ca programul nuclear nord-coreean și presiunea chineză asupra Taiwanului. Pentru că nu îmi petrec timpul urlând „Îl urăsc pe Trump”, unii cred că sunt de partea lui. Este fals! Dar opozanții săi nu văd lumea așa cum este și, prin urmare, nu îl văd pe Trump așa cum este – cu defectele sale, dar și cu unele calități. Trebuie înțeles că, în viziunea sa, mulți dintre presupuşii aliați ai Americii au devenit niște profitori ai sistemului. Germania, de exemplu, protejată de NATO și de apărarea americană, a cheltuit foarte puțin pentru propria apărare, ceea ce i-a permis să mențină un nivel de trai excelent.
Acest lucru se schimbă…
Doar datorită lui Trump! Timp de treizeci de ani, li s-a cerut politicos europenilor să își asume partea lor din povară, iar ei nu au făcut aproape nimic! În plus, Europa, în timp ce se lăsa protejată de Rusia și de China de către America, a încheiat acorduri comerciale uriașe cu aceste țări. A fost nevoie de o dispută transatlantică majoră pentru ca voi să acceptați să vă apărați propriile interese. Nu este acesta un semn de decadență morală?
Trump dă dovadă de orbire și decadență morală atunci când refuză să vadă pericolul pe care Putin îl reprezintă nu doar pentru Ucraina și Europa, ci și pentru America. De ce să încerce să impună o capitulare Kievului, în condițiile în care acesta rezistă?
Sunt pentru ca Occidentalii să facă mai mult pentru Ucraina și m-am angajat clar în acest sens. Dar ceea ce se teme Trump este că, dacă ajută Ucraina, europenii se vor întoarce la culcare. El încearcă să vă spună că aceasta este problema voastră!
Nu există totuși o naivitate imensă în a crede că comerțul va învinge obiectivele de război ale lui Putin și natura sa criminală?
Mă întrebați dacă Trump este la fel de stupid ca Angela Merkel? Trump crede că Rusia este un vasal al Chinei. Speranțele sale de a o desprinde de Beijing sunt naive, la fel cum au fost și cele ale predecesorilor săi. Dar principala întrebare nu este unde va fi trasată limita dintre Ucraina și Rusia, ci dacă Europa va ieși din starea sa de năuceală și slăbiciune.
Nu va putea ieși dacă Ucraina este sacrificată.
În această privință, sunt de acord. Chiar și Chamberlain și Daladier s-ar ridica astăzi pentru a condamna orbirea politicienilor americani și europeni de după 1991. Trebuie să recunoaștem că generația noastră a dat dovadă de o incompetență dezesperantă. De aceea oameni precum Trump au putut ajunge atât de sus. Am întreținut idei stupide potrivit cărora sfârșitul URSS ar fi însemnat sfârșitul problemelor istorice, că toată lumea urma să meargă la cumpărături. Totul, de la politica migrației până la politica externă, a fost gestionat într-un mod stupid. Dacă Trump are un merit, acesta este acela de a arăta că nu mai putem continua ca înainte. Din acest punct de vedere, îl interpretez aproape pe Trump ca pe un judecată a lui Dumnezeu asupra stupidităților și eșecurilor establishmentului occidental. Dacă acesta este cazul și el este flagelul care ne-a fost trimis, va trebui să redevenim serioși pentru ca lucrurile să se schimbe. Dincolo de Trump, ceea ce vede Putin este că nici americanii, nici europenii nu au strategia și voința de a rezolva războiul din Ucraina. Vă blocați în refuzul Belgiei de a debloca fondurile rusești înghețate! Dacă Parisul și Berlinul ar mai avea măcar o fărâmă de realpolitik în minte, ar putea Belgia să reziste presiunii lor? Trump vede acest lucru și nu vrea să fie forțat să facă munca în locul Europei. »
Interviu realizat de Laure Mandeville. Sursa: Le Figaro
