“Lindsey Graham, care a murit la vârsta de 71 de ani, a fost un senator republican ale cărui loialități s-au construit pe un teren politic schimbător. Timp de mulți ani a fost apropiat de John McCain, colegul său republican din Arizona, cei doi fiind considerați voci moderate și conștiințe morale la Washington. Totuși, într-o demonstrație remarcabilă de flexibilitate morală, Graham și-a oferit ulterior sprijinul președintelui Donald Trump, deși fusese cândva unul dintre cei mai înverșunați critici ai acestuia.
Ales pentru prima dată în Camera Reprezentanților a SUA în 1994 și în Senat în 2002, Graham era un adept al unei politici externe ofensive a SUA. A candidat pentru nominalizarea Partidului Republican la alegerile prezidențiale din 2016, iar în timpul campaniei electorale l-a descris pe Trump drept „un nebun și un măgar”. El declara pentru CNN:
„Știți cum puteți face America măreață din nou? Spuneți-i lui Donald Trump să se ducă naibii… Este un agitator al resentimentelor rasiale, un xenofob și un fanatic religios.”
Între timp, Graham și McCain formau unul dintre cele mai influente tandemuri politice de la Washington, având o relație personală și profesională întinsă pe mai bine de două decenii. Au colaborat îndeaproape în domeniul politicii externe și, deși aveau opinii diferite în privința sistemului de sănătate, Graham spunea că prietenia lor „nu se bazează pe modul în care votează, ci pe respectul pentru felul în care și-a trăit viața și pentru omul care este”.
Spre oroarea multor republicani, Graham a colaborat cu președintele Barack Obama la legislația privind schimbările climatice și reforma imigrației, devenind una dintre țintele favorite ale mișcării Tea Party, ai cărei membri îl etichetau drept „RINO” („Republican doar cu numele”). Graham nu se ascundea după deget, declarând pentru The New York Times că își dorea un lider republican care, asemenea lui Ronald Reagan, „să poată atrage democrați”.
Însă, în timp ce McCain a devenit unul dintre principalii contestatari republicani ai lui Donald Trump în timpul primului său mandat prezidențial, înainte de moartea sa în 2018, busola morală a lui Graham părea să-și fi schimbat direcția. Constatând că se afla de partea greșită a opiniei publice americane, el a făcut una dintre cele mai bruște întoarceri de poziție din istoria politică. El și Trump au început să joace golf împreună, să vorbească frecvent la telefon și să susțină aceleași mesaje politice.
Dacă odinioară Graham se pronunțase împotriva proiectului lui Trump de construire a unui zid la graniță, acum îl susținea; după ce se opusese eliminării dreptului la cetățenie prin naștere, ajunsese să afirme că „întotdeauna” a sprijinit restrângerea drepturilor la cetățenie pentru copiii imigranților; iar după ce apărase independența justiției, inclusiv ancheta procurorului special Robert Mueller privind ingerințele Rusiei în alegerile din 2016, acum cerea o investigație privind presupusa părtinire anti-Trump a echipei lui Mueller.
Întrebată dacă Graham și-a vândut sufletul diavolului, Hillary Clinton a răspuns: „Nu știu. Dar este o întrebare legitimă.” Schimbarea sa de direcție a alimentat numeroase speculații. Era un oportunist care încerca să fie de partea tuturor? Fusese șantajat de Trump? Sau demonstra pur și simplu o „incompetență totală, lipsită de orice coloană vertebrală”?
Senatorul însuși nu și-a cerut niciodată scuze, susținând că schimbarea sa nu avea legătură cu principiile, ci cu dorința pragmatică de a rămâne relevant. „Dacă mă cunoașteți cât de cât, ar fi fost ciudat să nu fac asta”, declara pentru The New York Times.
Lindsey Olin Graham s-a născut în micul oraș Central, din statul Carolina de Sud, la 9 iulie 1955. Era cel mai mare dintre cei doi copii ai lui Florence James („FJ”) Graham și ai soției sale, Millie, născută Walters, care administrau Sanitary Café, un local de pe strada principală ce funcționa simultan ca bar cu băuturi alcoolice, restaurant cu hamburgeri și sală de biliard. Segregarea rasială era încă în vigoare, iar clienții de culoare puteau cumpăra bere, însă erau obligați să o consume afară.
Localul nu avea aer condiționat, dar avea un telefon pe care soțiile din oraș îl foloseau pentru a-și găsi soții. Când Lindsey avea nouă ani, o femeie a sunat întrebând de unul dintre clienții obișnuiți.
— „Hei, Fred, te caută soția la telefon!”, a strigat Lindsey.
Clientul i-a răspuns:
— „Spune-i că nu sunt aici.”
Întorcându-se cu toată inocența la telefon, băiatul a spus:
— „Fred zice că nu este aici.”
Mulți ani mai târziu încă râdea amintindu-și reacția femeii. „În esență, acolo, în barul acela, am învățat diplomația”, își amintea el.
Graham avea puțin peste douăzeci de ani când părinții săi au murit la un interval de numai 15 luni unul de celălalt, lăsându-l tutore legal al surorii sale de 13 ani, Darline. A urmat cursurile liceului DW Daniel High School din comitatul Pickens, apoi a studiat psihologia și dreptul la Universitatea Carolina de Sud. A fost încadrat ca ofițer în Forțele Aeriene ale Statelor Unite, devenind cunoscut publicului după ce a apărut în emisiunea 60 Minutes, unde a dezvăluit deficiențele programului armatei americane de testare antidrog.
În ultimii ani ai Războiului Rece a fost trimis în Germania ca procuror militar, ocupându-se de toate categoriile de infracțiuni în care erau implicați militari americani, de la viol și abuz asupra copiilor până la droguri și omor. A lucrat și la dosare de spionaj, trecând prin Checkpoint Charli* în Berlinul de Est.
Această experiență i-a consolidat convingerea că America trebuie să rămână principala putere militară a lumii și că președintele Ronald Reagan procedase corect menținând o poziție fermă față de blocul sovietic. Revenit în Statele Unite, a lucrat în instanțele pentru familie, dar a fost rechemat în serviciul activ în timpul operațiunilor Desert Shield și Desert Storm din 1990–1991, unde îi instruia pe piloții americani cu privire la dreptul războiului.
A fost ales în Camera Reprezentanților din Carolina de Sud în 1992, iar doi ani mai târziu l-a succedat pe democratul Butler Derrick, retras din activitate, în Camera Reprezentanților a SUA. În 1997 a încercat fără succes să-l înlocuiască pe Newt Gingrich în funcția de președinte al Camerei. În 1998 a susținut punerea sub acuzare a președintelui Bill Clinton pentru mărturie mincinoasă, iar în 2002 i-a succedat în Senat lui Strom Thurmond, care reprezentase Carolina de Sud timp de aproape o jumătate de secol. Și-a păstrat mandatul în alegerile din 2008, 2014 și 2020 și urma să candideze din nou în luna noiembrie, beneficiind de susținerea lui Trump.
Nu gătea și se spunea că nu era în stare nici măcar să folosească un aparat de cafea sau un desfăcător de conserve. În schimb, trăia ca și cum ar fi fost alimentat permanent de adrenalină, programând ședințe una după alta, ținând discursuri și călătorind în întreaga lume pentru a evalua poziția hegemonică a Americii.
„Marile probleme îi ies din minte și prin chipul său inert, ușor sticlos, de parcă ar fi distribuite de un automat cu gume de mestecat”, remarca un profil biografic.
A fost un susținător ferm atât al Israelului, cât și al Ucrainei, iar în orele dinaintea morții sale se întorsese de la o întâlnire cu președintele Volodimir Zelenski la Kiev.
Viața privată a lui Graham era aproape la fel de misterioasă pe cât poate fi ceva la Washington. Nu s-a căsătorit niciodată, dar a făcut aluzii la o relație cu o angajată civilă a Forțelor Aeriene și a susținut că, la un moment dat, a fost foarte aproape să o ceară în căsătorie pe o însoțitoare de bord a companiei Lufthansa. Aceasta s-a întors însă brusc la Viena.
Laura Loomer, activista de extremă dreapta apropiată de mișcarea MAGA a lui Trump, a declarat sub jurământ că Graham era homosexual, afirmând că informația provenea de la mai mulți membri ai echipei președintelui. Graham, care reprezenta un stat profund religios, a negat constant aceste afirmații. Într-un interviu acordat The New York Times în 2010, el spunea:
„Știu că o să supere foarte tare mulți bărbați homosexuali; sunt sigur că sute dintre ei vor fi gata să sară de pe Podul Golden Gate, dar eu nu sunt disponibil. Nu sunt homosexual. Îmi pare rău.””
Sursa: The Telegraph
