« Pierre Razoux este directorul academic al Fondation méditerranéenne d’études stratégiques (FMES). Este, între altele, autorul cărții Tsahal, noua istorie a armatei israeliene (Perrin).
LE FIGARO. — Pe 16 septembrie, armata israeliană a anunțat începutul unei operațiuni terestre de amploare în orașul Gaza, pe care îl înconjurase de câteva săptămâni. De ce a ales această dată?
PIERRE RAZOUX. — Israelul nu a mai cunoscut un război de o asemenea intensitate din timpul războiului de uzură cu Egiptul, între 1967 și 1970. Benjamin Netanyahu vrea cu orice preț un succes înainte de 7 octombrie, care va marca doi ani de război neîntrerupt. Pentru această aniversare simbolică, dar și pentru că se așteaptă, până la sfârșitul lunii septembrie, la o reluare a violențelor în Cisiordania dacă un anumit număr de țări din comunitatea internațională, printre care și Franța, recunosc Statul Palestina în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite.
În plus, Israelul rar a fost atât de izolat pe scena internațională. Monarhiile din Golf încep să se întrebe dacă nu cumva Netanyahu, guvernul său și statul major au au fost cuprinși de hubris. Liderii lor au impresia că aparatul militar și guvernul israelian nu își mai pun cu adevărat limite și pot lovi oriunde, oricând. Acest fapt, care în Israel este perceput ca o întărire a capacității de descurajare, este trăit de ei ca o amenințare reală. Inversarea tendinței s-a produs în momentul confruntării directe cu Iranul, când Israelul a arătat că este atotputernic. S-a accelerat odată cu recenta lovitură asupra Doha. Acum, statul ebraic se regăsește slăbit pe scena internațională. În acest context, Netanyahu, amenințat pe plan politic intern, vrea să lovească puternic la Gaza pentru a-și afișa un succes.
LE FIGARO. — Ce forțe a desfășurat Israelul pentru operațiunea terestră în curs?
În Gaza-city, guvernul israelian caută să determine plecarea cât mai multor locuitori. Și pentru asta trebuie să distrugi totul și să faci orașul fizic nelocuibil, astfel încât palestinienii din Gaza să nu mai aibă altă opțiune decât să plece. Nu mai suntem în logica cuceririi, ci în cea a distrugerii orașului. Distrugerea mai multor turnuri din Gaza în ultimele zile a fost un preludiu menit să avertizeze populația că nimeni nu mai este în siguranță. E cam ce s-a întâmplat și în timpul bătăliei pentru Beirut, vara anului 1982, când armata israeliană decisese să alunge OLP din oraș. La început, a protejat civilii. Apoi a încetat să mai țină atât de mult cont de ei.
Pentru a termina treaba la sol, Tsahal a chemat înapoi 50.000 de rezerviști. Jumătate dintre ei ar urma să fie angajați în operațiune, iar cealaltă jumătate dislocată pe celelalte fronturi pentru a elibera militarii de carieră care pot fi trimiși la Gaza. În prezent există, probabil, echivalentul a trei divizii, adică peste 50.000 de oameni, pregătite să fie angajate în operațiuni. O a patra divizie deține jumătatea sudică a benzii, în jurul Rafah. Este vorba despre același volum de forțe ca la începutul războiului, în noiembrie–decembrie 2023.
LE FIGARO. — Cum va proceda ea în acest oraș? Există vreo șansă ca ostaticii care s-ar afla acolo să scape teferi?
— Soldații vor cuceri treptat, punct cu punct, întregul oraș, în timp ce vor distruge metodic infrastructurile. Primul obiectiv va fi localizarea ultimilor ostatici care ar mai rămâne acolo, dacă într-adevăr se află la fața locului. Acesta este scopul declarat al operațiunii. Fiecare caz va fi tratat separat, pentru că ostaticii nu sunt toți concentrați în același loc, ci sunt dispersați în mâinile unor grupuri teroriste diferite. Unii vor încerca probabil să-și negocieze viața în schimbul lor. Alții, cel mai probabil, se vor răzbuna și îi vor împușca.
LE FIGARO. — Care ar putea fi strategia Hamas, foarte slăbit de război, pentru a încetini înaintarea israeliană?
— Hamas a fost decimat încă de la începutul războiului și nu mai dispune de foarte mulți combatanți experți. Mulți dintre ei au murit sau sunt răniți. Grupul terorist a recrutat mult, dar sunt luptători tineri și fără experiență. Dificultatea pentru armata israeliană va consta în a acționa într-un mediu urban foarte mult distrus. Ruinele reprezintă un teren favorabil pentru tot felul de capcane și ambuscade. Cei mai fanatici ar putea lansa atacuri sinucigașe. Pierderile pentru Tsahal ar putea fi semnificative, chiar dacă în final armata israeliană va reuși să ocupe orașul. Din punct de vedere politic, Hamas are tot interesul să prelungească luptele, pentru a profita de izolarea Israelului și a spera că comunitatea internațională va face suficientă presiune asupra lui Netanyahou și asupra administrației Trump pentru a obține un armistițiu.
LE FIGARO. — Dar dacă, așa cum spuneți la început, Benyamin Netanyahou își dorește un succes înainte de 7 octombrie, această campanie nu ar trebui să depășească cele trei săptămâni…
— Presupun că, dacă statul-major este de acord cu această opțiune, speră, din punct de vedere narativ, să poată afișa un succes operațional sau tactic în câteva săptămâni. Va fi oare suficient? Nu cred. Armata israeliană a pătruns în Gaza aproape de doi ani. La sfârșit, nu a reușit să preia controlul complet al Fâșiei nici să eradicheze definitiv Hamasul și Jihadul Islamic.
LE FIGARO. — Care ar putea fi pasul următor?
— Gaza nu este singurul front al armatei israeliene. Mai există Hezbollah în Liban, Siria, potențial Cisiordania, Yemen și Iran. Scopul pentru Netanyahou și pentru șeful statului-major este să rezolve problema Gaza cât mai repede posibil, ca apoi să se poată întoarce către celelalte fronturi. Pasul următor ar putea fi Cisiordania, deoarece guvernul israelian a lăsat să se înțeleagă că, dacă ar exista recunoașteri internaționale ale unui Stat palestinian, ar putea anexa noi părți din acest teritoriu. Dar prioritățile sunt Libanul cu Hezbollah și Siria cu jihadiștii și cu prezența Turciei. Israelul vrea să fie capabil să acționeze acolo pentru a ține la distanță turcii și jihadiștii.
Rămâne și ipoteza unei noi campanii împotriva Iranului, care este o posibilitate reală. Sub forma unei noi campanii aeriene, de infiltrări ale forțelor speciale și de distrugeri ale instalațiilor nucleare. Dar astăzi nici guvernul, nici statul-major nu au o idee foarte clară asupra a ceea ce ar trebui lovit în Iran. Dacă nu au reușit să distrugă programul nuclear în iunie anul trecut, există puține șanse să reușească data viitoare. Prin urmare, ar putea urmări în schimb să doboare regimul. Și atunci s-ar deschide cu totul un alt tip de campanie. »
Sursa: Le Figaro
