« Am fi zis că vârful de criză a fost atins de momentul inedit istoric al anulării întregului proces electoral prezidențial, la 6 decembrie 2024, de către Curtea Constituțională a României (CCR), în condițiile în care nici Constituția și nici vreo lege nu abilitează CCR să facă așa ceva și nici nu instituie vreo procedură de anulare a întregului proces electoral, totul fiind o improvizație în afara Constituției și a legii (nu o ilegalitate, deoarece CCR nu a încălcat nicio lege, iar Constituția nu e lege). Într-o altă paranteză, CCR a încălcat cel puțin două prevederi ale Codului penal, referitoare la uzurparea de autoritate și la abuzul în serviciul public, dar asta ar fi fost un subiect pentru Ministerul Public, deși acesta nu s-a arătat interesat de așa ceva.
Dar nu a fost ăsta vârful de criză. Un și mai înalt vârf de criză a fost atins în momentul în care președintele de atunci Iohannis a ales să rămână în funcție și după expirarea calendaristică a mandatului primit cu cinci ani în urmă. Ceea ce a amânat eventualele măsuri pe care Guvernul și cu Parlamentul ar fi trebuit să le ia pentru readucerea democrației reprezentative și a democrației directe în interiorul Constituției și a legii.
După care, la 20 ianuarie anul acesta, a intrat în drepturi noua Administrație Trump la Casa Albă, administrație care a indicat clar că nu este de acord cu modul în care este gestionată această criză politică de reprezentare democratică din România.
Sau și mai clar, România este pusă la index de America, aliatul în NATO și partenerul strategic bilateral, de care depinde efectiv și strategic securitatea națională, în toate cele cinci medii (terestru, aerian, maritim, cibernetic și cosmic), pentru faptul că alegerile prezidențiale au fost anulate, adică a fost anulat dreptul fundamental al poporului suveran de a-și alege liber, periodic și corect reprezentantul.
Anulare ce a fost clamată ca succes european de unul dintre liderii politici occidentali. De fapt, a fost clamată ca pe o victorie europeană împotriva Federației Ruse, deși nimeni nu a explicat public vreodată în ce a constat agresiunea Rusiei asupra României, cu excepția unei prezumate sponsorizări de difuzare a unor filmulețe electorale pe rețeaua de socializare chinezească Tik-Tok.
Așa că avem acum de a face și cu o serioasă, dacă nu chiar strategică criză de credibilitate și de onestitate în relațiile româno-americane.
Am putea să ne oprim aici cu inventarierea crizelor, că deja sunt prea multe, dar nu o pot face fără să menționez și criza de isterie colectivă anti-americană, provocată în rândul opiniei publice românești, de venirea ca Președintele 47 a lui Donald J. Trump la Casa Albă, din Washington D.C.
În condițiile în care Donald Trump a redevenit Președintele Americii cu un vot popular cu câteva milioane mai numeros decât al contracandidatei Harris, cu câștigarea alegerilor în vreo 80 la sută dintre circumscripțiile electorale și cu un număr substanțial de electori delegați de fiecare stat în parte, în discursul public din România acesta este portretizat ca anti-democratic, ca să nu mai vorbim despre alte epitete politice, cum ar fi autoritarist, nazist și altele asemenea.
Cât despre guvernarea sa, în primele două luni, dar din prima zi, majoritatea celor care se exprimă public au considerat-o ca fiind haotică, bulversantă, irațională, ideologică, anti-americană și inumană, deși practic fiecare dintre punctele din programul de guvernare trumpist au fost supuse dezbaterii publice în campania electorală și deși multe dintre politicile care rezultă din acele puncte sunt o continuare a politicilor administrațiilor precedente, inclusiv ale administrațiilor Clinton, Obama și Biden, ca să îi amintim doar pe democrați.
Desigur, Trump a declanșat politici și de corectare a politicilor Administrației Biden, în ceea ce privește siguranța frontierelor de stat, scăderea inflației, reducerea deficitului comercial și mai ales gestionarea datoriei externe, care a ajuns la 125 la sută din produsul intern brut american.
Toate astea sunt văzute în România ca politici aberante, gândite și aplicate de inculți, de oameni răi, care vor să folosească națiunea americană ca pe o sursă de putere și mai ales de venituri personale, deși, până la acest Cabinet Trump (cum ar veni Guvernul SUA) nu a mai fost niciunul care să aibă atât de mulți inși și inse realizate din punct de vedere al averilor personale și mai ales al puterii de influență de care dispuneau, înainte de asumarea rolurilor în această Administrație.
Și asta nu ar fi nimic. Dar atitudinea anti-americană și anti-Trump din spațiul public românesc a căpătat accente extremiste, cu totul nejustificate și mai ales inexplicabile, din perspectiva bunului simț comun.
Așa că nu e ușor de găsit un răspuns la întrebarea prietenului meu virtual, privind ce ar fi trebuit să facă România de azi și nu face, pentru a trece cu bine peste suita de crize politice, de securitate și de alte naturi, care s-au abătut asupra ei, în context internațional?
Am totuși câteva sugestii, de bun simț:
1. Guvernanții români, chiar și cei interimari ori ajunși din întâmplare în înalte demnități publice, ar trebui la fel de public să dezavueze atitudinile aberante, de indexare nejustificată a Administrației Trump ca fiind nedemocratică (doar Partidul Democrat american poate să spună asta, când se referă la Partidul Republican ca fiindu-i opus, adică anti-democrat), ori a președintelui Trump ca fiind inadecvat funcției, în condițiile în care este evident că nu e așa.
2. Guvernanții români, ăștia cu care viețuim noi zi de zi, ar trebui să își stabilească o agendă publică de dezbateri pentru fiecare dintre problemele ridicate de crizele amintite mai sus și de cele trecute de mine cu vederea. Dezbateri din care să rezulte identificarea corectă a naturii crizei, dar și a capacității guvernamentale naționale de a gestiona cât de cât acea criză.
3. Guvernanții români ar mai trebui să deschidă canale de comunicare diplomatică, oficială, cu Statele Unite ale Americii, prin care să le comunice americanilor cum înțeleg românii că vor soluționa crizele care s-au abătut asupra lor, atât ca urmare a războiului de la graniță și din Marea Neagră, cât și cele ca urmare a exacerbării suveranismelor pro-moscovite și anti-românești, inclusiv cum înțeleg românii să rezolve criza constituțională de reprezentare democratică.
4. Pe aceleași canale, guvernanții români ar trebui să solicite Statelor Unite să găsească și să accepte modalități de includere a intereselor legitime românești în negocierile privind încetarea războiului și mai ales cele privind realizarea unei păci juste și durabile.
5. În context, guvernanții români ar trebui să își declare cu sinceritate disponibilitatea de a deveni parte a soluțiilor de pace din regiune, soluții care să includă rezolvarea tuturor diferendelor, crizelor și chiar a conflictelor înghețate, care au români ca victime, chiar dacă nu sunt în responsabilitatea statului România.
Ce ar presupune concret chestiile ăstea cinci de mai sus? Nimic mai simplu! Ar presupune onestitate, profesionalism și mai ales dragoste de națiunea română, în întregul ei.»
Sursa: www.facebook.com/hari.bucurmarcu
