« Establishmentul politic german trece printr-o criză colectivă de nervi în fața popularității tot mai mari a partidului Alternativa pentru Germania (AfD) ceea ce e deopotrivă fascinant, deși tragic, de urmărit.
AfD a obținut aproximativ 20% din votul național la alegerile din februarie și acum conduce în sondaje după un început dezastruos al noului guvern condus de CDU. Elita germană poate considera partidul respingător, dar el reprezintă opiniile a milioane de concetățeni.
Răspunsul partidelor de masă la succesul AfD a fost să propună interzicerea lui completă, mai degrabă decât înfrângerea pe cale politică. Recent, doi deputați verzi au declarat că acest lucru trebuie făcut pentru a „proteja democrația”.
Potrivit acestei viziuni, democrația trebuie salvată eliminând opțiunea pentru cei ale căror opinii nu sunt agreate. Este cam ca și cum ai amputa piciorul unui pacient ca să-i vindeci șchiopătatul — tehnic vorbind, eficace, dar complet lipsit de sens.
Acest reflex autoritar, din păcate, se extinde mult dincolo de politica de partid. Mass-media germană și partide din Köln ar fi convenit între ele să vorbească numai pozitiv despre migrație în timpul alegerilor locale — o mișcare care i-ar fi făcut pe redactorii de la Pravda să roșească.
Când Elon Musk a publicat un articol de opinie în favoarea AfD anul trecut, corul de indignare colectivă s-a auzit de la Berlin până în Bavaria. „Cum îndrăznește un miliardar străin să se amestece în democrația germană?”, au strigat aceștia — uitând, se pare, că întreaga cultură politică postbelică a Germaniei a fost concepută de puteri străine cu intenții mult mai invazive.
Ironia este că instituțiile democratice germane au fost create în mod explicit pentru a preveni tocmai acest tip de consens al elitelor care sufocă disidența. Republica Federală a fost construită pe presupunerea că competiția dintre idei, oricât de inconfortabilă, produce rezultate mai bune decât unanimitatea fabricată. Totuși, establishmentul german de astăzi pare hotărât să demonstreze contrariul.
Poate exemplul cel mai semnificativ e dat tocmai de Democrații Liberi (FDP), care au devenit cei mai vocali susținători ai includerii AfD în discursul politic normal. Și asta nu pentru că FDP împărtășește opiniile AfD (în mod categoric nu le împărtășește), ci pentru că înțelege că democrația presupune angajarea într-un dialog și cu opiniile inconfortabile, nu doar ignorarea lor.
Poziția FDP reflectă o intuiție fundamental liberală. Interzicerea partidelor nu elimină nemulțumirile care le-au creat; doar le împinge în subteran, unde se coc și ajung la metastază. Mai bine să ai susținătorii AfD argumentându-și cauza în parlamente, decât complotând prin berării.
Totuși, această poziție rezonabilă face ca FDP să fie suspect în ochii mainstream-ului politic german, care a îmbrățișat ceea ce numește „Brandmauer” („zid de foc”) împotriva AfD. Acest „zid” nu doar că exclude AfD din coaliții, dar interzice și simpla angajare cu ideile lor sau recunoașterea faptului că susținătorii lor ar putea avea preocupări legitime privind imigrația, integrarea europeană sau schimbarea culturală.
Rezultatul este o democrație care funcționează mai degrabă ca o oligarhie, unde o gamă îngustă de opinii aprobate circulă între membrii unei elite auto-selectate, în timp ce milioane de alegători sunt, în fapt, lipsiți de reprezentare. Este un sistem care l-ar fi făcut pe Metternich mândru.
Acest deficit democratic are rădăcini istorice adânci. Scurta experiență a Germaniei cu democrația parlamentară în timpul Republicii de la Weimar s-a încheiat catastrofal, pur și simplu pentru că ideea de bază nu a fost suficient protejată — creând un traumatism național care încă modelează comportamentul politic de astăzi. Constituția postbelică a fost concepută pentru a preveni apariția unui nou Hitler, dar interpreții săi contemporani par să creadă că acest lucru înseamnă prevenirea oricărei schimbări politice semnificative.
Rezultatul este un fel de moderație militantă — un sistem atât de hotărât să evite extremismul încât devine el însuși extremist în centrismul său. Politicienii care se abat prea mult de la pozițiile « acceptabile » sunt ostracizați; jurnaliștii care pun întrebări incomode își văd accesul restricționat; alegătorii care susțin partidele „greșite” sunt disprețuiți drept naivi sau deplorabili.
Această abordare ar putea fi sustenabilă dacă Germania nu s-ar confrunta cu provocări serioase — dar în mod evident se confruntă. Țara se luptă cu un experiment eșuat de imigrație în masă, o stagnare economică amară, un declin demografic și o fragmentare culturală. Exact tipul de probleme care necesită dezbatere democratică, nu numai consens elitelor. Refuzând să se angajeze onest cu aceste provocări, partidele mainstream garantează că alegătorii se vor orienta către partide care o vor face. Ascensiunea AfD nu este cauza prăbușirii democratice; este simptomul unui sistem care a încetat să-și mai asculte propriii cetățeni.
Tragedia este că Germania dispune de instituții democratice robuste și de un electorat sofisticat, perfect capabil să gestioneze conversații dificile despre subiecte dificile. Ceva ce s-a pierdut complet în timpul anilor Merkel, când consensul era rege. Ceea ce îi lipsește acum sistemului de la Berlin este o clasă politică suficient de încrezătoare în procesele democratice încât să permită desfășurarea acestor conversații.
În schimb, elitele germane par să creadă că democrația funcționează cel mai bine atunci când experți „luminați” delimitează cu grijă opțiunile democratice. Este un sentiment profund antidemocratic, ambalat în limbaj democratic — exact tipul de gândire care a transformat Uniunea Europeană dintr-o asociație voluntară într-un imperiu tehnocratic.
Democrația, se pare, presupune libertate de alegere și de exprimare — chiar și atunci când produce rezultate care îi fac pe cei confortabili să se simtă inconfortabil. Germanii vor învăța, în cele din urmă, această lecție — probabil însă pe calea grea. Singura întrebare este cât de mari vor fi daunele pe care democrația lor le va suferi între timp. »
Sursa: Henry Donovan, « Germany cannot exclude the AfD and claim to be a democracy », The Telegraph
